Unele considerații asupra stării dreptului comercial român, la 10 ani de la abrogarea Codului civil (1864-2011) și a Codului comercial (1887-2011). Necesitatea primenirii, sistematizării, armonizării, UNIFICĂRII și modernizării legilor comerciale, din perspectiva dreptului comparat și a proiectului Codului european al dreptului afacerilor

SUMAR

I. Succinte considerații generale privind raportul teoretic dintre dreptul comun și drepturile speciale. Interdependență și pluridisciplinitatea vs. autonome

1. Unele reflecții epistemologice din doctrina socio-juridică actuală, franco-belgiană

1.1. Drept civil francez (1804), drept comun continental european

1.2. Ambiguitatea dreptului comun și autonomia drepturilor speciale

1.3. Autonomia și artificialitatea drepturilor speciale

1.3.1. Sensurile-puternic, fiabil, moderat

1.3.2. Criteriile de distincție. Inadaptările

II. Apariția și crearea dreptului comercial român. Adoptarea și evoluția codurilor comerciale. Întâietatea reglementărilor comerciale în raport cu cele ale dreptului civil

2.1.Formarea și afirmarea legislației comerciale române

2.2.Întâietatea codificării dreptului comercial în raport cu dreptul civil român

III. Doctrina cu privire la existența, autonomia și individualitatea (identitatea) proprie a dreptului comercial român

3.1. Legătura indisolubilă cu dreptul civil

3.2. Particularismul dreptului comercial. M. A. Dumitrescu

3.3. Iluștrii profesori civiliști asupra autonomiei dreptului comercial . Acad. C. Hamangiu

IV. Starea dreptului comercial după abrogarea Codului comercial – 1887, la 01.10.2011

4.1. „Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale” – viabilitatea aparentă în viața economică și judiciară

4.2. Dreptul comercial român, în continuitate și în modernitate. Marii profesori, protagoniști ai științei juridice comerciale: M.A. Dumitrescu, D. Gălășescu-PYK, I. Fințescu, I.L. Georgescu, T.R. Popescu, St. Cărpenaru, I. Turcu

4.3. Legile speciale comerciale-diseminarea dreptului comercial și cerința sistematizării

V. Drept comparat

1. Exemple de noi codificări și actualizări ale dreptului comercial: Belgia, Luxemburg, Franța, China, Polonia, Spania, Italia, SUA, Maroc, Algeria ș.a.

2. Unele tendințe actuale în dreptul franco-german al comerțului

VI. Succinte observații asupra stadiului elaborării și adoptării proiectului „Codului european al dreptului afacerilor”

1. Geneza și stadiul

2. Structura codului

3. Raportul special asupra Proiectului, prezentat Parlamentului UE – 2019

VII. În loc de concluzii

***

I. Dreptul comun și drepturile speciale. Interdependență și pluridisciplinitate vs. Autonomie. Unele reflecții epistemologice din doctrina socio-juridică franco-belgiană. („Reflecții epistemologice asupra dreptului comun și a drepturilor speciale”, de Jean-Paul CHAZAL, profesor la Universitatea „Jean Moulin”, Lyon III, Franța, publicată în R.T.D. com. 1998.115)

1. Poziția și rolul pluridisciplinar al dreptului civil (1804) și apariția/autonomia dreptului comercial/dreptul administrativ, dreptul muncii, precum și a dreptului consumului au bulversat clasificarea tradițională a disciplinelor juridice.

Efectele perverse ale autonomizării excesive au fost denunțate de doctrină: pulverizarea dreptului comun, multiplicarea codurilor, ultraspecializarea, intensificarea conflictelor de „frontiera” etc.

Fără a contesta realitatea acestui fenomen istoric, dreptul civil rămâne cu statutul de drept comun, iar, în plan epistemologic, drepturile speciale cu o existență proprie, în complexitatea relațiilor dintre disciplinele juridice (R. Gassèn, Loi spèciales et droit commun”, D. 1961, Chron 91-citat de Chazal, p. 2).

2. Ambiguitatea dreptului comun

Aparent, noțiunea de „droit commune” este aureolată de prestigiul istoric, care i-a conferit autoritatea dreptului însuși (A se vedea „Corpus juris civilae”, din Digestele lui Ulpian și Institutions ale lui Gaius și Justinian) – (J. Gaudemet: „De ius commune en droit communautaire”, în clès pur siècle, Dalloz, 2000, p. 1011).

3. Autonomia și artificialitatea drepturilor speciale

(1) Sensul puternic (forte) – total independente de drept comun

(2) Sensul fiabil – un anumit particularism generat de specializare; autonomia este sinonimă cu particularitatea, specificitatea, care își poate găsi rădăcinile într-un Cod (Codul comercial, Codul penal, Codul muncii, Codul asigurărilor, Codul consumului, ș.a.), iar hiperspecializarea transcende în codurile promulgate (dreptul societăților are reguli prevăzute în Codul civil, Codul comercial, Codul monetar, ca și dreptul asigurărilor).

(3) Sensul moderat – între autonomia absolută, asimilată unui vas închis și etanș și autonomia abuzivă, dedusă dintr-o simplă particularitate, există o cale mediană, în care autonomia constă în faptul că în dreptul special există referiri la principii și norme din dreptul comun.

Această concepție temperată a autonomiei se reflectă în faptul că anumite drepturi speciale bulversează sau resping principiile ori regulile dreptului comun, în timp ce în calea mediană ele se aplică fără dificultate.

4. Așadar, interdisciplinitatea NU exclude autonomia relativă -pluridisciplinitatea, dar nu acceptă „subordonarea”.

II. Formarea și afirmarea legislației comerciale române. Întâietatea reglementărilor comerciale în raport cu cele ale dreptului civil

2.1. Așa cum notează prof. Ion Turcu[1], cele două Regulamente Organice conțineau norme de drept comercial autohton și francez.

2.1.1. În art. 241 din Regulamentul organic al Munteniei (1831) se prevede că: „pricinile de comerciu se vor judeca după condica de comerciu a Franței, care se va traduce în limba română, luându-se dintr-însa toate câte se vor potrivi cu STAREA ȚĂRII”, dispoziție efectiv aplicată în 1840, (când este tradus și implementat Codul comercial francez de la 1817, cu modificările din 1838).

În capitolul „Partea judecătoriilor” din acest Regulament se prevede înființarea a „două judecătorii de comerț, la București și Craiova, care vor judeca toate pricinile ce se vor naște din vreo faptă de comerț” (art. 306), determinate, ca atare, după criteriul obiectiv („firea pricinei”)[2].

2.1.2. Regulamentul organic al Moldovei prevedea înființarea unui Tribunal de comerț la Galați, competența acestuia fiind similară cu cea pentru judecătoriile de comerț din București și Craiova și că pricinile se vor judeca după condica de comerț a Franței, cu toate dispozitivele ce pot fi potrivite cu „STAREA lucrurilor din MOLDOVA”.

2.2. Așadar, în fapt, s-a aplicat și în Moldova „Condica de comerciu” din 1840 a Munteniei, realizându-se o unitate legislativă comercială, care, după 1864, devine „Condica de comerciu a Principatelor Unite romîne”, replică a Codului comercial francez de la 1807, potrivită cu „STAREA ROMÂNIEI”, soluție suverană, adecvată, fără niciun „ORDIN supranațional”(?!).

Remarcăm faptul că Germania la 1861 a preluat o mare parte din Codul comercial francez – 1807, iar Italia l-a „împrumutat” la 1886.

2.3. După ilustrul nostru comercialist, prof. I.L. Georgescu, „preluând modelul francez de la 1807, țările române s-au încadrat în ritmul universal al evoluției dreptului comercial, căci codul oglindește întreaga evoluție a acestei ramuri de drept, operă lentă a secolelor. În el se împletesc, ca niște îndepărtate ecouri, elemente juridice ale civilizației mediteraneene preromâne-asiriene, egiptene, grecești-normele de creație română și cuceririle comerțului medieval”[3].

