Daunele-interese în noul Cod civil. Aspecte de noutate și delimitări necesare
Gabriel Tița-Nicolescu - august 1, 2016Sub aspectul dobânzilor datorate pentru obligațiile bănești, noua reglementare este cât se poate de clară, fiind favorabilă creditorului, în scopul protejării intereselor acestuia. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență; dacă, dimpotrivă, nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit. Cu toate acestea, legea stipulează expres o limitare a dreptului părților contractante de a stabili rata dobânzii. Astfel, în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ (între neprofesioniști), dobânda convențională[5] nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, iar orice clauză prin care se încalcă această interdicție este nulă de drept; mai mult, în acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a mai pretinde și dobânda legală.
Dar daunele moratorii se pot percepe și în cazul obligațiilor de a face. Potrivit noului Cod civil, în cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală. Această dobândă se calculează asupra echivalentului în bani al obligației, de la data la care debitorul este în întârziere, adică, în principiu, după ce a fost pus în întârziere, prin notificare scrisă, de către creditor, nefiind vorba, prin ipoteză, despre obligația de plată a unei sume de bani, unde debitorul este de drept în întârziere (este posibil, totuși, ca debitorul să fi de drept în întârziere chiar și în cazul neîndeplinirii obligațiilor de a face, potrivit cazurilor expres prevăzute de art. 1.523 NCC, cum ar fi de pildă, atunci când executarea în natură a obligației a devenit imposibilă sau când debitorul și-a manifestat intenția de a nu își îndeplini obligația). În cazul în care creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației decât dobânda legală, atunci debitorul va fi obligat la acoperirea acestui prejudiciu. Prin excepție, daunele-interese moratorii în cazul obligațiilor de a face sunt egale cu penalitatea convenită, dacă s-a stipulat o clauză penală în convenția părților.
3. Daunele compensatorii
3.1. Precizări prealabile. Daunele-interese compensatorii sunt daunele care trebuie plătite de către debitor creditorului său în cazul neexecutării obligațiilor. Daunele compensatorii sunt, potrivit noilor reglementări, de două feluri:
– penalitățile pentru neexecutarea contractului;
– arvuna.
Daunele-interese compensatorii nu se pot cumula cu executarea în natură a obligațiilor, întrucât finalitatea acestor daune-interese este tocmai compensarea prejudiciilor pe care creditorul le suportă ca urmare a neexecutării în natură a obligațiilor. Precizarea este necesară, dat fiind că daunele-interese moratorii, spre deosebire de daunele-interese compensatorii, se pot cumula cu executarea în natură a obligației, întrucât acestea sunt percepute pentru întârzierea în executare, iar nu pentru neexecutare.
3.2. Penalitățile pentru neexecutarea contractului
3.2.1. Reglementare legală și noțiune. Clauza penală este reglementată expres de actualul cod civil, lege care aduce modificări importante, pe care le vom dezbate în cele ce urmează, după câteva noțiuni introductive și scurte considerații prealabile.
Clauza penală este reglementată în prezent de art. 1538-1543 NCC în aceeași secțiune cu arvuna (art. 1544-1546 NCC). Noțiunea nu are nicio legătură cu dreptul penal, clauza în discuție fiind o instituție juridică eminamente civilă, care stabilește o sancțiune juridică exclusiv de natură civilă, de drept privat.
Potrivit legii, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, iar în caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală. Definiția dată de lege este cât se poate de relevantă, fiind de reținut, în opinia noastră, următoarele elemente definitorii:
– Clauza penală este o clauză cuprinsă într-un contract, însă, același timp, poate fi considerată, prin natura sa, și ca o convenție, astfel că poate apărea și separat, sub forma unei convenții prin care părțile stabilesc prestația de efectuat în cazul neexecutării obligației principale. Important, sub acest aspect, este caracterul accesoriu al clauzei penale; așadar, referitor la natura juridică a clauzei penale, trebuie precizat că aceasta este o convenție accesorie contractului principal în care este inserată, întrucât, deși prevede obligația de plată a unei sume de bani (sau a unei alte prestații), această obligație este subsidiară, depinzând de obligația principală. Prin urmare, contractul în care este inserată este convenția principală, în timp ce clauza penală este convenția accesorie. Numai dacă obligația principală nu se execută, atunci devine aplicabilă clauza penală. Dar, în același timp, trebuie precizat faptul că, de aici, derivă și un alt efect: nulitatea obligației principale o atrage pe cea a clauzei penale, însă nulitatea clauzei penale nu atrage nulitatea obligației principale (accesorium sequitur principalem).
