Administrarea interogatoriului în cazul persoanelor juridice – societăți cu răspundere limitată

[1] Ne-am propus în rândurile următoare să analizăm textul art. 355 NCPC, îndeosebi alin. (2) al acestuia, și, mai exact, din perspectiva societăților cu răspundere limitată (brevitatis causa S.R.L.). Mai concret, ridicăm problema (încercând și declinarea unei soluții) dacă în cazul unei S.R.L. „asociații cu drept de reprezentare” vor fi citați in personam la interogatoriu ori, dimpotrivă, interogatoriul li se va comunica în prealabil (în scris).

[2] Apreciem că această chestiune este una de viu interes practic, nu doar din prisma faptului că (potrivit statisticilor ONRC) societatea cu răspundere limitată este forma de societate cu personalitate juridică cel mai frecvent constituită (și implicit întâlnită în cadrul raporturilor juridice). Pe de altă parte (iar practica ne-a demonstrat-o cu prisosință), interogatoriul comunicat în prealabil își pierde foarte mult din eficacitate în comparație cu interogatoriul administrat in personam – respectiv acel interogatoriu care își păstrează caracterul de surpriză și care plasează imediat și direct partea înaintea judecătorului.

[3] Articolul 355 NCPC, sub titlul marginal de „Luarea interogatoriului persoanelor juridice” statuează în două alineate astfel:

[4] În esența sa, acest articol nu spune nimic diferit față de vechiul art. 222 C. proc. civ. 1865, alin. (2) al acestuia reprezentând chiar o transpunere aproape la indigo (doar sintagma „societățile comerciale de persoane” fiind înlocuită de moderna „societățile de persoane”). Înainte de imediatele dezvoltări, ținem a remarca defectuozitatea evidentă a locuțiunii „asociați cu drept de reprezentare”, fiind lipsit de orice tăgadă că dreptul de reprezentare poate reveni și unui neasociat, mai exact unui administrator neasociat [în acest sens fiind bunăoară art. 7 lit. e) din Legea 31/1990].

[5] Dificultatea chestiunii aici ridicate stă în natura eclectică a S.R.L., care nu se poate susține că este o pură societate de persoane (veritabile societăți de persoane sunt cele în nume colectiv și în comandită simplă), dar nici nu va putea fi catalogată vreodată ca o societate de capitaluri. Paradoxal poate, în acest eclectism vom găsi și cheia întregii problematicii. Astfel, doctrina de specialitate a opinat corect că: societatea cu răspundere limitată este o societate cu caracter mixt, deoarece îmbină caracterul intuitu personae (specific societăților de persoane) cu răspunderea limitată la obligația vărsării aporturilor de capital social al asociaților (specific societății de capitaluri)^[1].

[6] Mai departe, împărtășind natura juridică mixtă a S.R.L., doi reputați doctrinari^[2] au dus mai departe ideea, „aruncând-o” în creuzetul art. 222 C. proc. civ. 1865 și ajungând în final la următoarea concluzie: „Considerăm că prevederile art. 222 alin. (2) se aplică și în cazul societății cu răspundere limitată deși, pe bună dreptate, doctrina arată că aceasta nu poate fi calificată nici ca o societate de persoane, nici ca o societate de capital. Susținem aceasta având în vedere, pe de o parte, că sunt, totuși, preponderente acele caracteristici care o apropie foarte mult de societățile de persoane (număr redus și limitat de asociați, capital social divizat în părți sociale care nu sunt, în principiu, liber cesionabile și negociabile, modificarea actelor constitutive și revocarea administratorilor se face cu unanimitatea voturilor asociaților ș.a.), iar pe de altă parte, că există și forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic care, potrivit art. 13 din Legea nr. 31/1990, se poate constitui prin aportul unui singur asociat, care va fi deținătorul tuturor părților sociale”^[3].

[7] Opinăm la rândul nostru că aceasta este unica soluție corectă, rămasă de actualitate și sub NCPC. S.R.L. nu este o societate de persoane, dar nu este nici o societate de capitaluri [pentru a i se aplica de plano dispozițiile alin. (1) ale art. 355 NCPC]. S.R.L. împrumută elemente de la ambele (deci și de la societățile de persoane și de la cele de capitaluri), fiind astfel o societate mixtă, complexă, eclectică. Într-o astfel de situație [pentru a conchide dacă alin. (2) se aplică sau nu și societății cu răspundere limitată] trebuie să stabilim preponderența/predominanța elementelor care se îmbină – sunt superioare/dominante cele ale societăților de persoane sau cele aparținând celor de capitaluri? Dacă prevalează cele ale societăților de persoane (așa cum just s-a subliniat și în opinia doctrinară citată) atunci S.R.L. trebuie să i se aplice dispozițiile alin. (2) ale art. 355 NCPC.

[8] Ne putem inspira aici și din metodele de calificare/interpretare ale contractelor mixte (adevărat, societatea nu este un simplu contract, ci o instituție, o persoană juridică, cu toate acestea o anumită natură contractuală nu-i va putea fi negată niciodată – ab origine societatea fiind un contract). Așadar, metoda clasică (denumite și a absorbției sau a calificării unitare) constă tocmai în a căuta principalul și acccesoriul, adică prevalența unui element asupra celuilat aplicând astfel regula accesorium sequitur principale ori maior pars ad se minorem trahit.

[9] În fine, administrând interogatoriul in personam reprezentantului legal al S.R.L. (fie el asociat sau neasociat) se va realiza și unul dintre dezideratele fundamentale ale acestui mijloc de probă, anume păstrarea/proteguirea caracterului de surpriză și punerea părții în prezența și înaintea judecătorului – per a contrario multiplicării intermediarilor între judecător și justițiabili.

DOWNLOAD FULL ARTICLE