RIL: art. 431 alin. (1) NCPP, art. 215 alin. (8) NCPP, art. 50 alin. (2) Legea 10/2001, art. 285^1 O.U.G. nr. 34/2006

- ianuarie 31, 2015

Conform comunicatului de presă din data de 19 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – a soluţionat două recursuri în interesul legii, cu privire la dispoziții din Codul de procedură penală.

Decizia nr. 3/2015: Codul de procedură penală

Prin Decizia nr. 3/2015, ÎCCJ admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală publicată în M. Of. nr. 486 din 15.07.2010).

Art. 431, la alin. (1), prevede: „Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilorˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului.

 

Decizia nr. 4/2015: Codul de procedură penală

Prin Decizia nr. 4/2015, ÎCCJ, admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală.

Art. 215, la alin. (8) dispune următoarele: „În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatuluiˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

În cursul urmăririi penale, competenţa de a dispune impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

 

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluționat alte două recursuri în interesul legii, privind dispoziții din Legea nr. 10/2001 și dispoziții din O.U.G. nr. 34/2006.

Decizia ÎCCJ nr. 1/2015: Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

Prin Decizia nr. 1/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (republicată în M. Of. nr. 789 din 2.09.2005), cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 50, la alin. (2), stabilește următoarele: „Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbruˮ.

Art. 501, la alin. (1) prevede următoarele: „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluareˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

Instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului (M. Of. nr. 279 din 29 noiembrie 1995; cu modificările ulterioare), în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.

 

Decizia nr. 2/2015: O.U.G. nr. 34/2006

Prin Decizia nr. 2/2015 ÎCCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj.

Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2851 raportat la art. 28717 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (publicată în M. Of. nr. 418 din 15.05.2006), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006 (publicată în M. Of. nr. 625 din 20.07.2006, cu rectificare în M. Of. nr. 662 din 1.08.2006) cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2851 stabilește: „Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu se taxează cu 50% din sumele prevăzute la art. 28717ˮ.

Art. 28717, la alin. (2), prevede: „Cererile neevaluabile în bani se taxează cu 4 leiˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se taxează cu 50% din suma prevăzută la art. 28717 alin. (2).

 

DOWNLOAD FULL CHAPTER

Lasă un răspuns