Studiu de caz: Polițistul local, „agent 007” în jurisprudența unor instanțe din cadrul Judecătoriei și a Tribunalului Sibiu, în materie contravențională, în domeniul construcțiilor și urbanismului (Cu notă aprobativă oferită de conf. univ. dr. Ovidiu Podaru şi conf. univ. dr. Mircea Ursuţa)
Ioan Lazăr - ianuarie 3, 2017II. Starea de fapt
Prin procesul–verbal de contravenție seria PLDC nr. 00296 din 01.10.2014, un agent costatator al Serviciului Public Poliţia Locală a Municipiului Sibiu, a dispus amendarea R SRL Sibiu, aprecind au fost încălcate dispoziţiile art. 26 pct. 1 lit. a) Legii nr. 50/1991[16].
Agentul constatator a dispus aplicarea unei amenzi de 27.000 lei și suspendarea lucrărilor de edificare realizate în baza autorizației de construire nr. 577/2013 emise de către Primăria Sibiu, cu motivarea că:
– „S-au efectuat parţial lucrări de construire fără autorizaţie de construire eliberată de autorităţiile locale, lucrări care au vizat funcţiunile şi capacităţile funcţionale, indicatorii tehnico-economici aprobaţi prin documentaţia tehnică – DT, motiv pentru care trebuia obţinută de către beneficiar o nouă autorizaţie de construire”…;
– „Nivelul imobilului autorizat este D+P+E+ terasă vizibilă iar lucrările efectuate constau în construirea D+P+2E+subsolul alipit imobilului+terasă altfel realizată decât cum este prevăzută în documentaţia tehnică D.T.”.
SC R SRL Sibiu a atacat procesul-verbal de contravenție la Judecătoria Sibiu invocând mai multe motive de nulitate a procesului-verbal dintre care urmează să supunem analizei doar unul dintre acestea – NULITATEA procesului-verbal în condițiile în care agentul constator a depășit limitele competenței care îi era conferită prin lege.
Argumentele care fundamentau apărarea petentei se concertau în sensul că polițistului local îi revenea obligația – conform art. 8 lit. e) din Legea nr. 155/2010 şi art. 27 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 – să ÎNAINTEZE, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism; al cărui funcționari cu pregătire de specialitate le revine competența unei evaluări obiective a situaţiei sesizate. Doar în măsura în care constatările agentului poliţei locale se apreciază a fi corecte se va putea dispune aplicare unei sancţiuni individualizate proporţional cu gradul de pericol social al faptei săvârşite (potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001).
Tot în susținerea necompetenței și neprofesonalismul agenților constatatori, se mai arată că aceștia au „constatat” ca fiind încălcate dispoziţiile art. 26 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, și au dispus aplicarea unei amenzi de 27 000 lei. Cu toate acestea, starea de fapt menționată în cuprinsul procesului-verbal constată situația executării unei construcţii cu nerespectarea autorizaţiei de construire potrivit [prevăzută de art. 26 lit. b) din Lege] şi nicidecum situația unor lucrări de construcţie executate parțial fară autorizaţie de construire [prevăzută de art. 26 lit. a) din Lege], astfel după cum consemnează agentul în procesul-verbal atacat[17]. Drept urmare, amenda a fost aplicată într-un cuantum care excede limitei maxime de 10.000 lei stabilită de către legiuitor pentru situația prevăzută de art. 26 lit. b) din Legea nr. 50/1991. Desigur și asupra problemei era competentă să se pronunțe doar Compartimentul de specialitate al Primăriei Sibiu sau Inspectoratul de Stat în Construcții.
Petenta mai arată că a respectat condițiile prevăzute în autorizaţia de construire. Construcţia a fost edificată cu respectarea documentaţiei aferentă autorizaţiei. Cum se poate apăra însă faţă de constatările unor persoane evident fără o pregătire de specialitate, imperativ necesară în aprecierea unei documentaţii precum cea care face obiectul contestaţei?
În probațiune petenta R SRL a depus acte care atestă faptul că etapele de construire a imobilului au fost verificate de către Inspectoratul de Stat în Construcții Sibiu, anterior controlului și o expertiză tehnică în construcții realizată de către un expert tehnic judiciar, care demontează pertinent și științific constatările polițistului local cuprinse în procesul-verbal atacat (expertul stabilește că indicii de urbanism autorizați nu au fost modificați – amprenta la sol a clădirii și regimul de înălțime al construcției stabiliți prin autorizația de construire). Totodată petenta arată că scopul expertizei nu constă neapărat în aceea de a-și dovedi nevinovăția ci de pune în prim plan complexitatea evaluării situației construcției, fapt care excede competenței polițistului local și, am adăuga noi, instanței de judecată …
III. Soluțiile Judecătoriei Sibiu și a Tribunalului Sibiu cu unele observații
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 2720 din 11.05.2015, respinge plângerea contravențională formulată de SC R SRL în contradictoriu cu intimata Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, privind procesul-verbal seria PLDC nr. 00296 încheiat la data de 01.10.2014.
Pe parcursul unei hotărâri care cuprinde o pagină imprimată față-verso, instanța de fond reiterează constatările agentului de poliție locală menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție față de care constată că s-au „efectuat parțial” lucrări de construire fără autorizație de construire eliberată de către autoritățile locale, lucrări care au vizat capacitățile funcționale, indicatorii tehnico-economici aprobați prin Documentația tehnică motiv pentru care trebuia obținută de către beneficiar o nouă autorizație de construire …
Împotriva sentinței Judecătoriei Sibiu, R SRL a declarat apel criticând-o pentru motive de netemeinicie și nelegalitate
În esență petenta arată că:
Instanța de fond a motivat lapidar sentința fără a argumenta în nici un mod respingerea motivelor de nulitate invocate prin plângerea contravențională și nici motivele de nerespectare a legii cu privire la modalitatea și competențele în încheierea procesului-verbal și în stabilirea sancțiunilor complementare. Instanța a constatat existența faptei de a executa lucrări fără construire enumerând așa zisele lucrări „fără autorizație” prin copierea lor mot-a-mot din procesul-verbal de contravenție și din întâmpinarea intimatei, fără a lua în considerare probele existente la dosar, din care rezultă că situația construcției, parțial edificată, se încadrează în indicii urbanistici aprobați[18].
Instanța de fond constată totuși existența unei situații de executare a unor lucrări fără autorizație deși rezultă fără echivoc existența autorizației de construire nr. 577/2013 (Drept urmare, se putea punea problema doar a unei posibile depășiri a limitelor acestei autorizații, aspect care desigur implică o altă încadrare juridică a faptei).
Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr. 1269 din 12.11.2015, respinge apelul formulat de SC R SRL împotriva sentinței civile nr. 2720 din 11.05.2015 a Judecătoriei Sibiu.
Instanța de control reiterează constatările procesului-verbal de contravenție pe care le susține cu un aport de argumente prin care își manifestă „expertiza” în evaluarea planșelor și fotografiilor existente la dosar.
În mod suprinzător arată că nu sunt necesare studii de specialitate(!?) pentru a se putea constata că imobilul are edificat un etaj în plus, fapt care ar putea fi constatat la o simplă numărătoare a etajelor. Aceasta în pofida faptului că petenta a probat că este vorba despre un planșeu intermediar, nefiind vorba despre un „etaj în plus”, soluție tehnică prin care nu a fost modificat regimul de înălțime aprobat. Tot în acest sens a fost emis anterior controlului certificatul de urbanism nr. 1397/05.08.2014, având ca temă tocmai modificarea soluției tehnice la autorizația de construire nr. 577/2013.
Referitor la raportul de expertiză extrajudiciară instanță apreciază că în mod corect urmează a fi înlăturat deoarece „însuși expertul afirmă, în cuprinsul acestei lucrări, că nu își asumă nicio răspundere față de terți deoarece datele tehnice pe care se bazează expertiza au fost furnizate exclusiv de către petenta-apelantă”. Nu putem însă să nu facem câteva remarci: documentele la care instanța face referire au stat la baza emiterii autorizației de construire, fiind depuse la dosarul cauzei în contradictoriu cu intimata și necontestate de către această. Evident, expertul s-a pronunțat în baza unor acte înregistrate la Primăria Sibiu. Dacă instanța ar fi studiat chiar și superficial expertiza ar fi putut sesiza faptul că expertul s-a pronunțat în raport de actele anexate plângerii contravenționale și necontestate de către părți. Dacă componența completului de judecată ar fi beneficiat de prezența unui specialist în domeniul urbanismului, probabil argumentele instanței ar fi fost altele…
În final instanța de apel conchide: „agentul constator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 27.000 lei reprezentând 27% din cuantumul maxim al amenzii prevăzut de lege, deși lucrările de construire sunt extrem de ample și justificau o amendă mai mare” (!?). Această ultimă „apreciere” a instanței ne lasă fără remarcă. Nu putem spune mai mult decât faptul că compătimim justițiabili care vor avea neșanșa de fi judecați de către acest complet în contradictoriu cu Serviciul Public de Poliție Locală …
[16] Potrivit căruia: constituie contravenţii executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3 din aceeași lege, de către investitor şi executant.
[17] Prevederile Legii nr. 50/1991 avute în vedere de către petent sunt următoarele:
Art. 3 alin. 1: Construcţiile civile, […], se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru:
a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11;
Art. 26 alin. 1: constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:
a) executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), c), e) şi g), de către investitor şi executant;
b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), c), e) şi g), precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. 15, de către investitor şi executant.
[18] Înscrisurile depuse la dosar, încheiate anterior procesului-verbal de contravenție, dovedeau însă faptul că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 50/1991; petentei fiindu-i eliberat Certificatul de urbanism nr. 1397/05.08.2014, având ca temă tocmai modificarea soluției tehnice la autorizația de construire nr. 577/2013. Mai mult la Primăria Sibiuse figura ca înregistrată cererea împreună cu documentația tehnică în vederea emiterii autorizației de construire încă din data de 03.09.2014 sub nr. 54356.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.