Reflecții în legătură cu ocuparea forței de muncă în România și Uniunea Europeană

Considerații introductive

Noțiunea de piață a muncii desemnează confruntarea dintre cererea și oferta de muncă într-un interval de timp și într-un anumit spațiu geografic, care se finalizează de regulă prin încadrarea în muncă printr-un contract individual de muncă.

Astfel, cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care există la un moment dat într-o economie de piață. Oferta de muncă este reprezentată de munca pe care o poate realiza membrii unei societăți în condiții salariale (în calitate de salariați).

În ceea ce privește modul de exprimare al pieței muncii, aceasta cunoaște două trepte:

– prima se manifestă pe ansamblul economic sau pe segmente mari (oraș, județ, zonă);

– a doua constă în raporturile dintre cerere și ofertă în termeni reali, în funcție de condițiile concrete ale angajatorului și ale salariaților săi[1].

Statul intervine în relațiile de muncă prin intermediul normelor juridice, stabilindu-se astfel cadrul general pentru negocierile colective, stimulării dezvoltării economice și încadrării în muncă a absolvenților.

Prin acest mod de intervenție se stabilește cadrul general al activității partenerilor sociali, al desfășurării negocierii colective, formării profesionale, stimulării dezvoltării economice etc.

Rolul statului prin intermediul organelor sale specializate este acela de a repartiza în muncă și de a elibera permise de muncă, de a controla modul în care sunt respectate legislația muncii, obligațiile angajatorilor și drepturile salariaților. Rolul statului în relațiile de muncă se manifestă în activitatea legislativă.

Datorită faptului că rolul statului pe piața muncii și în relațiile de muncă nu este suficient de conturat în literatura de specialitate, statul oscilează între a lăsa liberă piața muncii și a adopta o formulă de acțiune limitată la anumite persoane și la anumite activități[2].

În ceea ce privește prima tendință, adică absența statului de pe piața muncii, trebuie precizat faptul că într-o economie liberă, forța de muncă se constituie într-o piață ca oricare alta. Cei care doresc un loc de muncă pot beneficia de un loc de muncă fără intervenția statului.

În ceea ce privește cea de-a doua tendință, adică cea de intervenție a statului pe piața muncii poate implica anumite riscuri, în sensul că intervenția statului poate deregla piața. Însă, nu trebuie uitat că piața muncii funcționează pe baza unor reguli stabile, pentru care statul își asumă responsabilitatea.

Astfel, se poate spune că rolul activ al statului este acela de a susține forța de muncă și de a o promova.

Gradul de ocupare a forței de muncă și șomajul sunt două fenomene care produc consecințele cele mai profunde în activitatea economică și socială a unei țări.

Ocuparea forței de muncă relevă un complex de relații în care se regăsesc în cea mai mare parte raporturile dintre oameni și evoluția lor în timp și spațiu, iar în domeniul activităților economico-sociale acest grad de ocupare caracterizează funcționarea pieței muncii într-o perioadă sau la un moment dat.

Echilibrul pieței forței de muncă rezultă din rolul decisiv al resurselor umane în procesul dezvoltării economico-sociale, având un rol important ca factor de producție activ și determinant.

Raportul dintre cererea și oferta de forță de muncă determină ocuparea și șomajul în anumite condiții de timp și de spațiu. Problematica ocupării și a șomajului constituie o latură importantă a echilibrului macroeconomic.

Teoretic, ocuparea deplină a forței de muncă presupune asigurarea unui loc de muncă pentru toate persoanele apte de muncă ce doresc să lucreze, adică inexistența șomajului. Însă, în practică ocuparea deplină înseamnă asigurarea unui nivel ridicat al ocupării, ceea ce corespunde cu situația în care șomajul nu depășește 3-4% din totalul populației active, denumit șomaj natural.

Într-o eră de schimbări tehnologice rapide, de schimburi de informații și de apariție a industriilor de cunoaștere intensivă, este dificil să poți identifica cerințele viitoare ale pieței muncii. Creșterea șomajului în statele membre ale Uniunii Europene și în statele în dezvoltare din Europa de Est, combinată cu schimbările tehnologice, poate determina schimbarea continuă a cerințelor pieței muncii, ținând cont de faptul că oferta educațională trebuie adecvată în conformitate cu locurile de muncă cerute pe piața muncii.

State membre ale Uniunii Europene au cercetat câteva metode de prognoză ale ocupării pentru a identifica nevoile viitoare de forță de muncă ce țin cont de factori sectoriali, ocupaționali, educaționali și de pregătire care influențează cererea și oferta de locuri de muncă

Ocuparea forței de muncă în România

Conform Strategiei Naționale pentru Ocupare a Forței de Muncă, din cadrul căreia fac parte politicile adresate pieței muncii, problemele principale ale pieței muncii sunt[3]:

– ponderea semnificativă a populației ocupate în agricultură;

– nivelul ridicat al șomajului de lungă durată și al șomajului în rândul tinerilor;

– insuficiența fondurilor și a măsurilor de stimulare fiscală, adresate atât angajatorilor, cât și angajaților, în domeniul formării profesionale continue;

– mecanisme de stabilire a salariilor insuficient dezvoltate pentru a reflecta corespunzător productivitatea și nivelul de calificare;

– insuficienta monitorizare a impactului măsurilor active asupra grupurilor lor țintă, necesară pentru planificarea politicilor în domeniul ocupării.

În ceea ce privește politica de ocupare a muncii, aceasta constă în stabilirea unor priorități[4]:

– promovarea adaptabilității forței de muncă, a învățării pe parcursul întregii vieți și a formării profesionale continue;

– combaterea efectelor șomajului structural;

– promovarea coeziunii și incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile (romi, tineri care părăsesc sistemul de stat de protecție a copilului, persoane cu handicap).

Referitor la domeniile de acțiune, acestea au în vedere:

– consolidarea nivelului de ocupare a forței de muncă, tinzând spre atingerea obiectivelor europene stabilite la Lisabona;

– promovarea adaptabilității și mobilității forței de muncă;

– îmbunătățirea capacității de integrare pe piața muncii și prelungirea activității;

– combaterea efectelor șomajului structural și reducerea ratei șomajului;

– reducerea ratei șomajului pentru grupurile vulnerabile;

– asigurarea egalității de șanse pe piața muncii;

– consolidarea parteneriatului social;

– creșterea eficienței activității instituțiilor cu responsabilități pe piața muncii.

În ansamblul măsurilor active ale pieței muncii din România, pregătirea și formarea profesională (calificarea, recalificarea, perfecționarea) a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, înainte de toate a șomerilor deține o poziție importantă. Calificarea, recalificarea și respectiv, reintegrarea profesională a șomerilor este concepută și realizată ca una din atribuțiile majore ale serviciului public de ocupare a forței de muncă.

Caracteristicile care stau la baza sistemului de recalificare a șomerilor în România sunt[5]:

1. Descentralizarea serviciului public de ocupare, respectiv a celui de formare profesională, în condițiile sporirii responsabilității organismelor locale (teritoriale).

2. Organizarea pregătirii profesionale. Calificarea, recalificarea și perfecționarea pregătirii profesionale a șomerilor este organizat prin: centre proprii de calificare, recalificarea și perfecționare șomerilor, unități de învățământ organizate în condițiile legii pe bază de convenții și/sau protocoale între agențiile de ocupare și formare profesională și ceilalți furnizori de calificare, alte unității – regii autonome, societăți comerciale, alți operatori din sectorul public sau/și privat autorizați pentru a furniza servicii de formare profesională.

3. Gratuitatea serviciului public de formare profesională a șomerilor. Pe întreaga durată în care o persoană fără loc de muncă este înscrisă la agențiile de ocupare și formare profesională și beneficiază de prestații de șomaj (indemnizație de șomaj), ea are dreptul de a participa gratuit la programe de calificare, recalificare, perfecționare profesională.

4. Modularizarea, pe cât posibil, a programelor de formare profesională a șomerilor. Meseriile și activitățile complexe pentru care se introduce sistemul modular se stabilesc de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Agenția Națională pentru Ocupare și Formare Profesională și Ministerul Educației și Cercetării.

5. Parteneriat (tri și multiparteneriat) la nivel național și local. Parteneriatul în materie de ocupare și formare profesională îmbracă forme diverse: tripartitism, în administrarea fondului de șomaj, în general în managementul ocupării și formării profesionale, cofinanțare la nivel local, a unor programe de recalificare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; parteneriat pe bază de convenții sau protocoale între instituțiile serviciului public de formare profesională și prestatorii de astfel de servicii din sectorul privat și respectiv, fundații și/sau ONG-uri care oferă servicii de formare profesională.

Activitatea de calificare, recalificare și perfecționare a șomerilor care este de competența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă este organizat în trei tipuri de cursuri programe și anume cursuri organizate la cererea agenților economici, cursuri organizate pe baza studiilor de prognoză privind evoluțiile viitoare ale pieței muncii în zona respectivă, cursuri organizate la cererea persoanelor interesate.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, și are următoarele obiective principale:

– stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă;

– stimularea încadrării tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ în cadrul unui proces coerent de tranziție de la sistemul educațional la piața muncii;

– prevenirea șomajului;

– stimularea participării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de formare profesională și de evaluare a competențelor dobândite pe alte căi decât cele formale;

– creșterea șanselor de ocupare și a incluziunii sociale a unor categorii de persoane care se confruntă cu dificultăți la încadrarea în muncă prin servicii și măsuri active de stimulare a ocupării;

– protecția persoanelor supuse riscului pierderii locului de muncă în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj;

– protecția salariaților angajatorilor în stare de insolvență, în condițiile prevăzute de Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare;

– facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene și în statele semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și în alte state cu care România a încheiat tratate, acorduri sau convenții.

În anul 2018, obiectivul general în domeniul ocupării forței de muncă, în perspectiva Europa 2020, transpus în Strategia Națională de ocupare 2015-2020 este atingerea unui nivel sustenabil de ocupare a forței de muncă susținut de competitivitate economică, coeziune socială și dezvoltare durabilă[6].

Obiectivele generale și obiectivele specifice asociate acestora stabilite în Strategia Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă conform conceptului de schimbare 2016-2020, sunt:

1. Îmbunătățirea capacității operaționale prin:

– optimizarea relaționării cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă;

– strategia de abordare a angajatorilor.

2. Creșterea capacității administrative prin:

– elaborarea/implementarea unei strategii de resurse umane care să permită furnizarea de servicii flexibile și de calitate;

– rezvoltarea sistemului IT pentru fluidizarea furnizării serviciilor;

– analiza și actualizarea procedurilor operaționale de lucru;

– dezvoltarea de parteneriate cu parteneri sociali, furnizori de servicii, alte instituții publice și actori relevanți;

– creșterea vizibilității instituției, și implicit a serviciilor oferite, în rândul beneficiarilor actuali și potențiali.

Obiectivele specifice ale ANOFM pentru anul 2018, stabilite în contractul de performanță managerială sunt:

– creșterea gradului de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă în concordanță cu locurile de muncă vacante comunicate de angajatori;

– sporirea șanselor de ocupare pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile cum sunt: tinerii, șomerii de lungă durată, persoanele de etnie romă, persoane cu dizabilități, persoane eliberate din detenție, tinerii cu risc de marginalizare socială;

– implementarea măsurilor de prevenire a șomajului și de stimulare a ocupării forței de muncă pentru șomeri, precum și de combatere a marginalizării sociale;

– prevenirea șomajului de lungă durată prin oferirea unei alternative ocupaționale într-o perioadă de maxim 4 luni de la data înregistrării pentru tineri și respectiv 6 luni în cazul adulților;

– reducerea șomajului de lungă durată prin încheierea cu șomerii de lungă durată adulți a unui acord de integrare în muncă, în cel mult 18 luni de la intrarea în șomaj, cu scopul de a facilita tranziția spre ocuparea unui loc de muncă;

– oferirea de oportunități de ocupare și de dezvoltare profesională tinerilor șomeri până în 25 de ani, în primele 4 luni de la înregistrare, prin integrarea în programe de formare profesională, includere în programe de ucenicie la locul de muncă sau de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și plasarea pe locuri de muncă vacante;

– promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, prin includerea în măsuri active și asigurarea altor forme de suport specifice;

– stimularea participării la formare profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;

– acordarea de facilități angajatorilor pentru a încadra persoane din rândul șomerilor – anticiparea pe termen scurt și mediu a tendințelor de schimbare și a evoluțiilor pieței muncii în baza analizelor periodice, prin corelarea informațiilor de pe piața muncii cu cele deținute în evidențele proprii;

– consolidarea capacității administrative a ANOFM prin creșterea gradului de pregătire a personalului propriu și identificarea nevoii de externalizare a unor servicii, precum și stabilirea unor aranjamente de cooperare formală sau informală cu actori relevanți de pe piața muncii;

– absorbția Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în conformitate cu Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, în vederea finanțării din surse complementare Bugetului asigurărilor pentru șomaj a măsurilor active de ocupare, inclusiv prin accesarea fondurilor Inițiativei Locuri de Muncă pentru Tineri în vederea implementării Garanției pentru Tineri 2017-2020 în România.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale stabilește modul de înființare și funcționare a centrelor de calificare, recalificare și perfecționare a pregătirii profesionale a șomerilor. Calificarea, recalificarea și pregătirea profesională a șomerilor se organizează de către agențiile naționale pentru ocuparea forței de muncă, după cum urmează:

– prin centre proprii de calificare, recalificare și perfecționare a șomerilor;

– prin unități de învățământ organizate potrivit legii;

– prin alte unități – regii autonome, societăți comerciale, alți agenți de stat sau particulari autorizați potrivit legii.

