Unele aspecte referitoare la reglementarea imprevizibilului în drept (roman și actual)
George Domocoș - septembrie 1, 2020Finalitatea firească a nașterii obligațiilor corelative unor drepturi subiective civile este executarea lor spre satisfacția comună a părților. Cu toate acestea, în misiunea sa de a reglementa un spectru cât mai larg de situații sociale ivite în existența firească a oamenilor, dreptul trebuie (să încerce) să aibă în vedere toate ipotezele posibile, inclusiv cele izvorâte din devieri de la viitorul previzibil imaginat de părți.
Referitor la materia obligațiilor, neexecutarea acestora dă naștere la modificări în raporturile juridice existente, iar cazurile care o determină, precum și soluțiile juridice la pretențiile subiectelor de drept, au fost reglementate amănunțit în dreptul privat roman. Deși realitățile în care acesta s-a aplicat erau ale unei societăți antice și prin excelență conservatoare, principiile ce au fost statuate și împământenite prin aplicare au supraviețuit schimbărilor istorice, sociale, culturale și tehnologice și își continuă existența ca fundamente ale ordinii juridice în multe state evoluate.
Brevitatis causa, definițiile generice ale cazului fortuit și ale forței majore sunt „un fapt neprevăzut care a intervenit fără voinţa debitorului, deși acesta a luat măsuri firești de protecție a lucrului datorat”, respectiv „un eveniment neprevăzut și de nestăvilit căruia nimic nu i se poate opune”.
Menționate în opera legislativă a Împăratului Justinian, cazul fortuit și forța majoră sunt două situații relevante care pot apărea în legătură cu neexecutarea obligațiilor. Prima facie acestea se referă la un factor unic, elementul imprevizibil; în virtutea acestui fapt, unii autori nu rețin o distincție semnificativă între cele două entități, (care s-au remarcat totuși ca fiind diferite în dreptul civil român), analizându-le sub un “termen umbrelă” : casus e un accident, un eveniment care s-a întâmplat fără intervenție sau vină umană, care îl împiedică pe debitor de a-și executa prestația, fapt pentru care nu poate fi ținut să răspundă însă[1].
Cu toate acestea, cărturarii germani ai secolului al XIX-lea au introdus o diferență majoră între casus maior și casus minor: acesta din urmă includea evenimente care nu erau absolut imprevizibile și deci de neevitat, ci mai degrabă acelea pentru care un debitor ce ar fi răspuns pentru culpa nu răspunde[2]. Această prezentare dihotomică a fost, se pare, preluată de profesorii români de drept roman, care sintetizează criteriul de distincție astfel: cazul fortuit poate fi prevenit prin măsuri excepționale de pază, dar forța majoră nu poate fi prevenită indiferent ce măsuri s-ar lua[3].
Pentru a vedea cum înțelegeau să aplice romanii aceste derogări de la regulă în practica judiciară este oportună citarea[4] unui verdict dat de împăratul Antoninus Pius în situația unui cetățean care a închiriat o turmă de oi, care au fost mai apoi furate de tâlhari, soluție dată sub forma unei scrisori adresate împrumutatului: „dacă poți arăta că acele capre au fost furate fără nicio implicare din partea ta, nu vei putea fi obligat să răspunzi printr-o acțiune pe baza contractului, iar dacă deja ai plătit chiria pentru orice perioadă de timp, banii nu erau datorați și îi poți recupera legal”. Se observă deci că împăratul nu numai îl exonerează de răspundere contractuală pe debitor, ci clasifică orice prestație a sa ca fiind plată nedatorată, cu urmările specifice. În opinia noastră, această soluție este una ce poate fi înțeleasă nu doar prin prisma principiilor dreptului, ci chiar și prin „bunul simț juridic personal”.
După cum a fost demonstrat în nenumărate studii, influența majoră a dreptului roman postclasic este vizibilă în dreptul pozitiv românesc încă de la începutul său, persistând chiar și în cele mai recente acte normative. Astfel, Noul Cod Civil[5] reiterează în articolul 1531 o regulă cu fundament atât istoric, cât și etic: „Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.”- dezvoltare a adagiului casus a nullo praestatur; acest articol include totodată o definiție legală a celor două concepte, formulare criticată însă de unii doctrinari[6].
Ce este cu deosebit interesant privind aceste instituții este că prin aplicarea lor la diverse ramuri juridice au căpătat un soi de statut sui generis, putând fi privite atât ca cauze de înlăturare a răspunderii pentru neexecutarea obligațiilor civile, cât și ca cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei (în reglementarea anterioară), ori de lege lata de neimputabilitate, în domeniul legii penale. Așa fiind, articolul 31 din Noul Cod Penal[7] prevede că „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută”. Trebuie observat însă, că deși denumirea marginală a articolului face referire terminologic la așa-numitul „caz fortuit (=casus minor)” de pe tărâmul dreptului privat, norma acoperă de facto toate situațiile ce sunt caracterizate prin imprevizibilitate. Acest lucru are o justificare logică, căci, așa cum se arată în doctrină[8], o atare diferențiere ar fi inutilă, toate împrejurările obiectiv imprevizibile care provoacă rezultatul fiind susceptibile de același tratament juridic.
Așadar, analizând relația dintre acțiunile și omisiunile subiectelor de drept și evenimentele exterioare ce le afectează, creatorii dreptului roman au reușit, și prin conturarea acestor două instituții juridice, să contribuie la îndeplinirea chintesenței scopului dreptului- realizarea dreptății în spiritul justului și al echității.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Adolf Berger, Encyclopedic Dictionary of Roman Law, Philadelphia, 1991, pag. 382.
[2] Nils Jansen, Reinhard Zimmermann, Commentaries on European Contract Laws, Oxford, 2018, pag. 1168.
[3] Emil Molcuț, Drept privat roman, Universul Juridic, București, 2011, pag. 200.
[4] Paul Du Plessis, Letting and Hiring in Roman Legal Thought: 27 BCE – 284 CE, Leiden, 2012, pag. 47.
[5] Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 511 din 24 iulie 2009, Partea I.
[6] Pentru critică, a se vedea Marian Nicolae, Drept civil. Teoria Generală. Vol. II. Teoria drepturilor subiective civile, Solomon, 2018, pag. 866.
[7] Legea nr.286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24 iulie 2009, Partea I.
[8] George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori) și colectiv, comentariu de Viorel Pașca, Explicațiile Noului Cod Penal- Vol. I, Universul Juridic, 2015, pag. 298.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.