„Reședința obișnuită” în contextul regimurilor matrimoniale europene. Regulamentul (UE) 2016/1103
Călina Jugastru - septembrie 1, 20181.3. Domeniul legii aplicabile în temeiul reședinței obișnuite
Exemplificativ, textul Regulamentului descrie aria problemelor supuse legii aplicabile regimului matrimonial, lege determinată prin utilizarea reședinței obișnuite. Astfel, legea aplicabilă, determinată subiectiv sau obiectiv privește, între altele: clasificarea bunurilor ambilor soți sau ale fiecărui soț în categorii de bunuri, în timpul căsătoriei sau după căsătorie; transferul bunurilor dintr-o categorie în alta; obligațiile ce decurg pentru unul dintre soți din angajamentele asumate de către celălalt soț și din datoriile acestuia; prerogativele, drepturile și obligațiile unuia dintre soți ori ale ambilor soți cu privire la bunuri; efectele regimului matrimonial asupra raporturilor juridice dintre soți și terți; condițiile de validitate ale convenției matrimoniale.
2. Reședința obișnuită și competența jurisdicțională internațională
Reședința obișnuită este element de legătură în contextul prorogării de competență, în caz de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei [art. 5 din Regulamentul (UE) 2016/1103[11]]. Textul Regulamentului extinde competența instanței judecătorești investite inițial, conform Regulamentului nr. 2201/2003[12], cu cererea de divorț, cu cererea de separare de drept sau cu cererea de anulare a căsătoriei, asupra cererilor referitoare la regimul matrimonial al soților (se cere ca problemele de regim matrimonial să se afle în legătură cu cererile introductive de instanță, având ca obiect divorțul, separarea de drept sau anularea căsătoriei). Prorogarea convențională de competență este limitată de existența suprapunerii între instanța sesizată să se pronunțe cu privire la cererea de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei și instanțele restrictiv reglementate de art. 5 alin. (2) lit. a)-d).
Acordul de prorogare a competenței poate interveni atunci când instanța sesizată să statueze asupra divorțului, separației de corp, anulării căsătoriei:
a. este instanța judecătorească dintr-un stat membru pe al cărui teritoriu reclamantul are reședința obișnuită, cu condiția să fi locuit pe teritoriul acelui stat cel puțin un an, imediat înainte de introducerea cererii [conform Regulamentului (CE) nr. 2201/2003];
b. este instanța judecătorească dintr-un stat membru a cărui cetățenie o deține reclamantul, în condițiile în care reclamantul are reședința obișnuită pe teritoriul statului respectiv și a locuit pe teritoriul acestuia cel puțin 6 luni, imediat înainte de introducerea cererii [conform Regulamentului (CE) nr. 2201/2003].
Intervenția reședinței obișnuite, ca punct de legătură, este combinată cu condiția ca reclamantul să fi locuit (efectiv) o anumită perioadă de timp, pe teritoriul statului reședinței obișnuite, imediat anterior introducerii cererii [art. 5 alin. (2) lit. a)]. Reședința obișnuită și condiția locuirii (de 6 luni, imediat înainte de introducerea cererii) sunt necesare atunci când instanța competentă este situată într-un stat membru a cărui cetățenie o are reclamantul [art. 5 alin. (2) lit. b)].
Reședința obișnuită intervine și în alte cazuri de competență, adică atunci când nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul art. 4 și 5 (competența în caz de deces al unuia dintre soți, competența în caz de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei) ori în alte cazuri decât cele prevăzute la articolele menționate. Sunt indicate patru criterii de competență, menționate în cascadă. Trei criterii fac trimitere la reședința obișnuită, iar unul la cetățenie.
Competența va reveni, după cum urmează:
a. instanței judecătorești din statul membru pe al cărui teritoriu soții au reședința obișnuită la momentul sesizării instanței; sau, în lipsă,
b. instanței judecătorești din statul membru pe al cărui teritoriu soții au ultima reședință obișnuită la momentul sesizării instanței, dacă la data investirii instanței unul dintre soți ocupă această reședință; sau, în lipsă,
c. competența revine instanței din statul membru pe al cărui teritoriu se găsește reședința obișnuită a pârâtului la momentul sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsă,
d. instanței judecătorești din statul membru al cetățeniei comune a soților la data sesizării instanței judecătorești.
Fiecare dintre variantele prevăzute la lit. a)-d) poate genera un conflict mobil de legi. Soluția conflictului mobil de legi este, de fiecare dată, aplicarea legii noi, întrucât punctul de legătură luat ca reper este „reședința obișnuită (a soților – n.n.) în momentul sesizării instanței judecătorești”, „ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre aceștia (dintre soți – n.n.) să locuiască acolo în momentul sesizării instanței judecătorești”, „reședința obișnuită (a pârâtului – n.n.) în momentul sesizării instanței judecătorești”, „cetățenia comună a soților în momentul sesizării instanței judecătorești”.
Reședința obișnuită este punct de legătură în cazul alegerii forului, pentru situațiile care intră sub incidența art. 6 din Regulament. „Părțile pot conveni ca instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul art. 22 sau al art. 26 alin. (1) lit. a) sau b) sau instanțele judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria să fie competente în mod exclusiv pentru a se pronunța în materia regimului lor matrimonial” [art. 7 alin. (1)]. Așadar, părțile pot să convină cu privire la alegerea unei instanțe atunci când nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul art. 4 („Competența în caz de deces al unuia dintre soți”), art. 5 („Competența în caz de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei”) sau în alte cazuri decât cele prevăzute la articolele menționate[13].
Alegerea părților funcționează alternativ, în sensul că ele pot desemna drept competentă oricare dintre instanțele judecătorești indicate: fie instanțele din statul membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul determinării subiective a legii aplicabile (art. 22), fie instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în cazul determinării obiective a legii aplicabile [potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) și b)], fie instanțele judecătorești din statul locului încheierii căsătoriei.
Ori, ceea ce interesează în acest context, este faptul că reședința obișnuită este unul dintre punctele de legătură relevante, alături de cetățenie și de locul încheierii căsătoriei. Atent, legiuitorul s-a oprit (pentru alegerea jurisdicției) la puncte de legătură flexibile, care nu ridică dificultăți de determinare și a evitat puncte de legătură problematice, cum este „legătura cea mai strânsă” (concret, textul de lege face referire la legea statului cu care soții au, împreună, legătura cea mai strânsă în momentul încheierii căsătoriei, ținându-se cont de toate circumstanțele).
III. Scurtă privire asupra reședinței obișnuite în dreptul român al regimurilor matrimoniale
În conflictele de legi (Codul civil), reședința obișnuită apare pentru prima dată (în dreptul român), ca punct de legătură. Reședința obișnuită este o constantă a reglementării efectelor căsătoriei – avem în vedere nu doar efectele patrimoniale, dar și relațiile personale ale soților. De asemenea, este un important element de legătură în determinarea legii regimului matrimonial[14]. Codul civil român inovează, reglementând reședința obișnuită ca element de legătură al normei conflictuale în materie de regimuri matrimoniale.
Dispozițiile Cărții a VII-a din Codul civil român au în vedere legea aplicabilă regimului matrimonial, în cadrul efectelor căsătoriei[15]. Menționăm că, potrivit unei enumerări în cascadă, reședința obișnuită este primul dintre punctele de legătură la care recurg soții, în vederea determinării legii aplicabile efectelor personale ale căsătoriei și regimului primar imperativ[16]. Textul legal este următorul: „Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune a soților. În lipsa cetățeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată” [art. 2589 alin. (1) C. civ.]. Expresiile „în lipsă” (de reședință obișnuită comună, „în lipsa cetățeniei comune” – n.n.) sugerează că punctele de legătură se aplică potrivit cronologiei legale și nu alternativ.
Prin excepție, „drepturile soților asupra locuinței familiei, precum și regimul unor acte juridice asupra acestei locuințe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată” [art. 2589 alin. (3) C. civ.].
Reședința obișnuită este principalul punct de legătură pe temeiul căruia se determină lex causae pentru regimul matrimonial (indiferent că suntem în prezența alegerii legii de către părți ori a localizării obiective).
În prima variantă, regimul matrimonial este guvernat de legea determinată pe baza unui evantai compus din trei opțiuni. Cele trei legi se identifică pe baza a două puncte de legătură: reședința obișnuită și cetățenia. Conform art. 2590 C. civ., „Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soți. Ei pot alege:
a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei își are reședința obișnuită la data alegerii;
b) legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii;
c) legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei”.
A doua variantă (cea a determinării obiective) enunță regula potrivit căreia regimul matrimonial este guvernat de legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei (art. 2592 C. civ.). Ori, efectele generale ale căsătoriei sunt determinabile pe baza a trei legi (în cascadă) și cu sprijinul a trei puncte de legătură (reședința obișnuită, cetățenia, locul celebrării căsătoriei).
Calificarea legală a reședinței obișnuite, în conflictele de legi, se găsește în art. 2570 C. civ. Reședința obișnuită se află în statul în care persoana fizică își are locuința principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de înregistrare. Pentru determinarea caracterului principal al locuinței sunt avute în vedere acele circumstanțe personale și, respectiv, profesionale, ce indică legături durabile cu statul în cauză ori intenția de a stabili asemenea legături. Așadar, reședința obișnuită este locuința principală (adică locuința aflată pe teritoriul statului cu care persoana întreține legături durabile sau cu care are intenția de a stabili astfel de legături), chiar dacă nu sunt îndeplinite formele legale pentru înregistrare.
