Dreptul de „preempţiune” al moştenitorului concesionarului unui loc de înhumare

Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare^[1], act normativ menit a reglementa în mod unitar drepturile şi obligaţiile în legătură cu cimitirele^[2], prevede la art. 18 alin. (2) că „la expirarea termenului de folosinţă a locului de înhumare, concesionarul are drept de preempţiune, iar în caz de deces al concesionarului, are drept de preempţiune (s.n.) moştenitorul legal sau, după caz, testamentar”. La prima vedere, în baza unei interpretări strict literale a textului, am putea concluziona că legea recunoaşte expres şi fără echivoc un drept de preemţiune asupra locului de înhumare în beneficiul moştenitorilor defunctului concesionar.

Înainte de a ne apleca asupra chestiunii dreptului de preempţiune, trebuie însă să parcurgem terminologia juridică întrebuinţată de legiuitor în Legea nr. 102/2014 relativ la beneficiarii locurilor de înhumare şi drepturile acestora.

La art. 14 alin. (2) lit. c) se menţionează obligaţia administratorului cimitirului de a asigura „corectitudinea concesionărilor (s.n.) şi a atribuirii locurilor de înhumare, cu respectarea condiţiei ca locul să fie îngrijit”; art. 15 alin. (3) prevede că „persoana care a solicitat înhumarea şi concesionarul (s.n.) locului de înhumare au acces la registrul de evidenţă” în care se înscriu date precum anul înhumării, datele de identificare a defunctului, numărul parcelei, etc.; art. 18 alin. (1) stipulează că „titularii dreptului […] de concesiune (s.n.) sau de folosinţă a locurilor de înhumare au obligaţia de amenajare şi de întreţinere a acestor locuri” iar art. 35 alin. (1) menţionează „contravaloarea concesiunii (s.n.) locurilor de înhumare” şi faptul că „tariful pentru întreţinerea cimitirului şi a locurilor de veci nu poate fi modificat pe parcursul concesionării (s.n.) decât în funcţie de rata inflaţiei sau dacă modificările legislative impun cheltuieli suplimentare”. De asemenea, în cadrul art. 19 se face referire la „dreptul de folosinţă (s.n.) a locurilor de înhumare” şi „titularii dreptului de folosinţă (s.n.)”.

Cum la momentul adoptării Legii nr. 102/2014 erau (şi încă mai sunt) în vigoare o serie de regulamente de organizare şi funcţionare a cimitirelor, nu este lipsit de interes a cerceta şi o parte din terminologia întrebuinţată în cuprinsul câtorva dintre acestea.

Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi a crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului Bucureşti^[3], face referire la concesionarea locurilor de înmormântare, şi la faptul că „actul de concesionare încheiat cu aceasta ocazie, conferă titularului numai dreptul de folosinţa (s.n.)” (art. 11) iar „concesionarea (s.n.) şi dreptul la folosinţă încetează la expirarea termenului de concesionare” [art. 19 alin. (1) lit. a)].

Regulamentul privind administrarea cimitirelor de pe raza municipiului Braşov^[4], întrebuinţează termenul „folosinţă” numai în cadrul art. 10 care stipulează că „Primarul poate aproba concesionarea gratuită, pe o perioadă de 7 ani, a locurilor de înhumare, persoanelor lipsite de posibilitatea de a plăti tariful de folosinţă (s.n.), într-o parcelă special delimitată, denumită «Parcela pauperi»”, în rest făcându-se vorbire de „titularul dreptului de concesiune (s.n.) a locului de înhumare” [art. 7 alin. (7)], „dreptul de concesionare (s.n.) a locurilor de înhumare” (art. 12), „actul de concesiune (s.n.)” [art. 20 alin. (1)].

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Cimitirului Municipal Sibiu^[5], prevede că „locurile de înhumare din cimitirul municipal pot fi concesionate, sau, după caz, transmise în folosinţa” [art. 38 alin. (1)], „locurile de mormânt se pot transmite în folosinţă (s.n.), pe o perioada de 7 ani” [art. 41 alin. (1)] iar „locurile de mormânt se pot concesiona (s.n.) pe o perioada de 25 de ani” [art. 38 alin. (1)].

Statutul de administrare a cimitirelor Parohiei Romano-catolice Sfântul Mihai din Săcele-Turcheş^[6], stipulează că „dreptul de folosinţă a mormântului poate fi obţinut prin concesionarea (s.n.) acestuia prealabilă sau cu ocazia înmormântării” iar „familia care dispune de dreptul de folosinţă a mormântului pierde acest drept în cazul în care nu a plătit taxa de re-concesiune nici pe parcursul perioadei de graţie de 1 an acordate de Parohie după expirarea perioadei de concesiune (s.n.) a locului de veci de 10 ani” [art. 5.1 lit. a)].

Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii ortodoxe române^[7], prevede la art. 13 alin. (1) că „locurile de înmormântare din cimitirele parohiale sau mănăstirești se atribuie prin eliberarea unui act de concesiune (s.n.)” care „dă titularului numai dreptul la folosinţa locului atribuit”. De asemenea, art. 35 alin. (1) statuează că „menţinerea în stare de neîngrijire a construcţiilor funerare, împrejmuirilor şi mormintelor, dovedeşte lăsarea în părăsire a locurilor de înmormântare şi poate atrage anularea actului de concesiune (s.n.)”.

