Problematica admisibilității clauzei penale în domeniul raporturilor de muncă în legislația Republicii Moldova
Eduard Boișteanu - octombrie 1, 2019Legislația muncii a Republicii Moldova nu reglementează în mod expres posibilitatea părților contractului individual de muncă de a negocia și introduce în cuprinsul contractului a clauzei penale, aceasta fiind reglementată de Codul civil al Republicii Moldova (în continuare – C. civ. al RM)[1] și având valențele unuia dintre mijloacele de garantare a executării obligațiilor. Astfel, potrivit art. 947 alin. (1) C. civ. al RM, clauza penală este „o prevedere contractuală prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligației, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (penalitate)”. În plus, legiuitorul a prevăzut că „penalitatea poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligației garantate prin clauza penală sau a părții neexecutate, inclusiv sub forma unei dobânzi de întârziere” [art. 947 alin. (3) C. civ. al RM].
În doctrina civilă au fost decelate avantajele și dezavantajele inserării clauzei penale în contracte. Astfel, s-a arătat că stipularea unei asemenea clauze oferă avantajul „de a lăsa la latitudinea părților și nu a instanței de judecată fixarea sumei care reprezintă despăgubirea pentru prejudiciul suferit, părțile cunoscând astfel, de la momentul încheierii contractului, ce și cât le costă dacă nu vor îndeplini obligațiile asumate”[2]. În plus, pentru a obține plata sumei care constituie penalitate este suficient ca creditorul să probeze faptul neexecutării, executării necorespunzătoare sau a celei cu întârziere a obligației[3]. În același timp, clauza penală poate prezenta și unele dezavantaje. De exemplu, în cazul în care debitorul a fost impus – din motive economice sau, dacă vorbim despre raporturile juridice de muncă, din cauză că salariatul reprezintă o parte considerată, în raport cu angajatorul său, mai vulnerabilă din punct de vedere economic – să accepte stabilirea unei sume manifest excesive în clauza penală, ceea ce poate duce la situații inechitabile, cu efecte lezionare pentru el[4]. Per a contrario, în cazul în care respectiva sumă este vădit derizorie, faptul dat va servi ca motiv pentru debitor de a se sustrage deliberat de la executarea obligațiilor.
Clauza penală reprezintă o clauză de modificare directă a regimului legal al răspunderii contractuale, clauză caracterizată prin stabilirea anticipată a prestației sau prin determinarea despăgubirilor pe care creditorul are dreptul să le pretindă de la debitor în situația neexecutării ilicite a contractului[5].
Pentru a percepe corect natura juridică a clauzei penale, se impune scoaterea în relief a funcțiilor acesteia, și anume: a) funcția cominatorie, potrivit căreia clauza penală pune o presiune suplimentară pe debitorul ce ar fi tentat să nu-și execute obligațiile[6]; b) funcția reparatorie, care presupune stabilirea anticipată a despăgubirilor în caz de neexecutare a contractului; c) funcția sancționatorie, care este strâns legată de funcția reparatorie a clauzei penale. Astfel, „prin obligarea debitorului la executarea clauzei penale se repară prejudiciul cauzat creditorului și, deopotrivă, se pedepsește comportamentul ilicit al debitorului, care constă în neexecutarea fără justificare a obligațiilor sale contractuale”[7].
Cu referire la sfera relațiilor juridice de muncă, considerăm că dispozițiile Codului civil al RM cu privire la clauza penală nu sunt aplicabile – în cea mai mare parte – raporturilor de muncă, întrucât contravin specificului acestei categorii de raporturi. Cu titlu de exemplu, clauza penală nu poate să agraveze răspunderea materială a salariatului, iar inserarea unei asemenea clauze specifice nenumite în conținutul contractului individual de muncă va duce la recunoașterea nulității acesteia, pentru că ea poartă un caracter ilegal (abuziv)[8]. În contextul dat, atragem atenția asupra faptului că includerea și activarea clauzei penale în domeniul răspunderii materiale a salariatului sunt împiedicate de dispozițiile art. 327 alin. (2), 333 alin. (2), 336, 341 alin. (1) C. mun. al Republicii Moldova (în continuare – C. mun. al RM)[9], care evidențiază particularitățile regimului juridic al răspunderii materiale a salariaților. În special, legiuitorul moldovean dispune: „Contractul individual și/sau cel colectiv de muncă pot specifica răspunderea materială a părților. În acest caz, răspunderea materială a angajatorului față de salariat nu poate fi mai mică, iar a salariatului față de angajator – mai mare decât cea prevăzută de prezentul cod și de alte acte normative (evid. ns. – E.B.)” [art. 327 alin. (2) C. mun al RM].
Totodată, aplicarea clauzei penale cu privire la răspunderea materială a salariatului nu se justifică nici în cazul în care salariatul nu ar fi defavorizat, ci avantajat[10]. Această concluzie se întemeiază pe următoarele considerente:
a) prejudiciul reprezintă condiția esențială a răspunderii materiale a părților contractului individual de muncă. Potrivit pct. 14 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11/2005 „Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează obligația uneia dintre părțile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți”[11], pentru angajarea răspunderii materiale a salariatului, prejudiciul trebuie să fie: a) efectiv, adică să existe o diminuare a patrimoniului, dar să nu fie evaluat și prin venitul ratat; b) real, ceea ce înseamnă că valorile trebuie să fie obiectiv pierdute, dar nu numai nominal; c) cert, adică trebuie să fie evaluat într-o sumă de bani determinată, nefiind posibilă emiterea ordinului de imputare în baza unor elemente de determinare pe viitor; d) actual, nefiind posibilă imputarea unor plăți care vor surveni, în mod anticipativ; e) direct, să fie cauzat nemijlocit angajatorului (unității). De aici putem deduce că prejudiciul, ca regulă, nu poate fi stabilit ab initio (anterior), ci post factum, după producerea lui, ca urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de salariat[12];
b) legiuitorul moldovean a instituit o procedură anevoioasă pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material ce urmează a fi reparat de salariat. Astfel, potrivit art. 341 alin. (1) C. mun al RM, mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidență contabilă. Însă, până la emiterea ordinului privind repararea prejudiciului, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru a stabili mărimea prejudiciului material și cauzele apariției lui [art. 342 alin. (1) C. mun al RM]. În acest sens, angajatorul trebuie să creeze, prin ordin, o comisie cu participarea specialiștilor în materie. Totodată, pentru stabilirea cauzei apariției prejudiciului material este obligatorie și solicitarea unei explicații în scris de la salariat. Refuzul de a o prezenta se consemnează într-un proces-verbal semnat de câte un reprezentant al angajatorului și, respectiv, al salariaților [art. 342 alin. (3) C. mun. al RM];
c) legiuitorul a statuat modul judiciar de reparare a prejudiciului material cauzat angajatorului. În conformitate cu art. 344 alin. (2) C. mun al RM, dacă suma prejudiciului material ce urmează a fi reținută de la salariat depășește salariul mediu lunar sau dacă a fost omis termenul de o lună pentru emiterea ordinului de imputare a sumei din contul salariatului culpabil care poartă răspundere materială în limitele salariului mediu lunar, reținerea se efectuează conform hotărârii (deciziei) instanței de judecată. Mai mult, în cazul în care angajatorul nu respectă modul stabilit pentru repararea prejudiciului material, salariatul este în drept să se adreseze în instanța de judecată [art. 344 alin. (3) C. mun. al RM]. Așadar, „ca măsură de protecție a salariatului, legiuitorul prevede cenzura instanței cu privire la întinderea prejudiciului și pe cale de consecință excluderea posibilității ca prejudiciul să fie stabilit anticipat”[13].
În ceea ce privește admisibilitatea clauzei penale cu privire la răspunderea materială a angajatorului, doctrina română a înregistrat diverse puncte de vedere. Astfel, pornind de la legislația română care permite stabilirea despăgubirii pentru salariat și pe cale convențională, s-a concluzionat că este admisibilă o clauză penală în contractul individual de muncă, stipulată în favoarea salariatului, prin care părțile prestabilesc dimensiunea răspunderii patrimoniale a angajatorului[14]. Potrivit unui alt punct de vedere, este inadmisibilă inserarea clauzei penale în favoarea salariatului, întrucât art. 253 alin. (1) C. mun. al României[15] prevede că obligația de despăgubire a salariatului se pune în sarcina angajatorului doar în situația în care salariatul a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să-l despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente [art. 253 alin. (2) C. mun. al României]. Având în vedere aceste dispoziții, opinatorul a concluzionat că „dreptul salariatului la despăgubiri nu poate fi prestabilit, putând fi evaluat doar posterior producerii prejudiciului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară”[16]. În plus, s-a arătat că tratamentul diferit al celor două părți ale contractului individual de muncă, în condițiile în care în faza negocierii, încheierii și modificării respectivului contract se află pe poziții de egalitate juridică, nu se justifică[17]. Prin urmare, în cazul în care inserarea unei clauze penale în favoarea angajatorului este inadmisibilă, rezultă că nici salariatul nu poate fi beneficiarul unei astfel de clauze.
Cu referire la problema admisibilității clauzei penale în favoarea salariatului prin prisma legislației moldovenești, venim cu o constatare că, în temeiul art. 328 alin. (2), art. 331 alin. (1) ș.a. C. mun. al RM, este inadmisibilă includerea în conținutul contractului individual de muncă a unei astfel de clauze, fiind imposibilă stabilirea cu anticipație a cuantumului prejudiciului cauzat salariatului.
Așadar, după cum am menționat anterior, conform Codului muncii al RM, evaluarea anticipată a prejudiciului ce poate fi eventual cauzat de către salariat este, în principiu, inadmisibilă. Cu toate acestea, există și situații, de excepție, în care prejudiciul este determinabil, adică el poate fi stabilit anticipat, ceea ce justifică includerea clauzei penale în cuprinsul contractului individual de muncă de către părțile contractante. De exemplu, angajatorul dispune de dreptul de a insera, conform art. 217 alin. (1) lit. g) C. mun. al RM, o clauză penală în domeniul formării profesionale a salariaților, când angajatorul, în virtutea acesteia, obține posibilitatea de a cere de la salariat restituirea cheltuielilor suportate pe durata uceniciei sau formării profesionale continue dacă salariatul demisionează sau este concediat pentru motive disciplinare înainte de expirarea termenului prevăzut de contract. Însă, după cum afirmă un autor român[18], la aceste cheltuieli nu se pot adăuga sume fixe (forfetare), stabilite arbitrar, impuse de angajator, fără nici o justificare economică sau de altă natură și fixate în contractul de ucenicie sau în contractul de formare profesională continuă.
O altă situație, de excepție, în care legislația în vigoare admite aplicarea clauzei penale la înfăptuirea activității de muncă este specificată în H.G. a RM nr. 923/2001 „Cu privire la plasarea în câmpul muncii a absolvenților instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar de stat” (în continuare – H.G. a RM nr. 923/2001)[19]. Astfel, potrivit pct. 3-4 din H.G. a RM nr. 923/2001, absolvenții instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar de stat, care și-au făcut studiile în grupele cu finanțare de la bugetul de stat, au obligația de a lucra timp de 3 ani după absolvire conform repartizării de stat, sub sancțiunea restituirii cheltuielilor pentru instruirea lor în volumul calculat de instituția respectivă de învățământ, în baza Metodologiei de restituire la bugetul de stat a cheltuielilor pentru instruire, aprobată de Guvern[20].
Dar, analizând dispozițiile H.G. a RM nr. 923/2001 și ale art. 217 alin. (1) lit. g) C. mun. al RM, putem constata că legiuitorul nostru a comis următoarele inadvertențe: a) în actele normative citate nu sunt fixate tipurile și volumul de cheltuieli legate de pregătirea (formarea) profesională, ce urmează a fi restituite de către tânărul specialist, salariat sau, după caz, ucenic; b) în textul Codului muncii al RM nu a fost consacrat principiul proporționalității, conform căruia suma de bani ce urmează să fie achitată angajatorului cu titlu de despăgubiri se stabilește proporțional cu perioada nelucrată din termenul prevăzut de contractul de ucenicie sau de contractul de formare profesională continuă; c) principiul proporționalității trebuie să fie consfințit și în textul H.G. a RM nr. 923/2001 în vederea apărării drepturilor și intereselor pecuniare ale tinerilor specialiști.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Republicat în M. Of. al Republicii Moldova, nr. 467-479 din 01 martie 2019.
[2] F. Ludușan, Clauza penală. Conexiuni și diferențe în raport cu alte clauze contractuale, în Dreptul nr. 4/2014, p. 99.
[3] L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 317.
[4] F. Ludușan, op. cit., pp. 99-100; L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 317.
[5] L. Pop, Reglementarea clauzei penale în textele noului Cod civil, în Dreptul nr. 8/2011, p. 12.
[6] P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, ed. a 2-a, revizuită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 556.
[7] L. Pop, op. cit., p. 16.
[8] Al. Țiclea, L. Georgescu, Dreptul muncii, ed. a VI-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 245; I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a IV-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 399; M. Gheorghe, Dreptul individual al muncii. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 171.
[9] M. Of.al Republicii Moldova, nr. 159-162 din 29 iulie 2003.
[10] Printre opiniile existente în doctrina română a fost exprimată opinia potrivit căreia ar fi posibilă, prin excepție, o clauză penală cu privire la răspunderea patrimonială a salariatului, dacă cel în cauză nu ar fi defavorizat, „adică numai când clauza penală își atinge finalitatea principală, de constrângere în executarea drepturilor și, respectiv, de garantare a angajatorului cu privire la executarea obligației, nu și cu privire la repararea prejudiciului”. A se vedea în acest sens: V. Zanfir, Răspunderea patrimonială a salariaților și funcționarilor publici, Ed. Tribuna Economică, București, 2005, p. 115. Nu excludem ca autorul citat să fi dorit a sublinia, în așa mod, faptul că, în cazul clauzei penale cu privire la răspunderea patrimonială a salariatului, prevalează funcția cominatorie a acesteia față de cea reparatorie.
[11] http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=312 (accesat pe 18.07.2019).
[12] Al. Țiclea, Interdicția clauzei penale de agravare a situației salariatului, în Revista română de dreptul muncii nr. 1/2012, p. 95.
[13] C. Bențe, Considerații privind clauza penală în contractul individual de muncă, în Revista română de dreptul muncii nr. 4/2015, p. 31.
[14] I.T. Ștefănescu, op. cit., p. 914; O. Macovei, Conținutul contractului individual de muncă, Ed. Lumina Lex, București, 2004, pp. 325-326; A.G. Uluitu, Inadmisibilitatea, de regulă, a clauzei penale în contractul individual de muncă, în Revista română de dreptul muncii nr. 1/2008, p. 21.
[15] https://www.codulmuncii.ro/titlul_11_2.html (accesat pe 18.07.2019).
[16] C. Nenu, Contractul individual de muncă, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 231.
[17] Ibidem.
[18] Al. Țiclea, op. cit., p. 96.
[19] M. Of. al Republicii Moldova, nr. 108-109 din 06 septembrie 2001. În procesul exercitării controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională a RM a pronunțat Hotărârea nr. 11/2009, subliniind că H.G. a RM nr. 923/2001 nu contravine dispozițiilor art. 35 alin. (1), art. 43, art. 44 din Constituție, care garantează dreptul la învățătură și la libera alegere a muncii și interzic munca forțată, precum și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948, art. 8 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat la 16 decembrie 1966, art. 2 din Convenția OIM nr. 29 privind munca forțată și obligatorie, adoptată la 28 iunie 1930.
Forul constituțional a mai relevat că: „În sensul normelor constituționale și internaționale, libertatea muncii include dreptul persoanei de a-și alege după propria voință munca (profesia, ocupația) și locul muncii, precum și dreptul de a nu munci și de a-și continua studiile postuniversitare (masterat, doctorat), însă nu presupune libertatea de a nu executa obligațiile asumate la momentul încheierii contractului-tip (privind realizarea studiilor în instituțiile de învățământ superior și mediu de specialitate (la zi) în grupele cu finanțare bugetară și plasarea tinerilor specialiști în câmpul muncii) între persoane și instituția de învățământ și, implicit, de a nu restitui statului cheltuielile pentru studii”. S-a arătat, de asemenea, că H.G. a RM nr. 923/2001 nu limitează exercitarea drepturilor și obligațiilor prevăzute de legislația muncii, deoarece nu are incidență directă asupra raporturilor juridice de muncă, ci urmărește asigurarea executării obligațiilor asumate prin contract.
[20] În practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a pus în discuție problema compatibilității cu stipulațiile Convenției europene pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale a obligației unui medic militar de a rămâne în serviciu o anumită perioadă, atunci când a beneficiat de cursuri universitare și formare profesională ulterioară din contul bugetului de stat, și de a plăti statului o despăgubire în cazul în care părăsește anticipat funcția ocupată. Astfel, în cauza Panteleimon Lazaridis c. Greciei, forul european a hotărât că, prin impunerea acestei obligații, nu au fost încălcate prevederile Convenției, având în vedere faptul că reclamantul a beneficiat de gratuitatea cursurilor universitate și a cursurilor de specializare, costurile fiind suportate din bugetul de stat, și, totodată, a fost remunerat în perioada de formare profesională. Însă, statul nu poate pretinde la restituirea drepturilor salariale încasate în perioada de formare profesională, caz în care nu ar fi îndeplinită condiția cuantumului rezonabil al despăgubirilor stabilit de forul european în spețele Panteleimon Lazaridis c. Greciei și Chitos co. Greciei. A se vedea pentru dezvoltări R. Anghel, Hotărâri CEDO relevante în materia raporturilor de muncă și asigurărilor sociale. Comentarii și jurisprudență națională, Ed. Rosetti International, București, 2016, pp. 19-25.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.