Un nou tratat privind biodiversitatea marină?

Motto: „Nimic nu este convenit până când nu se convine totul”[1].

1. Introducere

Dintotdeauna, ajungerea la un tratat multilateral a fost un lucru dificil de înfăptuit. De multe ori, tratativele depind de modul în care sunt organizate etapele specifice, dar și de resursele părților[2]. La fel este și modificarea tratatelor multilaterale, de la revizuirea sau crearea de noi drepturi și obligații, până la stabilirea de noi mecanisme instituționale[3].

De-a lungul timpului, am văzut cum dreptul mării a fost și continuă să fie o sursă de inspirație. De exemplu, statutul juridic al spațiului cosmic și al corpurilor cerești este încă dominat de regula libertății de utilizare preluată din dreptul mării, după cum a remarcat doctrina, și care confirmă utilizarea în scopuri exclusiv pașnice, principiul cooperării, precum și răspunderea internațională a statelor[4].

Conform High Seas Alliance[5], la 24 decembrie 2017, Adunarea Generală a ONU a adoptat prin consens Rezoluția 72/249, pentru a convoca o conferință interguvernamentală și a întreprinde negocieri oficiale pentru un nou instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic în temeiul Convenției ONU pentru Dreptul Mării (UNCLOS) pentru conservarea și dezvoltarea durabilă a diversității biologice marine în zone din afara jurisdicției naționale. Uniunea Europeană este parte aflată în negocieri. Conferința s-a deschis pentru proiectarea primului tratat privind diversitatea biologică a oceanelor. Rezoluția 72/249 transmite un mesaj răsunător de susținere pentru nevoia de a proteja această jumătate neglijată a planetei noastre. Entuziasmul acestei inițiative nu este lipsit de anumite blocaje.

Ceea ce este recent în materie de mare liberă este o încercare de codificare mediatizată. În 15 august 2022 a fost publicat un articol în care se anunța că:„ Statele membre ONU se vor aduna la New York pentru a încheia un tratat mult așteptat care, dacă este convenit, va guverna ultima sălbăticie fără lege a planetei: marea liberă”.

La două sute de mile marine dincolo de apele teritoriale și de jurisdicția națiunilor, marea liberă a fost tratată „nechibzuit”, potrivit grupărilor ecologiste.

La acea vreme s-a afirmat că rezultatul discuțiilor – care se desfășoară până pe 26 august, va determina soarta oceanului pentru generații, și au fost lansate îndemnuri la adresa liderilor mondiali să accepte un tratat ambițios, obligatoriu din punct de vedere juridic, pentru a proteja viața marină și pentru a inversa pierderea biodiversității.

„Marea liberă simbolizează tragedia bunurilor comune”, a spus Marco Lambertini director general al WWF International. „Pentru că nu aparține nimănui, a fost tratată cu nesăbuință și impunitate. Avem nevoie de un mecanism comun de guvernare pentru oceanele noastre, pentru a ne asigura că apele nimănui nu devin apele tuturor – și responsabilitatea tuturor”[6].

Această încercare vine pe fondul faptului că doar 1% din întinderea mării libere putem afirma că este protejată. Mass media mai aduce în prim plan faptul că o sută de națiuni s-au angajat să protejeze 30% din pământul și mările planetei până în 2030. Dar fără un tratat[7], aceste angajamente nu vor avea temei juridic în marea liberă.

2. Status quo sau despre discuțiile din august 2022

Din 2018, statele din întreaga lume s-au reunit la ONU pentru trei sesiuni de negocieri de două săptămâni. A patra și ultima sesiune, programată inițial să aibă loc în perioada 23 martie – 2 aprilie 2020, a fost amânată până în august 2021 și reprogramată din nou până în martie 2022 din cauza virusului COVID-19.

În timpul negocierilor, High Seas Alliance (HSA) a solicitat: 1) un cadru legal puternic pentru desemnarea, gestionarea eficientă și punerea în aplicare a unei rețele de zone protejate, inclusiv rezerve marine în zone dincolo de jurisdicția națională (a se vedea Recomandările HSA privind AMP-urile și rezervațiile marine); 2) măsuri specifice pentru a se asigura că evaluările impactului asupra mediului sunt consecvente, cuprinzătoare, responsabile și riguroase (a se vedea recomandările HSA privind EIM); 3) aranjamente instituționale care stabilesc un organism global de luare a deciziilor, cum ar fi o Conferință a părților (CoP), un comitet științific/tehnic, un comitet de conformitate, un secretariat, dispoziții de soluționare a litigiilor, un mecanism de cameră de compensare și un mecanism financiar (a se vedea recomandările HSA pentru Aranjamente instituționale).

Acestea au reprezentat a doua încercare din acest an de a ajunge la un acord în marea liberă. La o conferință oceanică a ONU din iunie, secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat o „urgență oceanică” și a sugerat că „egoismul” unor guverne împiedică eforturile de a conveni asupra unui tratat de mare liberă. La aceeași conferință de la Lisabona, Rena Lee, președintele conferinței interguvernamentale privind BBNJ (Biodiversitatea dincolo de jurisdicția națională), le-a spus delegaților: „Instruiți-vă negociatorii să vină la a cincea sesiune cu flexibilitate maximă pentru a ajunge la linia de sosire.”

