Hotărârea CJUE în cauza C-218/16: precizări privind domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 650/2012

Litigiul principal

Situația de fapt

D-na. Aleksandra Kubicka, cetățean polonez care locuiește în Frankfurt an der Oder (Germania), s-a adresat unui notar din Słubice (Polonia) pentru a-și face testamentul. Soții au doi copii minori și sunt coproprietari în cote egale asupra unui teren situat în Frankfurt an der Oder pe care este construită locuința lor. Testatoarea a dorit să includă în testamentul ei un legat „prin revendicare”, permis de dreptul polonez (art. 981¹ Cod civil), în favoarea soţului său şi având ca obiect cota-parte din imobilul comun asupra căreia este proprietară, pentru restul bunurilor dorind a menţine ordinea succesorală legală prevăzută de dreptul polonez potrivit căruia soţul şi copiii moştenesc în cote egale (însă soţul supravieţuitor este îndreptăţit la cel puţin un sfert din moştenire^[1]). Ea a exclus în mod expres utilizarea unui legat „prin obligaţie” (art. 968 C. civ.) întrucât acesta ar atrage dificultăţi legate de reprezentarea copiilor minori care au vocaţie succesorală, precum şi costuri suplimentare.

Notarul^[2], invocând art. 81 din Codul notarial^[3], a refuzat să autentifice un astfel de testament întrucât un asemenea act ar fi ilicit, pe motivul că acesta ar fi contrar legislaţiei şi jurisprudenţei germane privind drepturile reale şi cartea funciară de care trebuie să se ţină seama în temeiul art. 1 alin. (2) lit. k) şi l), precum şi în temeiul art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012.

Legislația poloneză

Codul civil polonez prevede în art. 981¹ alin. (1) că „testatorul poate stabili printr-un testament notarial ca o anumită persoană să dobândească obiectul unui legat la momentul deschiderii moştenirii” (legat „prin revendicare”), iar alin. (2) pct. 2 precizează că obiectul acestui legat poate consta în cota-parte de proprietate asupra unui imobil, atunci când aceasta constituie un drept patrimonial ce poate fi înstrăinat.

Pe lângă legatul „prin revendicare”, potrivit art. 986, există şi un legat „prin obligaţie” prin care testatorul obligă moştenitorul legal sau testamentar să transfere legatarului dreptul asupra bunului, acesta din urmă putând cere moştenitorului executarea legatului. Pentru legatul „prin obligaţie” dispunătorul poate alege orice formă testamentară licită, inclusiv testamentul olograf.

Precizăm că cele două forme de legat sunt cunoscute încă din dreptul roman, respectiv legatul per vindicationem şi cel per damnationem. Primul transfera direct legatarului proprietatea asupra bunului, dreptul legatarului fiind sancţionat printr-o acţiune reală, în timp ce, în temeiul celui de-al doilea moştenitorul era îndatorat să facă o prestaţie în folosul legatarului (dreptul de proprietate asupra bunului obiect al legatului trecea mai întâi prin patrimoniul moştenitorului înainte de a ajunge în cel al legatarului), dreptul acestuia din urmă fiind sancţionat cu o acţiune personală^[4].

Legislația şi jurisprudenţa germană

Codul civil german (Bürgerliches Gesetzbuch) cunoaşte numai legatul „prin obligaţie” astfel că, potrivit art. 2171 şi 2174, în virtutea legatului, gratificatul are dreptul de a pretinde de la grevat (moştenitor legal sau legatar) prestaţiunea obiectului legat, iar creanţa legatarului se naşte la momentul deschiderii moştenirii^[5]. Legatarul nu este titularul unui drept real, precum în cazul legatului „prin revendicare”.

Notarul şi-a argumentat refuzul invocând faptul că, anterior aplicării Regulamentului (UE) nr. 650/2012, potrivit unei jurisprudenţe constante, efectele reale ale legatelor „prin revendicare” străine care aveau ca obiect un imobil situat în Germania nu erau recunoscute, din moment ce legea aplicabilă succesiunii nu putea determina dobândirea drepturilor asupra unui asemenea bun, iar după punerea în aplicare a regulamentului, în temeiul art. 31, legatele „prin revendicare” fac obiectul unei adaptări ca legate „prin obligaţie”. Prin urmare, cum legatarul nu este decât titularul unui drept de creanţă, înscrierea în cartea funciară^[6] nu s-ar putea realiza decât în temeiul unui act notarial ce cuprinde contractul încheiat în vederea executării legatului, între moştenitori şi legatari, contract având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului sau, în lipsă, în baza unei hotărâri judecătoreşti care ţine locul unui asemenea contract^[7].

În plus, notarul şi-a justificat refuzul amintind şi expunerea de motive a Legii germane privind procedurile în materia dreptului succesoral internaţional (Internationales Erbrechtsverfahrensgesetz) din 29 iunie 2015 care precizează că „[î]n schimb, dreptul german nu prevede instituția legatului «prin revendicare», astfel încât nu este obligatorie recunoașterea acesteia în cadrul [acestui] regulament [art. 1 alin. (2) lit. (k) din Regulament]. Dreptul german a procedat deja până în prezent la adaptarea unui asemenea legat pentru a‑l transforma în drept care ține de dreptul obligațiilor (legat «prin obligație»). Articolul 31 din regulament[ul menționat] nu modifică cu nimic situația prezentă”^[8].

Regulamentul (UE) nr. 650/2012

În continuare, vom aminti prevederile Regulamentului (UE) nr. 650/2012 incidente în speţă.

Considerentul (7): „În spațiul european de justiție, cetățenii trebuie să își poată organiza din timp succesiunea. Trebuie garantate într-un mod eficient drepturile […] legatarilor […]”.

Considerentul (8): „Pentru a atinge obiectivele respective, prezentul regulament ar trebui să reunească dispoziții privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea – sau, după caz, acceptarea –, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare și privind crearea unui certificat european de moștenitor”.

Considerentul (9): „Domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil referitoare la patrimoniul unei persoane decedate, și anume la toate formele de transfer de bunuri, drepturi și obligații din cauză de deces […]”.

Considerentul (15): „Prezentul regulament ar trebui să permită constituirea sau transferul prin succesiune al unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile, astfel cum prevede legea aplicabilă succesiunii. Totuși, regulamentul nu ar trebui să aducă atingere numărului limitat (numerus clausus) al drepturilor reale cunoscute în dreptul național al anumitor state membre. Unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri situate în respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său”.

Considerentul (16): „Totuși, pentru a permite beneficiarilor să se bucure, într-un alt stat membru, de drepturile care au fost create sau care le-au fost transferate prin succesiune, prezentul regulament ar trebui să prevadă adaptarea unui drept real necunoscut la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației celuilalt stat membru […]”.

Considerentul (18): „Cerințele privind înscrierea într-un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament. Ar trebui deci ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru bunurile imobiliare, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. […] În special, certificatul european de moștenitor emis în temeiul prezentului regulament ar trebui să constituie un document valabil pentru înregistrarea bunurilor succesorale într-un registru al unui stat membru. Acest lucru nu ar trebui să excludă posibilitatea ca autoritățile implicate în operația de înregistrare să-i ceară persoanei care solicită înscrierea să furnizeze astfel de informații sau documente suplimentare, necesare în temeiul legii statului membru în care este ținut registrul, de exemplu informații sau documente referitoare la plata obligațiilor fiscale. Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă”.

Considerentul (19): „Efectele înscrierii unui drept într-un registru ar trebui de asemenea excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament. Prin urmare, legea statului membru unde este ținut registrul ar trebui să fie cea care determină dacă înregistrarea are, de exemplu, efect declarativ sau constitutiv. Prin urmare, atunci când, de exemplu, dobândirea unui drept asupra unor bunuri imobile determină înscrierea într-un registru în temeiul legii statului membru pe teritoriul căruia este ținut registrul, pentru garantarea efectului erga omnes al registrelor sau protejarea tranzacțiilor juridice, momentul în care are loc dobândirea ar trebui să facă obiectul legii respectivului stat membru”.

Considerentul (37): „Pentru a permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită cunoașterea din timp a legii aplicabile succesiunii lor. Ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Regula principală ar trebui să asigure că succesiunea este reglementată de o lege previzibilă, cu care succesiunea are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea succesiunii, acea lege ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său, adică totalitatea bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral, indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într-un alt stat membru sau într-un stat terț”.

Considerentul (42): „Legea stabilită drept lege aplicabilă succesiunii ar trebui să reglementeze succesiunea de la deschiderea acesteia până la transferul proprietății asupra bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral către beneficiari, astfel cum stabilește legea respectivă […]”.

Considerentul (67): „Pentru ca o succesiune cu elemente de extraneitate în Uniune să fie soluționată într-o manieră rapidă, simplă și eficace […] legatarii […] ar trebui să își poată dovedi cu ușurință […] drepturile […] într-un alt stat membru, de exemplu într-un stat membru unde se situează bunurile succesorale. Pentru a le permite aceasta, prezentul regulament ar trebui să prevadă crearea unui certificat uniform, certificatul european de moștenitor […], care să fie emis pentru a fi utilizat în alt stat membru”.

Articolul 1 – Domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 650/2012:

„(1) Prezentul regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.
(2) Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament: […]
(k) natura drepturilor reale; și
(l) orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru”.

Articolul 22 – Alegerea legii aplicabilă succesiunii:

„(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblu său să fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii legii sau la data decesului. […]
(2) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr-o declarație sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziții”.

Articolul 23 – Domeniul de aplicare a legii aplicabilă succesiunii:

„(1) Legea stabilită în temeiul articolelor 21 sau 22 reglementează succesiunea în ansamblul său.
(2) Această lege reglementează, în special: […]
(b) vocația succesorală a beneficiarilor, stabilirea cotelor-părți ce le revin acestora, a obligațiilor care le pot fi impuse de către defunct, precum și a altor drepturi privind succesiunea, inclusiv drepturile succesorale ale soțului sau ale partenerului supraviețuitor; […]
(e) transferul către […] legatari al bunurilor, drepturilor și obligațiilor din care se compune patrimoniul succesoral, inclusiv condițiile și efectele acceptării succesiunii sau a unui legat sau ale renunțării la acestea”.

Articolul 31 – Adaptarea drepturilor reale:

„În situația în care o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislația statului membru unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză, respectivul drept se adaptează, dacă este necesar și în măsura în care acest lucru este posibil, la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației statului respectiv, luând în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia”.

Articolul 62 – Crearea unui certificat european de moștenitor:

„(1) Prezentul regulament creează un certificat european de moștenitor (denumit în continuare „certificatul”), care este emis spre utilizare într-un alt stat membru și care produce efectele enumerate la articolul 69.
(2) Utilizarea certificatului nu este obligatorie. […]”.

DOWNLOAD FULL ARTICLE