Rezoluțiunea și rezilierea contractului în noul Cod civil
Gabriel Tița-Nicolescu - februarie 1, 2016“Rescission and termination of the contract in the new Civil Code” („Rezoluțiunea și rezilierea contractului în noul Cod civil”)
Abstract
In this study, the author describes the institution of rescission and of termination of the contract in the new Civil Code, which are civil sanctions and consist in the termination of the contract.
The structure and the body of the study reveal the comments on the conditions of the rescission and termination, on the significant or repeated nature of the non-performed obligation, on the types of rescission, on the effects of rescission and of termination.
Finally, the author puts forward brief considerations related to the effects of rescission and of termination.
Keywords: rescission and termination; contract; termination of the contract; conditions; effects.
Noțiuni introductive
Dacă nu alege să ceară executarea silită a obligației asumate de către debitor, creditorul va putea opta pentru rezoluțiunea sau rezilierea contractului. Aceasta este cea de-a doua cale de acțiune recunoscută expres de dispozițiile art. 1516 din noul Cod civil român. În opinia noastră, ordinea enumerării modalităților de valorificare a intereselor creditorului, așa cum este statuată de actualul Cod civil, nu este deloc întâmplătoare; este firesc ca un creditor să încerce obținerea, chiar pe cale de executare silită, a prestațiilor asumate de debitorul său, așa cum au fost acestea prevăzute în contract, întrucât scopul încheierii convenției este efectuarea unor prestații reciproce de care cele două părți contractante sunt interesate. Desigur că, dacă executarea obligațiilor de către debitor nu mai este posibilă sau nu mai este oportună pentru creditor, acesta din urmă va putea cere desființarea contractului pe calea procedurii rezoluțiunii sau rezilierii. Pentru a fi însă riguroși, reținem însă dreptul esențial de a alege calea de acțiune, drept recunoscut de lege în favoarea creditorului care, practic, va putea opta, după cum va crede de cuviință în acest sens; am amintit doar aici această ordine expusă de lege doar pentru a inocula (cu argumentele arătate) un principiu, o regulă, care nu este însă, în viziunea Noului Cod civil, obligatorie.
Rezoluțiunea este desființarea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în cadrul unui contract cu executare dintr-odată (de pildă, vânzare, donație, schimb etc.). Rezilierea este desființarea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în cadrul unui contract cu executare succesivă (locațiune, leasing, rentă viageră etc.). Ambele instituții juridice reprezintă, așadar, o sancțiune civilă care constă în desființarea contractului, sub acest aspect, cele două noțiuni prezentând similitudini; în schimb, așa cum vom vedea, efectele acestei desființări sunt diferite, după cum vorbim despre rezoluțiune, respectiv despre reziliere.
O altă trăsătură comună și de esență a celor două sancțiuni este dată, într-o anumită măsură, de cauzele care duc la desființarea contractului, în sensul că, atât rezoluțiunea, cât și rezilierea sunt incidente (pot fi invocate) numai în cazul în care neexecutarea obligațiilor este culpabilă, adică poate fi imputată părții contractante care nu a îndeplinit prestația. Dacă, în schimb, nu se poate stabili nicio vină în sarcina părții contractante care nu și-a îndeplinit obligația (caz fortuit sau forță majoră), nu mai vorbim despre rezoluțiune sau reziliere, ci despre instituția juridică a riscului contractual.
Vechea reglementare (Codul civil 1864, abrogat la intrarea în vigoare a Noului Cod civil), pleca, după cum este foarte bine cunoscut, de la o concepție de esență în această materie, și anume, regula potrivit căreia rezoluțiunea sau rezilierea unui contract se putea cere, în principiu, doar pe cale judiciară; prin excepție, stipularea unor clauze contractuale sub forma pactelor comisorii, oferea părților posibilitatea de a invoca desființarea contractului fără participarea instanței sau cu diminuarea rolului instanței[1]. Lucrurile nu sunt diferite, conceptual, nici în lumina actualului Cod civil, dat fiind că, în primul rând, legea pleacă de la ideea de rezoluțiune (respectiv, reziliere) judiciară, oferind însă ca alternativă, în anumite condiții, rezoluțiunea unilaterală și rezoluțiunea de drept (pactul comisoriu). Sunt aduse însă modificări majore, după cum vom vedea, în ceea ce privește condiția-premisă a rezoluțiunii sau rezilierii (neexecutarea însemnată, respectiv repetată, a obligațiilor), chestiune cu privire la care existau, în trecut, controverse jurisprudențiale ample; de asemenea, modificări de esență sunt aduse și cu privire la reglementarea pactelor comisorii.
Condițiile rezoluțiunii și rezilierii
Din cele expuse mai sus cu titlu introductiv și din reglementarea legală actuală (avem în vedere dispozițiile art. 1549-1554 NCC care reprezintă o secțiune distinctă referitoare la rezoluțiune și reziliere, dar și din coroborarea celorlalte texte relevante din noul Cod civil) se pot stabili cu ușurință condițiile în care această sancțiune operează, condiții care, în trecut, au fost enunțate de doctrină și jurisprudență, în lipsa unei reglementări ample și clare a instituției juridice despre care vorbim aici. Credem că enumerarea acestor cerințe asigură o înțelegere deplină și corectă a conceptului în discuție. Astfel, reținem, în mod punctual, sintetic, dar esențial, că rezoluțiunea (sau rezilierea) poate fi invocată :
– numai în contractele sinalagmatice (bilaterale), adică în acele contracte în care părțile semnatare și-au asumat obligații reciproce și interdependente;
– numai atunci când una dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar neîndeplinirea obligațiilor este culpabilă părții care a încălcat prevederile contractuale (dacă însuși creditorul a provocat neexecutarea obligației, această cerință nu este îndeplinită);
– numai dacă partea culpabilă pentru neexecutarea obligației a fost pusă, în prealabil, în întârziere;
– doar atunci când neexecutarea obligațiilor este însemnată (în cazul rezoluțiunii), respectiv repetată (în cazul rezilierii).
Odată aceste cerințe îndeplinite, în mod cumulativ, creditorul are deschisă calea rezoluțiunii sau rezilierii contractului, demers care urmează a fi confirmat sau, dimpotrivă, poate fi infirmat de către instanța de judecată.
Dintre toate cerințele enumerate mai sus, ultima dintre acestea este cea mai importantă, din cel puțin două motive. În primul rând, este premisa specifică a căii de acțiune a creditorului care dorește desființarea contractului (celelalte trei condiții fiind comune cu celelalte căi de acțiune reglementate de art. 1516 NCC, cum ar fi, de pildă, cu executarea silită); în al doilea rând, importanța cazului de neexecutare a obligației are, pentru prima oară în legislația noastră, o reglementare clară, întemeiată pe criterii exprese. Așadar, nu vom vorbi aici despre reciprocitatea și interdependența obligațiilor, despre incidența culpei și nici despre punerea în întârziere, întrucât aceste aspecte nu sunt, cu adevărat, specifice; vom vorbi, în schimb, în cele ce urmează, despre particularitatea inedită a rezoluțiunii (rezilierii) contractului, și anume, despre caracterul însemnat sau repetat al obligației neexecutate.
Caracterul însemnat sau repetat al obligației neexecutate
Așa cum arătam, condiția esențială și particulară pe care trebuie să o reținem în materia rezoluțiunii sau rezilierii contractului vizează importanța obligației neexecutate, gravitatea contravenției la contract. Din acest punct de vedere, actualul Cod civil delimitează această importanță și gravitate a faptului neexecutării, după cum vorbim despre un contract cu executare dintr-odată, sau, dimpotrivă, despre un contract cu executare succesivă și folosește expres, conform acestei disocieri, două noțiuni.
În cazul contractelor cu executare dintr-odată, creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate (art. 1551 alin. (1), teza I NCC). Per a contrario, pentru a putea cere rezoluțiunea unui astfel de contract, condiția sine qua non este ca neexecutarea contractului să fie însemnată, adică, potrivit dicționarului explicativ al limbii române, să fie importantă[2]. În sensul juridic al termenului, o neexecutare însemnată ar trebui să se refere, în opinia noastră, la neexecutarea în totalitate sau într-o măsură considerabilă a unei obligații contractuale considerate de părți importantă la încheierea contractului. Dacă neexecutarea este de mică însemnătate, creditorul are dreptul la reducerea proporțională a prestației sale, dacă, după împrejurări, aceasta este posibilă. Iar dacă reducerea prestațiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune-interese. Acesta este și motivul pentru care reducerea prestațiilor nu este reglementată de lege ca o cale de acțiune aparte pe care creditorul să o poată folosi împotriva debitorului său (după cum ne reamintim, textul art. 1516 NCC le abordează împreună, iar nu separat); în fapt, trebuie reținut că, în lumina actualului Cod civil, reducerea prestațiilor este doar o alternativă la rezoluțiune, atunci când aceasta nu poate fi cerută. Cu alte cuvinte, reducerea prestațiilor are un caracter subsidiar, fiind o soluție de compromis reglementată în favoarea creditorului care, deși dorește desființarea contractului, nu o poate face, întrucât neexecutarea nu este considerată însemnată (desigur că, în opinia noastră, creditorul va putea opta direct pentru reducerea prestației în caz de neexecutare, fără a fi nevoit să ceară rezoluțiunea contractului, alternativa fiind la latitudinea exclusivă a acestuia).
În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat (art. 1551 alin. (1) teza a II-a NCC); neexecutarea trebuie să se producă, așadar, nu doar o singură dată, ci, dacă ne raportăm la definiția dată de Dicționarul explicativ al limbii române, încă o dată sau de mai multe ori. Nu există, prin urmare, un anumit număr de neexecutări care să permită incidența rezilierii, astfel că, după părerea noastră, sunt suficiente și două încălcări ale contractului cu executare succesivă. Important de reținut aici este însă faptul că, spre deosebire de rezoluțiune, nu se cere ca neexecutarea să fie însemnată; dimpotrivă, legea precizează expres că și neexecutările considerate de mică însemnătate dar repetate pot deschide calea rezilierii contractului. Și în acest caz, dacă nu este îndeplinită condiția-premisă, adică dacă neexecutarea nu este repetată, creditorul are dreptul la reducerea proporțională a prestației sale. Sigur însă că acest lucru este foarte puțin probabil, întrucât, în astfel de contracte, este aproape imposibil, uneori, ca prestația să poată fi redusă. De aceea este aplicabilă, mai degrabă, cea de-a treia soluție legală; astfel, așa cum s-a arătat deja, potrivit legii, dacă reducerea prestațiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune-interese. În fine, se mai impune o precizare în această materie, în opinia noastră, o neexecutare, oricât ar fi de însemnată, dar care nu este repetată, nu poate atrage rezilierea contractului, întrucât, în cazul contractelor cu executare succesivă, nu putem vorbi despre o singură neexecutare ca fiind importantă, raportat la întreaga economie a relațiilor contractuale.
Cele două premise impuse de lege, diferențiat, pentru cele două tipuri de contracte, nu pot fi modificate, limitate sau înlăturate sub nicio formă de părțile contractante. Astfel, este de observat faptul că actualul Cod civil este cât se poate de categoric în acest sens, precizând expres că orice stipulație contrară referitoare la caracterul – însemnat sau repetat – al obligației neexecutate este considerată nescrisă (adică este o clauză lovită de nulitate). Acest lucru nu înseamnă însă că, ori de câte ori este îndeplinită condiția gravității neexecutării, creditorul este obligat să ceară rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului; dimpotrivă, în temeiul principiului disponibilității, care guvernează procesul civil și dreptul privat, în general, creditorul este cel care va decide dacă va acționa sau nu va acționa în vreun fel împotriva debitorului său.
[1] Art. 1020 și art. 1021 conțineau în Vechiul Cod civil „întreaga” reglementare a instituției juridice a rezoluțiunii contractului. În fapt, singurul text cu referire la această problematică era arhicunoscutul art. 1021, invocat în toate situațiile în care se solicita desființarea culpabilă a contractului de către instanța de judecată. A fost însă recunoscută, invariabil, posibilitatea convenirii, de către părți, în contract, a unui pact comisoriu, practica judiciară și doctrina susținând existența a patru tipuri de pacte comisorii. Clasificarea unor astfel de clauze în pacte comisorii de patru grade a fost, în opinia noastră, forțată, în fapt, neputând fi susținută ideea decât a două tipuri de pacte comisorii.
[2] Jurisprudența anterioară actualului Cod civil făcea referire, în mod constant, în lipsa unui termen legal, la conceptul de neexecutare determinantă sau neexecutare esențială, iar dreptul comparat modern (Codul civil Quebec, Codul civil italian), ne oferă noțiunea de neexecutare importantă.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.