În 26 august 2022, Conferința interguvernamentală pentru elaborarea unui nou tratat privind biodiversitatea maritimă și-a suspendat cea de-a cincea sesiune, după ce delegațiile, care au folosit ca bază pentru negocieri ultimul “text actualizat al acordului”, distribuit în dimineața respectivă, având nevoie de mai mult timp de analiză, și-au întrerupt temporar negocierile pentru a căuta un compromis.

Cu toate acestea, progresele negocierilor din ultima perioadă au fost semnificative și se așteaptă următoarea rundă.

Au existat anumite nemulțumiri privind detalii organizatorice în legătură cu crearea unor grupuri mici de negocieri la care participarea era aproape imposibilă. Cu toate acestea, există intenția de soluționare a acestor aspecte, există un nivel satisfăcător de transparență și incluziune, astfel încât să fie asigurate premisele unui tratat echitabil și universal.

Uniunea Europeană a evidențiat dispozițiile privind resursele genetice pentru care a făcut propuneri privind împărțirea beneficiilor financiare.

3. Perspectivă critică asupra proiectului Tratatului privind biodiversitatea

În general, prin orice tratat, intenția părților este de a stabili un anumit regim juridic potrivit obiectului tratatului respectiv. Să avem în vedere anumite caracteristici care sunt fundamentul tuturor instrumentelor de acest tip: tratatele variază în funcție de obligații (măsura în care statele sunt legate de reguli), precizie (măsura în care regulile sunt lipsite de ambiguitate) și delegare (măsura în care terții au autoritatea de a interpreta, aplica și formula reguli)[8].

Tratatele servesc ca surse primare ale dreptului internațional și au codificat sau stabilit majoritatea principiilor juridice internaționale încă de la începutul secolului al XX-lea, de unde rezultă importanța din ce în ce mai mare a tratatelor ca sursă a dreptului internațional și ca mijloc de dezvoltare a cooperării pașnice între națiuni, indiferent de sistemele lor constituționale și sociale[9]. Având în vedere toate acestea, așteptările societății internaționale de la tratatul privind biodiversitatea, sunt pe măsură. Acesta este și argumentul care a determinat anumite părți aflate în negociere, să atragă atenția asupra absenței unui regim internațional de gestionare a biodiversității marine, iar reprezentantul Nepalului, în numele țărilor aflate în curs de dezvoltare fără ieșire la mare, a subliniat importanța unui “patrimoniu comun al umanității”, o noțiune care se află în centrul multor discursuri și a multor dezbateri. În cadrul negocierilor, reprezentantul statului Haiti, a subliniat că pentru Haiti, nu ar trebui să se pună problema partajării, ci doar să se definească modalitățile acesteia. Așadar, există încă probleme legate de definirea unor termeni.

Este clar că negocierile se regăsesc de fapt în etapa discuțiilor asupra celui mai important aspect: stabilirea unui regim juridic complet și fără echivoc, corespunzător protecției biodiversității marine[10]. Constatarea aceasta este marcată și de concluziile reprezentantului Indoneziei, conform căruia acest regim internațional trebuie să fie rezultatul unui consens. El a recomandat să se urmeze precedentul creat în cadrul Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării din 1982, care a fost adoptată prin consens. Conform documentelor negocierilor, aceeași solicitare a fost făcută și de delegatul Chinei, care a cerut adoptarea prin consens a celor patru subiecte incluse în proiect. Reamintim aici că negocierile abordează subiectele identificate în pachetul convenit în 2011, și anume: 1) conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice marine din zonele aflate în afara jurisdicției naționale, în special, împreună și în ansamblu, din zonele marine cu resurse genetice marine, inclusiv chestiunile legate de împărțirea beneficiilor; 2) măsuri cum ar fi instrumente de gestionare bazate pe zone, inclusiv zonele marine protejate; 3) instrumente de mediu, evaluările de impact asupra mediului; precum și 4) consolidarea capacităților și transferul de tehnologie marină.

Reprezentantul Turciei a susținut importanța consensului, reamintind că acest proces este deschis tuturor statelor membre, indiferent de statutul acestora în cadrul convenției.

În esență, astfel cum arată și preambulul proiectului de tratat, cel mai important aspect este modul în care vor acționa semnatarii în calitate de administratori ai oceanelor în zonele aflate în afara jurisdicției naționale, în numele generațiilor prezente și viitoare. Orice act de administrare presupune resursele necesare desfășurării acestuia.

Cum se va realiza actul de administrare? Cum se va aplica în temeiul acestei convenții? Articolul 20 din proiectul textului actualizat cuprinde următoarele dispoziții:

„Punerea în aplicare

1. Părțile se asigură că activitățile aflate sub jurisdicția sau controlul lor care au loc în zone aflate în afara jurisdicției naționale se desfășoară în conformitate cu deciziile adoptate în temeiul prezentei părți din acord.

2. Nicio dispoziție din prezentul acord nu împiedică o parte să adopte măsuri mai stricte cu privire la navele sale sau cu privire la activitățile aflate sub jurisdicția sa sau sub controlul său, în plus față de cele adoptate în temeiul prezentei părți, în conformitate cu dreptul internațional.”

Partea a doua a documentului, vine să reglementeze problema resurselor genetice marine, inclusiv chestiuni privind împărțirea beneficiilor, stabilind ca obiective precise:

(a) promovarea împărțirii corecte și echitabile a beneficiilor care decurg din resursele genetice marine din zonele aflate în afara jurisdicției naționale;

(b) să consolideze și să dezvolte capacitatea statelor părți aflate în curs de dezvoltare, în special a celor mai puțin dezvoltate, a celor aflate în curs de dezvoltare fără ieșire la mare, a statelor dezavantajate geografic, a statelor insulare mici aflate în curs de dezvoltare, a statelor africane de coastă și a statelor aflate în curs de dezvoltare cu venituri medii, pentru a colecta in situ, a accesa ex situ, inclusiv informații secvențiale digitale, și să utilizeze resursele genetice marine din zonele situate dincolo de jurisdicțiile naționale;

(c) promovează generarea de cunoștințe și inovații tehnologice, inclusiv prin promovarea și facilitarea dezvoltării și desfășurării de cercetări științifice marine în zonele aflate în afara jurisdicției naționale, în conformitate cu Convenția;

(d) promovează dezvoltarea și transferul de tehnologie marină, cu respectarea tuturor intereselor legitime, inclusiv, printre altele, a drepturilor și obligațiilor deținătorilor, furnizorilor și beneficiarilor de tehnologie marină.

Dispozițiile prezentei părți nu se aplică utilizării peștilor și a altor resurse biologice ca marfă, nici pescuitului sau activităților de pescuit reglementate în temeiul unor norme relevante de drept internațional.

Aceste obiective au fost lansate pe fondul urgenței subliniate de Greenpeace, care a reamintit că oceanele au pierdut 70 % din rechini în ultimii 50 de ani, în timp ce peste 100 de specii marine continuă să fie grav amenințate. Organizațiile internaționale cu rol în acest domeniu, solicită să se ajungă la un acord asupra unui text până la sfârșitul anului 2022[11], mai ales că în acest an va avea loc, de asemenea, cea de-a douăzeci și șaptea Conferință a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP27).

Mai departe, articolul 66 din proiect cuprinde condițiile în care o parte poate ieși din tratat, eliminând din start orice încercare de exonerare de răspundere: „denunțarea nu afectează în niciun fel obligația oricărei părți de a îndeplini orice obligație încorporată în prezentul acord la care ar fi supusă în temeiul dreptul internațional independent de prezentul acord”.

Pe lângă aceste dispoziții, regăsim unele eliminate din rațiuni necunoscute pe deplin. Acesta este cazul art. 27 din proiect, unde au fost eliminate dispozițiile referitoare la stabilirea semnificației „Zonelor identificate ca fiind importante din punct de vedere ecologic sau biologic sau vulnerabile”. Unele dintre aceste prevederi au fost incluse, mutate în art. 41 bis alin. (2). Pentru specialiști, acestea ar fi fost deosebit de importante în situația în care s-ar impune interpretarea unor termeni. Acesta este un semnal care anunță intenția de a înlocui definirea unor termeni prin chiar textul tratatului, cu stabilirea semnificației acestora în cadrul unor evaluări ulterioare. Acest fapt, într-adevăr aduce cu sine anumite îndoieli privind intenția de a consolida prin tratat un regim juridic precis (apare îndoiala că se s-ar urmări un transfer de suveranitate statală spre organizațiile internaționale cu rol în acest domeniu), și poate afecta eficiența tratatului din graba de a se ajunge la un consens cât mai repede.

Referirile textului la cuprinsul art. 41 bis sunt importante. Ce conține acest articol și cum afectează acest conținut aplicarea sau eficiența viitoarei convenții?

Articolul 41 bis conține orientări care urmează să fie elaborate de organismul științific și tehnic creat cu acest prilej.

Organismul științific și tehnic elaborează standarde și orientări pentru a fi examinate și adoptate de Conferința părților cu privire la: (a) criteriile neexhaustive pentru evaluările impactului asupra mediului stabilite la articolul 24 alineatul (2); (b) evaluarea potențialului și posibilului impact transfrontalier al activităților proiectate; (c) determinarea a ceea ce constituie confidențialitate sau proprietate intelectuală, ori informații confidențiale în temeiul articolului 34 alineatul (7); (d) conținutul necesar al rapoartelor de evaluare a impactului asupra mediului în temeiul articolul 35; (e) natura și gravitatea impacturilor care ar necesita un raport suplimentar de evaluare a impactului asupra mediului; și (f) efectuarea evaluărilor strategice de mediu.

Organismul științific și tehnic poate, de asemenea, să elaboreze voluntar standarde și orientări (ghiduri sau linii directoare) în vederea examinării și adoptării de către părți a următoarelor: (a) o listă orientativă neexhaustivă de activități care implicit cer, în mod normal, sau necesită ori nu necesită, o evaluare a impactului asupra mediului care se actualizează periodic prin consultarea și colaborarea cu părțile relevante și cu instrumentele și cadrele juridice relevante la nivel global, regional, subregional și sectoriale, regionale și subregionale; (b) evaluarea impactului cumulativ în domenii care depășesc cadrul național, jurisdicția și modul în care aceste impacturi vor fi luate în considerare în cadrul procesului de evaluare a impactului asupra mediului pentru activitățile planificate ori propuse; (c) efectuarea de evaluări ale impactului asupra mediului în zonele identificate de alte instrumente și cadre juridice relevante la nivel global, regional, subregional și sectorial, ca necesitând protecție sau o atenție specială, în cooperare cu aceste organisme.

4. Semnificația unor termeni

Biodiversitate înseamnă, in sens extins, existența, la nivelul globului terestru, a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte, a căror menținere garantează însăși viața pe Pământ.

Biodiversitatea, un concept creat în 1985, acoperă diversitatea genetică a speciilor și diversitatea ecosistemelor, și este considerată țesătura vie datorită căreia suntem, în același timp, atât actori, cât și dependenți de aceasta. Ea acoperă toate mediile naturale și organismele vii (plante, animale, ciuperci, bacterii etc.) și toate relațiile și interacțiunile dintre organismele vii și dintre aceste organisme și mediile lor de viață. Biodiversitatea este esențială pentru funcționarea ecosistemelor, a pădurilor, a apelor, a recifelor de corali, a solurilor și chiar a atmosferei, asigurând viața pe Pământ. Aceste ecosisteme ne oferă nenumărate servicii vitale pentru agricultură și regenerarea solului, reglarea climei și protecția coastelor, calitatea aerului și a apei, polenizare, medicamente extrase din natură, alimente, medicamente și îmbrăcăminte etc. aflate sub presiunea activității umane, mediile naturale și speciile care le populează sunt în scădere dramatică fără precedent. „Ființele umane au provocat cea de-a șasea criză majoră de extincție prin accelerarea masivă a procesului de extincție a speciilor, cea anterioară fiind cea a dinozaurilor datând de 65 de milioane de ani”. Aceste constatări, alături de cele cinci cauze majore ale daunelor biodiversității se află identificate și detaliate în cel mai recent raport IPBES (Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services) publicat în 2019:

  • Distrugerea, degradarea și fragmentarea mediilor naturale legate în special de urbanizarea în creștere, dezvoltarea turismului, extinderea terenurilor agricole și dezvoltarea infrastructurilor de transport, pescuit, minerit și exploatare forestieră;
  • Supraexploatarea speciilor sălbatice de plante, cherestea sau animale și a produselor acestora (pescuit excesiv și vânătoare excesivă, defrișări etc.) pentru comerțul local sau internațional care încurajează comerțul ilicit al acestora;
  • Poluarea apei, a terenurilor și a aerului de origine industrială sau agricolă sau de uz casnic;
  • Introducerea speciilor exotice invazive;
  • Schimbările climatice care, pe lângă alte cauze, amplifică negativ degradarea, prin schimbarea condițiilor de viață ale speciilor, forțându-le să migreze sau să își adapteze modul de viață, iar unele sunt incapabile să facă acest lucru[12].

Proiectul convenției încă este supus dezbaterilor și negocierilor pe marginea semnificației unor termeni. Aceste definiții au ocupat un loc deosebit de important în interpretarea dreptului internațional.

Se încearcă stabilirea semnificației unor termeni precum: „acces ex situ, inclusiv sub formă de informații secvențiale digitale[13]”; „activitate aflată sub jurisdicția sau controlul unui stat[14]”; „instrument de gestionare pe zone[15]”; „zone aflate în afara jurisdicției naționale” (înseamnă marea liberă și zona); „biotehnologie[16]”; „colectare in situ[17]”; „impacturi cumulative[18]”; „derivat”; „evaluarea impactului asupra mediului[19]”; „resurse genetice marine”; „zonă marină protejată” (înseamnă o zonă marină definită geografic care este desemnată și gestionată pentru a realiza conservarea specifică pe termen lung a biodiversități și de utilizare durabilă); „tehnologie marină” (redăm înțelesul în text datorită importanței sale: înseamnă informații și date, furnizate într-o formă ușor de utilizat privind științele marine și operațiunile și serviciile marine conexe; manuale, orientări, criterii, standarde, materiale de referință; eșantionare și metodologie, echipamente de eșantionare și de prelevare; instalații de observare și echipamente pentru observații in situ și de laborator observații, analize și experimente în laborator; calculatoare și programe informatice, inclusiv modele și tehnici de modelare; precum și expertiză, cunoștințe, competențe, cunoștințele tehnice, științifice și juridice și metodele analitice legate de cercetarea și observarea științifică marină); „evaluare strategică de mediu[20]”; „utilizarea durabilă” (înseamnă utilizarea componentelor diversității biologice într-un mod și într-un ritm care să nu ducă la un declin pe termen lung al diversității biologice, ceea ce duce la menținerea potențialului acesteia de a satisface nevoile și aspirațiile celor prezenți și a viitoarelor generații); „transfer de tehnologie marină” (înseamnă transferul instrumentelor, echipamente, expertiză, nave, procese și metodologii necesare pentru elaborarea și utilizarea cunoștințelor pentru a îmbunătăți studiul și înțelegerea naturii și a resurselor marine); sau „utilizarea resurselor genetice marine” (înseamnă efectuarea de cercetări în dezvoltarea privind compoziția genetică și/sau biochimică a resurselor genetice marine , inclusiv prin aplicarea biotehnologiei).

5. Dezbateri specifice

Alte aspecte discutate în cadrul ultimelor negocieri au constat în întrebări privind gestionarea beneficiilor, abordarea beneficiilor monetare, clarificarea modalităților și rolurilor aranjamentelor instituționale relevante, chestiunea „comercializării” din paragrafele 4 și 5 și modul în care aceasta s-ar raporta la articolul 11, și, nu în ultimul rând, așteptarea unei analize suplimentare a definițiilor termenilor relevanți.

În ceea ce privește instrumentele de management bazate pe zonă, inclusiv ariile marine protejate, discuțiile au remarcat că aceste competențe nu vor fi exercitate în vid, și că trebuie introduse în text asigurările sau garanțiile corecte pentru a asigura transparența, coordonarea și cooperarea necesare pentru o relație de sprijin reciproc între acord și cadrele și organismele internaționale relevante, și nu unul conflictual care ar putea degrada eficiența tuturor celor implicați, cu accent pe paragrafele care abordează modul în care deciziile adoptate în cadrul Conferinței vor ține cont de jurisdicțiile naționale, suverane.

Oceanul are un rol critic în protejarea lumii de criza climatică, prin absorbția dioxidului de carbon, precum și a 90% din căldura cauzată de încălzire. Însă nivelul mării, încălzirea oceanelor, acidificarea și concentrațiile de gaze cu efect de seră au atins toate nivelurile record anul trecut (2021), conform raportului privind starea globală a climei al Organizației Meteorologice Mondiale, împiedicând capacitatea oceanului de absorbant de carbon.

Conform acestor surse, la data de 19.08.2022, High Seas Alliance, o coaliție de 50 de organizații de mediu, a lansat un „tratat tracker” pentru a identifica și a mobiliza statele despre care spun că acționează lent în timpul negocierilor. Alianța evaluează pozițiile de negociere ale fiecărui stat cu un nivel de ambiție „înalt”, „scăzut” sau „ca de obicei”.

Amploarea și ambiția acestui demers rezultă din eforturile a sute de mii de oameni care au semnat petiții de îndemn pentru toate cele 193 de națiuni să elaboreze un tratat puternic care să protejeze oceanul. Cel puțin 49 de state, inclusiv Regatul Unit și statele membre ale UE, s-au angajat să obțină un rezultat ambițios în cadrul discuțiilor.

Printre obstacolele cheie pentru obținerea unui acord se numără modul în care tratatul, care va înființa un nou organism internațional, va interacționa cu alte organizații. S-a afirmat că, atunci când negocierile au fost stabilite pentru prima dată de adunarea generală a ONU, a fost clar că tratatul nu ar trebui să submineze organizațiile existente. Liz Karan, director de proiect al programului de conservare a mării libere la „Pew Charitable Trusts” și observator la discuții, dorește să vadă cum noului organism urmează să i se acorde competențe de a stabili și monitoriza zone marine protejate și să aibă un rol în a decide dacă o evaluare a impactului asupra mediului pentru activitățile planificate în marea liberă sunt suficient de complete, înainte de desfășurarea activității.

6. Cum se proiectează viitorul Zonei internaționale a spațiilor (teritoriilor) submarine?

Zona internațională sau, așa cum este denumită mai simplu: zona, este formată din fundul mărilor și al oceanelor și din subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale.

Printre principiile generale ale activităților din „Zonă”, enumerăm: 1) zona și resursele sale sunt inalienabile și sunt patrimoniu comun al umanității, iar activitățile în zonă vor fi desfășurate în folosul întregii umanități; 2) niciun stat nu poate revendica suveranitate sau drepturi suverane asupra vreunei părți a zonei sau asupra resurselor sale; 3) utilizarea zonei trebuie să fie făcută în scopuri exclusiv pașnice și să rămână deschisă utilizării pașnice de către toate statele, fără discriminări; și 4) statele părți la UNCLOS trebuie să vegheze ca întreprinzătorii care posedă cetățenia sau naționalitatea lor sau sunt controlați de ele, să respecte întocmai regulile convenției privind exploatarea resurselor zonei[21].

Astăzi, pe lângă problemele date de delimitări, explorări și exploatări, se discută despre posibilitatea de a trăi sub apă. Ne amintim cu toții de marele explorator Jacques-Yves Cousteau. Nepotul său, Fabien Cousteau are o viziune nouă asupra modului în care oamenii pot trăi și lucra în ocean. El își imaginează că șederea sub apă pe termen lung ar putea fi posibilă prin construirea de habitate subacvatice, care ar arăta ca și cum ar fi niște case, spre deosebire de bulele sigilate, asemănătoare submarinelor, aspecte ce pot ridica noi probleme specifice de drept internațional. Conform informațiilor de presă recentă (martie 2022), proiectul numit Proteus, ar fi un analog marin cu Stația Spațială Internațională și ar găzdui în primul rând acvanauți, echivalentul unui astronaut în ocean. Proteus Ocean Group, o companie privată care va opera și conduce Proteus, a semnat recent un contract de inginerie, achiziții și construcție (EPC) cu o firmă care are experiență în crearea de vase hiperbarice și sub presiune în mediul oceanic. Mare parte din ceea ce face Proteus în ceea ce privește tehnologia pe care o explorează este similar cu tehnologia spațială. Prin urmare, regulile de drept internațional s-ar putea aplica prin asimilare sau prin intervenirea unor noi tratate de reglementare[22]. Aceasta rămâne o temă de cercetare pentru viitorii specialiști în drept internațional.

Ca structură instituțională pentru exploatarea resurselor zonei, reținem: Autoritatea Internațională a Teritoriilor Submarine (cu rol în administrare), Întreprinderea (entitatea operațională de gestionare și exploatare a zonei) și Camera pentru reglementarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine (cu rol de soluționare a diferendelor, parte din structura Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării)[23].

În ceea ce privește Arctica și Antarctica, facem următoarele mențiuni: 1) Arctica este partea din oceanul Înghețat de Nord care formează calota de gheață din jurul Polului Nord (UNCLOS recunoaște statelor riverane la zonele acoperite cu ghețuri, dreptul de a lua, pe distanțe de până la 200 de mile, măsuri de protecție și control a poluării); și 2) Antarctica este continentul acoperit de ghețuri din jurul Polului Sud, nesupus suveranității niciunui stat, al cărui regim este reglementat prin Tratatul de la Washington asupra antarcticii din 1959 (cooperare, folosire pașnică, denuclearizare și demilitarizare și interzicerea deversării deșeurilor radioactive)[24].

 7. Concluzii

Anunțată drept „Constituția mării”, Convenția privind dreptul mării a intrat în vigoare în 1994, iar până în iunie 2016, 168 de părți aderaseră la Convenție. În plus, Convenția acoperă guvernanța asupra mării și disputele conexe.

Ceea ce vedem astăzi în cadrul negocierilor pentru un nou tratat privind biodiversitatea, este de fapt ceea ce s-a dorit încă de la început: statele au lucrat pentru a realiza un „pachet” de acorduri care se sprijină reciproc, mai degrabă decât un singur tratat cu sferă limitată. Ele au căutat să creeze un „regim cuprinzător” care să se ocupe de toate chestiunile legate de dreptul mării. LOSC a fost întruchiparea acestei dorințe și trebuia „să stabilească adevărata universalitate în efortul de a realiza o „ordine economică internațională justă și echitabilă”. care guvernează spațiul oceanic”[25].

Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării semnată la Montego Bay în 1982 continuă să aibă un rol de codificare și de reglementare a unor noțiuni precum: delimitarea spațiilor marine între statele vecine, drepturile statelor riverane asupra zonei economice exclusive, exploatarea surselor zonei internaționale a teritoriilor submarine, combaterea poluării, cercetarea științifică, și crearea a două noi organisme internaționale: Autoritatea Internațională pentru fundul mărilor și oceanelor și Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării.

Noi convenții referitoare la mediul marin au fost adoptate în anii 2000, inclusiv una privind sistemele antifouling[26] (AFS 2001), alta privind gestionarea apei de balast pentru prevenirea invaziei speciilor străine (BWM 2004) și alta privind reciclarea navelor (Hong Kong International). Convenția pentru reciclarea sigură și ecologică a navelor, 2009). În anii 2000, statele s-au concentrat și pe securitatea maritimă, odată cu intrarea în vigoare în iulie 2004 a unui nou regim de securitate cuprinzător pentru transportul internațional, inclusiv Codul internațional pentru securitatea navelor și a instalațiilor portuare (ISPS), devenit obligatoriu în temeiul modificărilor la SOLAS adoptate în 2002.

În 2005, OMI a adoptat amendamente la Convenția pentru reprimarea actelor ilegale (SUA) împotriva siguranței navigației maritime, 1988 și Protocolul său aferent (protocoalele SUA din 2005), care, printre altele, introduc dreptul unui stat parte dorește să urce la bordul unei nave care arborează pavilionul altui stat parte atunci când partea solicitantă are motive întemeiate să suspecteze că nava sau o persoană aflată la bordul navei este, a fost sau urmează să fie implicată în săvârșirea unei infracțiuni în temeiul Convenției.

Accentul pe implementare continuă, programul de cooperare tehnică fiind o componentă cheie a activității OMI. Schema de audit a statelor membre ale OMI, care a devenit obligatorie în temeiul unui număr de instrumente cheie ale OMI la 1 ianuarie 2016, va juca din ce în ce mai mult un rol esențial în sprijinirea implementării eficiente, oferind unui stat membru auditat o evaluare cuprinzătoare și obiectivă a modului în care administrează și administrează eficient. implementează acele instrumente obligatorii ale OMI care sunt acoperite de schemă[27].

Acestor eforturi urmează să li se alăture noua Convenție pentru conservarea și dezvoltarea durabilă a diversității biologice marine în zone din afara jurisdicției naționale. În acest mod, patrimoniul comun al umanității are șanse mari de a fi protejat și asigurat, convenția fiind de fapt brațul care are rolul nobil de a-l salva din pericol. Când urmează a fi semnată? Cum va fi pusă în aplicare? Va depăși scopul nobil al acesteia blocajele intereselor financiare? Acestea sunt întrebări la care urmează să răspundă doctrina și practica juridică a viitorului.

