Scurte considerații despre (ne)constituționalitatea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/2021

A) Introducere

Prin Decizia nr. 5/2021, Instanța Supremă s-a pronunțat asupra unui recurs în interesul legii vizând posibilitatea instanței care soluționează o plângere contravențională de a analiza proporționalitatea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Prin această soluție, Instanța supremă a apreciat că „instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea aceste in sancțiuni complementare”[1].

 

A1. Problema de analizat

Esența problemei de drept analizată de Instanța supremă și care a primit această interpretare a fost măsura în care o instanță sesizată cu o plângere contravențională împotriva unui proces-verbal de contravenție prin care s-a aplicat atât o sancțiune principală, fie amenda, fie avertismentul, cât și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, ar putea, în urma unui examen de proporționalitate, să înlăture această sancțiune.

Ca atare, va fi supusă analizei prezentului referat constituționalitatea articolelor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute de art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 1180/2002, cu modificările și completările ulterioare astfel cum acestea au fost interpretate de către ICCJ, respectiv dacă ar exista vreun viciu de neconstituționalitate.

 

A2. Dispoziții legale

Textele avute în vedere în prezenta analiză sunt cele prevăzute de art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute de art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 1180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Din domeniul constituțional vom avea în vedere textele prevăzute de art. 20 ‒ Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 – Accesul liber la justiție, art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, texte din Constituția României.

 

A3. Chestiuni prealabile

Raportat la Curtea Constituțională, precizăm următoarele:

În primul rând, hotărârile judecătorești nu pot face obiect al controlului de constituționalitate, ele fiind supuse exclusiv controlului judiciar[2], îndeplinit de instanțele superioare prin intermediul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare, prevăzute de legea procesuală. În cadrul acestui control , care este guvernat de principiul legalității[3] căilor de atac, se verifică toate aspectele care ar putea determina reformarea lor.

În al doilea rând, Înalta Curte de Casație și Justiție are ca și atribuție[4] asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, așa cum rezultă din Constituția României[5] care prevede in conținutul art. 126 alin. (3) că „Înalta Curte de Casație și Justiție are rolul de a interpreta și aplica unitar legea „prin instrumente juridice precum recursul în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept „precum și din dispozițiile art. 514 din Codul procedură civilă – CPC ‒ conform cu care „pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, Procurorul General al Parchetului de pe lingă ICCJ, din oficiu sau la cererea Ministrului Justiției, Colegiul de Conducere al ICCJ, Colegiile de Conducere ale Curților de Apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară la ICCJ, să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești”.

Concluzionând, constatăm că ICCJ are un rol primordial în ceea ce privește modul în care instanțele inferioare aplică și interpretează legea, asigurând uniformitatea soluțiilor pronunțate, fiind unica instanță care are această atribuție constituțională.

În al treilea rând, putem identifica, în jurisprudența Curții Constituționale, referitor la controlul de constituționalitate pe care aceasta îl exercită atunci când analizează o lege care a fost interpretată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin unul dintre cele două mecanisme indicate mai sus, respectiv recursul în interesul legii sau pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, două situații distincte. Astfel, în funcție de obiectul acestei critici se identifică o primă situație în care autorul excepției de neconstituționalitate critică însăși hotărârea judecătorească respectiv decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii sau în dezlegarea unei chestiuni de drept, ipoteză în care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

O a doua situație este aceea în care autorul excepției critică chiar textul de lege avut în vedere de către ICCJ prin interpretarea obligatorie pe care a efectuat-o soluționând un recurs în interesul legii sau pronunțând o hotărâre prealabilă în dezlegarea unei chestiuni de drept, ipoteză în care Curtea se poate pronunța.

Așadar, se poate aduce în fața Curții Constituționale spre analiză prin raportare la norme prevăzute de Constituție, un text de lege așa cum a fost interpretat de către ICCJ cu titlu obligatoriu de a fi respectat, de către instanțele inferioare, astfel cum s-a pronunțat instanța supremă

Astfel, o soluție legislativă de interpretare obligatorie a unui text de lege poate face obiectul analizei Curții Constituționale, putând fi declarată neconstituțională. De această manieră a procedat Curtea de mai multe ori, exercitând controlul de constituționalitate a posteriori și analizând constituționalitatea unor soluții interpretative date de ICCJ in soluționarea unor recursuri în interesul legii sau prin pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Curtea a analizat, în Decizia nr. 206/2013[6], excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414 indice 5 alin. (4) din Codul de procedură penală – C. pr. pen. ‒, prin raportare la pronunțarea de către ICCJ a unei soluții obligatorii pentru instanțele inferioare într-un recurs în interesul legii, dar care contravine unei decizii deja pronunțate de CCR, care este conform art. 147 alin. (4) din Constituția României general obligatorie, inclusiv pentru instanța supremă. Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a precizat că „dezlegarea dată de ICCJ problemelor de lege judecate prin Decizia ICCJ nr. 8/2010 este neconstituțională” și că o asemenea dezlegare poate fi obligatorie doar in condițiile în care există o compatibilitate a acesteia cu texte din Constituție.

Prin Decizia nr. 202/2013[7], Curtea a constatat că este competentă a se pronunța cu prilejul soluționării unei excepții de neconstituționalitate, asupra constituționalității unor texte legale in interpretarea dată de ICCJ printr-o decizie pentru soluționare unui recurs in interesul legii. De asemenea, a arătat Curtea că o astfel de decizie pronunțată de ICCJ nu poate fi „convertită într-un fine de neprimire, care să oblige Curtea ca în pofida rolului său de garant al supremației Constituției, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de ICCJ”[8].

Prin Decizia nr 730/2021[9], Curtea a apreciat că interpretarea dată de ICCJ asupra textelor de lege indicate din Codul Muncii și din Legea dialogului social poate constitui obiectul unui control de constituționalitate, deoarece această interpretare trebuie să fie în acord cu Constituția.

 

A4. Concluzii

Se impune a concluziona că ICCJ are competența de a oferi, cu titlu obligatoriu față de celelalte instanțe, o soluție interpretativă unui text de lege, care însă poate fi supusă analizei instanței constituționale prin exercitarea controlului constituțional asupra acesteia în urma căruia fie se va menține interpretarea textelor de lege așa cum a exprimat-o ICCJ, fie se va constata incidența vreunui viciu de neconstituționalitate.

În măsura în care, urmare a analizei efectuate de Curtea Constituțională, aceasta apreciază că dezlegarea dată de ICCJ este neconformă cu norma din Constituție, deoarece ar reprezenta o ingerință în sfera puterii legiuitoare , poate declara neconstituțională soluția de interpretare oferită de instanța supremă, iar ulterior, textul de lege analizat va fi aplicat astfel cum l-a interpretat Curtea, soluția ei fiind una obligatorie inclusiv pentru ICCJ.

În urma acestei analize, este eliminată interpretarea constatată ca fiind neconstituțională, instanțele fiind obligate să aplice soluția Curții cu referire la textul de lege avut în vedere.


[1] Decizia ICCJ 5/ 2021/pct. 79: „În interpretarea dispozițiilor art. 96 alin, (l) și alin. (2) lit. b), m. alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (l) din Ordonanța Guvernului nr. 2 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, Prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare

[2] Art. 17 Legea 304/2004: „Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform legii”.

[3] Constituția României, Art. 129 – Folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

[4] Art. 18 din Legea nr. 304/2004.

[5] Articolul 126 alin. (3) din Constituția României.

[6] Decizia Curții Constituționale nr. 206 din 29.04.2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414 indice 5 alin. (4) CPP, publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din 13.06.2013.

[7] Decizia Curții Constituționale nr. 202 din 18.04.2013, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor titlului VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum si unele măsuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr 27/14 11 2011Publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 19.06.2011.

[8] Decizia Curții Constituționale nr. 202 din 18.04.2013, precitată, pct. I, subpunctul 2.

[9] Decizia nr.730 din 2 noiembrie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 111, ale art.120, ale art.121, ale art.122 alin.(1), ale art.123 și ale art.229 alin.(4) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, precum și ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Publicată în Monitorul Oficial nr. 1153 din 3.12.2021.

Scurte considerații despre (ne)constituționalitatea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/2021 was last modified: September 8th, 2022 by Mariana Grădinescu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista

Despre autor:

Mariana Grădinescu

Mariana Grădinescu

Este doctorand, Școala Doctorală, Domeniul Drept, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, judecător, Tribunalul Vrancea, și formator, Școala Națională de Grefieri.