Dreptul umanitar al mediului
Amelia Diaconescu - ianuarie 1, 2018 From many points of view, the era we live in today is a historical transition one,
strongly marked by the crisis of the human kind’s traditional values and the imperatives of
a future we can still not figure out precisely. One of the most stringent issues which proves
the aforementioned statement is the one of the defiance the man shows to himself through
the risks he poses to the natural environment where he is free but also obliged to live. Closer
or farther from us, there are phenomena occurring that are seriously harming the
man-nature relationship. We have acknowledged some of them so far: desertification, air
pollution, water or earth pollution, atmospheric pollution, the disappearance of forests and
animal species; the destruction of the genetic patrimony; the disappearance of the ozone
layer and the greenhouse effect. Some others we have not acknowledged yet, but they are
creeping up. All these phenomena can only prove the necessity to urgently take measures to
protect the environment both locally and regionally or globally.
Keywords: international humanitarian law, armed conflict, fundamental guarantees,
civil population, victims’ protection.
Introducere
Problemele ecologice reprezintă o problemă de mare anvergură a contemporaneității. Încă din vremurile străvechii oamenii și-au pus problema protejării mediului, iar activitățile militare au constituit încă din antichitate o amenințare a mediului natural. Spirala înarmărilor a condus în secolul nostru la crearea armei chimice și bacteriologice ale cărei efecte se îndreaptă nu numai direct împotriva ființelor umane, ci și indirect la distrugerea mediului. Marile depozite de substanțe ucigătoare acumulate în scopuri militare (sau non-militare) de unele state constituie un risc major pentru existența faunei și florei, pentru calitatea aerului și apei, pentru viață în general. Riscurile și amenințările militare la adresa mediului reprezintă o problemă ce ține de mijloacele și metodele de război pentru că unele arme aduc atingeri condițiilor de mediu atunci când sunt folosite într-un anume fel. În această categorie putem introduce arma chimică (defoliantele, spre exemplu) și bombardamentele realizate în metode denumite tip „covor”. Fiind o problemă a mijloacelor și metodelor de război, literatura juridică de specialitate introduce in clasificarea acestora un nou criteriu și anume acela ecologic[1].
Conștientizarea degradării rapide a biosferei și curentul de opinie internațională ce i-a urmat în special la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 au reclamat o protecție a mediului și au influențat toate domeniile vieții internaționale[2]. Astfel, în domeniul juridic, atât la nivel național cât și la nivel internațional s-a impus cu necesitate constituirea unei noi ramuri de drept și anume dreptul mediului înconjurător. Așa se face că, pe plan național, în toate constituțiile adoptate după 1972 a fost înscris fie efectiv acest drept fie, cel puțin, obligația statului de a proteja mediul[3]. În dreptul internațional public s-a constituit, în aceeași perioadă, un drept internațional al mediului din ale cărui principii generale vom invoca, în continuare, pe cele două care sunt în legătură cu activitățile militare și, în special, cu desfășurarea conflictelor armate[4]. Primul se referă la datoria fiecărui stat de a nu cauza pagube mediului dincolo de competența sa teritorială și ieșind din domeniul cutumiar unde-și are originea, a fost consacrat într-un mare număr de convenții internaționale dar și în nenumăratele decizii judiciare și arbitrale ori în diverse documente internaționale neconvenționale. Aplicarea acestui principiu se face chiar și în caz de conflict armat, beligeranții nefiind exonerați de obligația respectivă deoarece e unanim admis că există o răspundere și o responsabilitate internațională pentru daunele transfrontiere cauzate mediului natural. Al doilea principiu al dreptului internațional al mediului cu aplicație în domeniul militar are o aplicare mult mai largă și se referă la obligația statelor de a respecta mediul în general. Aplicarea acestui principiu nu mai are legătură cu teritoriile anumitor state ci se referă la spațiile considerate ca formând patrimoniul comun al umanității: marea liberă, fundul mărilor și oceanelor, Antarctica, spațiul aerian de deasupra mării libere, cosmosul. El figurează în nenumăratele instrumente internaționale convenționale și neconvenționale între care un loc important îl ocupă Carta Mondială a Naturii din 28 octombrie 1982 care prevede în art. 5 că „natura va fi apărată de degradările cauzate de război sau de alte acte de ostilitate” și subliniază în art. 20 că „activitățile militare care pot aduce prejudicii naturii vor fi evitate”.
Ca parte integrantă a dreptului internațional public, dreptul internațional al mediului înconjurător se intersectează în reglementările sale ca alte ramuri ale acestuia. Astfel, problematica protecției mediului a fost abordată și în cadrul dreptului internațional al drepturilor omului. Într-adevăr, dreptul la viață din prima generație de drepturi ale omului s-a transformat în cea de-a treia generație în dreptul la mediu care este cel mai dezvoltat din drepturile zise „de solidaritate”. De asemenea, dreptul dezarmării vizează în preocupările sale de reglementare probleme ale protecției mediului natural. Cel mai elocvent exemplu din acest domeniu este Convenția Națiunilor Unite asupra interzicerii utilizării tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile[5]; încă în primul său articol convenția prevede că fiecare stat se angajează să nu utilizeze în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile tehnicile de modificare a mediului având efecte întinse, durabile sau grave ca și mijloacele de a cauza distrugeri, pagube sau prejudicii oricărui alt stat. Este neîndoielnic că și alte convenții ale dreptului dezarmării influențează, într-o măsură mai mare sau mai mică dreptul mediului.