Bibliografie selectivă:

  1. Irina Buga, „Modification of Treaties by Subsequent Practice”, Oxford, 2018.
  2. Raluca Miga Beșteliu, „Drept international public. Curs universitar”, Ed. C.H. Beck, 2015.
  3. Beth Simmons, “Treaty Compliance and Violation”, în Annual Review of Political Science. 13 (1): 2010.
  4. Kenneth W. Abbot, Keohane, Robert O., Moravcsik, Andrew, Slaughter, Anne-Marie, Snidal, Duncan, “The Concept of Legalization”, în International Organization. 54 (3), 2000.
  5. Cristina Popa Tache, „Drept internațional public. Curs universitar”, Ed. C.H. Beck 2022.
  6. Tommy Koh, „A Constitution for the Oceans, Remarks of the President of the Third United Nations Conference on the Law of the Sea at the Conference at Montego Bay” (December 1982).
  7. Bernardo Zuleta, „Introduction in The Law of the Sea”, New York: The United Nations, 1983.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Afirmația: „Nothing is agreed until everything is agreed” poate fi întâlnită în diferite documente internaționale și în cadrul diferitelor tratative. Ea mai este denumită uneori: „principiu”, „mantra”, „regula de aur”, „principiu juridic” ori „principiul standard”.[2] Cu privire la Tratatul privind biodiversitatea, ce urmează a fi analizat ca proiect în cuprinsul acestui articol, expun exemplul reprezentantului Samoa, care, vorbind cu emoție în numele statelor insulare mici, aflate în curs de dezvoltare din Pacific, a explicat importanța vitală a procesului de negociere pentru delegația sa. Insulele din Pacific au cheltuit 260.000 de dolari pentru a aduce 24 de persoane la aceste negocieri, această sumă reprezentând o investiție semnificativă, reprezentantul lor argumentând că aceste fonduri nu au fost cheltuite pe drumuri, medicamente sau școli în țările lor, ci pe călătorii pentru a veni “aici”.[3] Vezi pentru detalii Buga, Irina, „Modification of Treaties by Subsequent Practice”, Oxford, 2018, capitolul introductiv.

[4] R. Miga Beșteliu, „Drept international public. Curs universitar”, Ed. C.H. Beck, 2015, p. 233.

[5] De la înființarea sa în 2011, High Seas Alliance (HSA), cu cei peste 40 de membri neguvernamentali ai săi și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, a lucrat pentru protejarea a 50% din planetă care este marea liberă. Fiind o regiune a oceanului global care se află dincolo de jurisdicția națională, marea liberă include unele dintre cele mai importante din punct de vedere biologic, cele mai puțin protejate și cele mai amenințate ecosisteme din lume.

[6] Vezi The Guardian din 15.08.2022, articol intitulat: „UN member states meet in New York to hammer out high seas treaty” și detalii aici: https://press.un.org/en/oceans-and-law-sea , accesat la data de 19.08.2022.

[7] În dreptul internațional pentru tratat se utilizează deseori și termenii : „convenție internațională” sau „acord”, tratatul fiind un instrument obligatoriu, de tip hard law.

[8] Vezi Simmons, Beth , „Treaty Compliance and Violation”, în Annual Review of Political Science. 13 (1): 2010, pp. 273–296; și Abbott, Kenneth W.; Keohane, Robert O.; Moravcsik, Andrew; Slaughter, Anne-Marie; Snidal, Duncan, „The Concept of Legalization”, în International Organization 54 (3), 2000, pp. 401-419.

[9] Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor semnată la data de 23 mai 1969.

[10] Acest deziderat este inclus chiar în preambulul proiectului de tratat, astfel : „Subliniind necesitatea ca regimul global cuprinzător să abordeze mai bine problematica conservarii și utilizării durabile a diversității biologice marine din zonele situate dincolo de jurisdicția națională”.

[11] Apelul este făcut și de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale, High Seas Alliance și Deep Sea Conservation Coalition.

[12] Raportul IPBES – Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services, publicat în 2019 poate fi găsit aici : https://ipbes.net/sites/default/files/downloads/spm_unedited_advance_for_posting_htn.pdf, accesat la data de 20.09.2022.

[13] Ceea ce poate însemna accesul la eșantioane, date și informații, inclusiv informații de secvență digitală.

[14] Înseamnă o activitate asupra căreia un stat deține controlul efectiv sau exercită jurisdicția.

[15] Termeni asupra cărora încă există dezbateri. Pot însemna un instrument, inclusiv un instrument marin protejat, pentru o zonă definită geografic prin care unul sau mai multe sectoare sau activități sunt gestionate cu scopul de a realiza obiective specifice de conservare și utilizare durabilă în conformitate cu prezentul acord, sau va însemna un instrument, inclusiv un instrument protejat marin, pentru o zonă definită geografic, prin care unul sau mai multe sectoare sau activități sunt gestionate pentru a realiza, în conformitate cu prezentul acord: (a) în cazul ariilor marine protejate, obiective de conservare; (b) În cazul altor instrumente de gestionare bazate pe zone, obiective de conservare și utilizare durabilă.