– Clauza penală este incidentă numai în cazul în care obligația contractuală asumată nu a fost îndeplinită; de noutate sub acest aspect este faptul că se prevede în mod expres acordarea clauzei penale pentru neexecutarea obligației principale, spre deosebire de vechea reglementare, unde clauza penală era raportată la neexecutarea unei obligații, adică putea fi stipulată pentru situația în care debitorul nu își executa oricare dintre obligațiile sale (cu toate acestea, practica judiciară era constantă în a recunoaște dreptul creditorului de a cere executarea clauzei penale doar în cazul neexecutării obligației principale).
– Clauza penală este instituită în sarcina debitorului obligației, care se obligă să plătească creditorului o sumă de bani sau să îndeplinească o altă prestație determinată în favoarea acestuia, în cazul în care nu își va executa obligația principală; corespunzător acestei sancțiuni impuse debitorului, rezultă dreptul de opțiune al creditorului, care poate alege, după cum va considera de cuviință, fie executarea silită în natură a obligației principale, fie executarea clauzei penale convenite cu debitorul.
Eficacitatea și finalitatea stipulării unei clauze penale într-un contract au fost amplu dezbătute în literatura juridică, dar și în jurisprudența instanțelor din România. Sintetizând toate aceste opinii, în opinia noastră, trebuie reținut faptul că o clauză penală are o natură juridică mixtă, întrucât, scopul acesteia este unul complex. Funcția clauzei penale este de prevenție (previne încălcarea sau nerespectarea obligației de către debitor), reparatorie (asigură repararea prejudiciului cauzat creditorului), dar și sancționatorie (pedepsirea comportamentului debitorului).
3.2.2. Efectele clauzei penale compensatorii. Creditorul nu va putea cere de la debitor și clauza penală și executarea obligației în natură, în afară de cazul în care penalitatea a fost stabilită pentru neexecutarea obligației la timpul sau la locul convenit (art. 1.539 NCC). Cu alte cuvinte, așa cum antamam deja, legea exclude expres posibilitatea cumulului obligației principale cu clauza penală compensatorie; în schimb, nu este exclus cumulul în cazul în care clauza penală este stabilită sub forma daunelor-interese moratorii sau când nu este respectat locul de executare a obligaţiei. Practic, există, potrivit legii, două situații posibile în care penalitățile pot fi cerute alături de obligația principală:
– când acestea sunt percepute pentru simpla întârziere în executarea obligației, iar nu pentru neexecutarea ei, adică atunci când debitorul și-a executat obligația dar cu întârziere; acestea sunt de fapt, așa cum am văzut, daune-interese moratorii (stabilite sub forma penalităților de întârziere) iar nu daune-interese compensatorii, pentru că obligația a fost executată sau este posibil să fie executată;
– când penalitățile sunt percepute pentru neexecutarea obligației la locul stabilit, adică atunci când debitorul, de pildă, livrează marfa, dar la o altă locație decât cea convenită cu creditorul; și în acest caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, întrucât obligația principală poate fi executată sau chiar a fost executată, însă într-un alt loc decât cel convenit, ceea ce poate cauza prejudicii creditorului.
În ceea ce îl privește pe debitorul obligației neexecutate, acesta, spre deosebire de creditor, nu are opțiunea de a alege între a executa obligația principală sau penalitatea. Dimpotrivă, el este obligat să își îndeplinească exact și la timp obligația principală, așa cum a fost asumată, pentru că aceasta a fost obiectul convenției pe care părțile l-au avut în vedere și cu privire la care au contractat în deplină cunoștință de cauză. Debitorul nu se poate eschiva de la executarea obligației principale oferind penalitatea convenită, decât în cazul în care creditorul este de acord cu această prestație.
Întocmai ca și în cazul clauzei penale moratorii (stabilite pentru întârziere), creditorul poate cere executarea clauzei penale compensatorii (stabilite pentru neexecutare) fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu, ceea ce înseamnă că simpla stipulare a acesteia în contract îi acordă dreptul creditorului de o pretinde și corelativ, îl obligă pe debitor să o execute. Ca regulă, penalitățile (fie că sunt moratorii sau compensatorii) sunt prevăzute procentual din valoarea obligației neexecutate, cu precizarea că, în cazul penalităților pentru neexecutare, în mod firesc, procentul este cu mult mai mare (de cel puțin 100 % din valoarea obligației principale neexecutate), în timp ce în cazul penalităților pentru întârziere procentul este unul redus (în practică, cuprins între 0,15 și 1 %). De asemenea, penalitățile pot fi prevăzute și într-o sumă forfetară (de exemplu, suma fixă de 10.000 euro pentru neexecutarea obligației sau 100 de euro pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației). Dacă însă părțile nu au stipulat cuantumul penalităților, în caz de neexecutare, creditorul va trebui să dovedească valoarea daunelor-interese pe care le pretinde.
În cazul în care obligația nu mai poate fi executată din motive de care debitorul nu se poate face în niciun fel vinovat (motive fortuite), întrucât, potrivit legii, debitorul este liberat de obligația principală, este firesc să fie liberat și de clauza penală. Așadar, penalitatea nu poate fi cerută atunci când executarea obligației a devenit imposibilă din cauze neimputabile debitorului.
Dispozițiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile și convenției prin care creditorul este îndreptățit ca, în cazul rezoluțiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parțială făcută de acesta din urmă. De pildă, cumpărătorul achită o sumă de bani vânzătorului, însă nu mai achită și diferența de preț; penalitatea este reprezentată, în acest caz, de sumele de bani plătite deja de către debitor, pe care vânzătorul le va reține cu titlu de daune-interese. Observăm că această formă de penalitate este, în fapt, o arvună, întrucât suma de bani era deja plătită creditorului în avans, așa cum se întâmplă și în cazul arvunei, unde debitorul plătește în avans o sumă de bani, cu titlu de garanție a executării obligației.
Discuții particulare pot apărea în cazul obligațiilor indivizibile sau, dimpotrivă, divizibile între mai mulți debitori. Problema se pune în cazul în care mai mulți debitori se obligă față de un singur creditor, însă obligația asumată de codebitori nu este îndeplinită. Două situații sunt posibile aici. Atunci când obligația principală este indivizibilă, fără a fi solidară, iar neexecutarea acesteia rezultă din fapta unuia dintre codebitori, creditorul are două posibilități: penalitatea poate fi cerută în totalitate celui care nu a executat; penalitatea poate fi cerută celorlalți codebitori, însă fiecăruia numai pentru partea sa (în acest caz, debitorii care au plătit penalitatea păstrează dreptul de regres în contra celui care a provocat neexecutarea și din vina cărora au fost obligați să plătească). Atunci când obligația principală este divizibilă, penalitatea este, de asemenea, divizibilă, fiind suportată numai de codebitorul care este vinovat de neexecutare și numai pentru partea de care acesta este ținut. Totuși, această regulă nu se aplică atunci când clauza penală a fost stipulată pentru a împiedica o plată parțială, iar unul dintre codebitori a împiedicat executarea obligației în totalitate. În acest caz, întreaga penalitate poate fi cerută acestuia din urmă, iar de la ceilalți codebitori numai proporțional cu partea fiecăruia din datorie, fără a limita regresul acestora împotriva celui care nu a executat obligația.
3.2.3. Clauze de modificare a condițiilor legale ale răspunderii. În materia răspunderii civile (mai cu seamă, a răspunderii contractuale), în principiu, dispozițiile legale referitoare la repararea prejudiciilor sunt supletive (dispozitive) iar nu imperative. Această regulă o putem deduce, în opinia noastră, din interpretarea dispozițiilor art. 1.355 alin. (1) NCC, text de lege potrivit căruia nu se poate exclude sau limita, prin convenții sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârșită cu intenție sau din culpă gravă. Per a contrario, se poate exclude sau limita, prin acte juridice, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat din culpă simplă, adică din imprudență sau neglijență (de altfel, în materia răspunderii civile delictuale, nu numai că se poate deduce, dar legea prevede expres, în aliniatul 2 al aceluiași articol, că sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o simplă imprudență sau neglijență, bunurilor victimei).
Acest mod de reglementare legală face posibilă stipularea așa-numitelor clauze de nerăspundere sau a chiar a unor convenții de nerăspundere; clauzele de nerăspundere sunt stipulate în chiar contractul încheiat între părți iar convenția de nerăspundere este încheiată separat, însă înainte de executarea prestațiilor contractuale. De asemenea, așa cum vom vedea, este posibilă și stipularea unor clauze contractuale de agravare a răspunderii.
Înainte de a puncta modalitățile practice pe care le poate îmbrăca, în mod concret, o clauză de nerăspundere, trebuie să observăm că, spre deosebire de prejudiciile materiale, prejudiciile morale nu pot face obiectul unor astfel de convenții. Astfel, potrivit art. 1.355 alin. (3) NCC, răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condițiile legii. Cu alte cuvinte, numai legea este cea care poate diminua sau înlătura obligația plății despăgubirilor care să acopere prejudiciile nepatrimoniale, părțile neavând dreptul de conveni în acest sens.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.