În reglementarea Codului civil, reședința obișnuită este o noțiune de fapt, ceea ce facilitează determinarea sa practică. Spre deosebire de domiciliu, care presupune îndeplinirea formalităților legale pentru evidențierea sa în documentele prevăzute de lege. Să menționăm și faptul că jurisprudența utilizează, pentru definirea reședinței obișnuite, ideea de loc unde cel interesat și-a fixat (cu intenția de a conferi acestui loc un caracter stabil), centrul permanent și obișnuit (uzual) al intereselor sale[17].
În conflictele de jurisdicții, reședința obișnuită este criteriu secundar, aplicabil în lipsa domiciliului persoanei fizice [art. 1066 alin. (1) C. pr. civ.]. Domeniul de aplicare al Cărții a VII-a din Codul de procedură civilă îl constituie procesul civil internațional[18]. Aceste prevederi se vor aplica litigiilor cu element de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaționale la care țara noastră este parte ori prin dreptul Uniunii Europene sau legi speciale nu se prevede altfel (art. 1065 C. pr. civ.).
[11] Pentru analiza acestui caz de competență, a se vedea P. Peiteado Mariscal, International Jurisdiction in Matters of Matrimonial Property Regimes and Property Consequences of Registered Partenerships, în Cuadernos de Derecho Transnacional, vol. 9, nr. 1/2017, pp. 318-322. Pentru explicații cu privire la cele trei chestiuni (divorț, separare de drept, anulare a căsătoriei), în contextul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, a se vedea P. Peiteaido Mariscal, Marriage Annulement Sued by Third Party and Jurisdiction Rules in EU Regulation no. 2201/2003, în Cuadernos de Derecho Transnacional, vol. 10, nr. 1/2018, pp. 604-606.
[12] Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești a fost publicat în JO seria L nr. 338 din 23 decembrie 2003.
[13] Competența în temeiul alegerii forului apare ca o competență în cascadă, întrucât acordul părților se poate realiza numai atunci când competența nu revine (cu prioritate) altor instanțe judecătorești. De exemplu, clauza atributivă de jurisdicție nu intră în discuție atunci când competența de a soluționa problemele de regim matrimonial aparține instanței judecătorești dintr-un stat membru, sesizată în materia succesiunii unuia dintre soți, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 650/2012. În situația arătată, instanța identificată potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la succesiunile internaționale își extinde competența și în ceea ce privește aspectele regimului matrimonial care au legătură cu respectiva cauză succesorală.
[14] Cu privire la definițiile pe care doctrina română le-a consacrat sintagmei „regim matrimonial”, a se vedea B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea a II-a. Despre familie. Comentarii, explicații și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 180. Pentru o prezentare a fundamentului și naturii juridice a regimului matrimonial, a se vedea I. Stoica, Despre regimul matrimonial, în general, articol disponibil pe portalul www. juridice.ro (https://www.juridice.ro/486516/despre-regimul-matrimonial-in-general.html, consultat la 30 iulie 2018).
[15] Căsătoria reprezintă baza familiei și „generează între cei care o încheie, raporturi multiple și complexe, de diferite naturi, dintre care numai unele fac obiectul reglementării juridice” (Al. Bacaci, Raporturile patrimoniale în dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 3). Căsătoria are următoarele caractere: este un act civil (laic); este un act solemn; se încheie în scopul întemeierii unei familii (a se vedea Al. Bacaci, V.-C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei, în reglementarea noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, București, 2012, pp. 17 și 18).
[16] Pentru explicații de ordin terminologic în ceea ce privește efectele nepatrimoniale și efectele patrimoniale ale căsătoriei, T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, Dreptul familiei. Curs universitar, Ed. Hamangiu, București, 2013, pp. 68-70.
[17] Curtea de casație franceză, prima cameră civilă, hotărârea din 14 decembrie 2005, comentată în P. Courbe, F. Jault-Seseke, Droit international privé, Panorama 2005 (Recueil Dalloz, 2006, p. 1495 și urm.).
[18] Codul de procedură civilă utilizează sintagma proces civil internațional pentru a desemna procesul de drept internațional privat, adică normele juridice aplicabile în litigiile de drept privat cu element de extraneitate. Pentru sinonimie, literatura de specialitate uzează de expresia „conflict de jurisdicții”, cu trimitere la sensul larg al acesteia. Lato sensu, conflictul de jurisdicții reprezintă o sumă de probleme de drept internațional privat: competența jurisdicțională; lex causae în litigiul cu element străin, precum și eficacitatea hotărârilor străine în statul forului. Stricto sensu, suntem în prezența conflictului de jurisdicții ori de câte ori instanța sesizată cu un litigiu de drept internațional privat trebuie să se pronunțe, mai întâi, asupra propriei competențe (cu privire la relația dintre cele două tipuri de conflicte, a se vedea D.A. Popescu, Corelația dintre conflictele de legi și conflictele de jurisdicții, în Fiat Justitia nr. 1/1999, pp. 59-67).
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.