[16] Înseamnă orice aplicație tehnologică care utilizează biologia, sisteme biologice, organisme vii sau derivați ai acestora, pentru a realiza sau modifica produse sau procese pentru o utilizare specifică.

[17] În ceea ce privește resursele genetice marine, înseamnă colectarea sau prelevarea de probe de resurse genetice marine în zone aflate în afara jurisdicției naționale.

[18] Înseamnă efectele incrementale ale unei propuneri de activitate aflată sub jurisdicția și controlul unei părți, atunci când se adaugă la efectele activităților trecute, prezente și previzibile în mod rezonabil, sau din repetarea unor activități similare, inclusiv schimbările climatice, acidificarea oceanelor și posibilele impacturi transfrontaliere, indiferent dacă partea exercită sau nu jurisdicția sau controlul asupra acestor alte activități; sau ar putea înseamna impactul asupra acelorași ecosisteme care rezultă din diferite activități, inclusiv din activități trecute, prezente sau previzibile în mod rezonabil, sau din repetarea în timp a unor activități similare, inclusiv a activităților climatice, schimbările climatice, acidificarea oceanelor și impacturile conexe.

[19] Înseamnă un proces de evaluare a impactului potențial asupra mediului, inclusiv impactul cumulativ, al unei activități cu un efect asupra unor zone aflate în interiorul sau în afara jurisdicției naționale, luând în considerare, printre altele, impacturile sociale și economice, culturale și de sănătate umană intercorelate, atât benefice, cât și negative, sau ar putea însemna un proces de identificare, prevederea și evaluarea efectelor potențiale pe care o activitate le poate avea asupra mediului marin pe termen scurt, mediu și lung, de a lua măsurile necesare, inclusiv de atenuare, pentru a aborda consecințele unei astfel de activități, înainte de începerea acesteia.

[20] Înseamnă o evaluare de nivel superior de proces de evaluare care poate fi utilizată în trei moduri principale: (a) pentru a pregăti o strategie de dezvoltare sau de utilizare a resurselor pentru o zonă definită de teren și/sau ocean; (b) pentru a examina potențialele efecte asupra mediului care pot apărea din sau pot avea un impact asupra planului de mediu, punerea în aplicare a politicilor, planurilor și programelor guvernamentale; și ( c) pentru a evalua diferite clase sau tipuri de proiecte de dezvoltare, astfel încât să producă o imagine generală a politicii de gestionare a mediului sau orientări de proiectare pentru clasele de dezvoltare. sau tipuri de dezvoltare. De asemenea, mai poate însemna evaluarea efectelor probabile asupra mediului, inclusiv efectele asupra sănătății, care cuprind determinarea domeniul de aplicare a unui raport de mediu și elaborarea acestuia, realizarea de studii publice participarea și consultarea publicului, precum și luarea în considerare a raportului de mediu și a rezultatelor participării și consultărilor publicului într-un plan sau program.

[21] R. Miga Beșteliu, op. cit., p. 227.

[22] Articolul a fost publicat în „Popular Science” în martie 2022. Vezi: https://www.popsci.com/technology/fabien-cousteau-proteus-underwater-international-space-station/, accesat la data de 19.08.2022. Articolul relatează că prima unitate va fi instalată în largul Curaçao, o insulă la nord de Venezuela, într-o zonă marină protejată la aproximativ 60 de picioare adâncime. Echipa caută locații suplimentare din Europa și SUA pentru viitoare posturi – scopul lor fiind să creeze o rețea a acestora. Ei au finalizat deja cartografierea 3D a fundului mării din jurul zonei generale în care va fi localizat Proteus.

[23] Vezi Cristina Popa Tache, „Drept internațional public. Curs universitar”, Ed. C.H. Beck 2022.

[24] R. Miga Beșteliu, op. cit., p. 228.

[25] Vezi: LOSC, Parts XI și XV; Koh, Tommy, A Constitution for the Oceans, Remarks of the President of the Third United Nations Conference on the Law of the Sea at the Conference at Montego Bay (December 1982), și Bernardo Zuleta, “Introduction,” in The Law of the Sea, New York: The United Nations, 1983, pp. xix-xxvii.

[26] Fouling înseamnă tratarea carenei unei bărci cu o vopsea sau o substanță similară concepută pentru a preveni murdăria, deseori foarte toxică.

[27] Sursa acestor detalii este chiar organizația, detaliile putând fi consultate aici: https://www.imo.org/en/About/Pages/Default.aspx, accesat la data de 18.08.2022.

Un nou tratat privind biodiversitatea marină? was last modified: December 5th, 2022 by Cristina Elena Popa Tache

Only registered users can comment.

Arhiva Revista

Despre autor:

Cristina Elena Popa Tache

Cristina Elena Popa Tache

Este doctor în drept, cercetător ştiinţific asociat în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, asociat în cadrul Chartered Institute of Arbitrators, arbitru şi mediator în cadrul Vienna International Arbitral Centre şi membru în Arbitral Women.
A mai scris: