Reflecții în legătură cu ocuparea forței de muncă în România și Uniunea Europeană

Cheltuielile prilejuite de activitatea de pregătire profesională a șomerilor se stabilesc prin bugetul anual al asigurărilor sociale pentru plata indemnizației de șomaj aprobat de Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei pentru fiecare agenție pentru ocuparea forței de muncă. În aceste cheltuieli se includ[10]: taxa de participare la curs, drepturile șomerilor cursanți, cheltuieli pentru publicitate, cheltuieli pentru elaborarea de studii de specialitate și prognoza privind evoluția pieței muncii pe meserii, profesii și activități, cheltuieli pentru editarea unor materiale tipărite, a planurilor și programelor de pregătire, manual, material didactice.

Piața muncii din România se confruntă și cu câteva provocări în domeniul:

Demografic: procesul continuu și lent de scădere a populației României (spor natural negativ și sold negativ al mobilității și migrației externe); reducerea numărului populației active și îmbătrânirea forței de muncă;

Participării pe piața muncii: ponderea ridicata a populației ocupate în agricultură; nivelul mai scăzut de participare pe piața muncii în rândul femeilor în comparație cu cel al bărbaților; nivelul ridicat al riscului de sărăcie și excluziune socială și, în special, a sărăciei în ocupare; nivelul ridicat al șomajului în rândul tinerilor; ponderea ridicată a șomerilor de lungă durată în numărul total de șomeri;

Competenței forței de muncă și participării la învățarea pe tot parcursul vieții: nivelul educațional al forței de muncă (15 ani și peste) scăzut în comparație cu media UE 27;

Măsurilor active de ocupare a forței de muncă: nivel scăzut de investiție și participare redusă a șomerilor și a altor categorii vulnerabile pe piața muncii la măsuri active de ocupare; măsurile de formare profesională în totalul măsurilor active ocupă un loc secundar; insuficienta monitorizare a impactului măsurilor active asupra diverselor grupuri cărora li se adresează.

Șansele ca o persoană cu un nivel de educație mediu spre scăzut să obțină un loc de muncă sunt mult mai mici decât cele ale unei persoane cu studii superioare. De exemplu, în România anului 2006, rata de ocupare în rândul persoanelor cu studii superioare a fost aproape triplă față de cea din rândul persoanelor cu un nivel de instruire scăzut.

Obiectivul principal al ANOFM în materie de ocupare a forței de muncă, stabilit în contextul Strategiei Europa 2020, este de a atinge ținta de 70% în privința ratei de ocupare pentru grupa de vârstă 20-64 ani.

De asemenea este vizată și îmbunătățirea structurii ocupaționale și participării pe piața muncii în rândul femeilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, precum și creșterea ocupării în rândul tinerilor și prelungirea vieții active a persoanelor în vârstă.

Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare și competențe adaptate la cerințele pieței muncii, precum și îmbunătățirea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața muncii sunt alte două obiective importante pe care le vizează anul 2020.

Atingerea obiectivelor propuse se poate face doar prin mobilizarea tuturor factorilor relevanți pe piața muncii, iar consultările cu partenerii sociali și societatea civilă trebuie să capete consistență în acest context[11].

Informarea și consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii acordate gratuit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Serviciile se acordă prin centre specializate (organizate în cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă) și prin furnizori din sectorul public sau privat, având următorul scop:

– furnizarea de informații privind piața muncii și evoluția ocupațiilor;

– evaluarea și autoevaluarea personalității în vederea orientării profesionale;

– dezvoltarea abilității și încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, urmărindu-se adoptarea de către ele a deciziei optime referitoare la propria carieră profesională;

– instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de muncă[12].

O problemă socială cu care se confruntă atât România, cât și țările din Europa, atât cele dezvoltate, cât și cele mai puțin dezvoltate, aflate într-un proces continuu de tranziție, este șomajul.

Dacă în puține țări în tranziție, îmbunătățirea situației economice, relansarea unor activități sau dezvoltarea altora, au ajutat la stoparea, inversând tendința creșterii nivelului șomajului, în majoritatea țărilor est-europene șomajul înregistrează rate înalte. În multe cazuri, nivelurile mari înregistrate de șomaj se datorează nu numai dislocării forței de muncă peste un anumit procent, ci și unei încetiniri a procesului de creare de noi locuri de muncă în zone în care infrastructura industrială, sau sectorul serviciilor sunt slab dezvoltate. De asemenea, nu s-a reușit crearea de locuri de muncă pentru forța de muncă tânără și nu s-a prevenit creșterea șomajului[13].

Ca și în țările dezvoltate, probabilitatea de a găsi de lucru scade pe măsură ce crește durata șederii în șomaj (apare așa-numita „dependență de durată”). Drept rezultat, în anumite cazuri, Bulgaria, Albania, persistența lipsei locurilor de muncă determină șomerii să mai caute în mod activ să se angajeze, în final ei părăsind rândurile forței de muncă[14].

Schimbările economice și politice generate de reformele de după 1990 au determinat o dinamică a pieței muncii din România, cu restructurări, perfecționări profesionale, schimbări majore în înzestrarea tehnică a muncii, în acord cu obiectivele strategice ale reformei economice. Recenta recesiune economică a produs un șoc pe piața muncii din Uniunea Europeană, guvernele intervenind prin politici economice care să sprijine companiile pentru activitățile desfășurate, stimularea fiscală pentru crearea de locuri de muncă în sectorul public.

Țările trebuie sa urmărească crearea unui viitor economic mai sustenabil. Acțiunile sunt necesare pentru a sprijini o ajustare structurală care să conducă la locuri de muncă mai multe și mai bune. Pentru atingerea acestui deziderat ar trebui să se urmărească o serie de principii care ar putea sprijini guvernul în contextual actual, și anume:

– crearea unei forțe de muncă foarte bine pregătite ce se poate adapta cu ușurință la schimbare, capabilă să se transfere în interiorul și între sectoarele economice;

– introducerea învățării pe tot parcursul vieții;

– sisteme de educație flexibile;

– crearea și utilizarea mai bună a competențelor în concordanță cu cerințele pieței;

– sprijinirea progresului forței de muncă; și

– îmbunătățirea calificărilor[15].

Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă

La nivel internațional se fac eforturi deosebite pentru proiectarea și implementarea unor strategii și politici eficiente cu scopul îmbunătățirii funcționării pieței muncii. Organizații precum Comisia Europeană, Organizația Internațională a Muncii, Fondul Monetar Internațional sunt implicate activ în studiul problemelor de pe piața muncii și formularea de recomandări, încurajând guvernele naționale să trateze aceste dificultăți cu maximă seriozitate. La nivelul Uniunii Europene, o serie de aspecte referitoare la ocuparea forței de muncă susțin dezvoltarea unei strategii în privința forțelor de muncă, în mod particular a unei piețe a muncii calificate, instruite și adaptate la schimbările economice. Existența unei strategii comune a statelor membre în privința forței de muncă se va realiza și prin intermediul unui Comitet al forțelor de muncă (Employment Comittee) care va trebui să promoveze coordonarea între state cu privire la politicile pieței muncii și de ocupare a forțelor de muncă.

Temeiul juridic al aceste politici se regăsește în Tratatul privind Uniunea Europeană[16] și în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene[17]. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă a fost introdusă în 1997, când statele membre ale UE au hotărât să stabilească un set comun de obiective pentru politica de ocupare a forței de muncă. Ea are ca principal scop să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune pentru toți cetățenii Uniunii. Însă, aspecte referitoare la ocuparea forței de muncă au fost aduse în discuție încă din jurul anului 1950. Printre principalele realizări, cuantificate începând cu etapele inițiale (anii 1950-1990), până la Strategia Europa 2020 se regăsesc următoarele:

În anii 1950, lucrătorii beneficiau de „ajutorul pentru readaptare” în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Ajutorul era acordat lucrătorilor din sectoarele cărbunelui și oțelului, unde locurile de muncă erau amenințate de restructurarea industrială. Fondul social european, creat la începutul anilor 1960, a reprezentat principala armă de combatere a șomajului.

În anii 1980 și la începutul anilor 1990 au fost elaborate programe de acțiune privind ocuparea forței de muncă ce vizau grupuri țintă specifice, precum și o serie de sisteme de observare și de documentare.

În contextul unor rate ridicate ale șomajului în majoritatea statelor membre ale UE, Cartea Albă privind creșterea economică, competitivitatea și ocuparea forței de muncă (1993) a lansat o dezbatere dedicată strategiei Europei privind economia și ocuparea forței de muncă, stabilind pentru prima dată ocuparea forței de muncă drept cea dintâi prioritate a agendei europene.

Noul titlu privind ocuparea forței de muncă din Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare în mai 1999, a constituit baza pentru Strategia europeană de ocupare a forței de muncă și a condus la crearea, în baza tratatului, a Comitetului permanent pentru ocuparea forței de muncă, cu caracter consultativ, având ca rol promovarea coordonării politicilor statelor membre în domeniul ocupării forței de muncă și al pieței forței de muncă. Statele membre continuă însă să fie principalele responsabile de politica lor în materie de ocupare a forței de muncă. Includerea unui „protocol social” în tratat a consolidat implicarea partenerilor sociali.

Summit-ul extraordinar de la Luxemburg dedicat locurilor de muncă din noiembrie 1997 a lansat Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES), precum și metoda deschisă de coordonare – așa-numitul Proces de la Luxemburg, care reprezintă un ciclu anual de coordonare și de monitorizare a politicilor naționale de ocupare a forței de muncă pe baza angajamentelor statelor membre de stabilire a unui set comun de obiective.

Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă a pus obiectivul privind obținerea unor rate ridicate de ocupare a forței de muncă pe picior de egalitate cu obiectivele macroeconomice de creștere și stabilitate economică.

În 2000, Consiliul European de la Lisabona a convenit asupra noului obiectiv strategic de transformare a UE în „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume”, ocuparea integrală a forței de muncă fiind un obiectiv major al politicilor de angajare și sociale, urmând ca până în 2010 să se realizeze obiective concrete (Strategia de la Lisabona).

Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă a fost revizuită în 2002 și relansată în 2005, punându-se accentul pe creștere economică și crearea de locuri de muncă. Pentru a simplifica și a raționaliza procesele, a fost introdus un cadru temporal multianual (primul ciclu fiind 2005-2008), iar liniile directoare privind ocuparea forței de muncă au fost integrate în orientările generale ale politicilor economice (OGPE)[18].

În urma crizei, în 2010, odată cu adoptarea Strategiei Europa 2020, a fost introdus semestrul european ca mecanism de coordonare a politicilor financiare și economice. Această strategie pentru ocuparea forței de muncă și o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, cu o durată de zece ani, a definit pentru prima dată o serie de obiective principale, printre care:

piața forței de muncă: creșterea la 75 %, până în 2020, a participării pe piața muncii a persoanelor cu vârsta între 20 și 64 de ani;

incluziunea socială și combaterea sărăciei: eliminarea riscului de sărăcie sau excluziune pentru cel puțin 20 de milioane de persoane;

îmbunătățirea calității și performanțelor sistemelor de educație și formare: reducerea ratei de abandon școlar la mai puțin de 10 % (de la 15 %) și creșterea la cel puțin 40 % (în loc de 31 %) a procentului de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani care au absolvit o formă de învățământ superior sau echivalent.

Toate aceste obiective principale trebuie să fie transpuse de statele membre în obiective naționale, ținând seama de pozițiile inițiale și de circumstanțele naționale ale fiecărui stat membru. Cu toate acestea, criza din 2008 a îngreunat realizarea obiectivelor privind ocuparea forței de muncă și sărăcia.

Ciclul de monitorizare a politicilor de ocupare a forței de muncă include următoarele componente:

– liniile directoare privind ocuparea forței de muncă, elaborate de Comisie și adoptate de Consiliu;

– raportul comun privind ocuparea forței de muncă, publicat de Comisie și adoptat de Consiliu;

– planurile programului național de reformă (PNR);

– rapoartele de țară și recomandările specifice fiecărei țări, elaborate de Comisie, iar cele din urmă adoptate de Consiliu.

Liniile directoare privind ocuparea forței de muncă[19] prezintă obiective strategice pentru politicile naționale de ocupare a forței de muncă. Ele combină prioritățile de politică cu un număr de elemente-cheie în curs de desfășurare.

Patru dintre liniile directoare privind ocuparea forței de muncă fac parte din cele 10 orientări integrate, care cuprind, de asemenea, șase orientări generale ale politicilor economice[20].

Liniile directoare privind ocuparea forței de muncă adoptate de Consiliu în octombrie 2010 prevedeau creșterea participării pe piața muncii a femeilor și a bărbaților, reducerea șomajului structural și promovarea calității locurilor de muncă; dezvoltarea unei forțe de muncă calificate care să răspundă nevoilor pieței muncii și promovarea învățării pe tot parcursul vieții; îmbunătățirea calității și a performanței sistemelor de educație și formare la toate nivelurile și creșterea participării la învățământul terțiar sau cel echivalent; și promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.

În octombrie 2015, Consiliul a adoptat orientări revizuite, cu o orientare mai fermă către piața forței de muncă, în ciuda componentelor similare pe care le conțin.

Cele mai recente orientări (2018) au fost aliniate la principiile Pilonului european al drepturilor sociale, cu unele adaptări minore. Acestea vizează patru domenii:

– stimularea cererii de forță de muncă (crearea de locuri de muncă; impozitarea veniturilor salariale; stabilirea salariilor);

– creșterea ofertei de forță de muncă și de competențe (inclusiv pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor și a șomajului de lungă durată);

– îmbunătățirea funcționării piețelor forței de muncă (cu un accent special pe segmentarea pieței forței de muncă);

– asigurarea echității, combaterea sărăciei și promovarea egalității de șanse pentru toți[21].

Pentru a coordona politicile de ocupare a forței de muncă în statele membre, există un corp de legi europene în domeniul muncii care stabilește standarde minime în ceea ce privește:

sănătatea și securitatea în muncă: drepturile și obligațiile generale și specifice, echipamentul de lucru, riscurile specifice, de exemplu substanțele periculoase, cancerigene[22];

egalitatea de șanse pentru femei și bărbați: tratamentul egal la locul de muncă, sarcina, concediul de maternitate, concediul parental[23];

protecția împotriva discriminării pe criterii de sex, rasă, religie, vârstă, dizabilități și orientare sexuală[24];

dreptul muncii: munca cu fracțiune de normă, contractele de angajare pe perioadă determinată, programul de lucru, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, informarea și consultarea lucrătorilor[25] precum și dreptul lucrătorilor la informare, consultare și participare[26].

Legislația UE sprijină, de asemenea, libertățile fundamentale care reglementează circulația persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor în UE (piața unică):

– libera circulație a lucrătorilor: egalitatea de tratament, accesul la prestații sociale[27];

– detașarea lucrătorilor: durata, remunerarea, sectoarele avute în vedere[28].

Bibliografie:

– Tratatul privind Uniunea Europeană;

– Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

– Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora;

– Regulamentul (UE) 492/2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii;

– Regulamentul (CE) 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate social;

– Regulamentul (CE) 987/2009 de punere în aplicare a acestuia;

– ANOFM, Raport de activitate pe anul 2018;

– A. Athanasiu, Dreptul securității sociale, Ed. Actami, București, 1995;

– C. Bratu, Dreptul Muncii, ArtPrint, București, 2001;

– A. Țiclea, C. Tufan, Dreptul securității sociale-curs universitar, Global Lex, București, 2003;

– D.M. Țîrcă, Piața Muncii și migrația forței de muncă în context european, Ed. ASE, București, 2013;

– L. Grigore, Probleme specifice in domeniul petei muncii pe plan mondial, Ed. Lumina Lex, București, 2000;

– M.D. Vasilescu, Piața forței de muncă din România. Caracteristici și dezechilibre, Ed. Universitară, București, 2015;

– S. Ghimpu, A. Țiclea, C. Tufan, Dreptul securității sociale, Ed. All Beck, București, 1998;

– E. Vieriu, Tratat de dreptul muncii, Pro Universitaria, București, 2016;

– E. Vieriu, D. Vieriu, Dreptul muncii, Pro Universitaria, București, 2010;

– https://www.anofm.ro/upload/5798/Raport__activitate_2018_ANOFM.pdf.


DOWNLOAD FULL ARTICLE

[10] A. Țiclea, C. Tufan, Dreptul securității sociale-curs universitar, Ed. Global Lex, București, 2003, pp. 342-343.

[11] ANOFM, Raport de activitate pe anul 2018, pp. 3-4, https://www.anofm.ro/upload/5798/ Raport__activitate_2018 ANOFM.pdf, accesat la data de 28.06.2018.

[12] E. Vieriu, D. Vieriu, Dreptul muncii, Ed. Pro Universitaria, București, 2010, p. 420.

[13] M.D. Vasilescu, Piața forței de muncă din România. Caracteristici și dezechilibre, Ed. Universitară, București, 2015, pp. 28-32.

[14] L. Grigore, Probleme specifice in domeniul petei muncii pe plan mondial, Ed. Lumina Lex, București, 2000, p.41.

[15] D.M. Țîrcă, Piața Muncii și migrația forței de muncă în context european, Ed. A.S.E., București, 2013, p. 22.

[16] Art. 3 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (2012/C 326/01).

[17] Art. 8-10, 145-150, 156-159 și 162-164 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[18] http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_2.3.3.pdf, site-ul oficial al Parlamentului European, accesat 20.12.2018, pp. 1-3.

[19] Art. 148 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[20] Art. 121 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[21] Strategia Europa 2020 http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_2.3.3.pdf, accesat 20.06.2019.

[22] Art. 91, 114, 115, 151, 153 și 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[23] Art. 19, 145-150 și 151-161 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[24] Art. 19, 145-150 și 151-161 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[25] Art. 5, 114, 115, 151 și 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[26] Art. 151-156 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

[27] Art. 3 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (2012/C 326/01); art. 4 alin. (2) lit.(a), art. 20, 26 și 45-48 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01),; Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora; Regulamentul (UE) 492/2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii; Regulamentul (CE) 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și Regulamentul (CE) 987/2009 de punere în aplicare a acestuia.

[28] Art. 54, 56-62 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2012/C 326/01).

Reflecții în legătură cu ocuparea forței de muncă în România și Uniunea Europeană was last modified: October 31st, 2019 by Eufemia Vieriu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista