Recunoașterea în România a dispozițiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală

Regulamentul (UE) nr. 650/2012^[1] care de la 17 august 2015 se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate, prin art. 2 lit. f), exclude din domeniul său de aplicare condițiile de formă ale dispozițiilor privind aspecte patrimoniale pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală. Acesta reglementează numai condițiile de formă ale tuturor dispozițiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă scrisă, norme ce s-au dorit a fi compatibile cu cele ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi referitoare la forma dispozițiilor testamentare^[2].

În acord cu prevederile art. 1 din Convenţia de la Haga, potrivit art. 27 din Regulament, o dispoziție pentru cauză de moarte întocmită în formă scrisă îndeplinește condițiile de formă în cazul în care forma sa respectă una dintre următoarele legi: legea statului în care a fost întocmită dispoziția (lex loci actus); legea statului a cărui cetățenie o posedă testatorul la momentul întocmirii dispoziției sau la momentul decesului (lex personalis); legea statului în care își are domiciliul testatorul la momentul întocmirii dispoziției sau la momentul decesului (lex domicilii); legea statului în care își are reședința obișnuită testatorul la momentul întocmirii dispoziției sau la momentul decesului (lex residentiam); sau legea statului în care bunurile imobile sunt situate (lex rei sitae)^[3].

Convenţia de la Haga privind conflictele de legi referitoare la forma dispozițiilor testamentare, deşi nu distinge între legea aplicabilă condiţiilor de formă ale dispoziţiilor testamentare întocmite în formă scrisă şi celor în formă verbală, totuşi prevede în art. 10 că fiecare stat contractant poate adera la aceasta sub rezerva de a nu recunoaşte dispoziţiile testamentare făcute, în afara unor circumstanţe extraordinare, în formă orală de către unul din resortisanţii săi care nu posedă, la momentul întocmirii testamentului, nicio altă naţionalitate (Chaque Etat contractant peut se réserver de ne pas reconnaître les dispositions testamentaires faites, en dehors de circonstances extraordinaires, en la forme orale par un de ses ressortissants n’ayant aucune autre nationalité). Dintre statele contractante, Belgia, Franţa, Luxembourg, Olanda, Elveţia, Africa de Sud, Albania, Armenia, Estonia, Moldova, Turcia şi Ucraina s-au prevalat de dreptul de a rezerva aplicarea articolului 10^[4], celelalte state contractante recunoscând un testament întocmit în formă verbală, chiar dacă nu este întocmit în cadrul unor circumstanțe extraordinare, atâta timp cât cel puţin una din legile enumerate îl recunoaşte. Odată intrată în vigoare şi independent de orice condiţie de reciprocitate Convenţia a devenit drept comun pentru fiecare stat contractant în privinţa legii aplicabile formei dispoziţiilor mortis causa, aceasta aplicându-se chiar şi raporturilor ce nu interesează niciunul din statele semnatare^[5].

România nu este parte la această convenţie, astfel că normele conflictuale sunt prevăzute de legislaţia naţională. În privinţa legii aplicabile formei testamentului, în art. 2635 Codul civil român^[6] prevede că întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre următoarele legi: legea naţională a testatorului (lex personalis), legea reşedinţei obişnuite a acestuia (lex residentiam), legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat (lex loci actus), legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului (lex rei sitae) sau legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite (lex fori). Acest articol consacră principiul aplicării legii mai favorabile, astfel că testamentul este valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă menţionate de oricare dintre legile a căror aplicare este prevăzută alternativ^[7], prin aceste dispoziţii rezolvându-se şi eventualele conflicte de legi.

Testamentul oral este prevăzut de unele legislații ale statelor europene precum Croaţia, Elveția, Finlanda, Germania, Letonia, Polonia, Suedia, Ungaria^[8], respectiv șapte din cele 28 de state membre UE (Elveţia nu este membru UE) au reglementat dispoziţiile mortis causa întocmite în formă verbală, dintre acestea doar Letonia şi Ungaria nefiind state contractante ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi referitoare la forma dispozițiilor testamentare.

Forma orală a testamentului prevăzut de Codul civil elveţian^[9] este reglementată în cadrul art. 506. Testamentul poate fi întocmit în formă orală atunci când, ca urmare a unor circumstanţe extraordinare (ex. pericol de moarte iminentă, război, epidemie, comunicaţii blocate), dispunătorul este împiedicat a testa într-o altă formă. În atare situaţie, testatorul declară dispoziţiile de ultimă voinţă în prezenţa a doi martori pe care-i însărcinează a întocmi sau a face să se întocmească un înscris. Unul dintre martori aşterne în scris imediat ultima voinţă a testatorului, indicând locul, anul, luna şi ziua, apoi semnează înscrisul şi, după ce este semnat de către al doilea martor, ambii martori remit fără întârziere acest înscris unei autorităţi judiciare, specificând că testatorul, care le-a părut capabil de a dispune, le-a declarat dispoziţiile sale de ultimă voinţă într-o anumită circumstanţă aparte. Testamentul devine caduc dacă s-au scurs 14 zile de la data încetării împrejurărilor ce l-au împiedicat pe testator să dispună într-o altă formă.

Până la 1 ianuarie 2005 și Codul civil austriac (ABGB) admitea testamentul nuncupativ (art. 585-586)^[10]. Cel care testa verbal trebuia să declare cu seriozitate ultima sa voință în prezența a trei martori vrednici de credință, care să fie prezenți în același timp. Nu era necesar, însă era recomandat, ca, pentru înlesnirea aducerii aminte, martorii, toți împreună sau fiecare în parte, să scrie sau să facă să se scrie în cel mai scurt timp posibil declarația testatorului. Această declarație, sub sancțiunea nulității absolute a testamentului, trebuia confirmată sub jurământ de către cel puțin doi martori. Dispariția testamentului extrajudiciar verbal a fost determinată de temerea că posibilitatea de a face un testament oral în fața a trei martori era susceptibilă de abuz întrucât de regulă nu era dificil a convinge trei persoane să depună mărturie mincinoasă. Totuși, testamentele orale realizare înainte de 2005 își mențin valabilitatea.

În art. 2250 alin. 1 Codul civil german (BGB)^[11] prevede că dispunătorul care-și are reședința într-o localitate care, în urma unei circumstanțe extraordinare, este izolată, astfel încât întocmirea unui testament înaintea unui notar nu este posibilă ori este extrem de dificilă, își poate face testamentul printr-o declarație dată fie în prezența a trei martori, fie înaintea primarului comunei asistat de doi martori. Chiar și în lipsa unor circumstanțe extraordinare, dacă se crede că dispunătorul va muri înainte de a se putea recurge la întocmirea unui testament înaintea unui notar, primarul localității poate autentifica testamentul în prezența a doi martori, acesta luând locul notarului (art. 2249 BGB). De asemenea, cel care se află în pericol vital iminent poate testa prin declarație orală în prezența a trei martori (art. 2250 alin. 2 BGB), caz în care se va întocmi un proces-verbal privind întocmirea testamentului. Testamentul este considerat inexistent după 3 luni de la realizarea sa dacă de cuius este încă în viață. Începutul şi cursul termenului sunt suspendate cât timp testatorul se află în imposibilitatea de a testa înaintea unui notar.

În Finlanda, Codul succesoral^[12] oferă testatorului posibilitatea de a dispune în formă verbală în prezenţa simultană a doi martori, atunci când, datorită bolii sau a altui motiv întemeiat, nu poate întocmi un testament ordinar. Testamentul îşi pierde valabilitatea în termen de trei luni din momentul în care dispunătorul ar putea încheia un testament ordinar. Testamentele orale pot fi realizate potrivit Codului civil maghiar numai în caz de pericol vital iminent atunci când întocmirea unui testament scris nu este posibilă (secţiunea 7:20). Dispunătorul trebuie să declare verbal dispoziţiile de ultimă voinţă în prezenţa simultană a doi martori, precizând că această declaraţie constituie testamentul său. Testamentul devine caduc dacă s-au scurs 30 zile^[13] de la data încetării împrejurărilor ce l-au împiedicat pe testator să dispună într-o altă formă. Legislaţiile din Suedia, Croaţia şi Letonia conţin prevederi similare celor deja menţionate, în principiu, actul de ultimă voinţă putând fi întocmit în formă orală în prezenţa a doi martori atunci când testatorul nu poate recurge la o formă ordinară de testament^[14].

Testamentul oral sau nuncupativ este reglementat de Codul civil polonez în cadrul art. 952 care prevede că, în cazul iminenţei morţii dispunătorului ori datorită unor circumstanţe extraordinare, când întocmirea unui testament ordinar nu este posibilă sau ar fi excesiv de dificilă, dispunătorul își poate face testamentul printr-o declarație dată în prezența simultană a trei martori. Unul dintre martori sau un terţ trebuie să noteze în scris declaraţia, în termen de cel mult un an, precizând locul şi data declaraţiei, precum şi locul şi data întocmirii înscrisului care trebuie semnat de către testator şi cel puţin doi martori. În termen de 6 luni de la realizarea testamentului, certificarea dispoziţiilor de ultimă voinţă poate fi realizată şi de către instanţa judecătorească, pe baza depoziţiilor martorilor^[15].

Punctul comun al celor şapte posibilităţi de a mai întocmi un testament nuncupativ în UE este acela că, în principiu, doar circumstanţe extraordinare sau un pericol vital iminent mai permit dispunătorului a-şi întocmi dispoziţiile de ultimă voinţă în formă orală. Deşi asemenea circumstanţe nu ocolesc pe nimeni, Codul civil român din 2009 nu a reglementat testamentul oral, însă nici nu l-a interzis în mod expres. Predecesorul acestuia, Codul civil Carol al II-lea^[16], urmând ca model Codul civil german, prevăzuse în art. 1008 posibilitatea de a face un testament oral în faţa a doi martori atunci când datorită unor împrejurări neobişnuite precum pericolul iminent de moarte, loc scos din comunicaţie, epidemii, război, dispunătorul era împiedicat de a testa într-una din formele prevăzute de lege, iar reprezentanţii autorităţii sau ai cultului nu puteau fi prezenţi. Unul din martori urma a scrie de îndată ultima voinţă a testatorului, cu precizarea datei şi locului, semnând împreună cu celălalt martor iar amândoi urmau a depune fără întârziere înscrisul la instanţa judecătorească, arătând că testatorul le-a declarat ultima sa voinţă în împrejurările neobişnuite în care au primit-o şi că i-a împuternicit să întocmească actul. De asemenea cei doi martori puteau face împreună, înaintea instanţei, o declaraţie verbală despre ultima voinţă a defunctului, instanţa judecătorească urmând a încheia un proces-verbal constatând cele declarate.

DOWNLOAD FULL ARTICLE