Revizuirea

3. Titularii cererii de revizuire. Cererea de revizuire. Termenul de introducere al cererii și competența judecării cererii de revizuire

Potrivit art. 455 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală în vigoare, titularii cererii de revizuire sunt: părțile (inculpatul, persoana responsabilă civilmente, partea civilă) și în limitele calităților lor procesuale, membrii de familie ai condamnatului (ascendenții, descendenții, frații și surorile, copiii acestora,persoanele devenite prin adopție potrivit legii, astfel de rude, soțul și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii în cazul în care conviețuiesc) chiar și după moartea acestuia dar numai dacă cererea este formulată în favoarea sa și procurorul din oficiu.

Așa cum s-a pronunțat Curtea Constituțională normele procesual penale potrivit cărora pot cere revizuirea părțile din proces, în limitele calității lor procesuale, adică oricare dintre persoanele care au avut calitatea de parte în cauza a cărei revizuire se cere nu sunt de natură a aduce atingere liberului acces la justiție, dreptului părților la un proces echitabil sau la folosirea, în condițiile legii, a căilor de atac, prin acestea stabilindu-se cadrul procesual al căii extraordinare de atac, aplicabil tuturor justițiabililor aflați în ipoteza normei criticate. Or, persoana care a formulat plângere, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva soluției de clasare sau de renunțare la urmărirea penală dispuse prin ordonanță sau prin rechizitoriu nu are calitatea de „parte” într-o cauză penală a cărei revizuire se cere, această procedură nevizând judecarea propriu-zisă a unei cauze penale, fiind doar un mijloc procedural prin care se realizeaza un examen al ordonanței procurorului, atacate sub aspectul legalității acesteia[23].

Cererea de revizuire poate fi introdusă personal, sau prin apărător, reprezentant legal, reprezentant convențional cu împuternicire specială la instanța care a judecat cauza în primă instanță,spre deosebire de reglementarea anterioară, unde, cererea de revizuire se adresa procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în prima instanță. Astfel, s-a renunțat la etapa prealabilă sesizării instanței, respectiv etapa efectuării actelor de cercetare penală de către procuror[24].

În privința celui de-al doilea caz, vizând comiterea de către martori a infracțiunii de mărturie mincinoasă, este adevărat că potrivit alin. (4) al art. 453, acesta constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Incidența acestui caz de revizuire nu este însă condiționată de pronunțarea unei hotărâri de condamnare pe numele martorului care a declarat mincinos căci alin. (2) art. 457 face distincție, la literele a) și b) după cum săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă ori nu (în funcție de aceasta calculându-se termenul de introducere al cererii).

De asemenea, alin. (4) al art. 457 nu împiedică revizuirea în cazul aplicării dispozițiilor art. 181 din vechiul Cod Penal față de martorul care a declarat mincinos, ci doar în cazul în care față de condamnatul în defavoarea căruia este cerută revizuirea ar fi intervenit vreuna din cauzele la care se referă acest text de lege[25].

Cererea de revizuire se formulează în scris, în conținutul acesteia fiind obligatoriu să se indice cazul de revizuire pe care se întemeiază precum și mijloacele de probă în dovedirea acestuia. Astfel, la cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel care a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Dacă înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de către un traducător autorizat.

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile precizate mai sus, instanța va pune în vedere, într-un termen stabilit de aceasta, celui care a formulat cererea de revizuire să o completeze, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.

Cererea de revizuire în favoarea condamnatului poate fi introdusă oricând cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin.(1) lit. f), unde termenul prevăzut este de un an de la data publicării Deciziei Curtii Constituționale în Monitorul Oficial al României, partea I.

Prin art. I pct. 51 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și prin modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 6 iulie 2023 a fost reprodus art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală în vigoare respectiv, cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a persoanei achitate sau față de care s-a dispus încetarea procesului penal trebuie introdusă într-un termen de 3 luni, care curge în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. a)-d) când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, termenul de 3 luni curgând în această situație de la data producerii acestora.

Tot în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit a)-d) dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, termenul de 3 luni curge de la data cand hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.

În cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit.e), termenul de 3 luni curge de la data cand hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea. Aceste trei situații se aplică și atunci când procurorul se sesisează din oficiu.

Noutatea adusă prin Legea nr. 201/2023 constă în includerea primului caz de revizuire prevăzut de Codul de procedură penală în vigoare, articolul care a fost modificat prin această lege reglementând doar cazurile de lit. b)-d) ale art. 453 alin. (1) din același act normativ.

În situația în care a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal este împiedicată dintr-o altă cauză, nu poate avea loc revizuirea în defavoarea inculpatului.

Competența judecării cererii de revizuire revine instanței care a judecat cauza în primă instanță cu excepția cazului prevăzut la art.453 alin. (1) lit.e) din Codul de procedură penală, când cererea de revizuire va fi introdusă respectând regulile privind stabilirea competenței prevăzute de art. 44 din Codul de Procedură Penală.

Calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior. În ceea ce privește obiectul căii de atac, revizuirea poate fi exercitată – în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 din Codul de procedură penală – numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii și aducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei (a se vedea Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragrafele 17 și 18). Spre deosebire de faza admiterii în principiu, care este o judecată de ordin procesual privind regularitatea și seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se stabili dacă cele sesizate pot fi supuse unui control judecătoresc în fața instanței competente să le analizeze pe fond, faza rejudecării cauzei supusă revizuirii este o reluare a judecății în raport și cu noile elemente de probă invocate în cererea de revizuire și are ca obiectiv fie înlăturarea erorii judiciare, atunci când aceasta este reală, fie reconfirmarea lucrului judecat, în cazul în care noile elemente de informație nu au putut modifica constatările judecății anterioare. Față de aceste considerente de principiu, analizând punctual criticile formulate de autorul sesizării, care este nemulțumit de împrejurarea că prin modul de redactare a normelor criticate se acceptă ca o instanță inferioară să „caseze” o hotărâre pronunțată de o instanță superioară, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, nu poate fi reținută pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, întrucât dispozițiile legale criticate, care permit instanței care a judecat cauza în primă instanță să se pronunțe asupra cererii de revizuire, au fost instituite de legiuitor, în exercitarea competenței sale constituționale și sunt suficient de clare cu privire la instanța competentă să judece o astfel de cerere[26].

Din coroborarea prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, cu art. 458 din Codul de procedură penală și art. 44 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că în cazul existenței a două sau mai multor hotărâri judecătorești definitive, care nu se pot concilia, competența de a soluționa cererea de revizuire revine oricăreia dintre instanțele care au pronunțat hotărârile judecătorești definitive, care nu se pot concilia, și care a fost mai întâi sesizate. În consecință, acest aspect face inaplicabile prevederile art. 72 din Codul de procedură penală referitoare la strămutarea judecării unei cauze[27].

 4. Procedura judecării cererii de revizuire

Fiind o cale extraordinară de atac, procedura judecării cererii de revizuire cuprinde două etape:

a) admiterea în principiu,

b) rejudecarea cauzei în cazul admiterii în principiu.

Cele două etape sunt asemănătoare momentelor desfășurării unei cauze în primă instanță. Asemenea procedurii camerei preliminare din primă instanță, unde se examinau legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală precum și legalitatea actului de sesizare și a competenței instanței învestite cu soiuționarea acestora, în etapa admiterii în principiu se examinează legalitatea cazului de revizuire. Rejudecarea, asemenea fondului unde se examinează temeinicia acuzației aduse inculpatului presupune analizarea temeiniciei faptelor și a mijloacelor de probă în baza cărora a fost formulată cererea[28].

a) Admiterea în principiu

Potrivit articolului 459 alin. (1) din Codul de procedură penală, la primirea cererii de revizuire se fixează un termen pentru examinarea admisibilității cererii de revizuire, președintele dispunând atașarea dosarului cauzei.

Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu cu citarea părților și cu participarea procurorului. Spre deosebire de participarea procurorului, în cazul părților este suficient ca acestea să fie legal citate, neparticiparea lor neîmpiedicând examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

Întro altă decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum a observat și apelantul, interpretând însă voința legiuitorului potrivit interesului său, Înalta Curte amintește că forma actuală a art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost reglementată prin O.U.G nr. 18/2016, în urma constatării, prin Decizia nr. 506/2015 a Curții Constituționale, că soluția legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță „fără citarea părților” este neconstituțională, decizie ale cărei considerente (paragraful 31) vizează titularul cererii de revizuire, nu și celelalte părți din cauza soluționată prin hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere, Curtea Constituțională făcând referire clară la poziția revizuentului, considerată dezavantajoasă față de reprezentantul Ministerului Public prin excluderea acestuia din această primă fază a căii de atac extraordinare a revizuirii[29].

Examinarea în principiu este o procedură premergătoare și eliminatorie[30] având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzel a cererilor de revizuire inadmisibile, tardive și neîntemeiate[31].

Pentru a fi admisă în principiu este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:

1) Cererea să fi fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din Codul de Procedură Penală,

2) Cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor prevăzute la art.456 alin. (2) și (3) privind condițiile de formă și motivarea acesteia,

3) Au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale,

4) Faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulate cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitive,

5) Faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

6) Persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței în sensul completării cererii în termenul stabilit de instanță, prevăzut la art. 456 alin. (4) din Codul de Procedură Penală.

Prin urmare, admiterea în principiu nu presupune o desfășurare a dezbaterii fondului cauzei, ci se verifică dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, de către persoana indicată în lege, cu respectarea condițiilor precizate și dacă mijloacele de probă arătate în cerere sunt de natură a confirma cazul de revizuire pe care se întemeiază aceasta[32].

În situația în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de mai sus, va dispune prin încheiere definitivă admiterea în principiu. În caz contrar, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă. Soluția de respingere este supusă acelorași căi de atac asemenea hotărârii a cărei revizuire se cere. De asemenea cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă și atunci când sunt invocate temeiuri susținute în același dosar însă în primă instanță sau în apel, sau temeiuri care erau cunoscute în primă instanță sau în apel. Dacă, ulterior, a intervenit decesul persoanei condamnate care a introdus cererea de revizuire sau in favoarea căreia a fost introdusă, procedura revizuirii va continua în aceleași condiții, decesul nefiind o cauză de inchidere a acestei proceduri.

Dacă persoana care a formulat cererea solicită ulterior învestirii instanței să renunțe la aceasta, instanța va lua act de manifestarea de voință a revizuentului.

Admiterea în principiu a cererii de revizuire nu are ca efect desființarea hotărârii atacate, ci va da posibilitatea rejudecării cauzei. Prin încheierea de admitere în principiu instanța va fixa primul de judecată[33]. Prin încheierea de admitere în principiu sau printr-o încheiere separată și ulterioară, instanța poate lua anumite măsuri, respectiv poate suspenda în tot sau în parte executarea hotărârii atacate prin revizuire și poate impune condamnatului respectarea uneia sau mai multor obligații prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2). În cazul încalcării obligațiilor stabilite prin încheiere, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului,poate dispune revocarea măsurii suspendării și implicit reluarea executării pedepsei. Încheierea prin care s-a dispus suspendarea în tot sau în parte a executării hotărârii atacate este motivată și este supusă contestației pe cale separată. Persoanele interesate sau procurorul pot ataca încheierea în termen de 48 de ore de la pronunțare dacă au fost prezente, respectiv de la comunicare daca au lipsit.În cazul formulării de către procuror, contestația este suspensivă de executare. Partea din încheiere sau încheierea separată prin care s-a dispus respectarea de catre condamnat a unor obligații sau prin care nu s-a dispus suspendarea este definitivă[34].

Contestația se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 597 alin. (2)-(5) din Codul de Procedură Penală privind procedura soluționării cererilor în fața instanței de executare.

Astfel, se citează persoanele interesate.În cazurile de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, se citează și administrația penitenciarului in care execută pedeapsa persoana privativă de libertate.

Participarea procurorului este obligatorie. Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ poate participa la judecată fie prin prezența în sala de judecată fie prin videoconferință în ultima situația, fiind necesară manifestarea expresă a condamnatului. Totodată. condamnatul poate să solicite în mod expres ca procedura judecății sa se desfășoare în lipsa lui.

În toate cazurile, judecarea va avea loc în prezența apărătorului ales al persoanei privative de libertate, în caz contrar instanța fiind obligată să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu din Baroul în circumscripția căruia se află instanța. În situația în care există părți citate care nu sunt private de libertate, nu este obligatoriu ca acestea sa fie reprezentate de apărători cu excepțiile prevăzute de lege, repectiv când persoana respectivă este minor sau instanța apreciaza că nu și-ar putea face singur apărarea, cazuri în care se vor lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

După ascultarea concluziilor procurorului, apărătorilor părților citate precum și a părților, instanța se pronunță asupra cererii de suspendare prin sentință.

Dacă revizuirea este cerută pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care au fost pronunțate aceste hotărâri se reunesc în vederea rejudecării.

b) Rejudecarea

În situația în care cererea de revizuire este admisă în principiu, va avea loc cea de-a doua etapă a revizuirii, respectiv rejudecarea. În cazul respingerii cererii, instanța nu va proceda la rejudecarea cauzei.

În etapa rejudecării, instanța va examina temeinicia cererii cu privire la care s-a dispus admiterea în principiu[35].

De asemenea, într-o altă decizie Curtea de Apel București a reținut că prima instanță în mod corect a constatat că cele două sentințe, pronunțate în materia executării, nu se pot concilia nici cu privire la componentele pedepsei principale aplicate de 7 ani și 6 luni închisoare și nici cu privire la executarea sau neexecutarea măsurii de siguranță a expulzării, fiind astfel incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală care prevăd că „Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia”[36].

Rejudecarea cauzei se desfășoară potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță, dar cu respectarea limitelor în care s-a dispus admiterea în principiu. Astfel, ședința este publică, părțile sunt citate, atât participarea procurorului cât și asigurarea asistenței juridice sunt obligatorii, instanța de revizuire va asigurarea respectarea principiului contradictorialității. De asemenea, ședința de judecată va parcurge cele 3 etape corespunzătoare primei instanțe: cercetarea judecătoarească, dezbaterile și pronunțarea.

Curtea Constituțională într-o decizie a arătat că prevederile art. 461 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la rejudecarea cauzei, implică respectarea dispoziţiilor art. 356 din Codul de procedură penală, care constituie o aplicare, în etapa judecăţii în primă instanţă, a dreptului la apărare şi nu pot avea, la rândul lor, eficienţă decât cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, ce reglementează reguli generale referitoare la asigurarea dreptului la apărare, incidente în toate etapele procesului penal.

Aşa fiind, susţinerile autorului excepţiei, conform cărora persoana condamnată, a cărei cerere de revizuire este admisă, nu beneficiază de dreptul la apărare, astfel cum acesta este reglementat la art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, şi nici de dreptul de a promova apel împotriva sentinţei pronunţate cu ocazia rejudecării cauzei, sunt neîntemeiate. În realitate, normele procesual penale mai sus analizate asigură părţii, aflate în ipoteza juridică invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, dreptul la rejudecarea cauzei sale penale, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale specifice accesului la justiţie şi dreptului la apărare, precum şi de căile de atac prevăute de lege.

Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea, prin prevederile art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 24 şi 129. Totodată, nu poate fi constatat faptul că textele criticate creează discriminare între persoanele care au calitatea de inculpat, aflate în cursul soluţionării procesului penal, anterior promovării unei eventuale căi extraordinare de atac, şi cele a căror cauză penală se judecă în urma admiterii de principiu a unei cereri de revizuire, sub aspectul exercitării drepturilor fundamentale mai sus menţionate.[37]

Instanța, dacă apreciază necesar administrează din nou probele în cursul primei judecăți. Cu toate acestea există anumite limitări în ceea ce privește administrarea probelor. Astfel în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) și d) Cod de procedură penală, nu mai pot fi audiate, după caz, martori, experți, interpreți care au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, respectiv unul din membrii completului de judecată, procurorul, persoana care a efectuat acte de urmărire penală, care au săvârșit o infracțiune în cauza a cărei revizuire se cere, dacă dovada săvârșirii acestor infracțiuni a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Dacă instanța constată, că situația de fapt nu ar putea fi stabilită în mod nemijlocit sau s-ar stabili cu foarte mare întârziere, va dispune efectuarea cercetărilor necesare de către un procuror de la parchetul de pe lângă această instanță într-un interval de timp ce nu poate depăși 3 luni. Procurorul desemnat de instanță procedează doar la efectuarea actelor dispuse de aceasta doar în ceea ce privește cazul de revizuire invocat. După efectuarea cercetărilor, procurorul desemnat înaintează întregul material instanței competente, fără a propune vreo soluție cu privire la admisibilitatea cazului de revizuire.

Instanța după rejudecare poate propune următoarele soluții:

1) admiterea cererii de revizuire

2) respingerea cererii de revizuire

1) Admiterea cererii de revizuire

Instanța dacă va constata că cererea de revizuire este întemeiată va anula hotărârea atacată în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia și va pronunța prin sentință, o nouă hotărâre cu respectarea dispozițiilor art.395-399 din Codul de procedură penală cu privire la rezolvarea atât a acțiunii penale inclusiv în ceea ce privește măsurile preventive, dacă sunt necesare în cauză cât și a acțiunii civile, însă numai în limitele impuse de cazul de revizuire admis.

