Unele aspecte cu privire la administrația publică a Municipiului București în Codul administrativ

Introducere

Cele mai mari capitale au o lege proprie de organizare și funcționare a autorităților publice care asigură administrarea teritoriului lor. Nu este însă, cazul României. Vom analiza în continuare modul în care legiuitorul român a reglementat nivelul local al capitalei.

Legea fundamentală stabilește în cuprinsul art. 3 că teritoriul României este organizat, din punct de vedere administrativ, în comune, orașe și județe, unele orașe fiind declarate, în condițiile legii, municipii, iar art. 121 alin. (3) prevede că, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, se pot constitui consilii locale și primari.

În reglementarea infraconstituțională, regăsim, în cuprinsul O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ[1],  Capitolul V al Titlului V din Partea a III-a rezervat administrației publice de la nivelul municipiului București, cea mai importantă unitate administrativ-teritorială din România. Acest statut îl face pe legiuitor să confere administrației capitalei un spațiu distinct, deși regimul juridic aplicabil este substanțial asemănător celui aplicabil administrațiilor publice din celelalte unități administrativ-teritoriale. Față de complexitatea, totuși, a fenomenului administrativ de la nivelul capitalei, susținem și noi, alături de alți specialiști[2], elaborarea unui act normativ distinct pentru municipiul București, care să reglementeze și zona metropolitană a capitalei.

Înainte de Codul administrativ, vechea reglementare era cuprinsă în textul Legii nr. 215/2001[3]. În prezent constatăm că dispozițiile cu privire la administrația publică a municipiului București au fost resistematizate, reformulate pe alocuri, însă fondul reglementării a rămas același.

În municipiul București este reglementată existența a două categorii de autorități, și anume: organe constituite la nivelul municipiului, reprezentate de Consiliul General al Municipiului București și Primarul General al municipiului București, și organe constituite la nivelul sectoarelor: consilii locale de sector și primarii de sector.

Maniera actuală de organizare a capitalei, cu 7 consilii – 7 bugete – 7 comisii de specialitate, conduce la suprapuneri de atribuții între sectoare și nivelul capitalei, în condițiile în care serviciile desfășurate de autoritățile locale sunt prestate către aceiași cetățeni care sunt locuitori atât ai subdiviziunii, cât și ai unității administrativ-teritoriale. După cum se afirmă, de altfel, constant în doctrină, experiența de până în prezent în ceea ce privește funcționarea acestor autorități publice a semnalat multe disensiuni, atât între autoritățile autonome de la nivelul capitalei, cât și între acestea și cele constituite la nivelul sectoarelor[4].

Consiliile locale ale sectoarelor și Consiliul General al Municipiului București sunt autorități deliberative, iar primarul general și primarii sectoarelor sunt autoritățile executive, legea acordându-le un statut juridic similar consiliilor locale, stabilind, în consecință, în privința constituirii, funcționării și dizolvării lor, incidența reglementărilor cuprinse în Capitolul III al Titlului V din Partea a III-a a Codului.

Autoritățile administrației publice de la nivelul capitalei

Municipiul București este organizat în șase subdiviziuni administrativ-teritoriale, înființate în condițiile art. 100 alin. (2) și (3) din Cod.

La nivelul capitalei și al subdiviziunilor acesteia există ca autorități executive câte un primar și un viceprimar în fiecare sector și un primar general și doi viceprimari pentru capitală.

Observăm că legiuitorul a acordat sintagma de general numai pentru funcția de primar, viceprimarii de la nivelul capitalei nebeneficiind de acordul cu rangul superiorului lor. Considerăm că, cel puțin din motive de unitate de exprimare, în condițiile în care viceprimarii capitalei provin din rândul consilierilor generali, funcția pe care o ocupă ar trebui să fie de viceprimar general. Soluția poate fi ușor transpusă prin legea de aprobare a ordonanței, asigurându-se, în acest fel, un caracter unitar al funcțiilor de la nivelul capitalei: primar general, viceprimar general, consilier general.

În urma desfășurării alegerilor pentru funcția de primar general, validarea mandatului primarului general al municipiului București se va face de către președintele Tribunalului București. Observăm că legea face referire directă la președintele tribunalului, și nu la autoritatea judiciară care este Tribunalul București. Soluția corectă propusă, la care achiesăm și noi, va trebui prevăzută în Codul administrativ, prin modificarea alin. (2), din considerente de similaritate atât cu consiliul județean cât și cu președintele consiliului județean, ambele mandate fiind validate de tribunal, municipiul București având, sub unele aspecte, un statut similar județului[5].

În conținutul art. 164 alin. (3), Codul prevede că la nivelul capitalei există, ca autorități deliberative, Consiliul General al Municipiului București și consiliile sectoarelor, ca subdiviziuni administrativ-teritoriale.

Autoritățile deliberative de la nivelul capitalei, Consiliul General al Municipiului București și consiliile de sector, sunt autorități rezultate în urma alegerilor locale, formate din consilieri locali aleși prin vot universal, egal, secret și liber exprimat, în circumscripții electorale potrivit scrutinului de listă, în baza principiului reprezentării proporționale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/2015 cu privire la alegerea autorităților administrației publice locale.

Numărul consilierilor se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor unității administrativ-teritoriale, cu excepția Bucureștiului, unde numărul membrilor Consiliului General al Municipiului București este stabilit de Codul administrativ în art. 112 alin. (2), acesta fiind compus din 55 de consilieri generali iar consiliile locale ale celor 6 sectoare, conform Ordinului prefectului municipiului București nr. 461 din 24.07.2020, au câte 27 de consilieri, mai puțin sectorul 3, care are un număr de 31 de consilieri.

În privința validării consilierilor de sector, observăm că legea nu face nicio referire la instanța competentă, condiții în care, aplicând prevederile referitoare la alegerea consiliilor locale, rezultă că mandatul consilierilor este validat de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția în care au avut loc alegeri, fapt care a lăsat descoperită situația Consiliului General al Municipiului București. În practică, situația a fost soluționată la nivelul Judecătoriei Sectorului 1 după ce, inițial sesizat, Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea acesteia[6].

 Constituirea și funcționarea consiliilor locale ale sectoarelor și a Consiliului General al Municipiului București

Constituirea consiliilor locale de la nivelul municipiului și al sectoarelor se face, în cel mult 60 de zile de la data desfășurării alegerilor, în urma procedurii de validare a mandatelor consilierilor aleși, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală.

Pentru că legea nu face nicio referire expresă cu privire la instanța competentă să valideze mandatele consilierilor generali ai municipiului București sau ale consilierilor de sector, existând doar prevederile generale cu privire la competența instanței din raza teritorială în care se află circumscripția electorală, aplicând prevederile referitoare la alegerea consiliilor locale, reiese că mandatul consilierilor de sector este validat de judecătoria sectorului în a cărei rază teritorială se află circumscripția în care au avut loc alegeri. Lucrurile n-au putut fi aplicate similar și în cazul Consiliului General al Municipiului București.

Cu ocazia alegerilor din 2020, primele desfășurate sub incidența reglementărilor cuprinse în Codul administrativ, s-a pus această problemă, când s-a solicitat Tribunalului validarea mandatelor de consilieri generali. Tribunalul București, în aplicarea procedurii necontencioase prevăzute de Codul administrativ pentru validarea mandatelor și verificându-și, din oficiu, competența, a apreciat că nu a fost legal învestit și a declinat competența de soluționare către Judecătoria Sectorului 1, argumentând, în mod corect, că o instanță nu poate soluționa decât litigiile care sunt prevăzute expres de lege în competența sa. Cum o asemenea operațiune nu era prevăzută pentru Tribunalul București, acesta a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1; având în vedere că în Cod se prevede competența validării consilierilor locali de către judecătoria din circumscripția teritorială competentă și ținând cont de faptul că în Consiliul General al Municipiului București membrii acestuia pot să aparțină oricăruia dintre cele șase sectoare, s-a stabilit de către Tribunalul București competența Judecătoriei Sectorului 1, care în final a validat alegerea consilierilor generali[7].

Atât Consiliului General al Municipiului București, cât și consiliile sectoarelor își organizează comisii de specialitate pe principalele domenii de competență și /sau comisii mixte, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului – de exemplu, Consiliul Local al Sectorului 6 are prevăzut un termen de 30 de zile de la constituire (Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 152 din 24 august 2021). Consiliile locale se întrunesc în ședințe ordinare sau extraordinare, regula fiind întâlnirea lunară, în ședință ordinară, la convocarea primarului[8].

Dacă până la apariția Codului administrativ exista în vigoare O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale (publicată în M. Of. nr. 90 din 2 februarie 2002), se poate observa că, odată cu abrogarea lui, normele rămase sunt insuficiente pentru o organizare și funcționare unitare la nivelul subdiviziunilor administrative. Există proceduri diferite de lucru, fiecare echipă implementând după aprecierea proprie reglementările în vigoare.

Dizolvarea consiliilor locale ale sectoarelor și a Consiliului General al Municipiului București

Consiliile locale ale sectoarelor și Consiliul General al Municipiului București pot fi dizolvate în condițiile prevăzute în cuprinsul Secțiunii a V-a din Capitolul III al Titlului V, Partea a III-a a Codului, de drept sau prin referendum organizat ca urmare a cererii adresate prefectului de către cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în registrul electoral, cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială – pentru referendumul organizat la nivelul municipiului sau, la nivelul sectorului, pentru consiliul local de sector. Înțelegem din norma de trimitere la condițiile de organizare a referendumului de dizolvare că un referendum de demitere a consiliului local de sector va fi suportat din bugetul sectorului respectiv, chiar dacă reglementările art. 144 C. adm. fac referire la bugetul unității administrativ-teritoriale.

Referendumul se va desfășura în condițiile prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului și va fi valabil dacă la urne se prezintă cel puțin 30% din numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral, activitatea Consiliului încetând dacă în acest sens se pronunță cel puțin ½ plus unul din numărul total de voturi valabil exprimate cu ocazia scrutinului.

Consiliul local de sector sau Consiliul General al Municipiului București se poate dizolva de drept dacă nu se întrunește cel puțin într-o ședință ordinară sau extraordinară, convocate conform prevederilor legale, vreme de patru luni consecutive, sau dacă nu adoptă nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare în interiorul unui interval de patru luni consecutive sau în cazul în care numărul consilierilor în funcție este mai mic decât jumătatea numărului membrilor și nu a putut fi completat prin supleanți.

Legea face referire la respectarea condițiilor legale de convocare a consilierilor, aspect cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul în care reglementarea condiției existenței unei convocări legale a consiliului local reprezintă o concretizare a principiului autonomiei locale, deoarece activitatea consiliilor locale trebuie să se circumscrie cadrului legal de funcționare a acestora, așa cum a fost reglementat de legiuitor prin instituirea regulilor de funcționare[9].

Instanța va fi sesizată asupra situației de dizolvare intervenite de către primar, viceprimar, secretarul general, prefect sau orice altă persoană interesată și se va pronunța printr-o hotărâre definitivă, pe care o va comunica prefectului, acesta constatând, prin ordin, dizolvarea consiliului local.

Atribuțiile Consiliului General al Municipiului București

Legiuitorul a ales să construiască reglementarea păstrând maniera utilizată pentru consiliile locale, neoptând însă pentru diferențierea acestor categorii de instituții. Astfel, dacă pentru Consiliul General se realizează trimiterea la normele de bază privitoare la consiliul local, în cazul consiliilor de sector, atribuțiile nu sunt prezentate raportat la cele ale consiliilor locale, ci sunt tratate distinct. Viziunea legiuitorului în formularea normei a avut în vedere, considerăm noi, raportarea la caracterul de unitate administrativ-teritorială, și nu de structură deliberativă similară existentă atât la nivelul unității administrativ-teritoriale, cât și la nivelul subdiviziunii administrative.

Păstrând în mare parte reglementările anterioare cuprinse în Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, legiuitorul stabilește pentru Consiliul General al Municipiului București un statut juridic similar celui al consiliilor locale, prevăzând că acesta se constituie, funcționează și îndeplinește atribuțiile pe care legea le prevede pentru consiliile locale[10].

Consiliul General aprobă bugetul general al capitalei și chiar numai din acest considerent este deținătorul puterii în activitatea de administrare. București este capitala țării, cel mai bogat oraș al României, care realizează mai mult de 20% din PIB-ul țării. În aceste condiții se poate aprecia că aleșii locali ai capitalei sunt mici „zeități”, a căror influență și putere politică asupra mediului economic este considerabilă.

Atribuțiile consiliilor de sector

În cazul sectoarelor, legiuitorul nu a făcut o trimitere generală la atribuțiile consiliilor locale, pe care să le exercite și consiliile locale ale sectoarelor, ci a precizat expres și limitativ atribuțiile lor și aceasta în considerarea locului și rolului specific pe care îl au în administrația publică locală și a raporturilor lor cu administrația publică de la nivelul municipiului București[11].

Spre deosebire de reglementarea atribuțiilor consiliilor locale, atribuțiile consiliilor de sector nu sunt exprimate într-un mod clasificat, în funcție de domeniul pe care îl vizează. Identificăm însă două categorii de atribuții determinate în funcție de condiționarea exercitării lor de existența unei aprobări sau împuterniciri din partea Consiliului General al Municipiului București. Pe de o parte, în cea mai mare parte a lor, atribuțiile sunt exercitate direct, în baza legii – numirea viceprimarilor, aprobarea bugetului, aprobarea documentațiilor de urbanism, atribuții în legătură cu administrarea bunurilor și funcționarea optimă a serviciilor publice etc. Pe de altă parte, identificăm o serie de atribuții pentru care este necesară o formă de intervenție din partea Consiliului General. Observăm însă că textul nu a folosit, în acest sens, o manieră uniformă de reglementare. Astfel, există condiția unui acord prealabil pentru cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. Tot cu acordul prealabil al Consiliului General, consiliile de sector pot hotărî cu privire la cooperarea sau asocierea cu autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

Consiliul General intervine printr-o aprobare ulterioară în cazul avizării definitive a studiilor, prognozelor și programelor de dezvoltare, de amenajare a teritoriului și urbanism aprobate, în prealabil, la nivelul consiliului de sector.

Rațiunea intervenției Consiliului General asupra atribuțiilor organelor de la nivelul sectoarelor are în vedere o viziune de ansamblu și o dezvoltare coerentă și armonioasă pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.

Sub aspectul formei reglementării, ar fi de observat suprapunerile din cuprinsul alin. (2) lit. c), r), s) și prevederea cuprinsă în alin. (3) cu privire la împuternicirea expresă dată de Consiliul General al Municipiului București. Or, cum remarca o distinsă autoare, este știut că, etimologic, „a împuternici” înseamnă „a da cuiva autorizația de a face ceva”, iar din moment ce Consiliul General al Municipiului București și-a dat împuternicirea expresă pentru îndeplinirea acestor atribuții de către consiliile locale de sectoare, ne întrebăm dacă mai este necesar și acordul ulterior al acestuia[12].

Atribuții exceptate ale autorităților de la nivelul sectoarelor

Prin excepție de la similaritatea de statut juridic dintre consiliul de sector și consiliul local în ceea ce privește atribuțiile conferite acestora, legea restrânge o serie de atribuții pentru consiliile de sector.

Astfel, acestea nu pot organiza consultări ale populației prin referendum în vederea soluționării problemelor locale de interes deosebit și nu pot lua măsurile prevăzute de lege pentru desfășurarea adunărilor publice, care se exercită numai de primarul general al municipiului București.

Înțelegem că excepția prevăzută de legiuitor vine din caracterul de subdiviziune al sectorului, deși, conform legii, problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse aprobării locuitorilor, prin referendum local (Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului[13]).

Apreciem că reglementarea ar putea fi completată cu posibilitatea organizării consultărilor și la nivelul sectoarelor, în considerentele faptului că, pe de o parte, din punctul de vedere al reprezentării, și primarul de sector ar putea deține competența organizării unor consultări cu privire la probleme locale de interes deosebit și, pe de altă parte, nivelul sectoarelor este cel mai apropiat de cetățeni, iar autoritățile de la acest nivel au cea mai mare cunoștință de situațiile particulare existente aici. Mai mult, din perspectiva aplicării principiului subsidiarității invocat atât de des la nivel european, apreciem că ar fi potrivită reglementarea posibilității consultării prin referendum la nivel de sector.

Referendumul este consultativ, astfel că rezultatul lui nu produce efecte juridice directe și nu obligă autoritățile statului la adoptarea unor decizii în concordanță cu voința populației rezultată în urma referendumului, ceea ce totuși nu înseamnă că autoritățile trebuie să rămână pasive la dorințele cetățenilor și să nu ducă la îndeplinire opiniile exprimate cu ocazia consultării[14].

De altfel, practica consultării cetățenilor, ca modalitate de reprezentare directă a opiniilor cetățenilor, este considerată, de noile modele administrative, o metodă de participare care vine să suplimenteze rolul democrației reprezentative în considerentele rangului de normă europeană al principiului consultării cetățenilor, după cum este menționat în Carta europeană a autonomiei locale.

Este adevărat că la noi consultarea cetățenilor în legătură cu probleme deosebite existente la nivelul comunității locale nu este foarte uzitată, reglementările referendumului local făcând trimitere la cazuri distincte de organizare a acestora, respectiv referendumul organizat pentru demiterea autorității publice locale – primar, consiliu local, consiliu județean sau președintele consiliului județean –, referendum organizat ca urmare a existenței unei propuneri legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale unității administrativ-teritoriale sau de modificare a rangului unei unități administrativ-teritoriale.

Apreciem că poate fi introdusă, în cuprinsul legii, posibilitatea ca și primarii de sector să poată organiza consultări cu privire la probleme de interes local deosebit, sens în care, cu ocazia legii de adoptare, excepția conținută de Cod poate fi înlăturată.

Secretarul general al municipiului București

Reglementarea cu privire la secretarul general al municipiului București și la secretarii generali de sector, face trimitere la regulile generale aplicabile secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale. Fără a relua analiza reglementărilor anterioare, apreciem că textul prezent este insuficient pentru particularitățile pe care le conține relația dintre subdiviziune și nivelul capitalei și nu justifică referirea, într-un articol distinct, în această manieră, sub titlul „Secretarul general al municipiului București și secretarii generali ai sectoarelor”. Simpla referire la sintagma „le sunt aplicabile în mod corespunzător”, expresie preferată de legiuitor pentru reglementarea instituțiilor de la nivelul capitalei și sectoarelor prin similaritate cu autoritățile de la nivel local, permite analize profund diferite ale situațiilor apărute în practică, în condițiile în care fiecare subdiviziune funcționează după un regulament propriu.

Atât timp cât Consiliul General al Municipiului București și primarul general, pe de o parte, și consiliile de sector și primarii de sector, pe de altă parte, au atribuții diferite unele față de celelalte, implicit, și atribuțiile secretarilor generali de la cele două niveluri vor fi diferite, lucru pe care legiuitorul nu a înțeles să-l cuprindă distinct.

Cadrul general al statutului secretarului general de unitate administrativ-teritorială se regăsește, după cum am menționat anterior, în art. 242-243, Titlul VII, Capitolul I din Codul administrativ, însă atribuțiile acestuia sunt completate cu o serie de reglementări cuprinse în legislația specială, cu referire, spre exemplu, la domeniul urbanismului, protecția copilului sau alegeri locale. O dată în plus, în situația completării atribuțiilor prin cele conținute de legi speciale, intervine o diferență semnificativă de atribuții la nivelul secretarilor generali de sector și secretarului general al capitalei.

Mai mult, în afara atribuțiilor prevăzute expres de Codul administrativ, secretarul general al capitalei și secretarii generali ai sectoarelor îndeplinesc și o serie de atribuții date acestora prin legi speciale sau însărcinări date prin acte administrative de autoritățile deliberative ori executive de la nivelul unității administrativ-teritoriale sau al subdiviziunii administrative, care sunt substanțial diferite la nivelul administrației capitalei și sectoarelor. Facem referire la atribuțiile privind protecția copilului și asistența socială, reglementate de Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, domeniu față de care secretarul general este președintele comisiei pentru protecția copilului și are o serie de atribuții în materia protecției și promovării drepturilor copilului.

În domeniul urbanismului, secretarul general semnează, alături de primar și de arhitectul-șef, certificatele de urbanism și autorizațiile de construire, răspunzând, împreună cu aceștia, cu privire la emiterea actelor, conform reglementărilor din domeniul construcțiilor (Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009).

Secretarul general face parte din comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor (H.G. nr. 890/2005). În acest domeniu s-au putut sesiza în practică numeroase diferențe majore de atribuții între atribuțiile secretarului general al capitalei și cel al sectorului, în condițiile modificării constante de atribuții între autoritățile administrației publice locale de la nivelul municipiului și cele de la nivelul sectoarelor, având loc, în decursul timpului, numeroase transferuri de la autoritățile de sector la cele de municipiu și invers[15].

Actele autorităților administrației locale a municipiului București

Cuprinsul art. 169 C. adm. consacră forța juridică diferită a actelor adoptate sau emise de către autoritățile administrației publice de la nivelul capitalei, statuând caracterul imperativ atât al actelor adoptate de Consiliul General al Municipiului București, cât și al dispozițiilor cu caracter normativ ale primarului general pentru autoritățile organizate la nivelul sectoarelor. Această prevedere nu trebuie însă interpretată în sensul unei subordonări a autorităților de la nivelul sectoarelor, prin prisma faptului că ambele autorități sunt autorități publice autonome, ceea ce exclude subordonarea uneia față de cealaltă. Nici reglementarea care recunoaște posibilitatea Consiliului General de a delega unele atribuții consiliilor locale de sector nu poate conduce la nașterea unor raporturi de subordonare, dovedind doar structura administrativă specifică pe care o are capitala și, implicit, nevoia unor reglementări la fel de specifice. Capitala constituie o unitate administrativ-teritorială distinctă, sectoarele fiind subdiviziuni ale acesteia, această structură obligând la existența unor raporturi în care autoritățile de la nivelul unității administrativ-teritoriale să aibă plenitudine de competență în a decide, organiza și controla modul în care, prin structurile administrative proprii sau prin cele existente la nivelul sectoarelor, se realizează o administrație care să aibă o coerență, o unitate de viziune și o finalitate corespunzătoare așteptărilor cetățenilor din întregul municipiu[16].

Cetățenii municipiului București beneficiază astfel de o dublă administrare, pe de o parte, din partea autorităților sectoriale – consiliul de sector și primarul de sector – și, pe de altă parte, din partea autorităților de la nivelul capitalei – Consiliul General și primarul general.

Colaborarea autorităților administrației locale a municipiului București

Prin reglementările cuprinse în art. 169, Codul administrativ instituționalizează forme de colaborare între cele două categorii de autorități ale administrației publice locale de la nivelul capitalei.

Astfel, primarul general împreună cu primarii de sectoare se întâlnesc cel puțin o dată pe lună, la solicitarea fie a primarului general, fie a cel puțin trei primari de sector. În cadrul acestor întâlniri au loc analize și informări, scopul principal fiind desfășurarea în bune condiții a activității administrației publice de la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale.

O altă formă de colaborare evidențiată se referă la participarea de drept a primarilor de sector la ședințele Consiliului General al Municipiului București, cu posibilitatea de a avea intervenții pe problemele existente pe ordinea de zi. Cum s-a apreciat în doctrină, chiar dacă textul nu prevede expres, intervențiile pot fi justificate de interesele sectorului reprezentat cu cele ale municipiului[16]. De asemenea, președinții comisiilor de specialitate din consiliile de sector participă de drept la ședințele comisiilor similare desfășurate în cadrul Consiliului General. Legiuitorul a urmărit acordarea continuă între activitățile celor două categorii de autorități de la nivelul capitalei și de la nivelul sectoarelor. În practică însă, efectele concrete ale reglementărilor conduc către rezultate diferite, relația propriu-zisă dintre sectoare și capitală urmând asemănările sau deosebirile de culoare politică dintre aleșii cetățenilor.

Concluzii

Constituția a considerat necesară precizarea în conținutul său a capitalei României, prevăzând, în cuprinsul art. 14: „Capitala României este municipiul București”. Chiar dacă în discuțiile cu privire la revizuirea Constituției s-a propus eliminarea acestui articol, cu argumentul că nu ar fi de nivelul normei constituționale, el a fost păstrat în varianta existentă anterior, rămânând, ca un arc peste timp, legătura cu actul Unirii Principatelor, cu care a început epoca modernă a țării[17].

Cel puțin pentru acest considerent, al importanței pe care constituantul a înțeles să o acorde capitalei, considerăm necesară elaborarea și adoptarea unui act normativ distinct care să reglementeze amplu întreaga zonă metropolitană a capitalei. Ne alăturăm astfel opiniilor existente deja în doctrină[18].

Apreciem că o viitoare lege a capitalei ar trebui să cuprindă, în primul rând, o nouă viziune teritorială asupra Bucureștiului, întrucât varianta actuală, de împărțire în 6 sectoare „felie”, în care fiecare sector are o parte componentă din zona centrală și limita teritorială la mijlocul bulevardului, conduce, pe de o parte, la existența tuturor tipurilor de probleme în toate zonele și, implicit, la aglomerarea administrației și, pe de altă parte, poate mai important, la o serie de situații absolut ciudate, cum ar fi: jumătate de bulevard este curățat de gunoaie, jumătate nu, sau arhitectura clădirilor este diferită pe cele două părți ale bulevardului.

În considerentele opiniei deja exprimate cu privire la necesitatea adoptării unei legi speciale care să reglementeze regimul juridic al capitalei, apreciem că secretarul general al municipiului/sectorului își va avea locul său bine determinat în noua formulă. Natura diferită a regimului juridic al subdiviziunii față de unitatea administrativ-teritorială va conduce, în viitoarea reglementare, la o tratare diferențiată a secretarilor generali, cu privire, în primul rând, la diferența de atribuții stabilite la nivelul autorităților locale gândite într-o manieră diferită de cea actuală, una care să vină în creșterea nivelului de performanță a administrației publice.

Suntem în acord cu specialiști care susțin că o lege a capitalei ar trebui să ia în calcul multe aspecte: relația cu teritoriul regional și metropolitan, identificarea celei mai potrivite împărțiri teritoriale, definirea clară a competențelor aferente nivelului teritorial specific, modul de planificare a dezvoltării spațiale, fiscalitatea și redistribuirea veniturilor pentru crearea coeziunii teritoriale, raporturile cu structurile regionale și naționale, dar și cu comunitățile locale .

Cu siguranță că Bucureștiul are nevoie de un nou cadru legal, cel existent nefiind unul favorizant, dar schimbarea necesară este de fond și pe multiple paliere teritoriale. Totodată, administrarea și dezvoltarea unei capitale trebuie să aibă parte de coerență, viziune și eficiență, aspecte care nu pot fi atinse decât prin intervenții complexe și coerente, iar perspectivele de dezvoltare necesită posibilitatea unor intervenții concrete la nivelul primar, însă abordate în ansamblul unității administrativ-teritoriale, or, în momentul de față, fărâmițarea, pe de o parte, și suprapunerea atribuțiilor dintre sectoare și capitală, pe de altă parte, constituie o frână atât pentru proiectele mari, de infrastructură, de la nivelul capitalei, cât și pentru dezvoltarea coerentă, într-o viziune integratoare. Opinia este îmbrățișată deopotrivă de specialiști și de politicieni, finalitatea însă nu pare a se concretiza foarte curând. Studii și analize există, atât din partea specialiștilor în drept, cât și din zona administrației publice sau arhitectură, însă drumul până la un act normativ pus în aplicare rămâne la început.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în M. Of, Partea I, nr. 555 din 5.07.2019.[2] M.C. Apostolache, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale comentată și adnotată, ed. a II-a, Ed. Universitară, București, 2017,p. 372

[3] Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată în M. Of., Partea. I, nr. 123 din 20.02.2007, abrogată de codul administrativ.

[4] Verginia Vedinaș, Codul administrativ adnotat. Noutăți. Examinare comparativă. Note explicative, ed. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2021, p. 347.

[5] Verginia Vedinaș, op.cit., p. 202.

[6] Decizia Tribunalului București, secția a V-a civilă din 8-9.10.2020; Decizia Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sent. civ. no. 73/DEC/P din 14.10.2020.

[7] Decizia Tribunalului București, secția a V-a civilă din 8-9.10.2020; Decizia Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sent. civ. no. 73/DEC/P din 14.10.2020

[8] Mihai Cristian Apostolache, op.cit., p. 189.

[9] Decizia Curții Constituționale nr. 708/2015, publicată in M. Of., Partea. I, nr. 885 din 26.11.2015.

[10] Mihai Cristian Apostolache, op.cit., p. 479.

[11] Mircea Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ. Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucuerști, 2003, p. 203.

[12] Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, p. 200.

[13] Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în M. Of. nr. 84 din 24.02.2000.

[14] Ștefan Deaconu, în Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 787.

[15] Cristina Cornelia Feurdean, Statutul juridic al secretarului unității administrativ-teritoriale, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 152.

[16] Verginia Vedinaș, Tratat de drept administrativ, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 347.

[17] Verginia Vedinaș, op.cit., p. 203.

[18] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituției. Comentarii și explicații, Editura Rosetti, București, 2003, p. 13.

[19] Mihai Apostolache, op.cit., p.439.

Unele aspecte cu privire la administrația publică a Municipiului București în Codul administrativ was last modified: December 5th, 2022 by Flavia Lucia Ghencea

Only registered users can comment.

Arhiva Revista

Despre autor:

Flavia Lucia Ghencea

Flavia Lucia Ghencea

Este conf. univ. dr., Universitatea Ovidius Constanța.