Reflecții privind activitatea Serviciului de probațiune în procesul penal
Angela Tatu - decembrie 1, 2015Pe 3 ianuarie 1992, a apărut un amendament la Codul penal astfel încât munca în folosul comunității a devenit o condamnare propriu-zisă. Una dintre diferențele dintre munca în folosul comunității și condamnarea cu suspendare obișnuită este faptul că supravegherea este o parte fixă a condamnării la muncă în folosul comunității. Trebuie realizate între 40-240 ore de muncă în folosul comunității. Întotdeauna înaintea pronunțării unei sentințe de munca în folosul comunității se realizează un raport preliminar pentru a evalua daca acuzatul este eligibil pentru o astfel de condamnare. Se vor desfășura activități pentru organizații caritabile, sportive, pentru biserici, muzee etc. De obicei există o legătură strânsă între aceste organizații și Serviciul de Probațiune, în sensul ca orice abatere din partea condamnatului este raportat Serviciului de Probațiune. În orice caz, Serviciul de Probațiune este cel care decide dacă persoana trebuie chemată din nou în instanță. Dacă persoana condamnată neglijează condițiile impuse în așa fel încât nu mai este nici o îndoială cu privire la dorința și capacitatea sa de a îndeplini pedeapsa, cazul trebuie deferit instanței. Anual, aproximativ 10% sunt raportați, în timp ce ceilalți condamnați la muncă în folosul comunității îndeplinesc condițiile.
În ceea ce privește conducătorii auto sub influența băuturilor alcoolice, începând cu 1 iulie 1990, cei condamnați la închisoare pentru cel mult 40 zile pot cere o condamnare cu suspendare, dacă au nevoie în mod evident de tratament pentru abuzul de alcool. Dacă îndeplinesc cerințele (de obicei un an de tratament si supraveghere) ei pot cere grațierea. Li se poate acorda grațierea, dacă plătesc o amendă în locul sentinței inițiale (circulara Departamentului de Detenție și Probațiune din 1 iulie 1990).
Privitor la condamnații care au nevoie specială de tratament pot avea ocazia să-și îndeplinească sentința într-un spital sau într-o instituție potrivită, inclusiv în căminele care aparțin închisorii sau Serviciului de Probațiune. Acești inculpați pot fi tineri (între 15 și 18 ani) sau inculpați care, din cauza unor probleme de sănătate sau de abuz, au nevoie specială de tratament. Dacă pleacă din centrul de tratament fără a avea o autorizație, ei vor fi întorși în închisoare pentru a-și executa sentința. Biroul local de probațiune are un rol important în planificarea acestor metode alternative de executare a sentinței.
Pentru dependenții de droguri, a fost inițiat proiect pilot care a început în august 1995 în două regiuni din Danemarca. Este un fel de tratament prin contract, în cadrul căruia condamnatul este de acord sa urmeze un tratament aranjat în prealabil, fiind în acest caz și supravegheat. Organizarea este diferită în cele două regiuni – într-una dintre ele durata tratamentului este de un an, iar în cealaltă este de doi ani. Școlile de tratament de asemenea diferă. În locul unei condamnări la închisoare de 1-12 luni, judecătorul poate da o sentința cu suspendare cu tratament pentru dependență de droguri. Un comitet, constând din personalul biroului local de probațiune, instituția de tratament și serviciile sociale, decide dacă inculpatul este potrivit pentru acest program.
Programul de tratament privind inculpații pentru abuz sexual a început pe 1 octombrie 1993, având la bază un proces. În timpul primelor 3-6 luni condamnatul trebuie să stea într-o instituție (de tranziție) și să primească tratament. În perioada care urmează ei pot locui acasă, urmând totuși tratamentul pentru cel puțin încă 12 luni, continuându-se supravegherea. Baza legală este o sentință cu suspendare condiționată de tratament. În locul condamnării inculpatului la 4-18 luni de închisoare, judecătorul poate suspenda sentința, bazându-se pe evaluarea unui comitet. Programul de tratament durează doi ani.
În ceea ce privește grațierea, un condamnat poate fi grațiat dacă suferă de o boală incurabilă sau dacă există alte circumstanțe deosebite. Condamnații pe viață nu pot fi grațiați decât printr-o hotărâre regală. În ultimii ani, închisorile daneze au avut aproximativ zece condamnați pe viață. Eliberarea pentru bună purtare este posibilă. Supravegherea poate reprezenta o parte din eliberarea condiționată pentru bună purtare. La supraveghere pot fi adăugate și alte condiții speciale. În general închisoarea este cea care decide condițiile unei astfel de eliberări, după ce a consultat agentul de probațiune implicat. Una dintre condițiile eliberării pentru bună purtare este ca deținutul sa aibă o locuință adecvată și acces la sprijinul legal necesar, de exemplu din partea serviciului de asigurări sociale. Se poate face recurs la refuzul eliberării pentru buna purtare a unui deținut către Serviciul de detenție și probațiune.
CONCLUZII
Executarea sancțiunilor de drept penal, ca ultimă fază a procesului penal, reprezintă un moment cel puțin la fel de important ca și celelalte care îl compun, prin care se realizează tragerea efectivă la răspundere a inculpatului pentru infracțiunea săvârșită. Tema dreptului execuțional penal, a punerii efective în executare a hotărârilor pronunțate de instanța de judecată, este una pe cât de amplă pe atât de complexă, iar dovada acestui lucru se reflectă în schimbările pe care instituția executării hotărârilor judecătorești le-a suferit în ultima perioadă.
Am încercat să arătăm care sunt aceste sancțiuni pe care instanța le poate aplica, inițial diferențiindu-le în funcție de caracterul lor privativ sau neprivativ de libertate, ca mai apoi să luăm în discuție caracterele specifice, modul diferit de executare și de punere în executare ale unora, dar și analizarea de cazuri concrete în care executarea a pus probleme. De asemenea, am luat în discuție și modalitățile prin care se poate face individualizarea pedepsei, judiciar prin suspendarea executării sub supraveghere sau administrativ prin acordarea liberării condiționate, ambele reprezentând șanse de a executa pedeapsa în stare de libertate.
Drept urmare a rolului semnificativ pe care îl are în noua reglementare Serviciul de Probațiune, i-am analizat nivelul de implicare în modul de executare al tuturor sancțiunilor și măsurilor a căror punere în executare sau supraveghere cad în atribuțiile acestuia. Am considerat necesară și analizarea sistemelor de probațiune din alte țări pentru a încerca să dobândim o perspectivă a ceea ce urmează în sistemul de probațiune românesc, având în vedere ce am observat, respectiv o implementare a modurilor moderne de executare a pedepselor suspendate de executare sau a liberării condiționate. În concluzie, după analizarea acestei ultime faze a procesului penal, considerăm că este necesară o promptitudine a procedurii de executare, o aplicare corectă și într-un mod organizat a hotărârilor penale definitive, iar aceste îndatoriri cad bineînțeles în sarcina organelor învestite cu executarea.
Este impetuos necesar ca organele de executare să-și cunoască temeinic îndatoririle ce le revin și ca în momentul în care o hotărâre trebuie pusă în executare, fiecare organ să știe care ii sunt atribuțiile pentru ca pedeapsa să se desfășoare ulterior cu eficacitate, îndeplinindu-și scopul. Finalizarea punerii în executare a pedepselor reprezintă așadar chiar realizarea scopului procesului penal, închiderea cercului deschis cu urmărirea penală. Cu cât aceste două momente sunt mai apropiate, cu atât mai eficient se vor îndeplini scopul coercitiv, educativ și preventiv al pedepsei, înfăptuindu-se astfel justiția penală.
BILIOGRAFIE
- Antoniu, Gh. în Dongoroz V. și colaboratorii, 2003, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, C.H. Beck;
- Antoniu, Gh., Executarea sancțiunilor penale, in Explicații teoretice ale Codului de procedură penală, Ed. Academiei, București;
- Bălan, A. Minca, M., Stănișor, 2002, E., Penologie, Ed. Oscar Print;
- Boroi, A., Nistoreanu, Gh., 2002, Dreptul penal, Ed. All Beck;
- Brezeanu, O., 2009, Probațiunea în dreptul comparat, în R.D.P, nr. 1, p. 58
- Brezeanu, O., Repere de probațiune în dreptul comparat, p. 1s1, mpublic.ro
- Bulai, B.N., Bulai, C., 200s, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București;
- Bulai, C., 199t, Manual de drept penal, Ed. All, București;
- Ciuncan, D., 198s, Soluțiile ce pot fi adoptate în cadrul reexaminării situației condamnatului ca urmare a modificării pedepsei după amânarea propunerii sau respingerea cererii de liberare condiționată, în R.R.D., nr.s, pp.40-42;
- Damaschin, M., Neagu, I., Paraschiv, C.S., 2005, Drept procesual penal. Sinteze de teorie. Spețe. Grile., Ed. Rentrop&Straton, București
- Dongoroz, V, 2003, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român;
- Gassin, R., 2003, Criminologie, 5ᵉ éd., Dalloz, Paris;
- Georgescu, I.B. Tribunalele pentru infractorii minori, Craiova, p. 32-5t
- Germain, Ch., 1959, Élements de science péntitentiaire, Ed. Cujas, Paris;
- Gilles, G., 1995, Rolul integrării sociale în pedepsirea infractorilor – o cheie a justiției mileniului trei, în RSP nr.1, p.128
- Lupașcu, D., 2000, Amânarea executării pedepselor închisorii și a detențiunii pe viață, precum si a măsurii educative a internării minorului într-un centru de reeducare, in Revista Juridica, nr.4, pp.14s-150;
- Mihăiescu, D.V., Rămureanu, V., 19s0, Căile extraordinare de atac în procesul penal, București, Ed. Științifică, pp.29-30;
- Mitrache, C., Mitrache, Cr., 200t, Drept penal. Partea general, Ed. Universul Juridic, București;
- Moisescu, S., 19s3, Nota, in R.R.D. nr.2, 19s3, pp.150-152;
- Moroșanu, R., Streteanu, F., 2011, Instituții și infracțiuni în Noul Cod Penal, București;
- Neagu, I., 198t, Drept procesual penal socialist român, vol.1, Partea generală, București;
- Neagu, I., 2010, Tratat de Procedură Penală, Ed. Universul Juridic, București;
- Oancea, I., 19s1, Unele considerații privind dreptul penitenciar, în A.U.B. Științe juridice, București;
- Oancea, I., 1998, Drept execuțional penal, Ed. All Beck, București
- Oprea, M., Sistemul de probațiune reconfigurat la 1 februarie 2014. Noi structuri în domeniu care funcționează la nivel național, www. avocatnet.ro;
- Papadopol, V., Popovici, M., Nota, in R.1;
- Rusu, M.I., 200s, Drept execuțional penal, Ed. Hamangiu, București;
- Sima, C., 2010, Drept execuțional penal, Ed. Hamangiu, București;
- Tanoviceanu, I., 1912, Curs de drept penal, Atelierele Grafice Socec, vol. II., București;
- Theodoru, Gr., 2008, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, București;
- Tulbure, A. St., 1999, Autoritatea lucrului judecat in procesul penal, in R.D.P. nr. 4, pp. 29-31;
- Tulbure, A.S., 2000, Contestația la executare, mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite in cursul executării, Revista Dreptul, nr.s, p. 104;
- van Kalmthout, A.M., Durnescu, I., (editori), 2008, Probation in Europe, aolf Legal Publishers,
- Vasiliu, T., 19s0, Unele aspect din practica judiciara privind liberarea condiționată și amânarea executării pedepsei închisorii, in R.R.D. nr.t, p.5;
- Volonciu, N., Tratat de procedură penală, București;
- Zidaru, P., 2001, Drept execuțional penal, Ed. All Beck, București.
Surse on-line
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.