Interdependențe mari există și între dreptul conflictelor armate și dreptul internațional al mediului. Și este normal să fie așa atâta timp cât nu putem contesta faptul că războaiele sunt surse sigure și majore de pagube ecologice. Pe de altă parte nu se poate contesta faptul că degradarea mediului poate fi sursă de tensiuni între state iar în caz de nesoluționare prin metode pașnice, dezastrele ecologice devin Casus belli; odată declanșat războiul pe motive ecologice se pot produce mediului noi distrugeri și în acest fel spirala degradării ambientului nu mai poate fi oprită. Bineînțeles că nu totdeauna dezastrele ecologice ca atare sunt cauzele vizibile ale unor conflicte armate; dar ele provoacă eroziune și deșertificare, secetă și foame din cauza cărora mase întregi de „refugiați ecologici” își părăsesc locurile de baștină și pleacă peste frontierele naționale în căutarea hranei[6]. Deși e dificil de stabilit o legătură clară în acest lanț de fenomene, este indubitabil că există o corelație cauzală între dezastrele ecologice și conflictele armate. Acestea sunt și motivele pentru care se impune o analiză mai profundă a principiilor și normelor dreptului conflictelor armate care asigură protecția mediului natural.
Sub impactul utilizării defoliantelor în războiul din Vietnam, tendința necesității protecției mediului de acțiunea destructivă a omului a fost percepută și de către dreptul conflictelor armate. Această direcție de dezvoltare a dreptului conflictelor armate a fost percepută însă și din interiorul acestuia atunci când specialiștii și-au pus problema criteriilor de distincție între obiectivele militare și bunurile civile; așa s-a ajuns și la un criteriu ecologic, în conformitate cu care mediul natural nu poate fi considerat ca obiectiv militar iar bunurile indispensabile supraviețuirii populației civile nu pot fi atacate.
În procesul dezvoltării dreptului internațional umanitar s-a ajuns la o protecție expresă a mediului prin adoptarea Protocoalelor adiționale din 1977 la Convențiile de la Geneva privind tratamentul victimelor războiului. Reafirmând principiul că beligeranții sunt obligați să utilizeze numai mijloacele și metodele de război legitime, Protocolul adițional 1 a consacrat principiul criteriului ecologic al dreptului conflictelor armate destinat să ilegalizeze mijloacele și metodele de război ecologic[7]. Acest principiu este formulat în art. 35 alin. (3) din Protocol în modul următor: „Este interzis să se utilizeze metode și mijloace de război care sunt concepute să cauzeze sau de la care se poate aștepta să cauzeze daune întinse, durabile și grave mediului natural”.
Valoarea de principiu a acestei dispoziții convenționale este dată de faptul că ea este inclusă în Regulile fundamentale ale Titlului 3 (Metode și mijloace de război, statutul de combatant și prizonier de război) al Protocolului adițional 1 și are deci o aplicare generală la toate situațiile vizate în acest instrument juridic. Acest sens principal este întărit și de faptul că ea recurge din alin. (1) al art. 35 care prevede că în orice conflict armat dreptul părților la conflict de a alege mijloacele și metodele de război nu este nelimitat.
Analiza textului impune clarificarea înțelesului termenilor utilizați. Doctrina apreciază că regula referitoare la „daune întinse, durabile și grave” protejează regiuni nelocuite și nu zonele populate[8]. Pentru unii specialiști, o daună este „întinsă” când se referă la o suprafață mare dintr-o regiune pustie sau la una dens populată care are o vegetație bogată; termenul „durabil” se referă la persistența în timp a daunelor care poate fi de la 10-20 ani; calificativul „grav” desemnează daunele care pun în pericol supraviețuirea populației[9]. Alții consideră că adjectivul „întins” ar acoperi efectele care se întind pe o suprafață de mai multe sute de kilometri pătrați pe care s-ar produce daune pădurilor și culturilor; ei cred că daune „durabile” provoacă utilizarea masivă și oarbă a bombardamentelor tip covor sau a agenților chimici fitotehnici, ca în Vietnam; iar daunele mediului sunt „grave” dacă s-ar recurge la arme de distrugere în masă și la tehnici de modificare a mediului în scopuri militare[10]. Expresiile „care sunt concepute să” și „de la care poate aștepta să” au fost introduse în text dintr-un plus de prudență al inițiatorilor Protocolului; dacă prima este mai precisă, a doua introduce în text imprecizie și subiectivitate în aprecierea armelor cu efecte ecologice. De subliniat că, deși curios, sub incidența acestui principiu nu intră armele nucleare.
Există o unanimitate de păreri în literatura de specialitate că dreptul conflictelor armate pozitiv nu conține norme care să interzică în mod expres utilizarea armelor nucleare, ci numai unele interdicții parțiale: de a efectua experimente nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă; de a le experimenta, utiliza, fabrica, produce sau achiziționa, primi, depozita, instala, monta sau poseda într-o anumită zonă; de a le plasa pe fundul mărilor și oceanelor precum și în subsolul lor; de a plasa pe orbită în jurul pământului și pe alte corpuri cerești vreun obiect purtător de arme nucleare[11]. Și aceasta în ciuda faptului că toate calculele indică faptul că arma nucleară are efectele cele mai distructive asupra mediului. În afara proclamării acestui principiu al criteriului ecologic al dreptului conflictelor armate. Protocolul 1 asigură o protecție directă a mediului natural prin art. 55:
„Articolul 55. Protecția mediului natural
Războiul va fi condus veghind la protejarea mediului natural contra daunelor întinse, durabile și grave. Această protecție include interdicția de a utiliza metode sau mijloace de război concepute pentru a cauza sau de la care se poate aștepta să cauzeze asemenea daune mediului natural compromițând, datorită acestui fapt, sănătatea sau supraviețuirea populației.
Atacurile contra mediului natural cu titlu de represalii sunt interzise”.
Se poate observa de la prima vedere că datorită faptului că are o sferă de aplicare mai restrânsă, acest articol beneficiază de o formulare mai precisă. În titlul IV al Protocolului consacrat protecției populației civile, el nu figurează printre regulile fundamentale ci în capitolul al III-lea relativ la bunurile cu caracter civil pentru care regula generală este aceea că ele nu vor fi atacate și nici nu vor face obiectul represaliilor. Am putea spune deci că, alături de bunurile culturale și locurile de cult, de bunurile indispensabile supraviețuirii populației civile, de lucrările și instalațiile conținând forțe periculoase, mediul ambiant este considerat ca fiind un bun cu caracter civil ce trebuie să fie protejat in mod special; că între mediul ambiant și categoriile de bunuri enumerate există legături este evidențiat de faptul că, spre exemplu, în cazul poluării intenționate a unei ape sau al distrugerii unei centrale nucleare pot fi invocate la fel de bine atât articolul care protejează mediul cât și articolul care protejează bunurile necesare supraviețuirii populației civile (pentru apa poluată) sau instalațiile conținând forțe periculoase (pentru centrala nucleară). Includerea protecției directe a mediului în partea din Protocol destinată populației civile semnifică faptul că el nu este protejat pentru el însuși ci funcție de existența umană în mediul natural; beligeranții vor asigura, deci, salvarea mediului natural doar în măsura în care includem în el și sociosferă[12].
[1] Mohamed Arrasen, Conduite des hostilities. Droit des conflicts annes et d6sarmement, Bruylant, Bruxelles, 1986, p. 279.
[2] Alexandre Kiss, Les Protocoles additionnels aux Conventions de Geneve de 1977 et la protection de biens de l’enviorement, în Etudes et essais sur le droit international humanitaire et les principes de la Croix-Rouge, en l’honneur de Jean Pictet, CICR et Martinus Nijhoff, Geneve et la Haye, 1984, p. 181.
[3] Constituția României din 1991 revizuită în 2003 a consacrat această ultimă variantă prevăzând în art. 134 că „statul trebuie să asigure… refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic”.
[4] Philippe Antoine, Droit international humanitaire de l’environnement en cas de conflict armée, în Revue internationale de la Croix-Rouge nr. 798 din 1992, pp. 537-540.
[5] Adoptată la 10 decembrie 1976 și intrată în vigoare la 5 octombrie 1978, convenția avea la 30 iulie 1990 un număr de 74 de state părți între care și România (din 1983).
[6] Așa este cazul, spre exemplu, al situațiilor conflictuale din Etiopia, Sudan, Somalia, Haiti, Salvador, Guatemala care au antrenat adevărate valuri de milioane de refugiați ecologici.
[7] Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Drept internațional umanitar, Ed. Șansa, București, 1992, p. 120.
[8] I. Dragoman, Drept internațional umanitar, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 1999, p. 163.
[9] Geza Herczegh, La protection de l’envioronnement naturel et le droit humanitaire, în Etudes et essais sur le droit international humanitaire et les principes de la Croix-Rouge, en l’honneur de Jean Pictet, CICR et Martinus Nijhof. Geneve et la Haye, 1984, p. 732.
[10] Arrasen Mahomed, Conduite des Hostilites – droit des conflicts armées et desarmement, Bruylant, Bruxelles, 1986, pp. 294-295.
[11] Ionel Cloșcă, Dreptul internațional și interzicerea armelor de nimicire în masă, Ed. Militară, București, 1988, p. 88.
[12] I. Dragoman, Dreptul internațional aplicabil în operațiunile de menținere a păcii, Ed. AISM, București, 1996, p. 164.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.