Pentru înființarea unui centru de calificare, recalificare și perfecționare a șomerilor trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiți[7]:

– la nivelul județului să existe cerințe pentru calificare, recalificare sau perfecționare pregătirii profesionale a cel puțin 500 de persoane (cursanți) care beneficiază, potrivit legii, de această formă de protecție socială;

– să existe condiții materiale corespunzătoare pentru desfășurarea activității de pregătire profesională.

Centrele de calificare, recalificare și perfecționare au următoarele atribuții[8]:

– organizează cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare în meserii sau activități cerute pe piața muncii pentru șomerii selectați, orientate profesional și recomandați de agențiile pentru ocuparea forței de muncă;

– organizează aceste cursuri, la cererea agenților economici și a altor unități interesate;

– execută la cerere, prestații de asistență metodologică de specialitate pentru cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare care se desfășoară în unități;

– execută programe și documentații de instruire, precum și expuneri de teme pentru aceste unități;

– participă, la solicitarea organelor de specialitate ale administrației publice locale, la elaborarea de studii și prognoze privind piața muncii pe meserii, profesii și activități.

Înscrierea șomerilor la cursurile de calificare, recalificare sau perfecționare se face la agenția pentru ocuparea forței de muncă. La înscriere candidații vor prezenta următoarele acte: cerere, certificate de naștere (copie), certificate de absolvire a școlii generale sau altei forme de învățământ absolvită după școala generală, act medical din care să rezulte starea sănătății și că sunt apți pentru exercitarea meseriei respective, chitanța de achitare a taxei de școlarizare pentru cursanții care nu sunt șomeri.

Planurile și programele de pregătire pentru calificarea sau recalificare într-o meserie se elaborează de către furnizorii de servicii de formare profesională autorizați și de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Persoana care primește indemnizația de șomaj cuprinsă la diferite forme de pregătire profesională are, potrivit legii, următoarele drepturi și obligații[9]:

Drepturi:

– să primească indemnizația de șomaj în continuare până la data repartizării în muncă ori a începerii unei activități autorizate;

– să beneficieze de drepturile de asigurări sociale stabilite de lege pentru persoanele încadrate în muncă;

– să beneficieze gratuit de rechizite și materiale de instruire și să primească în folosință material;

– să se retragă de la curs pentru a se încadra în muncă sau a începe o activitate autorizată, dovedite cu adeverință de încadrare, respectiv autorizație de funcționare, sau dacă starea sănătății, dovedită cu acte medicale, nu permite continuarea cursului;

– să beneficieze conform legii de haine și echipamente de protecție pe timpul instruirii practice.

Obligații:

– să respecte angajamentul încheiat cu agenția pentru ocuparea forței de muncă;

– să frecventeze cursul conform orarului stabilit;

– să respecte normele de protecție a muncii și disciplina muncii pe durata cursului;

– să restituie cheltuielile de pregătire, dacă, după absolvire, refuză, fără motive temeinice, repartizarea în muncă.


[1] C. Bratu, Dreptul muncii, Ed. Art Print, București, 2001, p. 175.

[2] E. Vieriu, Tratat de dreptul muncii, Ed. Pro Universitaria, București, 2016, p. 260.

[3] A. Țiclea, Tratat de Dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 226.

[4] Idem, p. 227.

[5] E. Vieriu, op. cit., p. 316.

[6] ANOFM, Raport de activitate pe anul 2018, pp. 3-4, https://www.anofm.ro/upload/5798/ Raport__activitate_2018 ANOFM.pdf, accesat la data de 28.06.2018.

[7] S. Ghimpu, A. Țiclea, C. Tufan, Dreptul securității sociale, Ed. All Beck, București, 1998,  pp. 330-331.

[8] A. Athanasiu, Dreptul securității sociale, Ed. Actami, București, 1995, pp. 87-88.

[9] S. Ghimpu, A. Țiclea, C. Tufan, op. cit., pp. 340-341.

Reflecții în legătură cu ocuparea forței de muncă în România și Uniunea Europeană was last modified: octombrie 4th, 2019 by Eufemia Vieriu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Eufemia Vieriu

Eufemia Vieriu

Este conferenţiar univ. dr., doctor în drept, specializarea dreptul muncii şi protecţiei sociale, coordonator de doctorat, avocat.
A mai scris: