Probleme privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin măsuri provizorii

- septembrie 1, 2025

Cu privire la condițiile stabilite de lege pentru înființarea măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală și procedura de soluționare a cererii de înființare a acestor măsuri, interpretarea sistematică și corelarea normelor speciale de procedură adoptate în materia drepturilor de proprietate intelectuală prin legi speciale (Legea nr. 84/1998, Legea nr. 129/1992, Legea nr. 64/1991, Legea nr. 8/1996) și prin dispozițiile art. 979 alin. (1) și (4) C. pr. civ. cu normele procesuale de drept comun din materia ordonanței președințiale, în special cele ale art. 997 alin. (1) și art. 999 C. pr. civ., suscită interpretări doctrinare și jurisprudențiale diferite, cu consecința refuzului sistematic de a aplica instrumente legale ce permit stoparea rapidă și eficientă a presupuselor fapte ilicite de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală până la soluționarea pe fond a acțiunii în contrafacere (care poate dura ani de zile).

Majoritatea hotărârilor judecătorești confundă regimul juridic aplicabil cererii de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, stabilit în mod expres prin art. 979 C. pr. civ., cu regimul juridic de drept comun din materia cererii de ordonanță președințială. Practica judiciară consacrată este în sensul că procedura special reglementată prin art. 979 C. pr. civ. este „asimilată” de procedura de drept comun din materia ordonanței președințiale (art. 997 și urm. C. pr. civ.).

Prezentul studiu argumentează că normele speciale de procedură reglementate în mod expes în materia drepturilor de proprietate intelectuală pot fi corect înțelese, interpretate și aplicate numai dacă, în procesul de interpretare a legii, instanțele judecătorești, avocații, sau orice alți interpreți ai acesteia, respectă principiul specialia generalibus derogant, regula de interpretare logică a normelor legale actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (norma juridică trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu sensul înlăturării ei de la aplicare), precum și principiul interpretării dreptului intern în lumina textului și a finalității Directivei nr. 48/2004 (prin care, pentru prima dată au fost adoptate de către legiuitorul european norme de procedură pentru înființarea măsurilor provizorii de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală), pentru a da deplină eficacitate dreptului Uniunii și a atinge scopul adoptării Directivei.

Studiul pune în discuție câteva probleme din practica judiciară privitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor speciale ale art. 979 alin. (1) și art. 979 alin. (4) C. pr. civ. și a dispozițiilor de drept comun prevăzute de art. 997 alin. (1) și art. 999 C. pr. civ.:

– Dacă normele de procedură civilă din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt norme speciale de procedură, cu o sferă de aplicare restrânsă la măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, pe când normele de procedură din materia ordonanței președințiale sunt norme de procedură generale, aplicabile în toate cazurile și materiile, dacă legea nu prevede altfel?

– Dacă actuala jurisprudență a instanțelor române încalcă principiul de interpretare specialia generalibus derogant? Dacă principiul specialia generalibus derogant permite instanțelor judecătorești ca, sub aspectul condițiilor cumulative pentru instituirea măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală, astfel cum sunt reglementate (complet) prin art. 979 alin. (1) C. pr. civ., să completeze norma specială de procedură cu prevederile normei generale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. pr. civ., în lipsa unei dispoziții legale exprese de trimitere, care să permită o astfel de completare?

– Dacă actuala practică judiciară actuală încalcă prevederile art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004 privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală și nu permite atingerea scopului Directivei de a asigura un nivel ridicat de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace rapide și eficiente care să prevină sau să stopeze „orice încălcare” a unui drept de proprietate intelectuală?

– Care sunt soluțiile normative adoptate în Franța și Italia pentru transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004? Există în aceste țări proceduri special reglementate care permit apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin înființarea măsurilor provizorii în toate cazurile de încălcare a acestor drepturi sau procedura este aplicabilă numai în cazurile „grabnice”, în care titularul dovedește „urgența” măsurilor?

1. Calificarea corectă a normelor de procedură supuse interpretării, în raport de criteriul „întinderii câmpului de aplicare”. Normele de procedură civilă din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt norme speciale de procedură, pe când normele de procedură din materia ordonanței președințiale sunt norme de procedură generale, aplicabile în toate cazurile și materiile, dacă legea nu prevede altfel.

Pentru corecta calificare a normelor procedurale din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală vom face câteva considerații succinte privind contextul și rațiunea edictării prevederilor art. 978 – 979 C. pr. civ., situate în Codul de procedură civilă în Cartea a VI-a „Proceduri speciale”, Titlul IV „Măsuri asigurătorii și provizorii”, Capitolul IV „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”.

Dispozițiile art. 978 – 979 C. pr. civ. reiau prevederile art. 255 alin. (1) – (8) C. civ., prin care legiuitorul a adoptat, în cuprinsul Codului Civil, norme de procedură privind „măsuri provizorii” pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale având ca obiect, între altele, „[…] creația științifică, artistică, literară sau tehnică.” [art. 252 C. civ.[1]].

Titulare ale drepturilor nepatrimoniale pot fi atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, conform prevederilor art. 257 C. civ.[2].

Condițiile de înființare a măsurilor provizorii au fost reglementate prin art. 255 alin. (1) C. civ., ale cărei dispoziții au fost reluate întocmai în cuprinsul art. 979 alin. (1) C. pr. civ.[3].

Conform prevederilor art. 255 alin. (4) C. civ., cererile având ca obiect înființarea „măsurilor provizorii” pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale se soluționează potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială.

Această soluție legislativă a fost reluată în cuprinsul art. 979 alin. (4) C. pr. civ.[4].

Termenul „condiții de înființare” a măsurilor provizorii (nu „condiții de admisibilitate”) considerăm că este singurul corect, acesta fiind utilizat de legiuitor în cadrul fiecărui capitol din Titlul IV al Codului de procedură civilă (din care face parte Capitolul IV privind „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”): art. 953 C. pr. civ. reglementează „condiții de înființare” a sechestrului asigurător; art. 961 C. pr. civ. reglementează „înființarea sechestrului. Condiții” în cazul sechestrului asigurător al navelor civile; art. 973 C. pr. civ. prevede „condiții de înființare” a sechestrului judiciar.

Deși din variile Comentarii ale Codului civil reiese că dispozițiile legale din materia apărării drepturilor nepatrimoniale au fost inspirate din Codul civil elvețian[5], normele de procedură cuprinse în art. 255 C. civ. au la bază prevederile art. 50[6] din Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț[7] („Acordul TRIPS”), prin care a fost reglementată procedura de instituire a măsurilor provizorii rapide și eficiente pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (partea a III-a din Acordul TRIPS, cu denumirea marginală „Mijloace de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, secțiunea 3, intitulată „Măsuri provizorii”).

Directiva nr. 48/2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală[8] a fost adoptată de Statele Membre UE în contextul în care, „din consultările angajate de Comisie cu privire la această chestiune reiese că, în statele membre, și în pofida dispozițiilor Acordului TRIPS, există încă disparități importante în ceea ce privește mijloacele de a impune respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” (par. 7, Preambul), în scopul de a apropia aceste legislații „pentru a asigura un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen, al proprietății intelectuale în cadrul pieței interne” (par. 10, Preambul).

Domeniul de aplicare al Directivei este „cât mai extins posibil, pentru a include toate drepturile de proprietate intelectuală reglementate prin dispozițiile comunitare în materie și/sau de legislația internă a statului membru respectiv.” (par. 13, Preambul).

Normele de procedură prevăzute de art. 255 alin. (1) – (8) C. civ. au fost preluate, în aceeași redactare, cu aceleași soluții normative, în cuprinsul dispozițiilor art. 979 alin. (1) – (8) Cod procedură civilă[9], intrat în vigoare ulterior Codului civil[10].

Scopul legiuitorului, conform dispozițiilor art. 978 C. pr. civ.[11], a fost acela de a asigura, în plan procesual, o reglementare coerentă și unitară a mijloacelor de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, care au o componentă nepatrimonială (drepturi morale) și o componentă patrimonială (drepturi exclusive de exploatare economică a creației intelectuale protejate), având în vedere că încălcarea unui drept de proprietate intelectuală presupune, în majoritatea situațiilor, încălcarea concomitentă a unui drept nepatrimonial și a unui drept patrimonial.

Dacă nu s-ar fi adoptat dispozițiile art. 978 – 979 C. pr. civ., materia apărării drepturilor de proprietate intelectuală pe calea măsurilor provizorii ar fi fost reglementată în mod fragmentar, incoerent, prin norme de procedură disparate și necorelate, prevăzute de fiecare din legile special edictate în materia drepturilor de proprietate intelectuală, fiecare având un conținut juridic diferit.

Incoerența normativă ar fi fost contrară scopului Directivei nr. 48/2004 cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, care a urmărit să asigure un nivel ridicat și omogen de protecție a acestor drepturi în Uniunea Europeană, fără să facă distincție între drepturi de proprietate intelectuală patrimoniale și drepturi de proprietate intelectuală nepatrimoniale, și care a cuprins în sfera sa de aplicabilitate atât drepturile de proprietate industrială, cât și dreptul de autor și drepturile conexe (paragrafele 7, 10, 13, Preambul, Directivă nr. 48/2004)[12].

În același scop de a reglementa în mod coerent și unitar mijloacele de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, prin legile special edictate în materie au fost adoptate norme privind măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor, care pot fi instituite „potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă privitoare la măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”, adică, potrivit dispozițiilor art. 979 alin. (1) – (8) C. pr. civ. [de exemplu, art. 9 alin. (1)[13] și art. 10[14] din O.U.G. nr. 100/2005; art. 103[15] din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice[16]; art. 53[17] din Legea nr. 129/1994 privind protecția desenelor și modelelor[18]; art. 61[19] din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție[20]].

Raportat la criteriul „întinderii câmpului de aplicare”[21], normele de procedură reglementate prin art. 979 alin. (1) – (8) C. pr. civ., care au sfera de aplicabilitate restrânsă la „măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală”, sunt calificate/clasificate ca „norme speciale”.

În raport de același criteriu, normele de procedură din materia ordonanței președințiale cuprinse în art. 997-1002 C. pr. civ., inclusiv normele privind condițiile cumulative „de admisibilitate” prevăzute la art. 997 alin. (1) C. pr. civ., sunt norme generale, aplicabile în toate cazurile și în toate materiile, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

Norma specială de procedură prevăzută de art. 979 alin. (1) C. pr. civ. prevede în mod expres altfel, respectiv stabilește în mod expres anumite „condiții de înființare” a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală:

– dovada calității de titular al dreptului de proprietate intelectuală; măsurile pot fi solicitate și „de orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului”;

– „dovada credibilă” că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acțiuni ilicite, care poate fi actuală sau iminentă;

– „dovada credibilă” că acțiunea ilicită riscă să îi cauzeze un prejudiciu „greu de reparat”;

– condiția ca măsurile solicitate să fie provizorii până la soluționarea pe fond a acțiunii în contrafacere[22].

Sarcina dovezii îndeplinirii acestor condiții revine reclamantului[23].

Aceste cerințe cumulative reglementate prin norma specială de la art. 979 alin. (1) C. pr. civ. sunt diferite de condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, prevăzute de norma generală de la art. 997 alin. (1) C. pr. civ.[24].

* Prezentul studiu are la bază articolul intitulat „Măsurile provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, între reglementarea abstractă și practica judiciară”, publicat în volumul „Dinamica legislativă și realitatea juridică”, Editura Universul Juridic, și prezentarea acestuia în cadrul Sesiunii anuale de Comunicări Științifice, organizate de Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” pe data de 30 mai 2025.