Revizuirea poate fi totală sau parțială. Singurul caz în care revizuirea poate fi numai totală,este cel de la art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de Procedură Penală, atunci când hotărârea de condamnare a fost anulată, instanța urmând să pronunțe prin revizuire o soluție fie de achitare, fie de încetare a procesului penal, deoarece faptele sau împrejurările necunoscute la soluționarea cauzei, dovedesc netemeinicia soluției de condamnare[38].

În cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit.b)-d) din Codul de Procedură Penală revizuirea poate fi totală sau parțială in funcție de limitele cazului de revizuire. Un exemplu de revizuire parțială poate fi întâlnit în situația în care hotărârea atacată este doar modificată, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei[39].

În situația în care cauza a cărei revizuire a fost admisă a avut în primă instanță mai multe părți și doar unele dintre ele au formulat cerere de revizuire, revizuirea poate avea și un efect extensiv, respectiv instanța va judeca această cauză prin extindere cu privire la părțile care nu au formulat cerere de revizuire însă fără a putea să le creeze acestora o situație mai grea. Astfel, extinderea este posibilă numai în favoarea persoanei care nu a formulat cerere de revizuire și numai în limita cazului de revizuire invocat.

De asemenea, instanța poate lua măsuri pentru restabilirea situației anterioare putând dispune dacă este cazul restituirea amenzii plătite și a bunurilor confiscate ori a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ținut să le suporte sau alte asemenea măsuri.

Astfel, de exemplu, într-o sentință apelată aceasta nu conținea nicio dispoziție referitoare la latura civilă și, în plus, s-a dispus și restituirea prejudiciului achitat de către inculpat către A., soluție ce nu se putea aplica în condițiile reținerii dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Totodată trebuie subliniat că aceste sume reprezintă de fapt contribuții ale angajaților la asigurările sociale, asigurările de sănătate și pensii, sume ce au fost reținute de inculpat de la aceștia și nu au fost virate la bugetul de stat, un motiv în plus care nu ar fi permis restituirea lor către acesta. În plus, în mod nejustificat s-a dispus restituirea amenzii și a cheltuielilor judiciare conform art. 462 alin. (3) din Codul de procedură penală, în condițiile în care nu există dovezi ale achitării sumelor aferente, condiție necesară pentru a exista o restituire[40].

2) Respingerea cererii de revizuire

În cazul în care instanța constată că cererea de revizuire nu este întemeiată, va respinge cererea prin sentință și va dispune obligarea revizuentului plata cheltuielilor de judecată către stat, precum și la reluarea executării pedepsei, în situația în care aceasta a fost suspendată odata cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia. Încheierea prin care s-a admis în principiu cererea de revizuire nu are caracter interlocutoriu cu privire la fondul cauzei, cererea putând fi respinsă ca neîntemeiată chiar dacă, în prealabil, a fost admisă în principiu și chiar s-a dispus suspendarea executării pedepsei[41].

Dacă cererea de revizuire este respinsă ca neîntemeiată sau inadmisibilă nu se va putea formula o alta cerere de revizuire pentru aceleași motive, aspect pe care s-a pronunțat inclusiv Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 188/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 420 din 12 iunie 2015, Acesta este un efect al autorității de lucru judecat, în sensul că prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire cu privire la care exista identitate de fapte și mijloace de probă cu cele prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată printr-o hotăarâre rămasă definitivă este asigurată eliminarea cererilor de revizuire repetitive formulate pentru aceleași motive fără ca prin acestea să se aducă atingere principiilor accesului liber la justiție ori a dreptului la un proces echitabil, principii consacrate de art. 21 din Constituția României in vigoare[42].

Având în vedere că potrivit art. 464 din Codul de procedură penală, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive, în mod corect instanța de fond trebuie să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat[43].

Cu toate acestea, poate fi introdusă o nouă cerere de revizuire în acea cauză, însă cu alt temei sau chiar același temei însă pentru motive noi[44].

Cu privire la căile de atac, dacă la admiterea în principiu a cererii de revizuire in caz de admitere, încheierea era definitivă sau în caz de respingere sentința era supusă acelorași căi de atac asemenea cauzei a cărei revizuire se cere, la rejudecare indiferent dacă prin sentință s-a admis ori s-a respins cererea de revizuire, aceasta este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

De asemenea, după rămânerea definitivă a cererii de reivizuire, hotărârea rămasă definitivă poate fi atacată prin folosirea căilor extraordinare de atac respectiv contestația în anulare sau o nouă cerere de revizuire, singura cale extraordinară de atac incompatibilă în această situație fiind recursul în casație, potrivit art. 434 alin. (2) lit. a) din Codul de Procedură Penală.