Măsuri de neutralizare a influenței subculturii penitenciare asupra deținuților minori și tineri

Introducere

Reflectând asupra reformelor realizate în ultimul deceniu în unele instituţii penitenciare din Republica Moldova, studiile atestă faptul că penitenciarele moderne continuă să se confrunte cu aceleași probleme generate de supremaţia subculturii penitenciare în mediul deţinuţilor. Aceasta vizează și deținuții minori și tineri.

A trecut prea puțin timp de când minorii care se aflau în arest în Penitenciarul nr. 13 (unde au fost familiarizați cu elementele subculturii penitenciare) au fost transferați în Centrul de detenție pentru minori și tineri Goian, ca să vorbim de neutralizarea influenței subculturii penitenciare în rândul actualilor deținuți minori, în special dacă luăm în considerare și rezultatele unui sondaj, potrivit căruia, „«obshchak» (a se citi «hazna comună») este impus deţinuţilor mai evident în centrele de arest preventiv decât oriunde altundeva^[1]”.

Sistemul ineficient al organizării supravegherii comportamentului deținuților determină ca fenomenele și procesele criminale din mediul condamnaților să se evidențieze în mod public, dezorganizând astfel activitatea instituțiilor penitenciare.^[2] După părerea noastră, eforturile de neutralizare a influenței subculturii penitenciare trebuie să se realizeze în măsura în care să împiedice realizarea scopurilor procesului de executare a pedepsei privative.

Conținutul de bază

Vorbind despre „violatori ai regimului de detenție”, autorul autohton Crudu A. menționează că „această categorie specifică de condamnați poate să preia controlul asupra procesului de executare a pedepsei, prin impunerea unor reguli informale proprii, atât persoanelor condamnate, care conștientizează și regretă comportamentul negativ anterior, cât și personalului penitenciar, care prin pasivitatea sa va încuraja răspândirea subculturii criminale în mediul condamnaților”^[3].

Considerăm că în scopul neutralizării manifestărilor și influenței subculturii penitenciare, sistemul penitenciar autohton trebuie să creeze condiții corespunzătoare aplicării prevederilor dreptului internațional ce vizează deținuții minori. Această abordare va permite efectuarea mai eficientă a controlului deținuților de către gardieni, diminuarea numărului de încălcări ale normelor legale și regulilor de ordine interioară de către deținuți, va împiedica crearea de grupuri cu orientare antisocială, va slăbi consolidarea masei deținuților, va diminua puterea liderilor deținuților și va reduce numărul deținuților adepți și promotori ai ideologiei subculturii penitenciare.

Personalul penitenciar trebuie să ofere siguranța detenției, să sprijine deţinutul din punct de vedere moral, fizic, psihologic prin cele mai eficiente mijloace, să nu permită compromisuri cu liderii deținuților. Însă însuși acesta recunoaște puterea neoficială din penitenciare. Puterea oficială o lasă pe cea neoficială să se impună şi să deţină controlul asupra întregii mase a deţinuţilor (cu unele excepţii) prin intermediul subculturii penitenciare.

Datele oficiale ale ANP dezvăluie cazuri de posesie a obiectelor interzise de către deținuții minori: „în rezultatul măsurilor de regim (637 de controale tehnice, 760 percheziții planificate și 99 percheziții inopinate) efectuate de către ANP în anul 2023 în Centrul de detenție pentru minori și tineri, au fost ridicate 6 cartele sim și 8 telefoane mobile, 9 obiecte ascuțite, 1 obiect tăios, 21,5 litri de bragă, 3,5 litri de băuturi alcoolice.”^[4]

Observăm astfel inventivitatea în ceea ce privește transmiterea/introducerea în penitenciar a obiectelor interzise, confecționarea acestora, fie controlul insuficient al coletelor/banderolelor etc. transmise condamnaților minori sau vizitatorilor, fie chiar și introducerea obiectelor interzise de către personalul penitenciar. Dar înainte de toate, datele ne arată utilizarea acestor obiecte interzise în relațiile dintre deținuții minori.

Având în vedere pericolul social sporit al manifestărilor elementelor subculturii penitenciare, administrația penitenciarului trebuie să organizeze și să realizeze măsuri speciale de pronosticare, prevenție și contracarare a acestor manifestări a subculturii penitenciare asupra minorilor. Respectivele măsuri pot fi divizate în două categorii:

– măsuri de sporire a eficienței activității personalului penitenciar, orientate spre neutralizarea influenți subculturii penitenciare în mediul deținuților;

– măsuri de pronosticare, prevenție și neutralizare a manifestărilor subculturii penitenciare în rândul deținuților minori (aceste măsuri pot fi de ordin general – care se referă la întregul contingent al deținuților – dar pot fi individuale, adică întreprinse în privința unui singur deținut).

Personalul trebuie să fie calificat și să includă un număr suficient de specialiști, deci se cere majorarea numărului de educatori, asistenți sociali și psihologi.

Una dintre probleme este angajarea tinerilor specialiști, fără experiență în domeniu, care neavând idei clare referitoare la subcultura penitenciară, nu pot conștientiza pericolul influenței acesteia și impactul ei asupra realizării scopurilor privațiunii.

În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii personalului trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană şi drepturile fundamentale ale minorilor, în special ținând cont de următoarele aspecte: a) Li se interzice tuturor membrilor instituţiei de detenţiune sau personalului să aplice, să instige la sau să tolereze orice act de tortură sau orice formă de tratament, pedeapsă, corecţie sau de disciplinare brutal, crud, inuman sau degradant, indiferent de pretext sau de situaţie; b) Toţi membrii personalului vor respinge şi combate riguros orice act de corupţie, raportându-l fără întârziere autorităţilor competente; c) Toţi membrii personalului trebuie să respecte normele internaționale. Cei care au motive să creadă că s-a comis sau este pe cale să se comită o încălcare gravă a normelor internaționale trebuie să raporteze cazul autorităţilor superioare sau organelor învestite cu autoritatea de a examina sau a remedia situația; d) Toţi membrii personalului trebuie să asigure protecţia sănătăţii fzice şi mintale a minorilor, inclusiv protecţia împotriva abuzului şi exploatării fzice, sexuale şi emoţionale, şi trebuie să ia imediat măsuri pentru a asigura asistenţă medicală oricând aceasta este necesară; e) Toţi membrii personalului trebuie să respecte dreptul la intimitate al minorului şi, mai ales, trebuie să protejeze toate informaţiile confidenţiale referitoare la minori sau la familiile acestora, descoperite în timp ce îşi desfăşurau activitatea profesională; f) Toţi membrii personalului trebuie să se străduiască să reducă orice diferenţă între viaţa din interiorul şi cea din afara instituţiei de detenţiune, care tinde să dispară datorită respectului acordat demnității umane a minorilor.^[5]

Pe lângă respectarea strictă a prevederilor actelor normative ce reglementează aspectele executării pedepsei privative de libertate și condițiile de detenție, ceea ce ar eficientiza activitatea personalului instituției este pregătirea psiho-pedagogică, dar și acumularea unor cunoștințe despre elementele subculturii penitenciare, influența nefastă a acesteia asupra minorilor și măsurile de eradicare a manifestărilor ei. Cunoaşterea de către personalul penitenciar a ierarhiei în subcultura penitenciară, argoului și altor elemente este importantă deoarece permite înțelegerea poziţiei, statutului fiecărei caste, drepturile şi obligaţiile sale, a comportamentului pe care îl vor avea în penitenciar reprezentanţii fiecărei caste în parte, cât şi ce atitudine reciprocă vor adopta deţinuţii diferitor caste în relaţiile interpersonale.

Includerea unui curs teoretico-practic axat pe diminuarea subculturii criminale în cadrul Centrului de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor ar însemna recunoașterea, de către cei care administrează sistemul, că fenomenul subculturii criminale în detenție există și este de o mare amploare. În general, angajații din cadrul sistemului ANP nu preferă să abordeze această temă în dialogul profesional cu reprezentanții altor profesii, deoarece predomină concepția eronată conform căreia „a recunoaște că există subcultură criminală în penitenciar echivalează cu o calitate proastă a muncii desfășurate de către angajații ANP și a subdiviziunilor ANP”.^[6]

Pentru a scoate la iveală neajunsurile în activitatea personalului instituțiilor penitenciare, este nevoie de aprecierea acestei activități (care poate fi realizată de către o comisie creată din reprezentanții Ministerului Justiției, dar și a specialiștilor în domeniu), înainte de toate, sub aspectul asigurării respectării de către toți deținuții a regimului de executare. În concret, respectarea drepturilor deținuților prevăzute de actele normative în vigoare, crearea condițiilor egale pentru toți deținuții și ordinea corespunzătoare executării pedepsei penale de privare de libertate.

În acest sens, considerăm că reabilitarea deținuților minori și tineri ar fi posibilă dacă nu ar exista liderii acestor deținuți care le impun respectarea normelor subculturii penitenciare, iar personalul penitenciar nu ar trata în mod diferențiat liderii deținuților minori prin oferirea de facilități, din cauza dependenței în ceea ce privește ordinea printre deținuți.

Cea mai eficientă metodă de contracarare a manifestărilor negative ale subculturii penitenciare este separarea deținuților pe categorii (ținând cont de natura infracțiunii săvârșite, de personalitatea persoanei condamnate, atitudinea sa față de pedeapsă), suprimarea tentativelor de dominare în comunitatea deținuților, excluderea sau minimizarea diverselor relații neformale și a relației dintre ele, prevenind crearea de microgrupuri stabile care impun respectarea normelor subculturii penitenciare, în scopul siguranței mediului deținuților și atingerea eficientă a scopurilor pedepsei privative.

De asemenea, bazându-se pe experiența penitenciară și opiniile teoretice, specialiștii ne atrag atenția asupra rolului individualizării executării pedepsei în procesul de reeducare și îndreptare a condamnatului: „Un asemenea proces se poate desfășura favorabil numai dacă se respectă principiul unanim adoptat de teoria și practica penitenciară, și anume: principiul individualizării executării pedepsei, mai exact: principiul individualizării «administrative» a pedepsei.” ^[7]

Individualizarea executării pedepsei închisorii are o orientare strict determinată și ține cont de acele trăsături ale personalității care acordă posibilitatea de a o evidenția din masa de condamnați și ca rezultat apar motive de a constata prezența unui sistem de relații, de exemplu, legături cu condamnații, cu administrația penitenciarului etc. O particularitate caracteristică a individualizării în instituțiile penitenciare este adoptarea de către administrația penitenciarului a diverselor hotărâri orientate spre schimbarea condițiilor de deținere a condamnaților, atât în direcția îmbunătățirii, cât și a înăspririi lor.^[8]

Autorii autohtoni, Osadcii C. și Rusu O., ne prezintă prin exemplificare, raportul dintre individualizare și diferențiere: „În avelași timp, individualizarea și diferențierea sunt în legătură indisolubilă. Spre exemplu, dacă condamnatul se află în condiții de regim comun și, conform caracterizării lui individuale (comportamentul, atitudinea față de muncă, instruirea etc.), este caracterizat pozitiv (manifestarea individualizării), atunci acestuia i se pot schimba condițiile de deținere în direcția îmbunătățirii acestora”^[9].

Importantă în sistemul penitenciar autohton în domeniul de clasificare a condamnaților este diferențierea între influența corecțională și cea educațională. Sistemul de executare a pedepsei este construit în conformitate cu versiunea clasică, când la baza clasificării se află gradul prejudiciabil al infracțiunii comise și nu persoana celui condamnat. O situație diferită se dezvoltă în sistemele penitenciare din țările străine, unde, la clasificarea condamnaților, se acordă un loc important studiului caracteristicilor lor personale, pe baza cărora sunt create condiții care să asigure securitatea penitenciară și post-penitenciară.^[10]

Susținem cele expuse supra și considerăm că în vederea neutralizării subculturii penitenciare ar fi binevenită introducerea în legislaţia penală a Republicii Moldova a unor criterii de clasificare şi detenție separată a condamnaţilor în funcție de trăsăturile personalității lor, a motivelor săvârșirii infracțiunii etc., deoarece practica arată că deţinerea condamnaţilor care au săvârşit infracţiuni cu caracter sexual, precum şi a condamnaţilor pentru infracţiuni cu caracter violent alături de alte categorii de condamnaţi este însoţită de multiple probleme ce privesc asigurarea securităţii condamnaţilor respectivi. Ţinând cont de particularitățile individuale evidențiate, a orientărilor și aspectelor pozitive și negative ale personalității deținutului minor, este indicată elaborarea unui plan individual de reeducare, resocializare și tratament a acestuia.

Este bine cunoscut faptul că mulți condamnați minori, îndeosebi cei în vârstă de 14-16 ani, dar și 16-18 ani, nu au un nivel cuvenit de instruire, de cunoștințe, de cultură. Aceștia se află într-un proces de dezvoltare, de formare neterminată. Unii nu au școală elementară, alții, mai ales cei proveniți din familii cu mulți copii, nu frecventează școala din lipsa hainelor, se ocupă cu furtul, cerșetoria, prostituția etc. Nu au cunoștințe elementare despre muncă, despre comportamentul în societate, nu dețin cunoștințe și atitudini morale elementare. Nu au cunoștințe elementare necesare despre legi și respectarea acestora.^[11]

Situația descrisă este caracteristică și pentru minorii deținuți în Centrul de detenție pentru minori și tineri, prin aceasta și se explică asimilarea rapidă de către aceștia a normelor și altor elemente privind subcultura penitenciară. În acest context, ținem să menționăm utilitatea programelor realizate pentru deținuți: Programul de inițiere a deținuților în domeniul științelor socio-juridice^[12]; Programul de reducere a violenței în mediul condamnaților; Programul cu privire la organizarea educației fizice și sportului cu deținuții – „Prosport”; Programul de reabilitare psihosocială a persoanelor consumatoare de droguri.

După părerea noastră, alături de școlarizarea și instruirea profesională, asigurarea condițiilor pentru antrenarea deținuților minori și tineri în activitatea de muncă este unul cele mai importante mijloace de neutralizare a influenței normelor subculturii penitenciare, deoarece familiarizează minorii cu norma socială a muncii în vederea obținerii unui venit stabil, ceea ce aduce independență, încredere, statut social și, în același timp, îndepărtează de la metodele de trai a purtătorilor subculturii criminale – obținerea profitului în urma faptelor ilegale.^[13]

Autorul român Oancea I. propune un șir de meserii ce pot fi predate deținuților de durata detenției. „În condițiile în care condamnații rămân în penitenciar un an sau doi, aceștia pot învăța meserii mai simple precum: zidar, cizmar, tâmplar, fierar, croitor, sudor etc. Condamnații care rămân mai mult timp în penitenciar ar putea însuși meserii care necesită o calificare mai înaltă, și anume: mecanic, instalator, electrician etc.” ^[14]. Susținem această propunere și o considerăm valabilă și pentru actualii deținuți minori, care astfel și-ar asigura nu doar ocupație, dar și un venit stabil după eliberarea din detenție.