[1] Potrivit dispozițiilor art. 252 C. civ. „Ocrotirea personalității umane”: „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane cum sunt viața sănătatea integritatea fizică și psihică demnitatea intimitatea vieții private libertatea de conștiință creația științifică artistică literară sau tehnică.”

[2] Art. 257 C. civ. „Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice”: „Dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.”

[3] Potrivit art. 979 alin. (1) C. pr. civ. „Măsuri provizorii”: „(1) Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat poate să ceară instanței judecătorești luarea unor masuri provizorii.”

[4] Potrivit art. 979 alin. (4) C. pr. civ.: „Instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acțiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa și termenul în care acțiunea de fond trebuie să fie introdusă, sub sancțiunea încetării de drept a acelei masuri. Dispoziție aliniatului 6 sunt aplicabile.”

[5] Spre exemplu: C. Voicu, Noul cod civil. Comentarii doctrina și jurisprudență, Vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 307.

[6] Potrivit art. 50 din Acordul TRIPS: „1. Autoritățile judiciare vor fi abilitate sa ordone adoptarea de măsuri provizorii rapide și eficiente: a) pentru a împiedica ca un act care aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală să fie comis și, în special, pentru a împiedica introducerea în circuitele comerciale care cad în competența lor de mărfuri, inclusiv de mărfuri importate imediat după vămuirea lor; b) pentru a păstra elementele de proba pertinente referitoare la aceasta pretinsa atingere. 2. Autoritățile judiciare vor fi abilitate sa adopte măsuri provizorii fără ca cealaltă parte să fie ascultată în cazurile în care acest lucru va fi necesar, în special atunci când orice întârziere este de natură să cauzeze un prejudiciu ireparabil deținătorului dreptului sau când exista riscul demonstrabil de distrugere a elementelor de probă. 3. Autoritățile judiciare vor fi abilitate sa pretindă reclamantului să furnizeze orice element de probă rezonabil accesibil pentru a dobândi cu suficientă certitudine convingerea că el este deținătorul dreptului și că s-a adus atingere dreptului său, sau că această atingere este iminentă și să-i ordone să depună o cauțiune sau o garanție echivalentă suficientă pentru a-l proteja pe pârât și a preveni abuzurile. 4. În cazurile în care vor fi fost adoptate măsuri provizorii fără ca cealaltă parte să fi fost ascultată, părțile afectate vor fi avizate despre aceasta, fără întârziere, cel târziu după executarea măsurilor. O revizuire, inclusiv dreptul de a fi ascultat, va avea loc la cererea pârâtului, într-un termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă acestea vor fi modificate, abrogate sau confirmate. 5. Reclamantul va putea fi ținut de către autoritatea care va executa măsurile provizorii să furnizeze alte informații necesare pentru identificarea mărfurilor respective. 6. Fără prejudiciu cu privire la prevederile paragrafului 4, măsurile provizorii luate în baza paragrafelor 1 și 2 vor fi abrogate sau vor înceta să-și producă efectele într-un alt mod, la cererea pârâtului, dacă o procedură legată de o decizie pe fond nu este luată într-un termen rezonabil care va fi stabilit de autoritatea judiciară care a dispus măsurile în cazul în care legislația unui Membru permite aceasta sau, în absența unei astfel de determinări, într-un termen care nu va trebui să depășească 20 zile lucrătoare sau 31 zile calendaristice dacă acest termen este mai lung. 7. În cazurile în care măsurile provizorii vor fi abrogate sau vor înceta să fie aplicabile datorită oricărei acțiuni sau omisiuni a reclamantului, sau în cazurile în care se va constata ulterior că nu a avut loc atingerea sau amenințarea cu atingere a unui drept de proprietate intelectuală, autoritățile judiciare vor fi abilitate sa ordone reclamantului, la cererea pârâtului, sa acorde acestuia din urma o desdăunare corespunzătoare pentru repararea oricărei daune cauzate prin aceste măsuri. 8. În măsura în care o măsura provizorie poate fi ordonată ca urmare a unor proceduri administrative, aceste proceduri vor fi conforme unor principii echivalente în substanța cu cele enunțate în prezenta secțiune.”

[7] Acord publicat în Broșura din 1 ianuarie 1994, accesibil la adresa https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/35721. Acordul TRIPS constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3).

[8] Directiva din 29 aprilie 2004, publicată în JOUE L157 din 30.04.2004, accesibilă la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32004L0048.

[9] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, pusă în aplicare prin Legea nr. 76/2012, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012.

[10] Codul civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată inițial în M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009 și republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 și a fost pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011, publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.

[11]Potrivit dispozițiilor art. 978 C. pr. civ.: „(1) Dispozițiile prezentului capitol reglementează măsurile provizorii necesare pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, indiferent de conținutul lor, patrimonial sau nepatrimonial, și indiferent de izvorul acestora. (2) Măsurile provizorii necesare pentru protecția altor drepturi nepatrimoniale sunt prevăzute la art. 255 din Codul civil.”

[12] Pentru dezvoltări, S. Florea, Reglementarea măsurilor asigurătorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Implicațiile art. 252, 255 și 257 C. civ., publicat în RRDP nr. 6/2011 și S. Florea, Proceduri civile în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Dobândirea apărarea și stingerea drepturilor de proprietate intelectuală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 132-194. Monografia constituie teza de doctorat în Drept procesual civil, scrisă sub îndrumarea Profesorului V.M. Ciobanu, susținută în anul 2012, la Facultatea de Drept a Universității din București, cu calificativul „foarte bine” – summa cum laude.

Atât articolul, cât și monografia au fost scrise anterior adoptării Legii nr. 76/2012 și intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, așadar, anterior adoptării dispozițiilor art. 978 – 979 C. pr. civ.

În aceste două lucrări sunt criticate reglementările anterioare intrării în vigoare a dispozițiilor art. 978 – 979 C. pr. civ. și sunt făcute propuneri de lege ferenda pentru îmbunătățirea legislației în materia mijloacelor de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală.

[13] Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005: „Instanța judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv: a) să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue […].”

[14] Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.U.G. nr. 100/2005: „Măsurile provizorii prevăzute la art. 9 alin. (1)-(4) sunt dispuse de instanţele judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.”

[15] Conform art. 103 din Legea nr. 84/1998: „(1) Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanța judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială […]. (3) Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile codului de procedură civilă privitoare la măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4) Măsurile provizorii pot fi dispuse și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”

[16] Publicată în M. Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020.

[17] Potrivit art. 53 din Legea nr. 129/1992: „(1) Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4) Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”

[18] Publicată în M. Of. nr. 242 din 4 aprilie 2014.

[19] Potrivit art. 61 din Legea nr. 64/1991: „(1) Dacă titularul unui brevet de invenţie sau persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia, sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul său de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4 )Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”

[20] Publicată în M. Of. nr. 613 din 19 august 2014.

[21] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2015, pp. 5-6; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 22-25.

[22] Sunt excluse măsuri precum retragerea din comerț a mărfurilor suspecte ca fiind contrafăcute, acestea fiind măsuri definitive, care pot fi solicitate numai pe calea acțiunii de fond, conform dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 100/2005, care transpun în dreptul intern prevederile art. 10 din Directiva nr. 48/2004; art. 10 este situat în Secțiunea 5 „Măsuri care rezultă dintr-o hotărâre de fond”, în Capitolul II al Directivei.

[23] Aceste condiții se referă la dovezile pe care trebuie să le facă reclamantul. În acest sens, a se vedea M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Ed. Universul Juridic, București 2013, p. 713.

[24] Potrivit dispozițiilor art. 997 alin. (1) C. pr. civ.: „(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivit cu prilejul unei executări.”

Lasă un răspuns

1 2 3