Terminologia utilizată în cuprinsul acestor cinci regulamente de organizare şi funcţionare a cimitirelor face referire, în principiu, la „concesionarea” locurilor de înhumare, înmormântare sau de mormânt. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Cimitirului Municipal Sibiu, care prevede că „locurile de înhumare din cimitirul municipal pot fi concesionate, sau, după caz, transmise în folosinţa (s.n.)” ar fi excepţia justificată prin aceea că, în acest caz, pentru a distinge locurile de înhumare după durată, s-a preferat întrebuinţarea termenului de concesiune numai pentru locurile de înmormântare atribuite pentru o perioadă mai îndelungată, deşi ambele implică un drept de folosinţă.

Anterior, sub imperiul Regulamentului tip privind administrarea cimitirelor şi crematoriilor localităţilor din 25 iunie 1982^[8], în privinţa locurilor de înhumare din cimitirele comunale/municipale se făcea referire la „atribuirea în folosinţă” [art. 7 alin. (1)] şi „titularii dreptului de folosinţă” [art. 7 alin. (1)], întrucât termenul de „concesiune” a reintrat în vocabularul juridic român uzual relativ recent, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale^[9] şi cu adoptarea Constituţiei din 1991^[10] care la art. 135 alin. (5) prevedea că „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate (s.n.) ori închiriate”. Oricare ar fi terminologia adoptată, concesiunea funerară acordă titularului un drept de folosinţă, drept real imobiliar indiviz^[11].

Codul civil, la art. 1730 alin. (1) prevede că titularul dreptului preempţiune poate să cumpere cu prioritate un bun în condiţiile stabilite prin lege sau contract. Coroborând această prevedere cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 102/2014, ar rezulta că, la expirarea termenului de folosinţă a locului de înhumare, concesionarul are dreptul de a cumpăra cu prioritate locul de înhumare (imobil teren), iar în caz de deces al concesionarului, de acelaşi drept beneficiază moştenitorii acestuia.

Este dificil a ne imagina în ce ipoteze practice s-ar putea exercita dreptul de preemţiune asupra unui loc de înhumare atâta vreme cât premisa exercitării acestui drept constă în însăşi vânzarea locului de înhumare de către titularul dreptului de proprietate iar cimitirele se pot afla numai în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităţilor locale de cult/biserici în situaţia cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociaţiilor sau fundaţiilor, precum şi în proprietatea unui alt stat, persoane juridice care nu ar avea nici un interes în a înstrăina dreptul de proprietate asupra locurilor de înhumare.

De altfel, legea nici nu prevede în mod expres posibilitatea vânzării locurilor de înhumare^[12], ci doar concesionarea acestora, deşi admite faptul ca ar putea exista şi titulari ai dreptului de proprietate asupra locurilor de înhumare^[13]. La fel, regulamentele de organizare şi funcţionare a cimitirelor nu acordă vreun drept de preemţiune concesionarului ori moştenitorilor acestora. Prin urmare, considerăm că dreptul de proprietate asupra locurilor de înhumare din cimitire nu este susceptibil de a face obiectul unei preempţiuni^[14].

Însă dacă dreptul de proprietate asupra locurilor de înhumare nu este susceptibil de a face obiectul unei preempţiuni, care este atunci înţelesul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 102/2014?

În ceea ce-l priveşte pe concesionar, dacă locul de înhumare nu a fost concesionat pe termen nelimitat (loc de veci), atunci, la încetarea contractului de concesiune ca urmare a expirării termenului (expirarea termenului de folosinţă a locului de înhumare), va avea posibilitatea de a încheia un nou contract de concesiune (sau de a prelungi durata iniţială) pentru locul de înhumare respectiv, dreptul de a fi preferat la re-concesionarea locului de înhumare fiind recunoscut sub o formă sau alta de toate regulamentele de organizare şi funcţionare a cimitirelor deja menţionate. Totuşi, dreptul de a re-concesiona (sau de a prelungi contractul iniţial) este supus condiţiei ca respectivul loc de înhumare să nu fi fost concesionat unei alte persoane ca urmare a expirării duratei iniţiale.

Astfel, Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi a crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului local al Municipiului Bucureşti, menţionează în art. 14 că „locurile de înmormântare concesionate pentru 25 de ani, precum si locurile de înhumare pe 7 ani se pot transforma la cerere, în locuri de veci, cu plata taxelor corespunzătoare”; Regulamentul privind administrarea cimitirelor de pe raza municipiului Braşov, la art. 7 alin. (4) prevede că „pentru locurile de înhumare concesionate pe 7 ani, 15 ani, 25 ani, 40 ani, se poate acorda prelungirea duratei cu una din perioadele respective numai după expirarea termenelor de concesionare şi după plata tarifelor prevăzute de lege”; potrivit art. 39 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Cimitirului Municipal Sibiu „termenul contractului de concesionare poate fi prelungit prin acordul părţilor”; Statutul de administrare a cimitirelor Parohiei Romano-catolice Sfântul Mihai din Săcele-Turcheş statuează la art. 4.12 că dreptul de folosinţă a unui loc de veci este în vigoare timp de 10 ani iar „acest drept se poate prelungi pentru alte perioade de câte 10 ani prin plata taxei de re-concesiune”; în fine, Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii ortodoxe române în privinţa locurilor în folosinţă temporară menţionează în art. 14 alin. (3) că „dreptul de folosinţă a acestor locuri poate fi prelungit pe un nou termen”.

DOWNLOAD FULL ARTICLE