Scurte reflecții asupra propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
Anca Jeanina Niță - mai 1, 2018Mai mult, este de remarcat că modificarea preconizată nu se corelează nici cu dispozițiile rămase nemodificate din cuprinsul Legii nr. 554/2004, respectiv cu art. 7 alin. (6) lit. c)[13], art. 11 alin. (1) lit. e)[14] sau art. 18 alin. (4)[15].
Alte articole modificate pentru a elimina din întârzierile proceselor în acest domeniu sunt legate de eliminarea procedurii de filtru (art. 394 C. pr. civ. ) având ca obiect cauzele urgente – suspendare executare act, și înlocuirea procedurii de drept comun privind depunerea întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, cu o procedură mai rapidă[16].
Dacă propunerea legislativă de fixare a primului termen de judecată în maxim 70 de zile de la înregistrarea cererii este binevenită, necomunicarea către reclamant a întâmpinării depusă de administrație l-ar îndreptăți pe acesta – în condițiile în care a fost în imposibilitate să studieze dosarul din motive ce nu-i sunt imputabile (întâmpinarea a fost depusă în săptămâna termenului de judecată, iar dosarul nu se mai regăsește în arhivă, spre exemplu), să solicite un nou termen de judecată, fiind compromis astfel scopul modificării legislative, de scurtare a duratei de soluționare a litigiului administrativ.
Nu în ultimul rând, surprindem inutilitatea introducerii unui nou articol – după art. 31 al Legii, prin care să se prevadă explicit că litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013[17] și a Legii nr. 164/2014[18] sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.
În acest sens, arătăm că prin Legea nr. 165/2013 este stabilită competența de soluționare a conflictelor judiciare izvorâte din aplicarea sa în favoarea secției civile a tribunalului[19], în vreme ce prevederile Legii nr. 164/2014 trimit explicit la competența instanțelor de contencios administrativ[20].
Diferențele de reglementare cuprinse în legile speciale, derogatorii de la prevederile Legii-cadru a contenciosului administrativ, nu pot fi modificate prin „ricoșeu”, ele neputând fi considerate modificate implicit.
3. Scurte concluzii
Opinăm că demersul legislativ supus analizei este de bun augur – fie și numai prin raportare la premisele care l-au generat, dar rămânem pe mai departe sceptici cu privire la atingerea finalității propuse și cu convingerea că soluția pe deplin eficientă pentru depășirea reală a problemei sistemice prezentate în expunerea de motive a Proiectului o reprezintă adoptarea actului normativ cu forță juridică superioară, Codul de procedură administrativă.
În sensul celor menționate, reiterăm opinia – general acceptată, potrivit cu care singurul remediu eficient pentru inflația legislativă îl constituie codificarea.
În contextul în care dreptul administrativ modern este un domeniu evolutiv, iar influențele exercitate de dreptul european asupra sistemelor de drept naționale, precum și procesul invers de influențare sunt în prezent o evidență.
Modificarea și completarea repetată a actelor normative în vigoare, fără o abordare sistemică, nu poate genera coerență legislativă și nu sunt de natură să conducă în mod real la înlăturarea dificultăților ivite în practică.
Conchidem prin a evidenția că nu negăm de plano utilitatea intervenției legislative, dar rămânem în așteptarea Codului de procedură administrativă.
[13] „Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale (…) În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă: c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului”.
[14] Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: e) data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
[15] Art. 18 alin. (4) dispune în referire la soluțiile pe care le poate da instanța, în funcție de starea de fapt, atunci când obiectul acțiunii în contencios îl formează un contract administrativ.
[16] Art. 17 – alin. (1) va avea următorul cuprins: „(1) Cererile adresate instanței se judecă de urgență și cu precădere în ședință publică, în completul stabilit de lege. Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 10 zile înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua la cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Primul termen de judecată se va fixa în maximum 70 zile de la data depunerii acțiunii pe rolul instanței”.
[17] Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of. nr. 278 din 17 mai 2018.
[18] Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 910 din 15 decembrie 2014.
[19] Art. 35 din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.
[20] Art. 8 din Legea nr. 164/2014: „Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.