Practica neunitară a instanțelor de judecată în cauzele de fond funciar

Referitor la practica judiciară în domeniul constatării nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate se remarcă faptul potrivit căruia motivul cel mai frecvent pentru care s-au admis cererile în constarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, republicată, l-a constituit lipsa cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, situație care se circumscrie art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, ce prevede că sunt nule absolut actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri.

Am observat, totodată, fără să înțelegem raționamentul juridic, că Judecatoria Alba Iulia și Tribunalul Alba, dar și alțe instanțe au apreciat că tardivitatea cererii de reconstituire nu se regăsește între cazurile de nulitate absolută menționate în art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997[9].

Tot cu ocazia constatării nulității absolute a titlului de proprietate, la cererea unuia dintre moștenitorii care au fost omiși din titlu, deși formulase cerere de reconstituire alături de comoștenitorul său, am observat că instanțele au reținut ca sancțiune nulitatea relativă, motivându-se că interesul protejat este unul privat cu toate consecințele care decurg dintr-o astfel de calificare și aratând că situația nu se circumscrie cazului de nulitate prevăzut de art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, care se referă la emiterea titlului în favoarea unei persoane care nu era îndreptățită la reconstituire, întrucât moștenitorul pe numele căruia s-a emis titlul era, la rândul său, persoană îndreptățită, chiar dacă nu într-o cotă majoritară[10].

Alte instanțe au dispus constatarea nulității absolute parțiale a titlului, considerându-se aplicabil art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, cu consecința includerii reclamantei, alături de pârât, pe titlul de proprietate, iar într-o altă cauză s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus modificarea titlului în sensul includerii persoanei îndreptățite, arătându-se că omisiunea unui moștenitor din actele de reconstituire nu se încadrează în cauzele de nulitate prevăzute expres și limitativ de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

Totodată, în lipsa formulării unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, multe instanțe au apreciat că reclamanții nu pot fi subiecți în cadrul procedurii speciale, având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate, arătându-se că doar persoana care a urmat procedura retrocedării stabilită de lege are interes și deține calitate procesuală activă pentru a invoca nulitatea unui titlu de proprietate care s-ar fi eliberat unei persoane neîndreptățite, și, pe cale de consecință, cererea de constatare a nulității a fost respinsă din acest motiv[11].

În mod neunitar, în spețe similare, în care reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire în temeiul legilor fondului funciar, dar contestă titlul pârâtului, instanțele au respins cererea de constatare a nulității absolute a titlului pârâtului ca fiind nefondată, respingând anterior excepția lipsei de interes ridicată de pârâți, ca urmare a constatărilor jurisprudențiale.

Printr-o decizie civilă a Tribunalului Gorj s-a reținut că interesul apelantului reclamant este unul legitim, deoarece acesta invocă un drept de proprietate asupra terenului cuprins în titlul de proprietate a cărui nulitate absolută parțială o solicită și că doar invocarea unui drept de proprietate, care este un drept real, justifică dreptul la acțiune, o astfel de justificare neputând fi dată doar de invocarea posesiei, instanța procedând la soluționarea pe fond a cauzei[12].

Unele instanțe au constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate față de erorile cuprinse în anexele validate prin hotărârea Comisiei județene de fond funciar cu privire la numele autorului de pe urma căruia s-a fomulat cerere de reconstituire, respectiv numele moștenitorilor acestuia, precum și cu privire la domicilul acesteia, în timp ce altele au reținut că aspectele invocate cu privire la numele corect al persoanelor înscrise în titlu nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nulitate prevăzute de lege, cererea putând fi soluționată pe cale administrativă.

Totodată, în alte instanțe, solicitarea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate și rectificarea numelui de pe titlul de proprietate, conform actelor de stare civilă, nu a fost primită de către instanță, pe considerentul că îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, iar rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii Comisiei județene.

Așadar, practica judiciară este una neunitară în ceea ce privește modul de soluționare a cererilor referitoare la erori cuprinse în titlurile de proprietate de tipul nume și prenume, beneficiar sau număr, ori localizare parcelă, în sensul că unele instanțe dispun rectificarea, iar altele dispun anularea titlului de proprietate sau, în anumite cazuri, chiar resping cererea pe cale de excepție.

Există și situații în care s-a dispus anularea parțială a titlului − în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 și, respectiv, art. 6, 8 și 15 din H.G. nr. 890/2005[13] − cum ar fi situația în care s-a constatat că suprafața de teren se situa pe raza administrativă a unei alte comune sau localități, dispunându-se astfel înscrierea corectă, dar și alte cazuri în care acțiunea de constatare a nulității parțiale a titlului de proprietate pentru că terenul ar fi, în fapt, la o altă adresă a fost respinsă, menționându-se că aceasta nu este reglementată de legiuitor ca fiind cauză de nulitate, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările ulterioare.

În timp ce unele instanțe au constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate contestat, în cazul existenței unei suprapuneri între terenul reclamanților și terenul pârâților, altele au respins cererea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate pentru suprapunere teren.

Din păcate, prin unele hotărâri judecătorești s-a reținut că omisiunea parcurgerii procedurii administrative pentru desființarea actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate nu este de natură a-l lipsi pe reclamant de posibilitatea legală de a cere constatarea nulității absolute a titlului, în sensul eliberării unui nou titlu pe numele moștenitorilor casei de locuit cărora le revine de drept terenul aferent.

Au existat situații cu rezolvări diferite la nivelul instanțelor, în care s-au emis două titluri de proprietate asupra aceluiași teren, Legea nr. 1/2000,[14] reglementând că, dacă anumite terenuri sunt revedicante de două persoane, în funcție de limita resurselor de teren existente, se vor restitui ambilor, iar în lipsa acestora, se va atribui în natură persoanei ce deține un titlu de proprietate datat anterior anului 1990, iar cealată va fi despăgubită în condițiile legii[15].

Observând și modalitatea în care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 18/1991 și împrejurarea că forma inițială a Legii nr. 18/1991 prevedea în art. 47 că se oferă dreptul cetățenilor străini de a moșteni terenuri chiar și pe calea reconstituirii dreptului de proprietate, cu condiția vânzării lor într-un an, sub sancțiunea trecerii acestora în mod gratuit în proprietatea statului (acest articol a fost abrogat ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 342/1997, publicată în M. Of. nr. 333 din 27 noiembrie 1997), după apariția Legii nr. 169/1997, art. 48 se referă doar la dobândirea dreptului de proprietate în nume propriu și permite acest lucru doar cetățenilor români, indiferent de domiciliul lor.

De amintit că, până în anul 2003, Constituția României interzicea cetățenilor străini să dobândească  proprietatea asupra terenurilor, dar, prin art. 42, garanta dreptul la moștenire, iar din anul 2003 aceasta s-a revizuit în sensul că prevedea dreptul cetățenilor străini de a dobândi proprietatea asupra terenurilor pe calea moștenirii legale.

Astfel, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală, astfel că legea specială se completează cu dispozițiile de drept comun, respectiv cu Titlul X al Legii nr. 247/2005, care face trimitere tot la condițiile legii speciale.

Majoritatea soluțiilor judecătorești au statuat că sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, în speță Legea nr. 18/1991, doar cetățenii români cu domiciliul în țară sau cu domiciliul în străinătate, iar în cazul autorului care nu avea cetățenia română la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, dreptul nu a putut fi dobândit și nici transmis succesorilor, aceștia neputând dobândi un drept pe care nici defunctul nu-l putea primi datorită lipsei unei condiții esențiale prevăzute de legea specială reparatorie în domeniul fondului funciar; moștenitorii puteau dobândi dreptul de proprietate prin moștenire, în condițiile dreptului comun, numai dacă dreptul era deja reconstituit antecesorului sau antecesorul avea calitatea de cetățean român la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

De menționat este și faptul că soluții diferite au fost întâlnite pe rolul Tribunalului Mureș și al altor instanțe, în care redobândirea cetățeniei române ulterior momentului depunerii cererii de reconstituire a fost asimilată îndeplinirii condiției prevăzute de art. 48 din Legea nr. 18/1991, motivându-se că, potrivit articolului din lege, modificat prin art. 30 din Legea nr. 1/2000, destinatarii acestora sunt cetățeni români, iar reclamanta apelantă a făcut dovada cetățeniei române, instanța de control judiciar concluzionând că aceasta este îndreptățită să beneficieze de prevederile reparatorii ale legii speciale.

Chiar și o instanță de control judiciar care a făcut trimitere la art. 48 din Legea nr. 18/1991 și art. 30 din Legea nr. 1/2000, în aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000, în sensul că cetățenii români au aceleași drepturi, indiferent dacă la data înregistrării cererii aveau domiciliul în țară sau în străinătate, apreciind că petentul este îndreptățit − ca efect al deposedării autorului său de bunurile trecute în patrimoniul CAP-ului în perioada comunistă − să beneficieze de repararea prejudiciului suferit prin reconstituirea dreptului de proprietate, motivând că singura condiție pentru care cererea sa a fost respinsă, respectiv lipsa cetățeniei române, a fost acoperită, întrucât la data pronunțării asupra apelului, acesta a făcut dovada obținerii cetățeniei române, conform relațiilor primite de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, fără a preciza însă că aceasta privea momentul depunerii cererii de reconstituire[16].

În soluționarea altei cauze aflate pe rolul Tribunalului Sibiu se constată că dispozițiile art. 48 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, sunt pe deplin aplicabile, în lipsa condiției obligatorii prevăzute de lege a dovezii cetățeniei române, reclamanților care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ca efect al moștenirii legale, în condițiile în care autorii au decedat anterior anului 2003; cererea de reconstituire fiind  formulată în anul 2005, se observă că, dimpotrivă, instanța se prevalează de controlul de constituționalitate și compatibilitate cu dreptul internațional al dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 18/1991, având în vedere obligativitatea deciziilor astfel pronunțate pentru judecătorul național.

Totuși, deși cu toții am constatat aceste nereguli în soluțiile instanțelor, ca urmare a sesizărilor repetate ale avocaților, justițiabililor, dar și ale mass-mediei, Consiliului Superior al Magistraturii și membrii Comisiei pentru unificarea practicii judiciare au făcut eforturi și au reușit, în mare parte, uniformizarea practicii sub aspectele sesizate, dar aceste derapaje ale instanțelor, de multe ori de neconceput, au rămas ca o pată pe roba justiției române, ce greu va dispărea în timp.

În concluzie, trebuie să subliniem că principiul supunerii judecătorului numai față de lege nu poate să aibă semnificația aplicării diferite sau contradictorii a aceleiași dispoziții legale. În funcție de subiectivitatea interpretării legii, el trebuie să se bazeze pe uniformizarea soluțiilor pronunțate, ce constituie izvor de drept, pe ramuri și instituții juridice, astfel încât aplicarea legii să transmită cetățenilor sentimentul de securitate socială.

Practica unitară trebuie să înlăture incertitudinea juridică, să dezvolte obligația corelativă la o interpretare unitară a legii, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 304/2004[17], modificată, și implicit a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În analiza textului de mai sus, ne amintim și circumstanța în care „Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare și Verificare a recomandat încă din 2010 României, și aceasta s-a obligat, ca Înalta Curte de Casație și Justiție să funcționeze mai eficient ca instanță de casație și să se ocupe de unificarea jurisprudenței întrucât, potrivit raportorilor, reformele nu sunt suficient de aprofundate pentru a combate cu succes efectele practicii neunitare, în detrimentul justițiabilului și decredibilizării actului de justiție”.

Bibliografie:

Cărți/Articole

1) Cezar Avram, Justiție și expropriere în România puterii populare, în Danubius nr. 1/2004, pp. 157-167.

2) Gabriela Cristina Frentiu, Competența materială și teritorială în cauzele de fond funciar, potrivit noului cod de procedura civilă, în Dreptul nr. 12/2013, pp. 52-66.

3) Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept Constituțional și instituții politice, vol. I, ed. 14, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 163.

4) Oliviu Puie, Aspecte referitoare la anularea sau modificarea titlurilor de proprietate emise de către comisiile județene de fond funciar și a hotărârilor emise de către aceste comisii în contextul Legii fondului funciar nr. 18/1991 și al Legii nr. 165/2013 privin, în Dreptul nr. 7/2014, pp. 151-172.

5) Beatrice Ștefănescu, Reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor între constituționalitate, compatibilitate cu dreptul european și invocarea directă a drepturilor CEDO, în Studii Europene nr. 1/2013, pp. 37-43.

6) Ioan Ungureanu, Discuții privind participarea procesuală forțată în cauzele privitoare la Legea nr. 18/1991 a fondului funciar în lumina actualului Cod de procedură civilă și a noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 4/2012, pp. 146-150.

Site-uri:

1. https://www.universuljuridic.ro/decizia-iccj-complet-dcdc-51-2017-m-of-751-20-09-2017art-iii-alin-2-din-legea-169-1997-pentru-modificarea-si-completarea-legii-fondului-funciar-18-1991/

2. https://www.universuljuridic.ro/decizia-iccj-complet-dcd-c-39-2016-m-nr-1055-28-12-2016-dispozitiile-art-21-alin-2-din-legea-fondului-funciar-18-1991-republicata-cu-modificarile-si-completarile-ulterioare-referit/

3. https://www.curieruljudiciar.ro/2015/12/20/scurta-privire-asupra-actualului-stadiu-al-procesului-de-unificare-a-practicii-judiciare/


[9] Legea nr. 169/1997 pentru completarea și modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, a fost publicată în M. Of. nr. 299 din 4 noiembrie 1997.

[10] A se vedea Decizia nr. 511/2016 pronunțată de Tribunalul Galați.

[11] A se vedea Sentința civilă nr. 275/R din 2004 a Curții de Apel Pitești.

[12] A se vedea Sentință civilă nr. 334/2018 a Tribunalului Gorj.

[13] H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, a fost publicată în M. Of. nr. 732 din 11 august 2005.

[14] Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, a fost publicată în M.Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000.

[15] O. Puie, Aspecte referitoare la anularea sau modificarea titlurilor de proprietate emise de către comisiile județene de fond funciar și a hotărârilor emise de către aceste comisii în contextul Legii fondului funciar nr. 18/1991 și al Legii nr. 165/2013 privin, în Dreptul nr. 7/2014, p. 171.

[16] A se vedea Decizia civilă din 10.06.2019 a Tribunalului Neamț.

[17] Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost republicată în M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005.

Practica neunitară a instanțelor de judecată în cauzele de fond funciar was last modified: iulie 3rd, 2020 by Ovidiu Ioan Dumitru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Ovidiu Ioan Dumitru

Este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice București, Președinte al Asociației Române de Dreptul Construcțiilor și membru al consiliului director al European Society of Construction Law, Secretar General al Asociației Române de Dreptul Afacerilor.

Bogdan Bărbuceanu

Este avocat, membru al Baroului București.