O.U.G. nr. 36/2020 – adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă (modificarea Statutului polițistului și a altor acte normative)
Redacția ProLege - aprilie 2, 2020
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 44, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul conținut:
„(6) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, şefii unităţilor stabilesc programul de lucru al acestora în funcţie de specificul şi necesităţile unităţii”.
Art. 58^4 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 58^4, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul conținut:
„(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) se aplică după efectuarea cercetării prealabile, fără consultarea consiliului de disciplină”.
Art. 59^1 alin. (5)-(6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 59^1, după alin. (4) se introduc două noi alineate, alin. (5)-(6), cu următorul conținut:
„(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (2)-(4), pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, poliţistul desemnat întocmeşte proiectul raportului de cercetare prealabilă în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data desemnării, care se aduce la cunoştinţa poliţistului cercetat.
(6) În situaţia prevăzută la alin. (5), poliţistul cercetat poate formula/depune obiecţii şi probe în apărarea sa, pe toată perioada cercetării prealabile, dar nu mai târziu de 6 zile calendaristice de la data desemnării poliţistului care efectuează cercetarea prealabilă. Raportul de cercetare prealabilă se finalizează în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării. La data finalizării, raportul se prezintă persoanei care a dispus-o”.
Art. 59^3 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 59^3, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul conținut:
„(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c) şi d), pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă poate aplica măsura prevăzută la art. 58^1 sau, după caz, o sancţiune disciplinară dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1)”.
Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (modificat prin O.U.G. nr. 36/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, la art. 60, alin. (1) prevedea că:
„(1) Sancțiunile disciplinare se dispun în termen de cel mult 6 luni de la data la care persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) a luat cunoștință despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii acesteia. Termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar termenul de un an este termen de decădere”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 60, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:
„(1) Sancţiunile disciplinare se dispun în termen de cel mult 6 luni de la data la care persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) a luat cunoştinţă despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii acesteia. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de 2 ani este termen de decădere”.
Art. 60 alin. (2) partea introductivă din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (modificat prin O.U.G. nr. 36/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, la art. 60, alin. (2) partea introductivă prevedea că:
„(2) Termenul de 6 luni pentru dispunerea sancțiunii disciplinare se suspendă, de drept, pe perioada și în situațiile următoare:”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 60, alin. (2) partea introductivă se modifică și va avea următorul conținut:
„(2) Termenele prevăzute la alin. (1) se suspendă, de drept, pe perioada şi în situaţiile următoare:”.
Art. 60 alin. (4^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 60, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul conținut:
„(4^1) La stabilirea sancţiunii pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară şi efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârşită, în contextul mobilizării, al stării de urgenţă, al stării de asediu sau al stării de război”.
Art. 60^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, după art. 60 se introduce un nou articol, art. 60^1, cu următorul conținut:
„Art. 60^1
Pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, procedura disciplinară nu se suspendă, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, au fost sesizate organele de urmărire penală”.
Art. 61^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, după art. 61 se introduce un nou articol, art. 61^1, cu următorul conținut:
„Art. 61^1
Actul administrativ prin care se aplică sancţiunea pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia şi poate fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ potrivit legii”.
Art. 69 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (modificat prin O.U.G. nr. 36/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, la art. 69, alin. (2) prevedea că:
„(2) Raporturile de serviciu ale polițistului nu pot înceta prin demisie la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 69, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:
„(2) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, raporturile de serviciu ale poliţistului nu pot înceta în condiţiile alin. (1) lit. a), c), d), f) şi j)”.
Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti
Art. 17 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti (modificat prin O.U.G. nr. 36/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 17 prevedea că:
„Art. 17
(1) La declararea mobilizării sau a stării de război, precum și în alte situații deosebite, stabilite de ministrul apărării, concediile de odihnă, concediile de odihnă suplimentare, concediile de studii, învoirile și permisiile se întrerup, soldații și gradații profesioniști fiind obligați să se prezinte imediat la unitățile militare de care aparțin.
(2) Soldații și gradații profesioniști, bărbați, aflați în concediu pentru creșterea sau îngrijirea copilului se prezintă la unitățile militare de care aparțin în situațiile prevăzute la alin. (1).
(3) Pe durata mobilizării, a stării de război sau a situațiilor deosebite prevăzute la alin. (1), soldaților și gradaților profesioniști li se pot acorda permisii și concedii potrivit ordinului ministrului apărării”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 17 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 17
(1) Pe timpul stării de urgenţă şi de asediu, comandanţii/şefii structurilor militare pot dispune întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare şi de studii ale soldaţilor şi gradaţilor profesionişti din subordine, în funcţie de nevoile instituţiilor militare.
(2) Pe timpul stării de urgenţă, comandanţii/şefii structurilor militare pot dispune unilateral efectuarea totală sau parţială a concediilor de odihnă/de odihnă suplimentare pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti din subordine.
(3) La declararea mobilizării sau a stării de război, concediile de odihnă, de odihnă suplimentare, pentru creşterea copilului şi permisiile se întrerup, soldaţii şi gradaţii profesionişti fiind obligaţi să se prezinte la unităţile militare de care aparţin, în cel mai scurt timp posibil.
(4) Pe timpul mobilizării şi pe timp de război, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi celor concentraţi sau mobilizaţi li se pot acorda permisii şi concedii, potrivit ordinului ministrului apărării naţionale.
(5) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, comandanţii/şefii stabilesc programul de lucru al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în funcţie de evoluţia situaţiei şi misiunile încredinţate”
Art. 30 alin. (3)-(6) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 30, după alin. (2) se introduc patru noi alineate, alin. (3)-(6), cu următorul conținut:
„(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, comandanţii/şefii aplică sancţiunile disciplinare în mod direct sau pot dispune efectuarea unei cercetări disciplinare pentru fundamentarea deciziei.
(4) Pentru efectuarea cercetării disciplinare prevăzute la alin. (3), comandanţii/şefii desemnează, în funcţie de complexitatea faptelor, un ofiţer sau o comisie, care întocmeşte şi prezintă un raport, în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării.
(5) La stabilirea sancţiunii disciplinare pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, comandantul/şeful are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară şi efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârşită.
(6) Actul administrativ prin care se aplică sancţiunea pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia şi poate fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii”.
Art. 40 alin. (2^1) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 40, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul conținut:
„(2^1) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, soldaţii şi gradaţii profesionişti se numesc, la ordin, ori de câte ori este nevoie, în funcţii corespunzătoare pregătirii acestora, de către comandanţii/şefii unităţilor militare unde sunt încadraţi sau de către comandanţii/şefii ierarhici superiori acestora”.
Art. 46 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti (modificat prin O.U.G. nr. 36/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 46 prevedea că:
„Art. 46
Pe timpul stării de urgență, al stării de asediu, mobilizării și al stării de război, precum și pe timpul pregătirii și executării misiunilor în afara teritoriului statului național, soldații și gradații profesioniști nu pot fi trecuți în rezervă sau scoși din evidența militară ca urmare a prezentării demisiei”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 46 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 46
(1) Pe timpul pregătirii şi executării misiunilor în afara teritoriului statului naţional, soldaţii şi gradaţii profesionişti nu pot fi trecuţi în rezervă ca urmare a prezentării demisiei.
(2) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, soldaţii şi gradaţii profesionişti nu pot fi trecuţi în rezervă în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a), b), d)-j) şi m)”.
Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
Art. 133 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare (introdus prin O.U.G. nr. 36/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 133, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul conținut:
„(2) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, raporturile de serviciu ale poliţistului nu pot înceta în condiţiile prevăzute de alin. (1) lit. b), g) şi q)”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.