Considerații asupra jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la colaborarea cu fosta Securitate
Răzvan Horațiu Radu - ianuarie 1, 2016“Considerations on the case law of the European Court of Human Rights regarding the cooperation with the former Security Service”
Abstract
In this study, the author examines the case law of the European Court of Human Rights regarding the cooperation with the former Security Services.
The structure and the body of the study reveal the comments on the Romanian issue of the cooperation with the Security Services, on the causes of action in which claimants complained about the lack of access to their own file created by the former Security Services and kept by the secret services or by the National Council for the Study of the security Archives (CNSAS), on the causes of action in which any proved collaborators of these services appealed to the court of Strasbourg, on the freedom of expression, on the protection of the right to respect for private life.
Finally, the author puts forward certain brief considerations regarding the manner in which the Court referred to the charges of cooperation with the security Services, on the secret police during the Communist regime.
Keywords: ECHR case law; Security Services; secret services; Communist regime.
Introducere
Activitatea fostelor poliții politice ca instrumente ale regimurilor dictatoriale comuniste a reprezentat un subiect de dezbatere intensă în anii care au urmat căderii Cortinei de Fier ce separa Europa democratică de Europa comunistă. Subiectul a ținut agenda nu doar în România, ci în toată Europa de Est. În aceste state s-a ridicat problema înfăptuirii unei „justiții de tranziție” prin împăcarea cu trecutul și deconspirarea foștilor colaboratori ai regimurilor opresive. Această etapă era privită ca una necesară pentru admiterea noilor democrații europene în rândul statelor NATO și UE[1].
În acest context est european al sfârșitului de secol XX se înscrie și problematica românească a colaborării cu Securitatea, fosta poliție politică a regimului comunist din România.
Dezbaterea internă din țara noastră a reprezentat fără îndoială un subiect care a ținut prim planul agendei politice interne, unde opera împărțirea între neocomuniști și anticomuniști, iar decomunizarea era echivalentă cu reforma societății, cu democratizarea acesteia[2]. În cadrul acestei dezbateri interne, devoalarea colaboratorilor fostei Securități și a metodelor acesteia reprezenta fără îndoială una din temele de bază. Lupta internă nu a fost lipsită de contondențe și obstacole, astfel încât, abia în 1999 s-a reușit punerea bazelor unei instituții care să gestioneze redescoperirea istoriei recente, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (în continuare CNSAS)[3]. Înființarea acestei instituții a reprezentat pentru unii cetățeni un motiv foarte bun pentru redescoperirea trecutului, oricât de traumatizant ar fi fost, pentru alții a fost un obiect de studiu, de cunoaștere, de cercetare, în timp ce pentru alții a reprezentat un adevărat vehicul politic fie în scopul de a obține puncte electorale, fie de a-l utiliza ca o armă de atac în vederea discreditării adversarilor. Este bine știut că dezbaterile din jurul acestui subiect au depășit deseori cadrul normal, fiind pline de patimă și uneori ducând la atacuri la persoană, mai mult sau mai puțin justificate sau dovedite. Astfel, inevitabilul, s-a produs de multe ori și acolo unde dezbaterea firească pe un subiect atât de sensibil a degenerat, s-a ajuns inclusiv la rezolvarea pe cale judiciară a diferendelor născute din patima unui subiect atât de delicat. Din păcate, indiferent de soluția pronunțată, rareori instanțele de judecată au reușit să liniștească spiritele. Conflictele sociale deduse judecății interne au avut ca geneză fie neputința autorităților de a rezolva acest conflict al propriilor cetățeni cu trecutul apropiat, fie interdicțiile cărora o eventuală devoalare instituțională a colaborării cu fosta Securitate le dădea naștere în noua societate românească democratică, sau chiar ciocnirile pătimașe de idei dintre diverșii actori ai dezbaterii interne care au degenerat adesea în insultă și calomnie. Nemulțumirea față de răspunsurile autorităților interne, fie administrative sau judiciare a dus inclusiv la sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare CEDO), care intrase deja în contact la nivel de jurisprudență cu problematica fostei poliții politice din statele comuniste. Plângerile care au fost supuse atenției CEDO au îmbrăcat forme diverse, fiind analizate fie din perspectiva dreptului la viață privată, fie a libertății de exprimare, fie a dreptului de a nu fi supus discriminării.
Jurisprudența CEDO
1. Într-o primă categorie de cauze le putem include pe cele în care reclamanţii s-au plâns de lipsa accesului la propriul dosar creat de fosta Securitate şi deţinut de serviciile secrete sau de CNSAS[4].
CEDO a analizat aceste plângeri sub aspectul art. 8 din Convenţie privind dreptul la viaţă privată. Astfel, în cauzele Haralambie, Jarnea şi Antoaneta Tudor, Curtea a constatat încălcarea acestui drept. În fapt, reclamanţii solicitaseră fie accesul la propriul dosar (cauzele Haralambie[5] şi Jarnea[6]), fie accesul la dosarul tatălui (cauza Antoaneta Tudor[7]). Dacă în cauza Haralambie, reclamantului i s-a permis accesul la propriul dosar cu întârziere (la 6 ani de la prima sa solicitare), în cauzele Jarnea şi Antoaneta Tudor accesul oferit de autorităţi a fost nu doar tardiv, ci şi incomplet. În plus, în aceste ultime două cauze reclamanţii au atacat în instanţa de contencios administrativ răspunsurile incomplete primite de autorităţile interne, acţiunile fiindu-le respinse.
Având în vedere aceste aspecte, CEDO a constatat că a existat o încălcare a dreptului reclamanţilor la viaţă privată, prevăzut de art. 8 din Convenţie bazându-se pe următoarele argumente:
- legislaţia română consacră dreptul fiecărui cetăţean român de a avea acces la propriul dosar deţinut de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care vizează persoana sa şi stabilea o procedură internă administrativă care regla accesul în limita unor termene prestabilite;
- în concret, această procedură formală nu a fost respectată, fie prin nepermiterea accesului la dosare într-un termen rezonabil, fie prin oferirea unor informaţii incomplete;
- lipsa unui control efectiv din partea instanţelor interne, acolo unde s-a solicitat.
Concluzia Curţii a fost că statul român nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă ce rezultă din dreptul la viaţă privată de a oferi acestor reclamanţi o procedură efectivă şi accesibilă care să le permită accesul la propriul dosar într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, în cauza Rad[8], Curtea a constatat că nu a existat o încălcare a dreptului la viaţă privată în situaţia în care reclamantului nu i s-a oferit originalul dosarului, ci doar copii ale acestuia şi nici nu i s-a divulgat identitatea reală a persoanelor care au oferit informaţii despre el Securităţii. Curtea a considerat că acesta a beneficiat de garanţii adecvate şi suficiente pentru accesul la propriul dosar, în condiţiile reglementate de lege.
Din această primă categorie de cauze reiese că dreptul de acces la dosarele fostei poliţii politice rezultă din legislaţia internă, şi nu din Convenţie. O dată consacrat în sistemul intern, Convenţia vine să asigure faptul că acest drept este efectiv şi-l analizează numai din perspectiva dreptului la viaţă privată, stabilind că acesta a fost încălcat ori de câte ori punerea în practică a mecanismului a dus fie la un acces întârziat, fie la unul incomplet.
2. O altă perspectivă din care CEDO a fost chemată să analizeze problematica poliţiei politice a fost cea în care colaboratori dovediţi ai acestuia s-au adresat instanţei de la Strasbourg.
Astfel, în cauza Naidin[9], reclamantul Petre Naidin, fost subprefect şi fost parlamentar, a sesizat Curtea pentru încălcarea dreptului la viaţă privată (art. 8 din Convenţie) combinat cu dreptul la nediscriminare (art. 14 din Convenţie)[10].
În fapt, reclamantul susţinea că respingerea solicitării sale de reîncadrare ca funcţionar public şi de reintroducere în corpul de rezervă al subprefecţilor din cauza colaborării sale cu fosta poliţie politică a regimului comunist reprezintă o încălcare a articolelor sus-menţionate[11].
