Principiile investigației criminalistice
Ștefania Zorcă - iulie 4, 2021Conținut
La baza activității criminalistice se află șase principii fundamentale, după cum urmează:
– Principiul legalității;
– Principiul aflării adevărului;
– Principiul prezumției de nevinovăție;
– Principiul existenței urmelor oricărei infracțiuni;
– Principiul identității;
– Principiul operativității în efectuarea investigației penale.
Principiul legalității
Poziționarea principiului legalității în fruntea principiilor ce guvernează întreaga activitate a criminalisticii trimite întocmai la necesitatea ca totalitatea celor întreprinse de către specialiștii domeniului să fie în perfectă concordanță cu cele existente în normele legislative de reglementare în vigoare. Astfel, activitățile criminaliștilor ce presupun descoperirea probelor, fixarea, ridicarea, analizarea acestora în vederea identificării făptuitorului trebuie să se facă numai prin respectarea întocmai a tuturor celor învederate de legislația în vigoare la acel moment.
Mai mult decât atât, principiul legalității este comun și celorlalte ramuri constitutive ale aparatului judiciar, așadar, acesta se regăsește nu numai în contextul celor statuate de Constituția României, ci și în conținutul Noului Cod penal și al Noului Cod de procedură penală, substanța vizând, de asemenea, necesitatea ca actele întreprinse să fie de strictă conformitate cu legislația actuală, nicio abatere de la cele stabilite de aceasta nefiind permisă.
Importanța efectuării cercetării la fața locului și a identificării materialului probator constă în dorința specialiștilor de a folosi acele probe în scopul identificării persoanei făptuitorului și, deci, a pedepsirii acestuia, însă actele de descoperire a acestor probe, de fixare, ridicare a lor, întocmite contrar legii, pot atrage sancțiuni de la cele de ordin administrativ, personal etc. până la cele ce conduc la anularea actului respectiv.
În cuprinsul Noului Cod penal, principiul legalității este reglementat chiar de art. 1 alin. (2), stabilind faptul că „nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită”[1], mai exact nicio persoană nu poate fi considerată ca fiind subiectul activ al unei fapte penale, atât timp cât acea faptă nu era reglementată ca având caracter infracțional la momentul la care aceasta a fost realizată.
Din perspectiva Noului Cod de procedură penală, art. 2 prevede faptul că „procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege”, astfel încât nicio derogare de la respectarea acestor dispoziții nu poate fi admisă ca fiind permisă de lege.
Criminalistica reprezintă, așa cum am menționat și anterior, una dintre științele distincte, ce au apărut ca o reacție la conștientizarea necesității unor modalități bine definite de cercetare a urmelor infracționale, aceasta conducând ulterior la posibilitatea desfășurării unui proces eficient și corect îndreptat împotriva persoanei reale a făptuitorului, probele având întocmai scopul de a releva cu certitudine personalitatea individului față de care legea penală trebuie să își exercite caracterul coercitiv.
Principiul aflării adevărului
Rolul legislației însumează în fapt necesitatea asigurării respectării tuturor drepturilor și libertăților cetățenilor unui stat, motiv pentru care organele abilitate, pentru a avea posibilitatea de a înfăptui justiția, trebuie să procedeze în conformitate cu reglementările în vigoare în scopul aflării persoanei celui ce a săvârșit o anumită faptă antisocială, adevărul fiind singurul ce poate asigura posibilitatea impunerii unei pedepse conforme celor săvârșite de către un anumit individ.
Cu siguranță că pedeapsa atribuită făptuitorului nu poate șterge de cele mai multe ori urmările faptelor sale, uneori atingerile aduse victimei fiind în integralitate ireparabile, însă caracterul punitiv al reglementărilor ce stabilesc repercusiunile întreprinderii anumitor acțiuni de către indivizi susțin procesul de reechilibrare a situației unei societăți asupra căreia unii acționează în vederea comiterii unor fapte de natură a aduce atingeri negative participanților săi.
În conformitate cu cele deja menționate, amintim faptul că orice act realizat de către organele special abilitate trebuie să își aibă baza în reglementările în vigoare ce stabilesc modalitățile de cercetare a infracțiunilor, prin urmare, aflarea adevărului presupune identificarea probelor care se află atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, obiectivul principal regăsindu-se în necesitatea ca cele relevate să fie în strânsă legătură cu desfășurarea reală a evenimentelor infracționale.
Din punctul de vedere al reglementării acestui principiu, mai exact al definirii acestuia, art. 5 alin. (1) NCPP presupune faptul că „organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului”[2].
Așadar, principiul aflării adevărului trimite la asigurarea faptului că, odată cu existența unei fapte infracționale ne aflăm și în prezența unei suite de elemente pe care specialiștii le pot ridica în vederea constituirii probelor, ceea ce poate fi ulterior materializat într-o cercetare a acestora capabilă să conducă la identificarea exactă a celui ce a săvârșit fapta, a modului în care acesta a acționat și, desigur, la pedepsirea sa în conformitate cu reglementările în vigoare.
Principiul prezumției de nevinovăție
În ciuda unora dintre opiniile evidențiate de-a lungul timpului în doctrina juridică, principiul prezumției de nevinovăție operează pe parcursul întregului proces penal, aspect confirmat chiar și de conținutul art. 4 NCPP, ce prevede, în cadrul alin. (1), faptul că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”[3].
Din conținutul acestui principiu nu deducem doar faptul că acesta operează până la terminarea definitivă a procesului penal, ci și faptul că interesul legiuitorului nu se reflectă în dorința acestuia de a atribui comiterea unei fapte penale unui individ, ci de a identifica în mod corect, lipsit de incertitudine, persoana celui ce a săvârșit-o în vederea condamnării corespunzătoare faptelor săvârșite de acesta. Mai mult, din conținutul alin. (2) al aceluiași articol, desprindem necesitatea ca probele să fie aduse nu numai în defavoarea inculpatului sau suspectului, ci și în favoarea sa, reflectarea asupra tuturor aspectelor obiective ce țin de analizarea faptei, a modalităților de comitere a acestora și a motivației făptuitorului fiind în realitate elementele utile în vederea asigurării stabilirii unor concluzii juste, demne de a restabili echilibrul atins de către făptuitor și, totodată, de a descuraja participanții societății la comiterea unor fapte ce pot atrage asupra acestora asumarea răspunderii penale.
În vederea lărgirii sferei de aplicare a prezumției de nevinovăție, în literatura de specialitate se insistă pentru acordarea unei importanțe deosebite actelor premergătoare urmăririi penale[4].
În acest sens, deducem necesitatea existenței unei atitudini prudente, orientate în mod exact către posibilitatea ca unei persoane să i se atribuie sau nu calitatea de suspect prin începerea urmăririi penale, întrucât scopul aparatului judiciar al statului de drept nu este acela de a atribui fapta oricărui individ căruia pare că i se poarte atribui, ci de a atribui fapta numai celui față de care organele specializate, prin intermediul instrumentelor puse la dispoziție, constată că o anumită persoană a comis fapta ce face obiectul procesului penal aflat în desfășurare.
Principiul existenței urmelor oricărei infracțiuni
De-a lungul timpului, practica judiciară a dovedit faptul că nu există crima perfectă, prin urmare nu există niciun act infracțional în urma căruia infractorul, în mod voluntar sau nu, să nu fi lăsat urme pe care specialiștii criminaliști să nu le poată identifica și valorifica ulterior.
Atât urmele, cât și suprafețele pe care acestea pot fi întâlnite sunt atât de variate încât chiar și pentru infractor ar fi imposibilă o activitate de eradicare perfectă a acestora, prin urmă înțelegând, așadar, orice fel de transformare, modificare pe care omul, prin acțiunile sau inacțiunile sale, o produce într-un anumit perimetru.
Urmele identificate la locul faptei nu evidențiază numai modalitatea în care individul a acționat, ci și modul de interacțiune al acestuia cu victima, de multe ori, prin modificările materiale descoperite regăsindu-se și urme ce evidențiază lupta dintre victimă și agresor, modul în care aceasta a încercat să se sustragă actului infracțional și nu numai.
Dacă primele principii pe care le-am enunțat și discutat în contextul normelor fundamentale de funcționare a activității criminalisticii, principiul de față îndeplinește specificitatea acestei științe, astfel încât urmele reprezintă în realitate mijloacele materiale prin intermediul cărora organele special abilitate pot dovedi nu numai prezența unui individ la locul faptei, ci și identitatea sa, fără posibilitatea înrădăcinării unor dubii. Astfel, urmele pe care activitatea criminalistică le ia în considerare prezintă, în funcție de tipul fiecăreia, o serie de caracteristici apte de a releva detalii certe ce fac trimitere la identificarea unei anumite persoane. Spre exemplu, desenul papilar al fiecărei persoane poartă caracterul unicității, motiv pentru care confuzia nu își poate avea locul în momentul stabilirii și identificării corecte a acestuia corelat cu persoana unui anumit individ. De altfel, urmele seminale, urmele de sânge, salivă și altele relevă detalii privind ADN-ul individului, aspect, de asemenea, imposibil de supus incertitudinii.
În afara elementelor ce conduc către persoana infractorului, ceea ce constituie în fapt și scopul activității criminalistice, asigurându-se astfel posibilitatea încheierii procesului penal prin stabilirea sancțiunilor corespunzătoare evenimentelor întâmplate, urmele descoperite cu ocazia cercetării locului faptei au relevat, nu de puține ori, și modul de operare al infractorilor, aici nefiind vorba despre infractorii ocazionali primordial, ci despre modul de operare al unor infractori care, de-a lungul timpului, creează o tipicitate a acțiunilor lor, la momentul comiterii faptelor, tipicitate care, odată descoperită și analizată de către specialiști, conduce la conștientizarea și conservarea unor precedente care susțin, în practică, cel puțin, facilitatea descoperirii infracțiunilor și a făptuitorilor acestora.
Cu toate acestea, firesc sau nu, există infracțiuni pentru care, deși desfășurată în conformitate cu normele în vigoare, cercetarea la locul faptei nu a reușit să evidențieze probe ce puteau fi reținute împotriva unei persoane, deci urme ce ar fi putut conduce la descoperirea făptuitorului, fapt care însă nu stabilește nicidecum prezența unei infracțiuni, a unei crime perfecte, ci poate efectuarea insuficient de riguroasă a cercetărilor și, mai ales, necesitatea permanentizării procesului de evoluție a metodelor, tehnicilor și tacticilor de cercetare criminalistică.
Principiul identității
Printre principiile criminalisticii se află și principiul identității, acesta fiind în perfectă relaționare cu fiecare dintre cele ce alcătuiesc baza acestei științe, însă, primordial, cu principiul aflării adevărului.
Prin urmare, dacă principalul scop al activității criminalistice este redat de identificarea corectă, certă a modalităților în care persoana a acționat, a identificării, fixării, ridicării și analizării probelor identificate odată cu cercetarea la locul faptei, principiul identității vine doar în confirmarea, accentuarea ideii conform căreia scopul procesului penal nu este de a ajunge la sancționarea oricărei persoane căreia i s-ar putea atribui o faptă penală, ci la sancționarea persoanei față de care există certitudinea că a fost autorul acelei fapte.
Principiul operativității în efectuarea investigației penale
Prin operativitate înțelegem priceperea conform căreia cercetarea locului faptei trebuie să poarte un caracter de urgență, întrucât, indiferent de natura infracțiunii sau de locul în care aceasta a fost comisă, trecerea timpului și acțiunea factorilor externi poate aduce modificări asupra urmelor lăsate de infractor, modificări care uneori fac identificarea caracteristicilor de individului imposibil de obținut.
În plus, în practica judiciară, au fost constatate o multitudine de situații în care familia ori rudele sau apropiații victimei au procedat la modificarea poziției corpului acesteia sau chiar la modificarea sau curățarea suprafețelor din perimetrul infracțional, ceea ce a condus la generarea unor situații dificile privitor la reconstituirea corectă a etapelor de acțiune întreprinse de făptuitor și nu numai.
Față de principiul operativității, timpul poate fi considerat de cele mai multe ori principalul susținător al infractorului, mai ales în cazul infracțiunilor comise în cadrul unui perimetru neacoperit, astfel acțiunea factorilor meteorologici degradând adesea probele, uneori chiar până la distrugere.
De asemenea, tot prin prisma trecerii timpului, în cazul în care cercetarea la fața locului nu este realizată cu promptitudine, urmele ce sunt definite prin simpla lor existență de perisabilitate se pierd de cele mai multe ori sau ajung să nu mai poată fi valorificate la fel de ușor ca în cazul în care acestea ar fi fost prelevate imediat posterior comiterii actului infracțional.
Operativitatea este, așadar, unul dintre principiile ce amintesc necesitatea eficacității întreprinderii tuturor actelor pe care specialiștii criminaliști le desfășoară, rigurozitatea fiind de fapt cea care asigură atât din punctul de vedere al cercetării și identificării probelor, cât și al analizării acestora, cea care ocazionează aflarea adevăratei identități a infractorului și, deci, posibilitatea organelor special abilitate de a acționa întocmai întru sancționarea sa.
Concluzii
Principiile criminalisticii nu se diferențiază, așadar, din punctul de vedere al utilității lor de nicio altă ramură de drept pentru care stabilirea unor fundamente clare de acționare și funcționare este indispensabilă, însă, față de această știință, principiile fundamentale statuate de normele de reglementare în vigoare reprezintă evidențierea celor mai importante aspecte ce definesc obiectivele și interesele vizate, ocazionate de cercetarea la locul faptei, de identificarea și valorificarea probelor ridicate și, nu în ultimul rând, de identificare a făptuitorului, aspect care, în fond, conduce la posibilitatea finalizării unui proces penal prin pedepsirea corespunzătoare, în conformitate cu rigorile legii, a făptuitorului.
Bibliografie
– Gh. Asanache, M. Dragomir, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Serviciul Editorial, București;
– A. Ciopraga, Criminalistică. Tratat de criminalistică, Ed. Gama, Iași, 1996;
– Constituția României;
– M. Ion, Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978;
– G. Naghi, Criminalistică. Fundamente, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
– Noul Cod penal;
– Noul Cod de procedură penală;
– E. Stancu, Tratat de Criminalistică, ed. a VI-a, Ed. Universul Juridic, București, 2015.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Noul Cod penal, art. 1 alin. (2).
[2] Noul Cod de procedura penală, art. 5 alin. (1).
[3] Noul Cod de procedura penală, art. 4 alin. (1).
[4] E. Stancu, op. cit., p. 38.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.