Utilizarea forței în menținerea ordinii publice în timpul protestelor: justificare și limite

INTRODUCERE

Statul de drept este statul organizat pe principiul separației puterilor în stat – garanție practică împotriva concentrării absolute; separația puterilor în stat este un principiu major al democrației moderne bazat pe distribuirea puterii în trei ramuri: legislativă, executivă și judecătorească. În statele democratice, puterea emană de la popor și aparține acestuia, încredințând exercitarea ei prin organele sale reprezentative.

Constituția Republicii Moldova cristalizează un principiu fundamental – puterea aparține poporului. Acest concept democratic presupune prin art. 3, alin. (2) al Constituției că „nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”^[1], astfel întrunirile organizate de cetățeni sub diverse  forme – proteste, manifestări, demonstrații, adunări – sunt instrumente prin care aceștia își exprimă opiniile și pozițiile civice, comunică susținerea sau nemulțumirile în legătură cu diferite subiecte, față de cei ce îi materializează suveranitatea.

Întrunirile sunt ridicate la rang de drept fundamental al omului, fiind sub ocrotirea legilor interne și tratatelor internaționale la care Republica Moldova e parte semnatară.

Acest mecanism de exprimare din partea persoanelor trebuie făcut în mod pașnic, iar pentru orice eventualitate se recurge și la prezența în cadrul acestora a forțelor de ordine pentru menținerea și înfăptuirea ordinii publice. Intervenția acestora este coordonată de cadrul legislativ ce stabilește principii, drepturi și limite precise.

Potrivit autorilor  Brînza  S.  şi  Stati  V., ordinea publică este segmentul  ordinii  de  drept  reprezentând  valoarea  socială  care s-a format ca urmare a respectării normelor de  drept,  având  ca  obiectiv  menținerea  liniștii  şi  moralității publice, a stimei reciproce, a comportamentului  adecvat  al  cetățenilor  în  ipostaze  cu  implicații  publice,  cu  respectul  decenței  în  cuvinte,  fapte  şi  atitudini.  Se  mai  poate  susține  că  ordinea  publică  constituie  ordinea  politică,  economică  şi  socială  dintr-un  stat,  care  se  asigură  printr-un ansamblu de norme şi măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta şi se traduce prin funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor şi respectarea drepturilor acestora.^[2]

În cadrul acestui articol se va analiza ce este ordinea de drept, cine o înfăptuiește, dacă prezența forțelor de ordine este necesară în cadrul întrunirilor și care este limita acesteia între necesitate și abuz.

Scopul acestei lucrări este de a evalua parametrii legitimi ai utilizării forței în vederea menținerii ordinii publice și de a identifica circumstanțele în care o astfel de intervenție poate fi justificată.

Analiza se bazează pe interpretarea comprehensivă a cadrului legislativ național și internațional, a cazurilor de intervenție a forțelor de ordine,  cu accent pe concluzionarea asupra necesității intervenției forțelor de ordine și a limitelor de acțiune, pentru a stabili un echilibru între securitate și respectarea drepturilor cetățenilor.

CONȚINUTUL

Conform Legii nr. 26 din 22.02.2008, întrunirile sunt explicate ca fiind prezența temporară şi intenționată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini. Caracterul fundamental al acestora este desfășurarea acestora exclusiv prin mijloace pașnice, interzicându-se violența și folosirea de arme.^[3]

Importanța acestei noțiuni derivă din faptul că protestele reprezintă o expresie a dreptului la întrunire, drept ce este consacrat și protejat prin diverse acte normative naționale și convenții internaționale.

Astfel, Constituția Republicii Moldova recunoaște prin articolul 40, intitulat „Libertatea  întrunirilor”, faptul că „Mitingurile, demonstrațiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme”.^[4] Încadrarea acestuia în capitolul „Drepturile și libertățile fundamentale” este o dovadă a importanței respectării acestuia și a garanției sale prin legea supremă a statului.

Dreptul la întrunire se regăsește și în:

– Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 11, alin. (1) – Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertate de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

– Declarația Universală a Drepturilor Omului în 20 – Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere pașnică.

– Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 12, alin. (1) – Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a înființa împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale.

– Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, 21 – Dreptul de întrunire pașnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricțiilor, conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile si libertățile altora.

Aceste acte oferă un cadru juridic pentru recunoașterea, protejarea și garantarea acestui drept la nivel internațional, subliniind astfel importanța acestuia într-o societate democratică.

După cum s-a menționat anterior, întrunirile trebuie să aibă caracter pașnic, fiind interzise manifestațiile prin care se urmărește îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; incitarea la discriminare sau violenţă publică sau  subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvârşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.^[5]

Ordinea  publică  este  fundamentul  unei  vieţi  sociale normale pentru toate persoanele fizice şi juridice.  Asigurarea  ordinii  publice  reprezintă  o  funcţie atât de importantă a autorităţilor publice încât  slăbirea  acesteia  ar  avea  un  impact  extrem  de negativ asupra altor laturi ale activităţii statului.^[6]

Luând în considerare caracterul public al acestor manifestații, cu posibilitatea ca oricine să participe activ sau să asiste la o întrunire, se impune necesitatea instituirii unui mecanism instituțional de monitorizare și control preventiv, menit să prevină degenerarea adunărilor publice în acțiuni violente sau turbulente.

Astfel, forțele de ordine a statului sunt responsabile de asigurarea acestui control.

Responsabilitatea menținerii ordinii publice şi asigurării desfăşurării pașnice a  întrunirilor revine unor structuri specifice abilitate legal cu inclusiv atribuții de menținere a securității publice.

Actualmente, forţele principale ale sistemului de ordine și securitate publică sunt considerate Poliția și Carabinierii cu susținerea componentelor adăugătoare de ajutor şi sprijin din cadrul MAI^[7], cum ar fi Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”, care acționează după necesități.

Astfel, statul are obligația pozitivă de a garanta și asigura securitatea întrunirilor pașnice, iar acest moment trebuie să fie specificat în legislația națională a fiecărui stat referitoare la libertatea întrunirilor, precum și referitor la împuternicirile, atribuțiile organelor de forță, poliție, armată. Această obligație pozitivă implică ca statul să ia toate măsurile necesare de protecție a întrunirilor pașnice față de persoanele sau grupurile de persoane, inclusiv agenți provocatori și contra protestatari, care încearcă să întrerupă întrunirile sau să le inhibe, să le împiedice în orice mod.^[8]

Poliţia, definită în sens juridic drept instituție publică specializată, subordonată Ministerului Afacerilor Interne, are misiunea de a apăra drepturile şi libertățile fundamentale ale persoanei prin activități de menținere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securității publice, de prevenire, investigare şi de descoperire a infracțiunilor şi contravențiilor.^[9]

Prin urmare, această forță a statului trebuie să configureze protestul ca o manifestare a populației drept expresie legitimă a dreptului constituțional la liberă exprimare și nu ca pe o amenințare ce necesită utilizarea forței pentru a reprima acest drept.

„Ne adresăm autorităților să asigure toate condițiile necesare pentru exercitarea neîngrădită a dreptului la întruniri, prin garantarea ordinii publice, a securității manifestanților în cadrul legii, separării manifestanților și contramanifestanților, cu excluderea violenței și brutalității, a tentativelor de a fi create impedimente pentru deplasarea persoanelor din alte localități ale țării la acțiunile de protest, cât și a persecutării participanților sub orice formă pentru participarea la manifestațiile organizate sau spontane”^[10], spunea Ombudsmanul împreună cu Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Cadrul juridic internațional recunoaște posibilitatea restrângerii dreptului la libertatea de întrunire pașnică, instituind un set de condiții:

1. Existența unui scop legitim, cum ar fi protejarea siguranței publice, ordinii, sănătății sau moralei sau drepturilor şi libertăților fundamentale ale altora.

2. Principiul proporționalității – element esențial în evaluarea legitimității acțiunilor.

Proporționalitatea este o temă aparte, fiind și unul din principiile de bază ce se explică prin faptul că la aplicarea oricărei restricţii a libertăţii întrunirilor, autorităţile publice trebuie să respecte echilibrul dintre necesitatea unei astfel de restricţii într-o societate democratică şi exercitarea dreptului la întrunire.^[11]

Aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc, precum şi intensitatea aplicării se determină de către subiectul legii în dependenţă de circumstanţele situaţiei concrete, de tipul şi gradul de pericol, precum şi de caracteristicile individuale şi identitatea persoanei împotriva căreia urmează a fi aplicate, cu respectarea principiului proporţionalităţii.^[12]

Sub aspectul utilizării forței în cadrul întrunirilor, legislația configurează un cadru normativ complex. Utilizarea forței în menținerea ordinii publice este ceva posibil, prescris legal, dar nu trebuie să fie utilizată fără extrema necesitate; în momentul folosirii acestei metode, în prealabil au fost epuizate mijloacele de mediere și descurajare, acestea nu au atins scopul scontat și se recurge la mijloace mai dure, însă doar în conformitate cu principiul proporționalității.

Conform Ghidului privind intervenția profesională în exercițiul funcției în procesul de reținere, se interzice:

1. aplicarea loviturilor cu bastoanele speciale de cauciuc şi plastic în zona capului, gâtului şi claviculelor, abdomenului şi organelor genitale;

2. aplicarea cartușelor cu gloanțe de cauciuc şi plastic în zona capului;

3. aplicarea cartușelor cu gloanțe de cauciuc sau de plastic, a mijloacelor cu efect iritant sau lacrimogen cu încălcarea restricțiilor şi caracteristicilor tehnice ale acestora;

4. folosirea împotriva persoanelor a dispozitivelor explozive destinate deschiderii forţate a încăperilor, spargerii uşilor sau pereților.

În procesul de reținere, aplicarea forței fizice și mijloacelor speciale urmează să fie decisă reieșind din criteriu de strictă necesitate și având în vedere atitudinea persoanei.^[13]

În ceea ce privește folosirea forței în operațiunile de menținere a ordinii la adunări publice, articolul 3 din Codul de conduită al ONU pentru persoanele care aplică legea stipulează că „persoanele care aplică legea pot recurge la forță numai atunci când este strict necesar şi în măsura necesară pentru îndeplinirea îndatoririlor lor.”^[14] În cazul în care utilizarea forței este inevitabilă, persoanele care aplică legea trebuie să dea dovadă de reținere în folosirea acesteia.

În plus, principiile de bază ale ONU privind utilizarea forței şi a armelor de foc de către responsabilii cu aplicarea legii prevăd că aceștia „nu vor folosi arme de foc împotriva persoanelor, cu excepția situațiilor de auto-apărare sau de apărare a altora împotriva unui pericol iminent de moarte sau vătămare gravă”.^[15]

Din cele spuse mai sus ne putem rezuma la faptul că deși utilizarea forței este o acțiune permisă de a fi pusă în aplicare contra protestatarilor, utilizarea acesteia trebuie să fie minimizată pe cât posibil și să fie aplicată doar pentru îndeplinirea îndatoririlor legale, în conformitate cu limitele stabilite, iar utilizarea disproporționată sau nejustificată a forței poate duce la încălcarea drepturilor omului și poate atrage răspunderea juridică a agenților implicați.

Deși normele juridice stabilesc cadrul legal al intervenției, realitatea demonstrează existența unor disfuncționalități sistemice, materializate prin cazuri documentate de abuz de funcție, utilizări disproporționale ale forțelor și încălcări ale protocoalelor.

Ca exemple avem:

– În mai 2024, mii de georgieni au protestat împotriva unui proiect de lege privind agenții străini. Manifestațiile au fost reprimate violent cu tunuri cu apă, gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc, acțiuni violente. Protestatarii au fost atacați și de bande noaptea. Această reacție a fost considerată disproporționată de către organizațiile internaționale.

– După alegerile contestate din august 2020, mii de belaruși au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva rezultatelor. Autoritățile au reprimat cu brutalitate protestele, arestând 35.000 de oameni, bătuți, torturați sau uciși de forțele de ordine fidele regimului.

Astfel de reacții represive demonstrează o încălcare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Mai mult de atât, suprimarea violentă a manifestațiilor nu doar că încalcă principiile democratice, dar și erodează încrederea populației în instituțiile statului.

În contextul Republicii Moldova, cel mai mediatizat și cunoscut caz de utilizare disproporțională a forței în timpul protestelor, ce a generat controverse și a atras critici, este cazul protestelor din 7 aprilie 2009, ce au izbucnit după alegerile parlamentare din 2009, în care opoziția a acuzat fraudarea rezultatelor.

„Protestul, inițial pașnic, s-a transformat ulterior într-o manifestație violentă cu dezordini în masă, iar sute de tineri au ajuns să fie maltratați în comisariate”.^[16]

Centrul Chișinăului a fost cuprins de confruntări între forțele de ordine și protestatari. Mulțimea arunca pietre în forțele MAI, iar polițiștii și carabinierii răspundeau cu jeturi puternice de apă și gaze lacrimogene, lăsându-se și cu un deces.

Răspunsul la acțiunile violente ale protestatarilor au născut răspunsuri cu utilizarea forței din parte forțelor de ordine, pentru a restabili ordinea publică și a proteja securitatea cetățenilor, doar că maltratarea ulterioară a persoanelor, tratamentele inumane nu pot fi justificate și nu se încadrează în limitele stabilite, fiind un clar abuz de putere, ce ar fi trebuit să fie pedepsite. În lipsa unei investigării corespunzătoare la momentul respectiv, unele abuzuri au fost ignorate.

Republica Moldova are în curs un program de ordine și securitate publică pentru anii 2022-2025 prin care își propune „Elaborarea actului normativ care vizează evenimentele publice stipulate la alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 26/2008 privind întrunirile”, deoarece a constatat un cadru normativ incomplet pentru evenimentele publice.

Evenimentele publice sunt reglementate prin intermediul Legii nr. 26/2008 privind întrunirile, care a fost concepută special pentru facilitarea libertății de întrunire. Prevederile legii asigură un cadru conform standardelor internaționale privind libertatea de întrunire, însă, anumite prevederi ale legii ar putea necesita o ajustare conform Comentariului General al Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU nr. 37 (2020) cu privire la dreptul la libertatea întrunirilor, care oferă o protecție mai largă pentru întrunirile din spațiul online și din spațiile private.^[17]

Concluzia juridică fundamentală subliniază necesitatea unui echilibru perfect între:

– Dreptul fundamental la liberă exprimare,

– Securitatea publică,

– Respectarea proporționalității în intervenție,

– Protecția drepturilor fundamentale ale omului.

Mecanismul juridic trebuie să evolueze permanent, transformând potențialele disfuncționalități în oportunități de consolidare a statului de drept și a principiilor democratice fundamentale.

CONCLUZII

Dreptul la întrunire reprezintă un drept fundamental al cetățenilor, ce trebuie exteriorizat în mod pașnic și care este caracterizat printr-un mecanism complex de supraveghere de către forțele de ordine publică. Esența sa juridică constă în garantarea liberă a exprimării colective, concomitent cu asigurarea mecanismelor de menținere a ordinii publice.

Implicarea activă a forțelor de ordine publică trebuie să fie determinată de cauze exacte ce atentează la drepturile altora, securitate sau ordine publică.

Toate aceste răspunsuri la anumite acțiuni ce prezintă pericol se efectuează în limitele cadrelor normative și doar în acest caz pot fi justificate, implementarea lor bazându-se pe principiul proporționalității.

Implicarea cu forța se face doar la constatarea unor amenințări sau transformarea manifestărilor din formatul pașnic în cel violent. Acest transfer se consideră a se realiza pe etape:

1. Etapa organizatorică – Organizatorii și responsabilii viitorului protest se întrunesc și discută planul, cerințele, intențiile, acțiunile, asigurarea materială, financiară, logistică și demersul protestului, precum și autorizarea sau neautorizarea lui în instanțele legale.

2. Etapa inițială – se caracterizează prin apariția și tensionarea situațiilor de conflict. Aceste situații pot fi diverse, exprimate prin nemulțumire privind organizarea evenimentelor și protestelor împotriva anumitor acțiuni ale autorităților. Cerințele pot fi atât legale și întemeiate, cât și ilegale.

3. Etapa activă – reprezintă o perioadă când mulțimea agresivă trece la acțiuni dacă cerințele sunt respinse. De regulă, acestea acțiuni au caracter ilicit, iar consecințele sunt grave.

4. Etapa finală – se caracterizează prin anihilarea acțiunilor agresive ale mulțimii în urma acțiunilor complexe ale organelor de drept în combaterea și lichidarea consecințelor dezordinilor de masă. Politia și carabinierii întreprind operațiuni speciale în scopul dispersării mulțimii, identificării, reținerii și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate în baza probelor colectate.^[18]

Este foarte importantă stabilirea procedurilor interne dedicate şi clare privind gestionarea evenimentelor publice, cât şi managementul crizelor ce pot apărea în cadrul desfășurării evenimentelor publice. Totodată, cunoașterea acestora de către toţi angajații, în special de către conducători este una primordială, iar instruirea este un proces important şi obligatoriu în acest sens.^[19]

În cadrul unei lucrări de doctorat s-a recomandat: revizuirea Legii nr. 26-XVI din 22.02.2008 privind întrunirile. Legea nr. 26-XVI din 22.02.2008 privind întrunirile prevede exclusiv 24 de noțiuni generale pentru asigurarea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice în timpul manifestațiilor publice, sistarea manifestațiilor și dispersarea lor forțată și nu conține reglementări concrete privind limitele stricte ale acţiunilor organizatorilor manifestației şi manifestanților în scopul de a nu admite tulburări grave a ordinii şi securităţii publice şi dispersării forţate.[20]

Pentru a echilibra proporționalitatea acțiunilor, în legea respectivă se recomandă stabilirea unor limitele concrete de acțiune a organizatorilor manifestaţiilor și a participanților la ele, precum și stabilirea concretă a circumstanțelor și reperelor privind momentul intervenirii forțelor de ordine publică, exclusiv atunci când situaţia operativă iese de sub controlul reprezentanţilor administrației publice şi forţelor de OSP, însoțite de grave încălcări ale legislației şi pagube materiale, însă decizia instanţei de judecată nefiind încă formulată, reprezentanții administrației publice nesolicitând intervenția în forţă.

Considerăm că implementarea unor astfel de dispoziții ar aduce mai multă claritate asupra acțiunilor forțelor de ordine, clarificând domeniul și limitele de intervenție în cazul manifestațiilor publice.

Referințe bibliografice

[1] Constituţia  1 din 29.07.1994. Constituția Republicii Moldova. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 466, 13.11.2024.

[2] Lege Nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 80, 22.04.2008.

[3] Lege Nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 42-47, 01.03.2013.

[4] Lege Nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc. Publicat în Monitorul Oficial Nr. 254-262, 14.12.2012.

[5] Hotărâre cu privire la aprobarea Programului de ordine și securitate publică pentru anii 2022-2025. Chișinău 2022.

[6] Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

[7] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

[8] Declarația Universală a Drepturilor Omului.

[9] Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

[10] GHID privind intervenția profesională în exercițiul funcției. Chișinău. 2018.

[11] ERHAN, Ianuş. Asigurarea dreptului la libertatea întrunirii în contextul ordinii și securității publice. In: State, security and human rights: in digital era, 8-9 decembrie 2021, Chişinău. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic al Universităţii de Stat din Moldova, 2022, pp. 178-190.

[12] VIERU, Grigore. Puterea de stat – exercitor contemporan al suveranităţii naționale. In: State, security and human rights: in condition of information siciety, 13-14 decembrie 2018, Chişinău. Chişinău: Tipografia „Artpoligraf”, 2019, pp. 524-538.

[13] TALMACI Valentin. Asigurarea şi restabilirea securității în timpul manifestațiilor cu caracter de masă. Rezumat al tezei de doctor în Științe ale securității. Chișinău. 2025.

[14] Guidlines on Freedom of Peaceful Assembly, second edition, OSCE/ODIHR, 2010.

[15] Avocatul Poporului, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității. ÎNDEMN la întruniri pașnice și responsabile. Chișinău. 2022.

[16] Ziarul de Gardă. 12 ani de la protestele generației „7 aprilie 2009”. Cronologia evenimentelor: cum a început „revoluția”, 2021.