Trebuie precizat că reclamantul a făcut obiectul verificării CNSAS întrucât a candidat pentru un loc în Camera Deputaţilor. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta a colaborat cu fosta Securitate între 1971 și 1974. Instanţele au respins contestaţiile reclamantului împotriva deciziei CNSAS.[12]
La finalul mandatului său de parlamentar, reclamantul a cerut Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) înscrierea sa pe lista corpului subprefecţilor şi retragerea sa din funcţia publică. Solicitarea i-a fost respinsă de ANFP în baza art. 50 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici care interzicea accesul celor care au fost colaboratori ai fostei poliţii politice[13]. Decizia ANFP de respingere a fost confirmată de instanţele de judecată care au respins contestaţia reclamantului. Între timp şi Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestui text de lege[14] apreciind că accesul la o funcţie publică nu este garantat nici de Constituţie şi nici de Convenţie şi că diferenţa de tratament privind accesul la funcţia publică este justificată obiectiv şi raţional ţinând cont de necesitatea asigurării loialităţii tuturor funcţionarilor faţă de regimul democratic.
Argumentele Curţii Constituţionale au fost luate în considerare şi de Curtea de la Strasbourg, care a mai adăugat că statele au un interes legitim să regleze condiţiile de angajare în serviciul public, iar un stat democratic este în drept să ceară funcţionarilor săi loialitate faţă de principiile constituţionale pe care se sprijină[15]. De asemenea, Curtea a mai subliniat şi situaţia particulară a României, fost stat comunist, care pentru a evita repetarea experienţei trecute trebuie să se bazeze pe o democraţie stabilă[16]. În ceea ce priveşte diferenţa de tratament cu privire la accesul la funcţia publică dintre persoanele care au colaborat cu Securitatea şi celelalte, Curtea a stabilit că aceasta viza scopuri legitime (protecţia securităţii naţionale, a siguranţei publice, a drepturilor şi libertăţilor altora) şi că era proporţională, (nu atingea decât perspectivele de angajare ale reclamantului în domenii ce privesc înalte funcţii ce implică exerciţiul puterii publice, şi nu în sectorul privat sau în alte domenii publice sau private care prezintă o anume importanţă pentru interesele statului în materie economică, politică sau de securitate sau care nu implică exerciţiul puterii publice[17].
Curtea a respins şi argumentele reclamantului cum că actele sale de colaborare nu au avut consecinţe grave statuând că aprecierea acestora intră în marja de apreciere a statului şi au făcut obiectul unei analize contradictorii în faţa instanţei interne[18].
Prin urmare, plângerea reclamantului a fost respinsă sub aspectul ambelor capete de cerere.
[1] Pentru mai multe detalii a se vedea Florin Abraham, A colabora şi a pedepsi. Democraţie şi justiţie de tranziţie în România, Arhivele totalitarismului, nr. 84-85, vol. 3-4, 2014, p. 142 și urm.
[2] Ibidem, par. 144
[3] Pentru o perspectivă istorică interesantă a avatarurilor CNSAS a se vedea Ibidem, p. 146 ș. urm.
[4] Pentru o analiză complexă a acestui tip de cauze a se vedea Răzvan Horațiu Radu, Accesul la dosarele CNSAS din perspectiva jurisprudenței CEDO, Curtea Constituțională a României. Jurisdicția constituțională după 20 de ani de la căderea cortinei comuniste, Ed. Universul Juridic, București, 2014.
[5] Hotărârea din 27 octombrie 2009, www.echr.coe.int
[6] Hotărârea din 19 iulie 2011, www.echr.coe.int
[7] Hotărârea din 23 septembrie 2013, www.echr.coe.int
[8] Decizia din 9 iunie 2009, www.echr.coe.int
[9] Hot. CEDO din 21 octombrie 2014, www.echr.coe.int
[10] Ibidem, par. 24.
[11] Ibidem, par. 7-10.
[12] Ibidem, Par. 24.
[13] Ibidem, par. 14.
[14] Decizia nr. 41 din 24 ianuarie 2006.
[15] Hot. CEDO din 21 octombrie 2014, par. 48-49..
[16] Ibidem, par. 50.
[17] Par. 50.
[18] Par. 56.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.