Patrimoniul cultural – un subiect actual

Carențe ale reglementărilor în vigoare

Apariția unor noi norme trebuie să aibă la bază necesitatea socială a acestora, din perspectiva experienței practice, directe a destinatarilor normei.

Dincolo de aspectele deficitare generale, prezentate anterior, în aplicarea legii s-a constatat[11] de către specialiștii în domeniul patrimoniului cultural o serie de dificultăți majore: ineficiența sistemului de sancțiuni, încălcarea constantă a regimului de protecție a patrimoniului construit și arheologic, dificultatea instituirii regimului de protecție pentru bunurile culturale mobile prin actuala procedură de clasare, nerealizarea inventarierii bunurilor mobile de către organizații nespecializate, o insuficientă monitorizare a circulației bunurilor mobile, statutul bunurilor aparținând cultelor religioase, numărul insuficient de specialiști la nivel național și precaritatea programelor de formare.

Modificări și completări

Așadar, un viitor Cod al Patrimoniului ar trebui să includă modificări și completări la prevederile actuale, printre care consider că esențiale ar fi următoarele:

1. Eliminarea neconcordanțelor cu alte prevederi legale – regimul proprietății publice, categorii de bunuri de patrimoniu, regimul zonelor protejate.

În ceea ce privește regimul proprietății publice, modificările ar viza introducerea regimului de proprietate asupra descoperirile arheologice în conformitate cu dreptul de proprietate asupra terenului în care acestea au fost descoperite (și nu în administrarea coordonatorului cercetării arheologice în cadrul căreia s-au făcut descoperirile, fără stabilirea titularului dreptului de proprietate și independent de relația de subordonare dintre proprietar și administrator); clasificarea și subordonarea muzeelor în concordanță cu anexa Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (în prezent, un muzeu de importanță națională putând fi în subordinea unui consiliu local), revizuirea dreptului de proprietate publică asupra siturilor arheologice prin trecerea cel puțin parțială a acestora în domeniul public al unităților teritorial-administrative – actualmente, toate siturile arheologice sunt în domeniul public al statului.

Definițiile și delimitările categoriilor de patrimoniu necesită revizuire, pentru unitate și abordare integrată – spre exemplificare, amintim prevederile paralele pentru situri arheologice cărora li se aplică atât regimul de sit, cât și cel de ansamblu sau monument istoric, monumentele de for public, tratate atât de sine stătător, cât și ca monumente istorice, componentele artistice ale monumentelor ce pot face și obiectul prevederilor pentru patrimoniul mobil.

Este necesară diferențierea strictă a celor două regimuri de protecție curente și al conținutului acestora, în special din punct de vedere al utilității practice, pentru categoriile A și B ale patrimoniului imobil și pentru categoriile „Tezaur” și „Fond” ale patrimoniului mobil (eliminarea categoriei „Fond”).

În același timp, stabilirea unor criterii precise, între care interesul public să primeze, pentru identificarea bunurilor care fac parte din categoriile protejate special trebuie să aibă în vedere obiectivul final – rămânerea acestor bunuri în circuitul public, în sensul de a fi accesibile publicului larg. Îngrădirea inutilă, fără finalitate practică, a circuitului civil al bunurilor culturale și a dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, atâta timp cât nu există programe publice sau private de punere în valoare în mod educativ, cultural și social, nu servește protejării patrimoniului cultural național nici prin conștientizarea de către societate a valorii economice a acestuia, nici prin promovarea valorilor naționale peste hotare.

Aceste criterii – reprezentativitate pentru culturala națională și universală, valoare excepțională și utilitate publică –, ar trebui să stea și la baza stabilirii de priorități și obiective în achizițiile publice de bunuri culturale, inclusiv în exercitarea dreptului de preempțiune al statului.

Principiul este aplicabil și în activitățile de protejare a patrimoniului imobil – nu orice clădire de interes arhitectural mediu trebuie păstrată nealterată în detrimentul dezvoltării urbane, atâta timp cât ea nu va fi pusă în circuitul public sau valorificată cultural, educativ sau turistic ori integrată în programe de urbanism coerente din punct de vedere al stilului arhitectural.

În privința zonelor protejate, corelarea trebuie făcută cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – Zone protejate și cu Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare.

2. Abordarea regimului sancționator cu favorizarea sancțiunii contravenționale, inclusiv a avertismentului și prestării de activități în folosul comunității și a sancțiunilor contravenționale complementare, neprevăzute de legislația specială în vigoare.

Eficientizarea sistemului de constatare și sancționarea cu promptitudine, inclusiv prin creșterea numărului de agenți constatatori și instituirea unor obligații suplimentare de informare a autorităților publice de specialitate de către deținătorii de bunuri de patrimoniu, în diferite situații – transferul de proprietate asupra bunurilor mobile, deteriorarea bunurilor.

3. Instituirea unui regim de protecție eficient pentru bunurile de patrimoniu, care să fie aplicabil și funcțional și în absența derulării procedurii de clasare (majoritatea covârșitoare a bunurilor de patrimoniu mobil nu vor ajunge să parcurgă această procedură într-un viitor apropiat, pentru mai puțin de 1% din bunurile deținute de muzee s-a finalizat clasarea). O soluție ar fi clasarea prin efectul legii pentru anumite categorii de bunuri, eventual în concordanță cu categoriile prevăzute de Directiva Consiliului European nr. 7/1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru.

4. Introducerea unor noi măsuri de monitorizare a circulației bunurilor culturale mobile, care să includă clasarea și înregistrarea bunurilor culturale ce fac obiectul vânzării, donațiilor, schimburilor, succesiunilor, în scopul stabilirii provenienței bunurilor aflate în circuitul civil și a identificării celor susceptibile de a face parte din categoriile clasate ale patrimoniului cultural.

5. Finanțarea activităților de conservare, restaurare și protecție, în special pentru patrimoniul imobil, este dificil de soluționat, atât din perspectiva alocărilor bugetare, cât și a modalităților practice de intervenție asupra bunurilor proprietate privată. O măsură pe care Codul Patrimoniului ar putea să o prevadă este obligativitatea alocării unui procent din bugetul anual al autorităților publice pentru acest tip de activități care vizează bunurile din proprietatea publică a statului și a unităților teritorial-administrative.

Acordarea unor facilități fiscale (scutiri sau reduceri de impozite și taxe), proprietarilor privați de bunuri de patrimoniu trebuie completată de crearea unor mecanisme care să compenseze, prin realizarea unor activități de interes public, cheltuirea de fonduri publice pentru conservarea și restaurarea bunurilor culturale proprietate privată.

6. Evaluarea bunurilor culturale este, de asemenea, un domeniu care se cere clarificat și reglementat sub mai multe aspecte – modalitatea de atestare a experților evaluatori în domeniul patrimoniului cultural, elaborarea standardelor și procedurilor de evaluare a bunurilor, inclusiv în stabilirea prejudiciului în situații de furt, deteriorare sau distrugere a bunurilor.

Nu mai puțin important, evaluarea bunurilor culturale mobile este relevantă și în aplicarea legislației europene ce reglementează circulația bunurilor în afara spațiului Uniunii Europene, exportul fiind supus unor proceduri speciale pentru bunuri ce depășesc anumite valori financiare[12].

Valoarea financiară a unui bun cultural nu este absolută, un principiu de bază în protejarea patrimoniului fiind imposibilitatea înlocuirii acestor bunuri, dat fiind caracterul lor excepțional și memoria culturală pe care o poartă. Valoarea de piață a bunurilor culturale este dependentă de numeroși factori existenți la un anumit moment și nu ilustrează neapărat valoarea culturală a bunurilor respective; o bună parte a bunurilor de patrimoniu mobil nu au valoare de piață, neaflându-se, de altfel, în circuitul civil. Din aceste considerente, scopul și condițiile evaluării trebuie definite strict de către lege, evitându-se generalizarea.

7. Stabilirea unui statut al experților în domeniul patrimoniului cultural, care să prevadă remunerarea unitară, precum și drepturile și obligațiile acestora, alături de măsuri de profesionalizare a activităților de expertizare, respectiv de atestarea experților în urma promovării unui concurs național periodic care să certifice cunoștințe procedurale și legislative, în completarea celor de specialitate, membrii Comisiilor Naționale urmând a fi numiți în urma promovării unui concurs similar sau recrutați din corpul experților deja atestați.

Calitatea de calitatea de expert judiciar ar trebui dobândită exclusiv la cererea persoanei fizice interesate și nu odată cu cea de expert atestat în domeniul patrimoniului cultural (cele două calități fiind în prezent asimilate) și, mai ales, în absența unei pregătiri adecvate.

Lipsa de claritate actuală a regimului răspunderii Comisiilor Naționale (și a membrilor lor) pentru deciziile și avizele conforme emise a condus la numeroase blocaje administrative și dificultăți juridice, acesta fiind un aspect important pe care Codul Patrimoniului se impune să îl reglementeze.

8. Sistemul de formare a specialiștilor în domeniul patrimoniului merită un loc important în viitoarea reglementare, prin statuarea obligației Ministerului Educației de a organiza programe de învățământ universitar și post-universitar de formare inițială și programe de învățământ pre-universitar pentru educație în domeniul patrimoniului cultural. În domeniul formării profesionale continue și al perfecționării, Ministerului Culturii, ca autoritate de specialitate, îi revine sarcina organizării de programe, inclusiv prin instituțiile din subordine.

Nu ar trebui omisă nici susținerea financiară a unor reviste de specialitate (cum sunt „Revista Muzeelor”, „Revista Monumentelor Istorice” ș.a.), de către Ministerul Culturii și instituțiile subordonate acestuia.

9. Nu în ultimul rând, simplificarea procedurilor administrative și reducerea termenelor de finalizare a acestora ar aduce o îmbunătățire semnificativă cadrului actual.

Provocări

La nivel internațional există un număr redus de abordări legislative similare, preponderent în țări cu patrimoniu excepțional și cu tradiție în reglementarea protejării acestuia – Franța, Italia, Spania.

O nouă reglementare în România va trebui să găsească terenul conceptual comun care să reunească tendința specialiștilor de a proteja cât mai strict, interesul autorității publice centrale de specialitate de a proteja patrimoniul în ansamblul său, interesul autorităților locale de a gestiona mai ușor dezvoltarea urbană și bunurile deținute, interesul privat de a dispune liber de proprietate și de a nu avea sarcini fiscale și financiare disproporționate cu interesul public căruia îi servesc. Cum am amintit deja, protejarea patrimoniului va trebui circumscrisă și noilor realități politice și sociale – descentralizarea și apartenența la Uniunea Europeană.

De asemenea, în elaborarea proiectului Codului Patrimoniului este necesar să se opteze pentru includerea doar a unor prevederi generale, pentru toate categoriile de patrimoniu, sau pentru includerea unor prevederi detaliate care în prezent sunt prevăzute de normele de aplicare a legilor principale.

În prima ipoteză, normele de aplicare vor trebui elaborate simultan cu proiectul de lege, în caz contrar, acesta nu își va atinge obiectivul.

Revenind la întrebarea formulată anterior, „De ce un Cod al Patrimoniului?”, observăm că obiectivului declarat de Ministerul Culturii, cel de îmbunătățire a cunoașterii și aplicării reglementărilor, îi corespunde mai degrabă soluția încorporării, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 24/2000, respectiv alăturarea într-o structură omogenă, sub formă de codex, a reglementărilor privind același domeniu sau domenii conexe, cuprinse în legi, ordonanțe și hotărâri ale guvernului, pe măsura consolidării sistemului legislativ, soluție care, însă, nu presupune și modificări ale normelor în vigoare.

Desigur, modificarea și completarea punctuală a prevederilor existente rămân un mijloc practic de remediere a deficiențelor de reglementare.

Indiferent de modalitățile alese pentru a îmbunătăți cadrul normativ actual, este evident că acestea trebuie puse în aplicare cât mai rapid, înainte de a se produce noi pierderi de bunuri de patrimoniu. Celeritatea trebuie să primeze în fața căutărilor integratoare și a demersurilor de durată care nu pot răspunde problemelor imediate, cu consecințe grave pentru o componentă fundamentală a patrimoniului național – cea culturală.


[11] Informațiile provin din consultări directe cu specialiști din domeniul administrației publice de specialitate, din domeniul muzeal și al patrimoniului construit și arheologic. Informații privind patrimoniul imobil și muzeal sunt disponibile în studiile realizate, în 2014, de S.C. Agora Est Consulting S.R.L. și Quattro Design S.R.L. pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – http://sdtr.ro/upload/STUDII/20.%20Sinteza_Protectia%20monumentelor%20istorice%20si%20a%20patrimoniului%20construit_.pdf; http://sdtr.ro/upload/STUDII/21.%20Raport_Infrastructuri%20culturale.pdf.

[12] Regulamentul (CEE) nr. 3911/92 al Consiliului din 9 decembrie 1992 privind exportul bunurilor culturale.

Patrimoniul cultural – un subiect actual was last modified: septembrie 8th, 2016 by Alis Vasile

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Alis Vasile

Alis Vasile

A fost Consultant - membru în Comisia de elaborare a proiectului de lege Codul Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Culturii.
A mai scris: