Răspunderea persoanei fizice autorizate și a întreprinderii individuale

Considerații introductive

Persoana fizică autorizată și întreprinderea individuală își regăsesc reglementarea în O.U.G. nr. 44/2008[1] și reprezintă soluții gândite de către legiuitor pentru micul antreprenor. Regimul juridic al persoanei fizice autorizate a avut o evoluție interesantă odată cu adoptarea O.U.G. nr. 44/2008, care a înlocuit Legea nr. 300/2004[2], în special prin introducerea conceptului de întreprindere individuală, structură bine-venită, dar care, încă de la început, a creat o serie de confuzii.

Persoana fizică autorizată reprezintă, în conformitate cu art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008, „întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă”, iar întreprinderea individuală reprezintă „întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică” [art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 44/2008].

Dacă inițial, când a fost adoptată O.U.G. nr. 44/2008, între persoana fizică autorizată și întreprinderea individuală exista o diferență semnificativă și anume doar întreprinderea individuală putea angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, ulterior prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 46/2011 pentru modificarea și completarea art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale[3], această diferență a dispărut, atât persoana fizică autorizată cât și întreprinderea individuală având posibilitatea să angajeze terțe persoane cu contract individual de muncă.

Ulterior, este adoptată Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale[4] și a fost făcută o distincție clară între cele două forme de organizare a comerciantului persoană fizică și anume persoana fizică autorizată poate actualmente angaja cel mult 3 persoane cu contract individual de muncă și poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN, iar întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN și poate angaja cel mult 8 salariați, terțe persoane, cu contract individual de muncă[5].

Atât persoana fizică autorizată, cât și întreprinzătorul titular al întreprinderii individuale pot colabora cu terțe persoane fără a fi considerați angajați ai acestora, motiv pentru care nu se poate pune problema antrenării unei răspunderi disciplinare, specifice dreptului muncii[6].

Astfel, la acest moment, diferența dintre persoana fizică autorizată și întreprinderea individuală este bine conturată, riscul de confuzii a fost înlăturat, antreprenorii având o reprezentare clară a avantajelor și dezavantajelor fiecărei forme de organizare.

Răspunderea patrimonială a persoanei fizice autorizate și a întreprinderii individuale

Una dintre cele mai importante probleme identificate în derularea activității persoanei fizice autorizate și a întreprinderii individuale o constituie răspunderea patrimonială a acestora.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, care statuează faptul că „titularul PFA răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului”. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 31, art. 32 și ale art. 2.324 alin. (3) C. civ. Cu privire la întreprinderea individuală, art. 26 alin. (1) O.U.G. nr. 44/2008 prevede faptul că „persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile”.

Art. 31 alin. (3) C. civ. descrie următoarele patrimonii de afectațiune: masele patrimoniale fiduciare, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii.

Patrimoniul de afectațiune reprezintă, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 44/2008, masă patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului ce conține integralitatea drepturilor și obligațiilor afectate exercitării unei activități economice. Patrimoniul de afectațiune se constituie fie prin declarație scrisă fie, după caz, prin acordul de constituire sau printr-un un act adițional la acesta.

Existența unui patrimoniu de afectațiune reprezintă în concret punctul de plecare în stabilirea modalității de recuperare a creanțelor de către creditori. Constituirea unui patrimoniu de afectațiune este în esență și un răspuns relativ la modalitatea în care, în organizarea afacerii, persoana fizică autorizată și întreprinzătorul individual înțeleg să își stabilească prioritățile în relația cu creditorii lor.

Creditorii persoanei fizice autorizate și ai întreprinderii individuale trebuie să urmărească, în primul rând, bunurile care fac parte din patrimoniul de afectațiune și, în subsidiar, celelalte bunuri ale debitorului, în situația în care bunurile din patrimoniul de afectațiune nu sunt suficiente pentru acoperirea creanței. În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 2.324 alin. (3), care prevăd faptul că: acei creditori „ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului”.

Creditorii personali ai titularului persoanei fizice autorizate nu vor putea urmări însă bunurile care fac obiectul patrimoniului de afectațiune, acestea putând fi urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu activitatea persoanei fizice autorizate[7].

O altă problemă identificată în practică este situația înstrăinării de către persoana fizică autorizată a unui bun ce face parte din patrimoniul de afectațiune – problema frecvent ridicată fiind legată de necesitatea sau nu a acordului soțului titularului persoanei fizice autorizate. Prin Decizia nr. 1072 din 31 martie 2009, ICCJ a apreciat că „persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică, distinct de cel al persoanei fizice și că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectațiune distinct de cel al persoanei fizice”[8].

Art. 728 C. pr. civ. reglementează situația particulară a bunurilor destinate exercitării ocupației sau profesiei debitorului și reia în primul alineat același raționament al art. 2.324 C. civ. în prima teză. Astfel, „bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective”. În a doua teză a acestui alineat regăsim totuși o chestiune de nuanță ușor diferită în sensul că pot fi supuse urmăririi silite bunurile care nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană fizică, numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor.

Cu alte cuvinte, în absența constituirii unui patrimoniu de afectațiune creditorii personali pot urmări orice bun din patrimoniul persoanei fizice cu excepția bunurilor care sunt în strânsă legătură cu exercitarea profesiei[9].

În contextul în care în practică au existat numeroase discuții relative la posibilitatea reală de a executa sau nu celelalte bunuri ale debitorului titular al unei persoane fizice autorizate în condițiile în care bunurile din patrimoniul de afectațiune nu ar fi îndestulătoare pentru satisfacerea creanței, cel puțin pentru creanțele fiscale legiuitorul a tranșat această problemă prin adoptarea Legii nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare[10], care, prin art. I pct. 8, modifică textul art. 23 alin. (3) C. pr. fisc., prevede faptul că „persoana fizică care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, răspunde pentru obligațiile fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei sau activității cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creanțelor fiscale, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, art. 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 – Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile”.

Înainte de intervenția acestei modificări art. 23 alin. (3) C. pr. fisc. prevedea următoarele: „Persoana fizică care desfășoară o profesie liberă răspunde pentru obligațiile fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creanțelor fiscale, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, art. 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile”.

Astfel, prin modificare legislativă mai sus citată sunt incluse în această categorie, alături de persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală și persoanele care s-au organizat sub una dintre formele reglementate de O.U.G. nr. 44/2008[11].

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Publicată în M. Of. nr. 328 din 25 aprilie 2008.

[2] Publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004.

[3] Publicată în M. Of. nr. 350 din 19 mai 2011.

[4] Publicată în M. Of. nr. 828 din 19 octombrie 2016.

[5] A se vedea: Ioana Maria Costea, Drept financiar. Note de curs, ed. a 6-a, revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 106; Carmen Tamara Ungureanu, Ionuț-Alexandru Toader, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2019, p. 534.

[6] Ionuț-Alexandru Toader, The disciplinary liability of the public notary, în Anuarul Universității „Petre Andrei” din Iași, Fascicula: Drept, Științe Economice, Științe politice, Tomul 18, Decembrie, Ed. Lumen, Iași, 2016, p. 68.

[7] Art. 2.324 alin. (4) C. civ. – „Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului”.

[8] ICCJ, secția comercială, Decizia nr. 1072 din 31 martie 2009 disponibilă pe pagina de internet http://www.scj.ro/1093/Detalii-urisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value= 83133.

[9] Radu Chiriță, Răspunderea pentru obligațiile fiscale în cazul PFA, ÎI, ÎF. Implicațiile art. 23 C. proc. fiscală, articol disponibil online pe pagina de internet https://www.chirita-law.com/raspunderea-pentru-obligatiile-fiscale-in-cazul-pfa-ii-if-implicatiile-art-23-c-proc-fiscala/.

[10] Publicată în M. Of. nr. 1266 din 21 decembrie 2020.

[11] Radu Chiriță, Răspunderea pentru obligațiile fiscale în cazul PFA, ÎI, ÎF. Implicațiile art. 23 C. proc. fiscală, articol disponibil on line pe pagina de internet https://www.chirita-law.com/raspunderea-pentru-obligatiile-fiscale-in-cazul-pfa-ii-if-implicatiile-art-23-c-proc-fiscala/.

Răspunderea persoanei fizice autorizate și a întreprinderii individuale was last modified: iulie 29th, 2021 by Olga-Andreea Urda

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Olga-Andreea Urda

Olga-Andreea Urda

Este lect. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, avocat în Baroul Iaşi.
A mai scris: