Critica reglementărilor paralele și contradictorii ale unor instituții juridice
Gheorghe Dobrican - octombrie 1, 2015La fel, în materia procedurii civile, atât sub imperiul reglementării anterioare[20], cât și sub imperiul reglementării din Noul Cod de procedură civilă[21] s-a exprimat opinia unanimă potrivit căreia în caz de concurs a codului cu o lege specială se aplică aceasta din urmă.
De asemenea, în teoria generală a dreptului s-a exprimat opinia în sensul că „Spre deosebire de normele generale, normele speciale sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogă de la dreptul comun (specialia generalibus derogant)”[22].
Opinia cvasiunanimă din doctrină, în sensul că în caz de concurs între o lege specială și una sau mai multe legi generale sau de drept comun se aplică legea specială, deoarece este derogatorie de la dreptul comun, se întemeiază tot pe adagiul latin specialia generalibus derogant.
Cu privire la adagiile sau maximele latine, reputatul profesor universitar doctor docent Vladimir Hanga sublinia, în mod genial, că: „Maximele juridice latine reprezintă în formă sintetică regulile judiciare romane care, înfruntând scurgerea secolelor, au rămas valabile și azi, ca unele ce exprimă principiile fundamentale ale dreptului din toate timpurile și toate locurile”[23].
Pe aceeași linie de gândire s-a arătat că „Adagiul juridic este un enunț concis, tradițional și memorabil, adeseori frapant, în principiu, considerat ca adevărat, semnificând o regulă de drept”[24], iar „… adagiul specialia generalibus derogant nu este o simplă regulă de «referință», ci o ipoteză de normativitate juridică imperativă, absolută, obligatorie a cărei ignorare descalifică hotărârea (judecătorească, adăugirea noastră Gh. D.) sub aspectul legalității”[25].
În urma adoptării Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil[26], care prin art. 230 lit. bb) a abrogat „orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale” s-a exprimat opinia greșită în sensul că acest text este „…potrivnic principiului clasic specialia generalibus derogant”[27].
În realitate art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 nu este potrivnic principiului clasic specialia generalibus derogant, deoarece prin soluția legislativă adoptată de legiuitor s-a dispus, prin legea generală, abrogarea indirectă a dispozițiilor contrare din legile speciale în vigoare la data adoptării Legii nr. 71/2011 și nicidecum a dispozițiilor din legile speciale care se vor adopta în viitor, pentru care principiul specialia generalibus derogant va avea deplină aplicabilitate. De altfel, nu se poate concepe ca printr-o lege anterioară să se abroge o lege sau mai multe legi speciale ulterioare.
În doctrină s-a exprimat opinia corectă și rațională în sensul că o lege specială poate fi abrogată printr-o lege generală sau de drept comun ulterioară numai dacă se prevede în mod expres în aceasta[28]. Or, Legea nr. 77/2012, care reglementează răspunderea civilă a notarului public prin art. 39 devenit art. 72 în urma republicării Legii nr. 36/1995, fiind ulterioară Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, se va aplica cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. În acest sens sunt și prevederile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, reproduse mai sus.
Urmând modelul din art. 230 lit. bb) a Legii nr. 71/2011, prin art. 83 lit. K din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă[29], care are o formulare identică, s-au abrogat „orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale”.
Cu privire la art. 83 lit. K din Legea nr. 76/2012 s-a exprimat opinia greșită în sensul că legiuitorul a abandonat „…rigorile principiului generalia specialibus non derogant”[30].
Art. 83 lit. K din Legea nr. 76/2012, are în vedere, fără îndoială, legile speciale și dispozițiile contrare din acestea la data adoptării și nicidecum legile speciale sau dispozițiile din acestea, ulterioare, care se vor aplica cu prioritate. Ca urmare, Legea nr. 77/2012 care a reglementat în art. 39 răspunderea civilă a notarului public, devenit art. 72 în urma republicării Legii nr. 36/1995, se va aplica cu prioritate pentru că este ulterioară Legii nr. 76/2012, care prin art. 13, pct. 171 a modificat art. 630 din Legea nr. 134/2010, reglementând în alin. (2) al acestui articol răspunderea civilă a notarului public, devenit art. 639 alin. (2) în urma republicării Codului de procedură civilă. În acest sens s-a arătat, cu deplin temei, că dacă legea specială este concomitentă sau ulterioară „…voința legiuitorului de a se deroga este neîndoielnică”[31].
Aflându-ne în prezența unui concurs de legi, între Legea specială nr. 36/1995, republicată și două legi generale sau de drept comun, respectiv Codul civil și Codul de procedură civilă adoptate anterior are prioritate legea specială, potrivit principiului consacrat în adagiul specialia generalibus derogant – legea specială derogă de la legea generală.
În raport de cele arătate mai sus, răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie poate fi angajată în temeiul art. 72 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, republicată, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, după cum urmează: prejudiciu cauzat părții din actul juridic; fapta ilicită a notarului public, care constă în încălcarea obligațiilor profesionale; raportul de cauzalitate între fapta ilicită a notarului public și prejudiciu; vinovăția notarului public sub forma relei-credințe[32].
În Codul civil, vinovăția este stabilită prin art. 16 alin. (1), potrivit căruia „Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde, numai pentru faptele sale săvârșite cu intenție sau din culpă”, iar prin alin. (2) că „Fapta este săvârșită cu intenție când autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat”.
Din coroborarea art. 16 alin. (1) și (2) din Codul civil, cu art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată, rezultă că notarul public va răspunde civil delictual dacă a săvârșit fapta cu „vinovăție sub forma relei-credințe” care presupune atât intenția directă denumită și dolul direct[33] – prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui, cât și cu intenția indirectă denumită dolul indirect[34] – prevede rezultatul faptei sale, pe care deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestuia.
În ceea ce privește noțiunea „rea-credință” aceasta este definită în art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată[35], în sensul că „Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”. Fără îndoială că această noțiune are același înțeles și în cazul răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie.
Față de cele arătate mai sus, rezultă că reglementarea paralelă a răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie prin art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată, art. 1258 din Codul civil și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu este identică, deoarece răspunderea civilă delictuală a notarului public în temeiul art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată poate fi angajată atunci când fapta ilicită a fost săvârșită de către acesta cu vinovăție, sub forma intenției, în timp ce în cazul reglementărilor făcute prin art. 1258 din Codul civil și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă răspunderea civilă delictuală a notarului public poate fi angajată când fapta a fost săvârșită atât cu vinovăție sub forma intenției, cât și sub forma culpei.
Prin art. 1258 din Codul civil și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă se creează impresia falsă că anularea sau constatarea nulității contractului atrage obligarea notarului public la repararea prejudiciului suferit de o parte contractantă, făcându-se abstracție de vinovăția celeilalte părți contractante, din cauza căreia s-a pronunțat o asemenea soluție, ceea ce este în contradicție cu art. 1350 din Codul civil potrivit căruia „(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.
În raport de prevederile art. 1350 din Codul civil, enunțate mai sus, este evident că partea contractantă care cauzează celeilalte părți din contract un prejudiciu, prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, este obligată să-l repare, potrivit regulilor în materia răspunderii contractuale, niciuna dintre părți neputând opta în favoarea altor reguli.
Mai mult prin art. 1254 alin. (3) din Codul civil se stabilește că „În cazul în care contractul este desființat (prin anularea sau constatarea nulității acestuia, adăugirea ns.Gh.D), fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu”.
Trimiterile făcute prin art. 1258 din Codul civil și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă la repararea prejudiciului de către notarul public în caz de anulare sau de constatare a nulității contractului este de natură să inducă în eroare partea contractantă chemată în judecată, care poate neglija procesul, prin neprezentarea la termenele fixate de instanță ori prin neinvocarea probelor în apărare, din moment ce notarul public este obligat să repare prejudiciul pe care l-ar putea suferi. Pentru a se înlătura asemenea situații, prin art. 1705 alin. (1) din Codul civil se prevede că „Cumpărătorul chemat în judecată de un terț care pretinde că are dreptul asupra lucrului vândut trebuie să-l cheme în cauză pe vânzător. În cazul în care nu a făcut-o, fiind condamnat printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, pierde dreptul de garanție dacă vânzătorul dovedește că existau motive pentru a se respinge cererea”. Din aceste prevederi, de principiu, aplicabile oricărui contract, rezultă indubitabil că, în caz de desființare a contractului prin anularea lui sau constatarea nulității acestuia, partea contractantă prejudiciată se va putea îndrepta împotriva părții cocontractante vinovate de producerea prejudiciului. Aceste reglementări logice și raționale sunt impuse de principiile de drept și morală în virtutea cărora prejudiciul cauzat unei persoane trebuie să fie reparat de către cel vinovat de producerea lui, nicidecum de către o altă persoană[36].
[20] E. Herovanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Iași, 1926, p. 35 și următoarele; V.G. Cădere, Tratat de procedură civilă, Ed. Cultura Națională, București, 1928, p. 21; A. Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil, Ed. Științifică, București, 1957, p. 23; I. Stoenescu, Gr. Porumb, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966, pp. 31 și 32; I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., pp. 69 și 70; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, pp. 17-19; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol. I, Teoria generală, Editura Național; București, 1996, p. 171; I. Leș, Tratat de drept procesual civil, ediția a III-a, Ed. All Beck, București, 2005, pp. 26 și 27; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 22; ; Gh. Dobrican, Drept procesual civil – principii și instituții generale, Ed. Continent XXI, București, 2003, pp. 33 și 34; F. Măgureanu, Drept procesual civil, Ediția a VIII-a, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 22; M. Fodor, Drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 33; V. Lozneanu, I.N. Pîrvu, Drept procesual civil, Ed. Cermaprint, București, 2010, p. 15.
[21] I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole, art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 4; V.M. Ciobanu, în Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, art. 1-526, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 4-6.
[22] N. Popa, Teoria generală a dreptului; Ed. Actami, București, 1998, p. 171.
[23] V. Hanga, Adagii juridice latinești, Ed. Lumina LEX, București, 1998, p. 3.
[24] I. Deleanu, Gh. Buta, Forța normativă a adagiilor latine, în „Dreptul” nr. 1/2012, p. 138.
[25] Ibidem, p. 145.
[26] Publicată în „Monitorul Oficial al României” Partea I nr. 409 din 10 iunie 2011.
[27] Ș. Beligrădeanu, Suntem în prezența unei contradicții între excepția „monistă” a noului Cod civil pe de o parte, și prevederile art. 2557 alin (2) din același Cod, coroborate cu existența disciplinei juridice a dreptului comerțului internațional, pe de altă parte?, în „Dreptul’ nr. 11/2013, p. 31.
[28] D. Alexandrescu, Principiile dreptului civil, Vol. I, București, 1926, p. 51; C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Ed. All, București, 1966, p. 75.
[29] Publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I nr. 365 din 30 mai 2012.
[30] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, ediție revăzută, completată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 14.
[31] I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 70.
[32] Condițiile răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie vor fi cercetate detaliat într-un studiu viitor.
[33] L.B. Boila, Vinovăția fundamental răspunderii civile în ambele sale forme, în textele noului Cod civil, Dreptul nr. 1/2012, p. 170.
[34] Ibidem.
[35] În „Monitorul Oficial al României”, Partea I nr. 826 din 13 septembrie 2005.
[36] Pentru o discuție mai amplă a se vedea Gh. Dobrican, Palatul de Justiție, nr. 4/2012, p. 5.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.