Propunere de lege ferenda privind unificarea noțiunilor de caz fortuit și forță majoră într-un singur concept
Gabriel Tița-Nicolescu - octombrie 1, 2016A proposal for a lege ferenda on unifying the Act of God (fortuity) and force majeure under the same concept
This work proposes a comparative approach of two liability-exempting cases dealt with de lege lata in the positive Romanian law, namely the Act of God (fortuity) and the force majeure; these two frequent and ”classical” exempting circumstances are approached expressly by the new Romanian Civil Code as well, as they used to be in the previous Civil Code of 1864 (in a more succinct, confusing and vague manner unlike the current civil code). Nevertheless, although currently the law provides definitions for the two concepts, as well as the consequences of their occurrence, we cannot ignore that, in practice, there may arise debates and controversies concerning the scope of each of them. However, under the new civil code, the legal effects borne by an Act of God, or by force majeure respectively, may differ substantially and in a determining manner in terms of civil liability, particularly when it comes to tort liability.
Therefore, we will have a comparative overview of these two concepts, mainly from a tort liability perspective, in order to give grounds and justify a proposal of lege ferenda which we find highly necessary, as well as to clarify, following years of controversies, the concept and consequences of the unforeseeable and insuperable event that exonerates parties from civil liability. It is obvious that such an approach will be done by comparison with the relevance of such exempting cases in contract civil liability, as well as by referring to comparative law and relevant European codes.
Keywords: civil liability, fortuity, force majeure, liability-exempting cases
Considerații prealabile necesare privind cazul fortuit și forța majoră
Potrivit art. 1.351 alin. 1 NCC intitulat „Forța majoră și cazul fortuit”, dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.
Prealabil, trebuie să punctăm, în opinia noastră, câteva aspecte, pentru a înțelege mai bine conceptele cu care lucrăm aici.
Prima chestiune pe care o observăm din reglementarea legală este aceea că cele două cauze exoneratoare de răspundere sunt abordate împreună; de altfel, întregul articol, care mai conține încă trei alineate, face referire, în continuare, la ambele ipoteze. Abordarea unitară este firească, în opinia noastră, date fiind asemănările profunde care există între cele două noțiuni cu care lucrăm aici, asemănări care fac dificilă, în practică, delimitarea lor. Totuși, legea foloseşte ambii termeni, atât cazul fortuit cât şi forţa majoră, ceea ce înseamnă că cele două noţiuni nu sunt sinonime; noţiunile nu mai sunt sinonime, după părerea noastră, spre deosebire de reglementarea anterioară, unde, în mod frecvent, cazul fortuit era asimilat forței majore, nici în materie de răspundere contractuală şi nici în materie de răspundere civilă delictuală. Trebuie însă să admitem că între cele două noţiuni există asemănări şi deosebiri importante, pe care le vom dezbate în acest articol; înainte însă, vom defini cele două noţiuni, apoi le vom aborda prin comparaţie, orice altă modalitate de dezbatere nefiind, în opinia noastră, lămuritoare, dată fiind confuzia care se face frecvent între cele două cauze exoneratoare de răspundere.
A doua precizare care se impune a fi făcută este aceea că această cauză de exonerare (mai exact cele două cauze de exonerare) sunt incidente atât în materia răspunderii contractuale, cât și în materia răspunderii delictuale, chiar dacă, în concret, există anumite criterii de apreciere diferite în fiecare dintre cele două forme de răspundere.
În al treilea rând, sub aspectul naturii juridice a celor două cauze exoneratoare de răspundere, există, în doctrină, cu privire la acestea, păreri contradictorii, în sensul că forța majoră și cazul fortuit ar elimina din ecuația principiului răspunderii delictuale, fie vinovăția, fie legătura de cauzalitate. În ceea ce ne privește, sub acest aspect, considerăm că o abordare corectă trebuie sa plece de la însăși terminologia folosită de lege, în sensul că cele două evenimente sunt cauze exoneratoare de răspundere, pur și simplu, nefiind deloc oportun să încercăm să despicăm firul în patru, fără riscul iminent de a greși.
Apoi, trebuie să mai observăm și faptul că, după ce definește, separat (dar în cadrul aceluiași articol) cele două noțiuni, Codul civil instituie, cu caracter de principiu, și o regulă de raportare a efectelor acestora, însă, în mod inexplicabil, neproductiv și inconsecvent, doar în materie contractuală; astfel dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră. Raportul nu este valabil și în sens invers, întrucât pot exista situaţii în care cazul fortuit nu exonerează de răspundere contractuală, ci numai forţa majoră.
În fine, tot aici mai trebuie menționat și faptul că aplicabilitatea forței majore și a cazului fortuit ca situații exoneratoare de răspundere nu este absolută; ele, sau, mai exact, efectele acestor două evenimente pot fi înlăturate atunci când legea (sau convenția părților, dacă vorbim despre răspunderea contractuală) le înlătură.
Forța majoră
Forţa majoră este un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil care înlătură răspunderea persoanei care a produs paguba.
Așadar, în primul rând, potrivit legii, evenimentul invocat ca forță majoră trebuie să fie cu totul străin, extern de persoana care cauzează prejudiciul, să nu fie sub nicio formă sub controlul acesteia. Apoi, evenimentul în discuție trebuie să fie surprinzător, neașteptat, să nu poată fi prevăzut de nicio persoană, oricât ar fi fost de prudentă în acțiunile sale. A treia condiție legală cere imperativ ca evenimentul să fie absolut invincibil și inevitabil, astfel că nicio persoană nu l-ar fi putut evita și nu ar fi putut înfrânge efectele acestuia; este necesar, așadar, din acest punct de vedere, ca împrejurarea respectivă să fie absolut insurmontabilă, ceea ce înseamnă că, în condițiile în care, cu eforturi sau costuri suplimentare, efectele puteau fi evitate sau înlăturate (chiar dacă evenimentul a fost cu adevărat extern și imprevizibil), nu se mai poate invoca incidența forței majore (deducem acest lucru din folosirea cuvântului „absolut”, care exclude orice posibilitate de exonerare a răspunderii în cazul în care caracterul invincibil și inevitabil ar fi doar relativ).
Toate aceste trei elemente se apreciază in abstracto, după tipul obiectiv al unui om suficient de diligent; cu alte cuvinte, aprecierea caracteristicilor forței majore nu se face in concreto, adică după o anumită persoană care are o anumită pregătire într-un domeniu, pregătire ce i-ar fi permis, într-un caz dat, să prevadă, să evite sau să învingă efectele forței majore.
Cauzele de forţă majoră sunt mai puţine decât cazurile fortuite şi, în general, asupra acestora nu există discuţii, spre deosebire de cazul fortuit. Sunt, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, cazuri de forţă majoră: cutremurul, inundaţiile, incendiul, grindina, vântul puternic, căderile masive de zăpadă, catastrofele naturale şi orice împrejurări cu consecințe grave cauzate de fenomene meteorologice extreme; în fine, mai pot fi reţinute în categoria forţei majore, războiul, dar şi embargoul[1]. În aceeași măsură, dacă vorbim despre răspunderea contractuală, spre deosebire de cazul fortuit (când se recomandă, pentru a se evita orice divergenţe, enumerarea împrejurărilor care se constituie în caz fortuit), forţa majoră nu trebuie definită, nu trebuie exemplificată şi nici măcar nu trebuie prevăzută ca atare în contract drept cauză exoneratoare de răspundere. Aceasta operează, aşa cum s-a arătat în practica judiciară, „în puterea legii, fără a fi necesar să fie prevăzută în contract sau într-un act normativ”[2]. Concluzia este că forța majoră este o cauză exoneratoare de răspundere absolută.
Cazul fortuit
Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs (art. 1.351 alin. 3 NCC).
Așadar, ca și forța majoră, cazul fortuit este o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat care desființează, în mod obiectiv, orice legătură cauzală (sau, într-o altă viziune doctrinală, înlătură orice culpă din partea debitorului), cu consecinţa exonerării de răspundere pentru prejudiciile cauzate[3]. În schimb, nu se mai cere, în cazul fortuit, cerința caracterului extern al evenimentului, și nici caracterul absolut invincibil și inevitabil, elemente specifice definitorii ale forței majore.
Marea majoritate a autorilor a clasificat cazul fortuit în două tipuri, și anume, evenimente intrinseci și evenimente extrinseci. În prima categorie, evenimentul ar ține chiar de persoana care a produs paguba sau de un defect ascuns al bunului său (pe care nu îl cunoștea nimeni), ori de un fapta unui animal căruia nu îi putea prevedea reacțiile. În cea de-a doua categorie ar intra împrejurările cu totul externe de persoana celui care a produs paguba, ca și în cazul forței majore, dar care nu îndeplinesc caracterul absolut invincibil și inevitabil, așa cum se cere la forța majoră. Prin urmare, această a doua varietate de caz fortuit ar putea crea confuzii mai mari cu forța majoră, întrucât cele două cauze exoneratoare de răspundere au în comun elementul cu adevărat extern de persoana care a produs prejudiciul. Sub acest aspect, literatura juridică şi practica judiciară a exemplificat cu fenomene naturale sau meteorologice (alunecări de teren, ploi torențiale), dar care nu întrunesc caracteristicile forței majore. În schimb, s-a reţinut, în practica judiciară, că lipsa sumelor de bani necesare unei societăţi pentru plata dividendelor către asociaţi nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere nici măcar sub forma cazului fortuit[4]. În ceea ce ne privește, suntem sceptici în a afirma că un caz fortuit mai poate îmbrăca, față de actualele dispoziții legale, cele două forme de manifestare. O astfel de clasificare ar fi putut fi făcută pe vechiul cod civil, însă nu și în prezent, când noul cod civil definește distinct trăsăturile caracteristice ale forței majore și ale cazului fortuit. În opinia noastră, orice eveniment cu adevărat extern poate constitui, întotdeauna, un caz de forță majoră, iar nu și un caz fortuit.
[1] În unele cazuri, actul normativ special poate stipula suplimentar (deși, având în vedere natura juridică a forței majore, nu trebuie să o facă) exonerarea de răspundere pentru caz de război, cum ar fi, de pildă, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare. Potrivit textului de lege citat, „operatorul este exonerat de răspundere dacă acesta face dovada că dauna nucleară este rezultatul direct al unor acte de conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate”.
[2] Decizia C.S.J., s. com., nr. 414/2000, în Revista de Drept Comercial nr. 12/2000, p. 190.
[3] Dicționarul exemplificativ al limbii române definește cuvântul fortuit ca fiind un eveniment ce are loc pe neașteptate, întâmplător, inopinat, accidental. Trebuie să amintim aici și o definiție din dreptul comparat, definiție care nouă ni s-a părut extrem de simplă și, în același timp, de cuprinzătoare: „A fortuitous event is one that, at the time the contract was made, could not have been reasonably foreseen” (art. 1.875 Codul civil din Louisiana). Așadar, potrivit legii americane, cerința esențială este ca împrejurarea să nu fi fost în mod rezonabil prevăzută (întrezărită) la momentul încheierii contractului.
[4] Decizia C. Ap. Braşov, s. com., nr. 258/A/2000, în Revista de drept comercial nr. 12/2000, p. 194.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.