Rolul legitimei apărări în excluderea caracterului penal al faptelor

INTRODUCERE:

Omul este unica ființă care se consideră a fi într-atât de avansată, încât să își poată gestiona acțiunile sau inacțiunile de una singură. De-a lungul timpului cea mai utilizată metodă de supravețuire împotriva unui atac a fost și va rămâne apărarea. Instinctul de autoapărare se consideră a fi un reflex condiționat, care se naște odată cu dorința de supravețuire. De facto, legitima apărare îți poate asigura propria supravețuire, însă te obligă să pui în pericol atacatorul. Aici apare dilema, dacă poate fi justificată legitima apărare sau nu.

Dreptul penal în esență are scopul nobil de a apăra cele mai importante valori sociale împotriva faptelor socialmente periculoase.

Legitima apărare este fapta săvârșită pentru a respinge un atac direct îndreptat împotriva propriei persoane, a altei persoane sau împotriva unui interes public. Potrivit art. 36 din Codul Penal al Republicii Moldova, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de legitimă apărare.^[1] Astfel, fapta comisă în situația legitimei apărări nu va fi niciodată pedepsită, întrucât este săvârșită fără vinovăție. Iar vinovăția este un semn obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii, care reflectă atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă săvârșită și urmările ei.

Prin urmare, legitima apărare face parte din categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. Prin cauza care înlătură caracterul penal al faptei înţelegem acele stări sau împrejurări reale în a căror prezenţă sau context săvârşirea oricărei din faptele prevăzute de legea penală nu mai poate imprima acesteia un caracter penal.^[2]

Importanţa: Legitima apărare este una dintre cele mai fundamentale drepturi ale individului, permițând protejarea vieții, integrității fizice și altor valori sociale fără ca acțiunea defensivă să fie considerată infracțiune.

Cercetarea contribuie la o mai bună înțelegere a condițiilor în care legitima apărare poate fi invocată. De asemenea, analizează conceptul de exces justificat, delimitând situațiile în care depășirea limitelor apărării poate rămâne nepedepsită sau poate atrage răspundere penală atenuată.

Scopul acestei lucrări este de a analiza și clarifica fapta de legitimă apărare în excluderea caracterului penal în cadrul legislației Republicii Moldova, cu un accent special asupra aplicării corecte a acestui concept în practică. Lucrarea propune să exploreze condițiile în care acțiunile de apărare sunt considerate justificabile, să identifice limitele și implicațiile acestora și să analizeze conceptul de exces justificat în contextul specific al dreptului penal moldovenesc.

CONȚINUT DE BAZĂ

Legitima apărare se referă la acțiunea unei persoane care, în scopul de a se proteja pe sine, pe altcineva sau un interes, recurge la fapta prevăzută de legea penală pentru a stopa un atac care are un pericol semnificativ pentru persoana, drepturile sau interesul public. De exemplu, o persoană care se află într-o situație în care viața îi este amenințată reacționează împotriva agresorului, provocându-i vătămări grave sau chiar decesul, iar o femeie aflată sub violență, în scopul de a rezista unei agresiuni sexuale, poate răspunde prin vătămarea agresorului.

Așa cum am menționat anterior, atacul trebuie să îndeplinească mai multe condiții esențiale:

1. Atacul trebuie să aibă un caracter material, adică să fie compus din acțiuni fizice care sunt destinate, în mod conștient, să pună în pericol integritatea fizică a valorilor protejate de legea penală.

2. Atacul trebuie să fie direct, ceea ce înseamnă că pune în pericol valorile protejate de lege într-un mod nemijlocit, existând o legătură între actul de atac și pericolul creat. De exemplu, când autorul vizează victima cu o armă sau o lovește.

3. Atacul trebuie să fie imediat. În scopul aplicării conceptului de legitimă apărare, atacul trebuie să fie în strânsă legătură temporală cu valoarea socială amenințată.

4. Atacul trebuie să fie real. Nu se acceptă invocarea legitimei apărări în cazul unui atac care nu a avut o existență efectivă.

În prezența unui atac care îndeplinește condițiile menționate anterior și luând în considerare circumstanțele în care acesta a avut loc, se poate exercita apărarea. Totuși, aceasta trebuie să respecte anumite circumstanțe:

1. Apărarea trebuie să vizeze protejarea persoanelor sau a unui interes public.

2. Acțiunea de apărare trebuie să fie indispensabilă pentru contracararea atacului.

3. Apărarea trebuie să fie proporțională cu gravitatea atacului.

Pentru a se pune problema legitimei apărări, se cere, deci, ca apărarea prin care se înlătură atacul să se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, adică o faptă de vătămare a integrităţii corporale, omor etc.^[3] Această faptă poate să fie consumată sau rămasă în faza tentativei sancționabile. Actul de înlăturare a atacului poate fi realizat atât de persoana vizată direct de agresiune, cât și de altă persoană care intervine pentru a o sprijini, cu condiția respectării prevederilor legale.

Pentru ca apărarea să fie considerată legitimă, trebuie să existe un raport de proporționalitate între acțiunea desfășurată în apărare și atacul care a provocat-o, adică o anumită echivalență între cele două aspecte. Un atac care implică doar vătămarea nu poate justifica o reacție excesivă, cum ar fi uciderea agresorului. De asemenea, nu este justificat să se recurgă la fapte extreme de violență pentru a respinge un atac împotriva unui bun material.

Proporționalitatea între atac și apărare nu se referă la o echivalență exactă, matematică, între cele două acțiuni. Legea impune ca faptă de apărare să fie proporțională cu gravitatea pericolului și cu circumstanțele în care s-a produs atacul. În evaluarea proporției, trebuie să se țină cont nu doar de raportul dintre atac și apărare, ci și condițiile în care atacul a avut loc, deoarece anumite circumstanțe pot spori gravitatea pericolului, justificând astfel o apărare mai intensă, cu mijloace mai puternice.

Sunt situaţii când cel atacat sau persoana care a intervenit în ajutorul acestuia reacţionează mai puternic, apărarea fiind disproporţionată faţă de gravitatea pericolului şi de împrejurările în care a avut loc atacul. Excesul de apărare în condiţiile arătate este denumit în literatura de specialitate exces justificat. Cu privire la depășirea limitelor legitimei apărări, Codul Penal al Republicii Moldova nu prevede acest aspect, însă, în legislația românească, art. 26 intitulat „excesul neimputabil”, Codul Penal al României prevede, potrivit textului citat, că „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului”^[4].

Excesul de apărare poate exista numai în cazul necorespunderii apărării cu caracterul și pericolul atacului, atunci când atacatorului, fără a fi necesar, i se cauzează intenționat o daună ce se exprimă sub formă de deces sau vătămare corporală gravă. Doctrina penală mai prevede că depășirea limitelor legitimei apărări poate avea loc atât intenționat, cât și din imprudență.^[5]

Excesul justificat presupune îndeplinirea următoarelor condiții:

a) Să existe o situație de legitimă apărare, ceea ce implică desfășurarea unui atac ce îndeplinește toate criteriile legale, precum și o reacție defensivă determinată. Nu poate fi considerat exces de apărare cazul în care acțiunea defensivă a fost inițiată înainte ca atacul să devină iminent sau dacă a continuat după ce atacul a încetat, moment în care măsurile de apărare nu mai erau necesare. Dacă nu sunt întrunite condițiile legitime apărări, nu se poate discuta nici despre depășirea limitelor, adică despre o reacție disproporționată în raport cu gravitatea pericolului și circumstanțele atacului.

b) De asemenea, excesul justificat implică o reacție defensivă mai intensă decât ar fi proporțional cu pericolul și contextul atacului. Se înțelege apărare excesivă atunci când persoana vizată de agresiune utilizează mijloace de apărare considerabil mai puternic decât cele folosite de atacator.

c) În cele din urmă, legea prevede ca o condiție suplimentară ca apărarea disproporționată să fie determinată de starea de tulburare sau de frică în care se află persoana atacată sau cea care a intervenit pentru a apăra această stare este cauzată de agresiunea declanșată. Adesea, cel care comite fapta poate depăși limitele unei apărări proporționale din cauza faptului că, emoțiile și starea de tulburare în care se află, nu-i permit să evalueze corect limitele acceptabile ale reacției sale defensive. Pentru a determina dacă făptuitorul s-a aflat într-o stare psihică deosebită – de tulburare sau teamă – instanța va trebui să analizeze circumstanțele în care a avut loc agresiunea și starea psiho-fizcă a făptuitorului.

Excesul justificat fiind echivalat cu legitima apărare, exclude caracterul penal al faptelor datorită lipsei vinovăției. Dacă limitele legitimei apărări nu se întemeiază pe tulburare sau temere, fapta nu mai este considerată săvârșită în legitimă apărare, ci este infracțiune, săvârșită cu circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 din Codul Penal al Republicii Moldova, excesul fiind de această dată scuzabil.^[6]

Legitima apărare are ca efect excluderea caracterului penal al faptei comise. Deși, fapta este prevăzută de legea penală, în acest context nu constituie infracțiune, deoarece îi lipsește o caracteristică esențială: vinovăția. Persoana care a acționat în scop de apărare, fiind supusă presiunii și agresiunii exercitate asupra sa, nu a avut posibilitatea de a-și manifesta voința în mod liber. În absența libertății de voință, lipsește și vinovăția, element definitoriu al infracțiunii.^[7]

Deoarece legitima apărare elimină vinovăția, efectele acesteia se aplică exclusiv persoanei care a acționat în această stare, fiind influențată de situația de pericol generată de atac.

CONCLUZII /RECOMANDĂRI.

În concluzie, legitima apărare este un principiu esențial în dreptul penal, care permite excluderea răspunderii penale atunci când o persoană reacționează pentru a-și proteja viața, integritatea fizică sau alte valori sociale. Condițiile necesare ca o acțiune să fie considerată legitimă apărare includ existența unui atac material, direct, imediat și real, iar reacția defensivă trebuie să fie proporțională cu pericolul generat de atac. În cazurile în care limitele apărării sunt depășite, dar acest exces se datorează unei stări de tulburare sau frică, se poate vorbi de exces justificat, care, în anumite circumstanțe, exclude caracterul penal al faptelor. În schimb, excesul scuzabil apare atunci când apărarea este disproporționată fără a exista o stare de tulburare, iar fapta rămâne infracțiune, dar beneficiază de circumstanțe atenuante.

În ceea ce privește recomandările, este esențial ca legislația Republicii Moldova să includă o reglementare mai clară a excesului justificat, pentru a evita interpretările divergente în practică. De asemenea, se impune elaborarea unor ghiduri orientative pentru instanțele de judecată, care să asigure o aplicare unitară și coerentă a normelor juridice în astfel de cazuri. Instanțele ar trebui să acorde o atenție deosebită contextului emoțional și psiho-fizic al făptuitorului în evaluarea legitimei apărări, pentru a asigura o justiție echitabilă.

BIBLIOGRAFIE:

Codul Penal al Republicii Moldova, Nr. 985 din 18.04.2002, în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art. 195, din 14.04.2009.

N. Giurgiu, Drept penal, partea generală, Ed. Contes, Iaşi, 2000, p. 360.

V. Dongoroz, Explicaţii teoretice…, vol. I, pp. 354-355.

Codul Penal al României din 2009, parte integrantă din Legea nr. 286/2009, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009.

Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M., Drept Penal. Partea generală – Volumul I, Cratier, 2005, p. 308.

C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Universul Juridic, București, 2003, pp. 146-147.

Nastas, A., Cernomoreț, S., Criminologie: Tratat, București, ProUniversitaria, 2024, p. 114.