Unele considerații referitoare la propunerea legislativă pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă. „Eficientizarea justiției” versus „siluirea motivării hotărârii judecătorești”

1. De ce această temă?

Am considerat util să abordăm această temă pentru că o recentă propunere legislativă[1] privind modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost urmată de reacții favorabile în lumea juridică[2].

Art. 425 C. proc. civ. stabilește, în alin. (1), conținutul hotărârii judecătorești: a) partea introductivă sau practicaua; b) considerentele; c) dispozitivul.

Textul de lege lata al art. 425 alin. (1) lit. b) stabilește că în considerente „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Modificarea preconizată vizează eliminarea din redactarea textului a sintagmei „și susținerile pe scurt ale părților”.

În expunerea de motive a propunerii legislative[3], se arată că:

− modificarea dispoziției legale este justificată de „încărcătura instanțelor de judecată din prezent, adică numărul de dosare pe care un magistrat este chemat să le soluționeze la un moment dat (…) de natură să ducă la un cvasi-blocaj al justiției în România”.

− „oportunitatea” proiectului de lege „în vederea degrevării instanțelor de judecată este incontestabilă (…).

Este de observat că în expunerea de motive a propunerii legislative (iar nu a proiectului de lege, cum greșit au menționat inițiatorii![4]) nu regăsim nici o referire la necesitatea modificării normei de procedură.

Or, doctrina de specialitate[5] a relevat căOportunitatea evenimentului legislativ se sprijină nu numai pe scadența lui, ci, mai ales, pe necesitatea alcătuirii unui cadru procedural stabil, coerent, organic, articulat, „accesibil, clar și previzibil”, cum constant ne povățuiește instanță europeană, prin explicarea sintagmei „calitatea legii”.

Achiesăm fără rezerve la abordarea doctrinară și, dintr-un început, opinăm că legea de procedură civilă nu se justifică a fi modificată în raport de volumul de muncă al instanțelor (care va crește sau va descrește în timp) ci, exclusiv, din considerente menite să dea coerență și să sporească calitatea actului de justiție).

2. Dreptul la un proces echitabil – componentă a principiului preeminenței dreptului

Unul dintre marii teoreticieni ai doctrinei franceze, Carré de Marlberg sublinia că: „regimul statului de drept este conceput în interesul cetățenilor și are ca scop special de a-i asigura din vreme și de a-i apăra împotriva arbitrariului autorităților statale”, iar instituția publică care se găsește la dispoziția individului este tribunalul[6].

Într-un stat de drept, accesul liber la justiție nu este un simplu principiu, ci un adevărat drept fundamental, consacrat constituțional.

Prin art. 1 alin. (3) din Constituție, România este proclamată „stat de drept, democratic și social (…).

Consacrarea constituțională a accesului liber la justiție o regăsim în art. 21[7], normă completată – în urma revizuirii din 2003, cu două alineate prin care se statuează asupra dreptului la un proces echitabil și a caracterului facultativ al procedurilor din jurisdicțiile administrative.

Cu referire la consacrarea expresă a dreptului la un proces echitabil, literatura de specialitate[8] a subliniat faptul că, în mod paradoxal, în ciuda importanței acestui drept, constituantului derivat a optat pentru o simplă adăugire la art. 21, iar nu pentru consacrarea printr-un articol de sine-stătător, precum apare în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau în alte constituții.

Având la bază norma constituțională, cât și reglementările internaționale și europene[9], Codul de procedură civilă – prin art. 6[10], consacră la nivel de principiu al procesului civil „Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil”.

3. Motivarea hotărârii judecătorești – condiție a procesului echitabil

Printre garanțiile procesului echitabil – alăturat existenței unui „tribunal” independent și imparțial, prevăzut de lege și dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, se regăsește obligația de motivare a hotărârilor judecătorești.

3.1. Standarde naționale

3.1.1. Consacrarea legislativă a obligației de motivare a hotărârii judecătorești

În legislația națională, obligația de motivare a hotărârii judecătorești nu are consacrare constituțională ( precum în state ca Spania[11] sau Belgia[12]), fiind regăsită exclusiv la nivel infraconstituțional, în Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală.

Indiferent că este pronunțată în materie civilă sau penală, hotărârea judecătorească dezînvestește instanța de soluționarea procesului și generează multiple efecte.

Dat fiind subiectul abordat, ne vom rezuma a reliefa doar aspecte ce vizează hotărârile judecătorești pronunțate în materie civilă.

Procedura civilă română are o îndelungată tradiție în reglementarea, prin norme imperative, a motivării hotărârii judecătorești.

Codul de procedură civilă din 1865 reglementa cuprinsul hotărârii judecătorești, în art. 261 alin. (1):

„Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: (…)

5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; (…)”.

În 1998, legiuitorul delegat – din considerente conjuncturale de ordin practic, ce vizau „încărcătura instanțelor”, a adoptat O.G. nr. 13/1998[13], prin care a fost modificat art. 261 din Cod de procedură civilă din 1865.

Prin actul normativ menționat, s-a stabilit ca motivarea în fapt și în drept a hotărârii judecătorești pronunțată în materie civilă să fie redactată de judecător doar în acele situații în care împotriva hotărârii era exercitată calea de atac a apelului sau recursului.

Modificarea legislativă operată prin O.G. 13/1998 a generat în timp apariția unor insurmontabile consecințe negative. Astfel, „lipsa considerentelor din hotărârile judecătorești neatacate a făcut imposibilă aprecierea în cazul unor litigii ulterioare a incidenței mai multor instituții procesuale privind întreruperea sau suspendarea prescripției dreptului la acțiune ori a executării silite, autoritatea de lucru judecat, formularea în termen a unor demersuri administrative etc., la fel cum a devenit imposibilă aprecierea unor situații de fapt privind buna sau reaua-credință a părților, acceptarea tacită a unei moșteniri ș.a.”[14].

O.G. nr. 13/1998 – în vigoare până la 28 decembrie 2000, a fost abrogată prin Ordonanță de urgență nr. 290/2000[15], al cărui art. 2 alin. (1) dispune: „Pe data abrogării prevăzute la alin. (1) redevin aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă care au fost modificate, completate ori abrogate prin Ordonanța Guvernului nr. 13/1998”.

De menționat și faptul că O.G. nr. 13/1998 a fost respinsă de forul legislativ, prin Legea nr.787/2001[16].

„Revenirea la normalitate” nu a fost abandonată de Noul cod de procedură civilă care „între noutate și reformă” stabilește exigențele structurii hotărârii judecătorești în art. 425 alin. (1).

Similar cu reglementarea din art. 261 C. proc. civ. (1865), dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sunt imperative („Hotărârea va cuprinde”…); nesocotirea exigențelor sale poate atrage nulitatea hotărârii, conform art. 174 și următoarele C. proc. civ. Și în vechea reglementare, nesocotirea cerințelor art. 261 putea atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) teza I.

Spre deosebirea de vechea reglementare procesual civilă – care nu consacra dispoziții derogatorii de la art. 261, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă – prin art. 499[17], stabilește dispoziții derogatorii de la art. 425 alin.(1) lit. b).

Nu doar legislația primară consacră obligativitatea motivării hotărârii judecătorești.

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești – aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015[18] stabilește în art. 131 alin. (2) și (3):

Hotărârea judecătorească are conținutul stabilit de lege. În cuprinsul hotărârii, conținutul actelor de sesizare a instanței și apărările părților sunt sintetizate.

 Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situația de fapt reținută. În căile de atac, hotărârea cuprinde dispozitivul hotărârii sau hotărârilor atacate, iar motivele pe care s-au întemeiat hotărârile celorlalte instanțe se vor arăta pe scurt. Conținutul motivării căilor de atac și apărările față de acestea sunt sintetizate. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunțat soluția în calea de atac și susținerile care au fost înlăturate”.

„Lipsa totală a motivării hotărârilor judecătorești (…) în condițiile legii” constituie abatere disciplinară, reglementată de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor[19]. 

3.1.2. Abordări doctrinare și jurisprudențiale privind motivarea hotărârilor judecătorești civile

Doctrina de specialitate[20] subliniază că dat fiind faptul că întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluționa un conflict civil concret, hotărârea judecătorească – desemnând rezultatul activității judiciare – reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției”.

În literatura juridică franceză[21] – s-a arătat că hotărârea judecătorească este „actul prin care se finalizează procesul, reprezintă deci scopul urmărit, ce imprimă întregului – procesul civil, rațiunea de a fi”, iar motivarea hotărârii „este una dintre cuceririle Revoluției franceze de la 1789 și este necesară pentru ca, pe de o parte, hotărârile să fie înțelese și acceptate de părți, iar, pe de altă parte, să facă posibil controlul instanțelor superioare, astfel încât tendința, manifestată uneori la noi ori în alte țări, de a înlocui motivarea cu hotărâri tipizate, pentru a degreva judecătorii de această muncă și a spori astfel productivitatea lor – dezagreabil cuvânt aplicat la justiție – este privită în doctrina franceză ca un imens regres, care este de neimaginat”[22].

Opinia a fost îmbrățișată și de doctrina de specialitate din țara noastră.

Printr-o practică constantă, instanța supremă a statuat că lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă constituie vicii ale motivării, sancționate cu anularea/casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția[23].

Rațiunea motivării hotărârii judecătorești rezidă, astfel cum a stabilit instanța supremă printr-o decizie de speță[24], în necesitatea îndeplinirii garanțiilor de imparțialitate a judecătorului și de calitate a actului de justiție, prin faptul că permite corecta examinare a argumentelor părților, a probelor administrate și a elementelor care au fundamentat concluzia judecătorului cauzei, reprezentând, totodată, premisa exercitării corespunzătoare a controlului judiciar de către instanța superioară.

Nu există controversă asupra faptului că – din interpretarea dispozițiilor legale invocate în secțiunea anterioară, motivarea hotărârii judecătorești este o obligație legală a judecătorului „personaj-cheie al statului de drept care asigură domnia și echilibrul legii, care (…) nu stabilește, prin voință proprie, reguli, ci aplică legea”[25].

Și, totuși, a fost exprimată și opinia[26] – pe care o îmbrățișăm necondiționat, că „motivarea unei hotărâri judecătorești constituie totuși un privilegiu pentru judecător, o oportunitate pe care legiuitorul i-o pune la dispoziție pentru a demonstra argumentativ justețea judecății sale, maturitatea raționamentului său, puterea logicii sale, capacitatea de a corobora probele administrate, nivelul acumulărilor profesionale, toate la un loc având menirea să convingă nu doar părțile litigiului și apărătorii acestora, ci și orice altă persoană care ar citi acea hotărâre, asupra legalității și temeiniciei hotărârii, a capacității profesionale, maturității intelectuale și echilibrului de personalitate ale judecătorului cauzei, garanții ale unui act de justiție profesionist și imparțial”.

3.2. Standarde europene

Pentru statele care intră sub jurisdicția Convenției Europene a Drepturilor Omului, motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă și o obligație convențională cuprinsă în cadrul art. 6[27] din Convenție.

3.2.1. Jurisprudența CEDO privind dreptul la o hotărâre motivată

Dreptul la un proces echitabil consfințit prin art. 6 CEDO implică – potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, și dreptul la o hotărâre motivată.

Printre cerințele procedurale stabilite de Ghidului privind art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului – Dreptul la un proces echitabil (aspectul civil)[28], se regăsește motivarea hotărârilor judecătorești.

Curtea de la Strasbourg nu cercetează dacă judecătorul național a stabilit corect faptele, ci numai dacă acesta a răspuns într-o manieră suficientă și explicită argumentelor părților aflate în litigiu[29].

În accepțiunea Curții de la Strasbourg, surprinsă în Ghid:

− Garanțiile implicite ale art. 6 § 1 includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor (par. 314);

− Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (Suominen împotriva Finlandei, pct. 36; Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79) (par. 315);

− Întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) (par. 318);

− Cu toate acestea, atunci când un motiv (argument) invocat de o parte este decisiv pentru rezultatul procedurii, impune un răspuns specific și explicit (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 30; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 28); Astfel, trebuie examinate: – argumentele principale ale reclamantului (Buzescu împotriva României, pct. 67; Donadzé împotriva Georgiei, pct. 35); – motivele care vizează respectarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau Protocoalele sale: instanțele naționale trebuie le să examineze cu rigoare și atenție deosebite (Fabris împotriva Franței (MC), pct. 72 în fine; Wagner și J.M.W.L. împotriva Luxemburgului, pct. 96)” (par. 319-320)”.

3.2.2. Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)[30] a decis să consacre Avizul nr. 11 din 8 noiembrie 2007[31], calității hotărârilor judecătorești, care este o componentă majoră a calității justiției.

Cu referire la factorii de calitate ai hotărârii judecătorești, CCJE – prin aviz, distinge între cei ce provin din:

a) mediu extern: „calitatea legislației, resursele adecvate alocate sistemului judiciar, calitatea pregătirii juridice”;

b) mediu intern: „profesionalismul judecătorului, procedura, gestionarea cauzelor, ședința și elementele legate de hotărâre”.

Cu referire la elementele inerente hotărârii, sunt invocate claritatea și motivarea, subliniindu-se că: autoritate consultativă a Consiliului Europei cu privire la aspecte legate de independența, imparțialitatea și statutul judecătorilor

Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor (par. 32)

Motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloacelor de apărare. Această garanție este esențială, deoarece permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și deci că judecătorul a ținut cont de ele (par. 38).

Evident că, pentru a răspunde pretențiilor părților trebuie „auzite” susținerile lor.

4. Afectarea calității motivării hotărârii ‒ un argument al avizării negative de către Consiliul Legislativ a propunerii legislative privind modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Rolul Consiliului Legislativ de „filtru științific” în elaborarea actelor normative și recunoașterea importanței acestei instituții în asigurarea coerenței sistemului legislativ nu poate fi pus la îndoială.

Sintetic, se poate afirma că obiectul principal al avizului consultativ al Consiliului Legislativ este calitatea legii și conformitatea ei cu dispozițiile constituționale și cele din tratatele internaționale ratificate de România.

Prin avizul nr. 24 din 11 ianuarie 2022[32], Consiliul Legislativ avizează negativ propunerea legislativă[33].

Observarea considerentelor avizului impune concluzia că organul consultativ al Parlamentului s-a aplecat cu atenție atât asupra aspectelor de tehnică legislativă, cât și asupra conformității propunerii legislative cu normele constituționale. Astfel:

1) Sub aspect tehnico-legislativ, a fost evidențiat faptul că:

– în considerarea art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesară solicitarea avizului C.S.M;

– în considerarea art. 7 alin. (3^1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, era necesar ca propunerea legislativă să fie însoțită de o evaluare prealabilă a impactului noii reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

– norma preconizată vizează și intervenții legislative asupra art. 442 alin. (1) C. proc. civ[34].

2) Sub aspectul îndeplinirii exigențelor constituționale, a fost surprins faptul că:

a) prin soluția legislativă preconizată, norma nu va mai permite verificarea respectării principiului contradictorialității dezbaterilor, fiind susceptibilă de a încălca atât principiul dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și cel al dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Legea fundamentală.

Aprecierea a fost susținută, atât prin invocarea doctrinei de specialitate[35] – care a statuat că în cadrul considerentelor, prezentarea, pe scurt, a susținerii părților „permite verificarea respectării principiului contradictorialității dezbaterii și a dreptului la apărare”, cât și a jurisprudenței Curții Constituționale[36].

În analiză, s-a pornit de la observarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ.[37], respectiv și art. 461 C. proc. civ[38].

b) soluția legislativă preconizată afectează calitatea motivării hotărârii judecătorești, care nu poate fi clară și precisă dacă nu sunt prezentate și susținerile părților, de vreme ce motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței se raportează și la aceste susțineri.

În egală măsură – din această perspectivă, a fost relevat și faptul că prin eliminarea sintagmei ”și susținerile pe scurt ale părților”, instanța de control judiciar nu poate determina dacă motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe au avut în vedere în mod corect susținerile părților.

5. În loc de concluzii

„Spunerea dreptului” prin actul de justiție nu poate fi înțeleasă fără „spunerea susținerilor părților” la care trebuie să se raporteze judecătorul.

Pe drept cuvânt, se afirmă că la fel de importantă ca și soluția dată în dezlegarea conflictului judiciar este cunoașterea modalității prin care judecătorul a ajuns la soluție.

„Eficientizarea justiției” nu poate să fie realizată prin „siluirea” motivării hotărârii judecătorești și nu echivalează cu „productivitatea”.

În sprijinul opiniei noastre, invocăm și Avizul nr. 6 (2004) al Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni[39], în care se subliniază că elementul „calitate” în justiție nu poate fi asimilat simplei „productivități”. Abordarea calitativă trebuie (…) să ia în calcul capacitatea sistemului judiciar de a soluționa cererea potrivit obiectivelor generale ale acestui sistem a cărui rapiditate a procedurii nu constituie decât un aspect”.

Nu în ultimul rând, invocăm doctrina de specialitate:

Hotărârile judecătorești, ca și textele de lege, sunt supuse interpretării; sunt interpretate de comentatori, de împricinați ori de instanțele care le cenzurează. Și, cu atât expunerea lor va fi mai limpede, mai metodică și mai lipsită de echivoc, cu atât mai mult se vor evita căile de atac trase, nu dintr-o judecată greșită, ci dintr-o expunere defectuoasă[40].

Pentru a evita o expunere defectuoasă, argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților.

În mod necesar, susținerile părților litigante trebuie să se regăsească în considerentele hotărârii judecătorești, de vreme ce, pe de o parte, autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul hotărârii, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, iar, pe de altă parte, calea de atac se poate îndrepta nu doar asupra soluției din dispozitivul hotărârii, ci și numai împotriva considerentelor hotărârii.

Fără pretenția unei abordări exhaustive, prin conținutul materialului am încercat să convingem că inițiativa legislativă în discuție este bine să rămână la stadiu de propunere legislativă, evitându-se astfel repetarea consecințelor nefaste ale „experimentului legislativ” reprezentat de adoptarea de către legiuitorul delegat a O.G. nr. 13/1998.

Speranța că propunerea legislativă nu va deveni lege o exprimăm în considerarea credinței că modificarea incoerentă și pripită a legislației, exclusiv din considerente de „oportunitate”, dăunează calității sale și securității juridice și, implicit, actului de justiție.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Propunerea legislativă ce aparține unui număr de 42 deputați și senatori a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, la 15 decembrie 2021.

[2] A se vedea, Ioana-Anamaria Filote-Iovu „Oportunitatea modificării art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă”, în Revista Universul Juridic nr. 12/2021.

[3] Disponibilă pe site-ul http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=19714.

[4] Este bine știut faptul că inițiativele legislative care aparțin Guvernului poartă denumirea de Proiect de Lege, iar cele care aparțin senatorilor, deputaților și cetățenilor poartă denumirea de propuneri legislative.

[5] I. Deleanu, „Tratat de procedură civilă”, vol. I, 2013, p. 62 apud Marin Voicu, „Impactul judiciar al unora din noile instituții și prevederi ale Codului de procedură civilă în perspectiva simplificării procesului civil. Necesitatea dezbaterii și a sugestiilor de lege ferenda”, în Revista Universul Juridic nr.11/2016.

[6] Florin Bucur Vasilescu, „Dreptul la un proces echitabil”, material disponibil pe https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/10/vasilescu.pdf.

[7] Art. 21 – Accesul liber la justiție

1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime.
2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

[8] Pentru detalii, a se vedea, Bianca Seleja-Guțan, în „Constituția României. Comentariu pe articole”- coord. I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2019 p. 163.

[9] Art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

[10] Art. 6 C. proc. civ.:

„1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.

2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în faza executării silite”.

[11] Constituția Spaniei. Art. 120 alin. (3): „Hotărârile judecătorești sunt întotdeauna motivate și se pronunță în ședință publică”.

[12] Constituția Belgiei. Art. 149: „Fiecare hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată. Aceasta este pronunțată în mod public”.

[13] Publicată în M. Of. nr. 40 din 30 ianuarie 1998.

[14] Pentru detalii, a se vedea, Ion Popa, „Flagelul motivării kilometrice în fapt și în drept a hotărârii judecătorești”, în Revista Universul Juridic nr. 11/2019.

[15] Publicată în M. Of. nr. 290 din 29 decembrie 2000.

[16] Publicată în M. Of. nr. 21 din 16 ianuarie 2002.

[17] Art. 499. Motivarea hotărârii: „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.

[18] Publicată în M. Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015.

[19] Publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004, republicată în M. Of. 826 din 13 septembrie 2005.

[20] Ioan Leș, „Tratat de drept procesual civil. Vol. I.”, București, Ed. Universul Juridic, 2014, p. 906.

[21] R. Martin, „Theorie generale du proces (Droit processuel)”, E.J.T., Semuren-Auxois, 1983, p. 4 apud Viorel Mihai Ciobanu, „Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Volumul I, Teoria generală”, Editura Național, București,1996, p. 141.

[22] R. Martin, J. Martin, Le troisieme pouvoir, Editions CEF, Nisa, 1989, apud Viorel Mihai Ciobanu „Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Volumul II”, Editura Național, București, 1996, p. 259.

[23] Decizia nr. 1954 din 30 mai 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a ÎCCJ, https://www.juridice.ro /340074/iccj-obligatia-de-motivare-a-hotararii.html.

[24] Decizia nr. 3686/18.11.2015, în „Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2015”, p. 1243.

[25] M. Voicu, „Controlul activității profesionale a judecătorului”, în Revista Dreptul nr. 1/1996, p. 42.

[26] Ion Popa, „Flagelul motivării kilometrice în fapt și în drept a hotărârii judecătorești”, în Revista Universul Juridic nr.11/2019.

[27] Art. 6 – Dreptul la un proces echitabil

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. (…)”.

[28] Document disponibil pe site-ul https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf.

[29] Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, disponibilă pe site-ul https://jurisprudentacedo.com/RUIZ-TORIJA-c.-SPANIEI-Lipsa-de-raspuns-a-unei-Curti-de-Apel-statuand-in-materie-civila-referitor-la-un-motiv-de-recurs-ridicat-deja-in-prima-instanta.html.

[30] Autoritate consultativă a Consiliului Europei cu privire la aspecte legate de independența, imparțialitatea și statutul judecătorilor.

[31] Document disponibil pe site-ul http://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?PageId=306&FolderId=3920.

[32] Disponibil pe site-ul http://www.clr.ro/events/avize-emise-la-data-de-11-ianuarie-2022/.

[33] Propunerea legislativă aparține unui număr de 42 deputați și senatori a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților la 15 decembrie 2021.

[34] Art. 442. Îndreptarea hotărârii

1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

[35] În acest sens, a se vedea Noul Cod de procedură civilă. Comentat și adnotat. Volumul I, Ediția a I-a, coordonată de Viorel Mihai Ciobanu și Marian Nicolae, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 924.

[36] Decizia nr. 64/1994, publicată în M. Of. nr. 177 din 12 iulie 1994; Decizia nr. 462/2014, publicată în M. Of. 775 din 24 octombrie 2014; Decizia nr. 111/2016, publicată în M. Of. nr. 373 din 16 mai 2016.

[37] Art. 430 alin. (2) C. proc. civ. „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”

[38] Art. 461 C. proc. civ.:

1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.

2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

[39] https://ibn.idsi.md/sites/default/files/ imag_file/97_119_Avizul %20nr.%206%20%282004% 29%20al%20Consiliului%20Consultativ%20al%20Judecatorilor%20Europeni%20%28CCJE%29.pdf

[40] George Iuliu, „Pandectele Române”, 1936, apud Marin Voicu, „Stilul și calitatea hotărârilor judecătorești și arbitrale. Privire comparată”, articol disponibil pe site-ul https://www.juridice.ro/341058/stilul-si-calitatea-hotararilor-judecatoresti-si-arbitrale-privire-comparata.html.

Unele considerații referitoare la propunerea legislativă pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă. „Eficientizarea justiției” versus „siluirea motivării hotărârii judecătorești” was last modified: martie 28th, 2022 by Anca Jeanina Niță

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista