Populism şi naţionalism versus valorile şi obiectivele Uniunii Europene

Apreciem că respectarea acestor valori, precum şi atingerea obiectivelor mai sus amintite ar fi realizabile doar într-o uniune consolidată pe palierele politic, juridic, securitate şi militar, precum şi cu o dezvoltare economică durabilă în scopul protecţiei mediului şi al grijii faţă de generaţiile următoare.

Fără îndoială ne referim la nevoia realizării Statelor Unite ale Europei, concept deloc nou aşa cum vom arăta pe scurt în cele ce urmează. Astfel, în anul 1934, chiar din România, se lansa un apel esperanto cuprinzând 10 puncte vizionare pentru realizarea Statelor Unite ale Europei, ce solicita europenilor, printre altele, să ceară constituirea unei armate europene comune şi introducerea unei monede unice^[30]. Câţiva ani mai târziu, mai precis în 1942, editorul şi scriitorul Petre Georgescu-Delafras, în romanul „Omul de mâine”, se referea la „organizarea Europei într-un mare stat federal, cu o singură conducere politică şi economică^[31]”. În sfârşit, Winston Churchill, în 1946, vorbea în aula Universităţii din Zurich despre necesitatea existenţei unor aşa-numite „State Unite ale Europei^[32]”.

După eşecul din 2005^[33] şi impasul constituţional în care se găseşte în prezent Uniunea Europeană în plină eră a globalizării greu de gestionat şi cu riscuri majore pentru viitorul omenirii, credem că uniunea ar trebui să ia o decizie politică înţeleaptă, şi anume reluarea cu mai multă fermitate, convingere şi seriozitate a procesului de elaborare şi adoptare a unei Constituţii Europene. Această lege fundamentală ar putea, într-un viitor nu prea îndepărtat, să conducă la crearea Statelor Unite ale Europei, în care tuturor oamenilor – cetăţeni europeni – şi tuturor statelor-naţiuni membre li s-ar recunoaşte şi li s-ar garanta aceleaşi drepturi şi li s-ar impune aceleaşi îndatoriri, conform normelor juridice convenite. Totodată, se impune atribuirea de către statele membre a unor competenţe sporite uniunii, inclusiv în domenii care ţin nemijlocit de suveranitatea acestora. Naţiunile îşi vor putea păstra specificul lor etnic, cultural şi religios, cât timp acesta nu va aduce atingere intereselor comune ale uniunii. Iar principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii vor continua să reglementeze exercitarea competenţelor uniunii, evident raportat la noile configurări ale acestora.

Considerăm că numai în acest fel poate fi împiedicat procesul de disoluţie al Uniunii Europene, mai ales că în lupta continuă pentru împărţirea şi reîmpărţirea lumii, marile puteri precum S.U.A., Federaţia Rusă ori, mai nou, China nu îşi doresc o Europă unită şi puternică din motive lesne de înţeles.

Dispariţia Uniunii Europene ar pune în pericol, în primul rând, pacea mondială; ar spori insecuritatea la nivel endemic şi european, prin creşterea riscului de atentate teroriste şi scăparea de sub control a procesului de imigraţie ; ar favoriza neînţelegerile tradiţionale de ordin etnic, religios şi naţionalist specifice spaţiului european, prin ajungerea la putere a unor partide sau formaţiuni politice cu un discurs populist-naţionalist; ar împiedica dezvoltarea economică şi socială a statelor membre, primele afectate fiind statele mai mici şi mai slab dezvoltate din punct de vedere economic; ar spori inegalitatea şi sărăcia în societatea europeană; ar eroda democraţia din statele membre şi, pe cale de consecinţă, statul de drept cu instituţiile sale specifice, societatea civilă, precum şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În legătură cu România aceasta ar trebui să susţină proiectul unei Uniuni Europene puternice, prin consolidarea instituţiilor statului român şi încurajarea edificării unei societăţi civile active şi unite, vigilentă la dinamica fără precedent la nivel geostrategic şi geopolitic.

Pentru a încheia într-o manieră optimistă, voi apela la cartea lui Robert D. Kaplan intitulată În umbra Europei: două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea, din care citez următoarele: „… în timp ce cetăţenii din diferite ţări pot fi refractari la viziunea elitistă a unei Europe unite proferată de eurocraţii de la Bruxelles, naţionalismele spre care coboară unii dintre ei nu au intensitatea celor din anii ᾽20 şi ᾽30, când contactul cu lumea din afară era mult mai precar decât în prezent (în plină eră a informaticii şi a înaltelor sale tehnologii, paranteza noastră – O.P.) … Europa nu se va lăsa posedată din nou de demonii trecutului. Continentul va adopta o ideologie cu totul nouă sau una altoită pe cele vechi^[34]”.