2.4. Așadar, în cronologia istorică normativă a existenței și afirmării dreptului comercial în România, constatăm ÎNTÂIETATEA implementării codului comercial francez în Principatele Române (1840), față de celelalte state moderne europene (Germania-1861, Italia-1866, ș.a.) și față de preluarea și aplicarea Codului civil francez-1804, în anul 1864 în Principalele Unite de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (întâietatea Codului de comerț cu 24 de ani față de Codul civil).

De altfel, în Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu (X-1863-1865) s-au adoptat de Adunarea Deputaților și promulgat de Domnitorul A.L. Cuza, Codul penal (mai 1865), Legea casației, legea camerelor de comerț, legea exproprierii pentru cauze de utilitate publică etc.[4], această evoluție fiind accentuată sub Regele Carol I, ajungându-se ca în anii ’20, după Primul război mondial, în România să fie în vigoare 11 coduri[5].

În lucrarea[6] „Tălmăcirea condicii comerciale, după metoda Bravard-Vériériers, pentru întrebuințarea judecătorilor, avocaților și a neguțătorilor”, publicată la București, în 1842, de Gh. A. Maxu și A. Rosetti-Biblica, se menționa că „această aplecare de CODIFICAȚII a cuprins întreaga Europă și toată lumea nouă, curent care cuprinde și Țările Române, iar Valahia nu e parte străină la acest duh de codificație”.

2.5. Codul comercial din 1887, a preluat Codul de comerț italian (1886), dar redactorii români sau  inspirat și din Codul comercial german – 1861, din legea cambială germană din 1848, din legea belgiană – 1872 a gajului comercial și a contractului de comision.

După I.L. Georgescu, „Codul de comerț al poporului italian, care, ca și poporul nostru își aflase de puțină vreme unitatea politică, reprezintă o fericită armonizare a principiilor codului comercial Napoleon cu cuceririle îndrăzneței școli germane, fără a disprețui împrumuturi și de la alte legislații, cum este cea belgiană”[7].

2.6. Noul cod comercial român, elaborat în 1936, cu efortul marilor noștrii profesori comercialiști I.L. Georgescu, I. Fințescu, Gălăsescu-PYK și promulgat în 1938, urma să intre în vigoare la 01.03.1940, dar după alte amânări, prin Legea nr. 951/31.12.1940, punerea sa în aplicare a fost amânată sine die, rămânând un cod iluzoriu.

III. Doctrina cu privire la existența, autonomia și individualitatea (identitatea) proprie a dreptului comercial român

3.1. „Deși dreptul comercial se sprijină și pe cei 4 piloni ai dreptului civil: teoria generală a obligațiilor și patrimoniu, persoana juridică și bunurile”[8], prof. I. Turcu sintetizează principalele argumente în favoarea autonomiei acestuia:

„− aplicarea și față de necomercianți a legii comerciale în cazul actelor «mixte» este impusă de necesitatea de a reglementa unitar raportul comercial la care participă atât comercianți, cât și necomercianți;

− dificultățile generate de diviziunea dreptului în mai multe ramuri în ce privește calificarea și interpretarea unor acte juridice se întâlnesc și în alte domenii (de exemplu «transferul» în Dreptul muncii), iar dificultățile relative la determinarea sferei de aplicare a normelor specifice Dreptului comercial pot fi depășite și prin aplicarea celor două criterii ale comercialității: criteriul obiectiv și criteriul subiectiv;

− evoluția raporturilor economice în secolul nostru nu a condus spre omogenizarea raporturilor juridice civile și comerciale, ci a păstrat acele particularități ale activității comerciale care justifică reglementări și soluții specifice; nici adoptarea unui cod comun al obligațiilor (Italia, Elveția, Olanda, Canada) nu a avut drept consecință suprimarea dreptului comercial”.

Alături de alți autori (prof. I.L. Georgescu și prof. Stanciu D. Cărpenaru), considerăm ca existența autonomă a dreptului comercial s-a afirmat ca răspuns necesar la cerințele specifice ale activității comerciale, așa cum remarcă prof. Yves Guyon: „C’est un droit existentaliste. Son existence prècède son essence”. Este ramura cea mai dinamică a dreptului privat, „un laborator în care se experimentează soluțiile juridice pentru a fi adaptate la cerințele vieții economice” (prof. Stanciu Cărpenaru).

„Afirmarea individualității proprii s-a realizat pe două căi: una de negație a normelor dreptului comun și a doua de CREAȚIE a unor instituții noi, revoluționare, care AVEAU SĂ SCHIMBE FAȚA LUMII” (prof. I.L. Georgescu).

3.2.Particularismul dreptului comercial mai este definit în doctrină și prin:

− dinamismul său imprimat de marile schimburi din economie și comerț, „motorul dezvoltării fiind dreptului comercial, iar nu doctrina sau legislația”[9];

− dreptul comercial este un drept al eficienței, impusă de viața economică, în scopul aplicării unor soluții viabile și sigure[10];

− spiritul moral, care domină deopotrivă și raporturile civile, este în cooperare, în contractele comerciale, cu spiritul de afaceri, cu profitul, rentabilitatea și eficiența, concurența liberă și loială, precum și cu repartizarea echitabilă a riscului comercial;

− dreptul comercial este deosebit de receptiv la influențele internaționale, întrucât afacerile, în mod inerent, depășesc granițele naționale, iar în practica raporturilor comerciale se adoptă, frecvent, modele străine și altele.

„Odată cu adoptarea legilor speciale comerciale[11] și includerea lor în «Codul comercial Adnotat-1944» s-au pus bazele organizării și funcționării pe principii noi, moderne, a tuturor activităților comerciale, ceea ce a făcut din acest cod Carta de căpătâi a jurisprudenței comerciale românești”[12].

3.3. Marii profesori civiliști au accentuat autonomia și identitatea proprie a dreptului comercial.

3.3.1. Acad. prof. C. Hamangiu:

„Dreptul național PRIVAT se ocupă de actele particularilor care nu pun în genere în joc decât interese individuale. El se subîmparte în următoarele ramuri principale:

a) Dreptul civil, care constituie ramura cea mai importantă din tot Dreptul, și care se ocupă de actele particularilor de drept comun, adică de actele pe care le pot face în genere orice cetățean, indiferent de profesiunea sau ocupațiunea sa. Se poate spune că Dreptul civil este Dreptul privat general. De aici, marea sa însemnătate;

b) Dreptul comercial, care nu se aplică decât la o categorie de persoane și de acte anume la comercianți și la actele de comerț.

c) Dreptul industrial, care se ocupă decât de raporturile juridice ce se nasc din exercițiul unei industrii: el constă în materii destul de diferite: de Drept civil, de Drept administrativ și chiar de Economie politică.

d) În afară de aceste trei ramuri de Drept privat, mai sunt și alte ramuri mai puțin însemnate, cu caracter special: Dreptul rural, Dreptul maritim etc.”[13].

3.3.2. Ilustrul jurist C. Hamangiu, s-a exprimat, încă de la începutul carierei sale de doctrinar, ca un profund teoretician al dreptului comercial român, elaborând primul „Cod comercial român-adnotat”, în 1898, Editura ALCALY, 855 de pagini, cu o bogată bibliografie și, mai ales, jurisprudența comercială a Înaltei Curți de Casație (în timp ce exercită funcția de judecător la Tribunalul Ilfov).

3.3.3. Prof. Paul Demetrescu:

„Prin suprimarea Codului comercial, nu înseamnă că s-a suprimat și dreptul comercial, ca știință autonomă și aceasta se datorează faptului că structura și funcțiunea activității comerciale este diferită de aceea a celorlalte activități productive” (Paul Demetrescu, „Întreprinderile comerciale”, p. 9).

3.3.4. Reputatul prof. D. Gălășescu-PYK:

„Dintre toate disciplinele juridice aceea a dreptului comercial e cea mai progresivă. Ea prezintă aceste caracter «din cauza necesității de a se afla neîncetat în sincronism cu faptele, adică cu comercializarea crescândă a vieții omenești» (D. Gălășescu-PYK, „Pandectele Române”, 1932, p. 65, citându-l pe Pierre Bonnet, „Le droit en retard sur les faits”, p. 135).

3.3.5. Marele prof. comercialist I.L. Georgescu:

„Noțiunea de întreprindere cu răspundere limitată ar trebui să formeze centrul de organizare al viitoarei CODIFICĂRI COMERCIALISTE. Nu am putea fi socotiți novatori. Există Codul de comerț din Lichtenstein (1976) și codul austriac de comerț din 1921, opera savantului comercialist PISKO, urmate de codurile comerciale din Italia (1925) și Franța” (I.L. Georgescu „Simularea societăților pe acțiuni ca manifestare a tendinței limitării de răspundere în dreptul comercial”, în „Pandectele Române”, partea a IV-a, 1932, pp. 82-88).

3.3.6. Prof. Eugen Petit, consilier de casație:

„Noul Cod Comercial urmează a se unifica, nu numai pentru toți românii, dar pentru toate statele Micei Înțelegeri. El are un caracter internațional, ca și relațiile de afaceri pe care le regulează, astfel că la stabilirea lui poate și trebuie să colaboreze toate popoarele civilizate. Un astfel de proiect este pe cale de elaborare” (Eugen Petit, „Pandectele Săptămânale”, 1934, p. 35).

3.3.7. Așadar, după Acad. C. Hamangiu și ceilalți autori, dreptul comercial NU este o ramură/diviziune a dreptului civil, ci a dreptului privat general, deși are un grad de dependență direct față de cei 4 piloni ai acestuia.
DOWNLOAD FULL ARTICLE


* Comunicare susținută la Conferința Națională de Drept Comercial „Stanciu Cărpenaru”, București, 24.11.2021.

[1] „Teoria și practica dreptului comercial român”, vol. I, 1998, Lumina Lex, pp. 26-27.

[2] M.A. Dumitrescu, „Codul de comerciu comentat”, vol. I, 1904, p. 19.

[3] I.L. Georgescu, „Drept comercial român”, vol.I, Ed. Socec, 1946, p. 10.

[4] Acad. Constantin C. Giurascu, „Viața și opera lui Cuza-Vodă”, Ed. Științifică, București, 1866, p. 254.

[5] Vintilă I.C. Brătianu, „Nevoile statului modern român” și Mircea Duțu „Un secol de stat unitar și drept național”, Ed. Academică, 2018, pp. 38-39.

[6] Citată de prof. Sevastian Cercel în „Unificarea legislativă a Principatelor Române și consolidarea dreptului în primele decenii ale Regatului României”, Studiu online din 16.03.2021 (https://law.ubbcluj.ro.oj-article).

[7] I.L. Georgescu, op.cit., p. 75.

[8] I. Turcu, op.cit., p. 22.

[9] I. Turcu, Idem, p. 24.

[10] I. Fințescu, „Curs de drept comercial”, vol.I, 1929, p. 7.

[11] Legea cambiei și biletului la ordin, legea CEC-ului, a asigurărilor private, a creditului, a comerțului de bancă, a consignației, a mărcilor de fabrică și de comerț, înființarea Registrului Comerțului, legea societăților pe acțiuni și în comandită și altele.

[12] Valeriu Câmpeanu „Cuvânt înainte” la „Codul comercial adnotat”, 1994, Partea I – Codul comercial român, 1887 și Partea a II-a, Legile și alte acte normative în materie comercială, 1.338 pagini, Ed. „Tribuna”, Craiova.

[13] „Tratat de DREPT CIVIL ROMÂN”, de C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu și. Al. Băicoianu, vol. I, 1928.

Unele considerații asupra stării dreptului comercial român, la 10 ani de la abrogarea Codului civil (1864-2011) și a Codului comercial (1887-2011). Necesitatea primenirii, sistematizării, armonizării, UNIFICĂRII și modernizării legilor comerciale, din perspectiva dreptului comparat și a proiectului Codului european al dreptului afacerilor was last modified: februarie 23rd, 2022 by Marin Voicu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista