Patrimoniul cultural – un subiect actual
Alis Vasile - august 1, 2016Carenţe ale reglementărilor în vigoare
Apariţia unor noi norme trebuie să aibă la bază necesitatea socială a acestora, din perspectiva experienţei practice, directe a destinatarilor normei.
Dincolo de aspectele deficitare generale, prezentate anterior, în aplicarea legii s-a constatat[11] de către specialiştii în domeniul patrimoniului cultural o serie de dificultăţi majore: ineficienţa sistemului de sancţiuni, încălcarea constantă a regimului de protecţie a patrimoniului construit şi arheologic, dificultatea instituirii regimului de protecţie pentru bunurile culturale mobile prin actuala procedură de clasare, nerealizarea inventarierii bunurilor mobile de către organizaţii nespecializate, o insuficientă monitorizare a circulaţiei bunurilor mobile, statutul bunurilor aparţinând cultelor religioase, numărul insuficient de specialişti la nivel naţional şi precaritatea programelor de formare.
Modificări şi completări
Aşadar, un viitor Cod al Patrimoniului ar trebui să includă modificări şi completări la prevederile actuale, printre care consider că esenţiale ar fi următoarele:
1. Eliminarea neconcordanţelor cu alte prevederi legale – regimul proprietăţii publice, categorii de bunuri de patrimoniu, regimul zonelor protejate.
În ceea ce priveşte regimul proprietăţii publice, modificările ar viza introducerea regimului de proprietate asupra descoperirile arheologice în conformitate cu dreptul de proprietate asupra terenului în care acestea au fost descoperite (şi nu în administrarea coordonatorului cercetării arheologice în cadrul căreia s-au făcut descoperirile, fără stabilirea titularului dreptului de proprietate şi independent de relaţia de subordonare dintre proprietar şi administrator); clasificarea şi subordonarea muzeelor în concordanţă cu anexa Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (în prezent, un muzeu de importanţă naţională putând fi în subordinea unui consiliu local), revizuirea dreptului de proprietate publică asupra siturilor arheologice prin trecerea cel puţin parţială a acestora în domeniul public al unităţilor teritorial-administrative – actualmente, toate siturile arheologice sunt în domeniul public al statului.
Definiţiile şi delimitările categoriilor de patrimoniu necesită revizuire, pentru unitate şi abordare integrată – spre exemplificare, amintim prevederile paralele pentru situri arheologice cărora li se aplică atât regimul de sit, cât şi cel de ansamblu sau monument istoric, monumentele de for public, tratate atât de sine stătător, cât şi ca monumente istorice, componentele artistice ale monumentelor ce pot face şi obiectul prevederilor pentru patrimoniul mobil.
Este necesară diferenţierea strictă a celor două regimuri de protecţie curente şi al conţinutului acestora, în special din punct de vedere al utilităţii practice, pentru categoriile A şi B ale patrimoniului imobil şi pentru categoriile „Tezaur” şi „Fond” ale patrimoniului mobil (eliminarea categoriei „Fond”).
În acelaşi timp, stabilirea unor criterii precise, între care interesul public să primeze, pentru identificarea bunurilor care fac parte din categoriile protejate special trebuie să aibă în vedere obiectivul final – rămânerea acestor bunuri în circuitul public, în sensul de a fi accesibile publicului larg. Îngrădirea inutilă, fără finalitate practică, a circuitului civil al bunurilor culturale şi a dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, atâta timp cât nu există programe publice sau private de punere în valoare în mod educativ, cultural şi social, nu serveşte protejării patrimoniului cultural naţional nici prin conştientizarea de către societate a valorii economice a acestuia, nici prin promovarea valorilor naţionale peste hotare.
Aceste criterii – reprezentativitate pentru culturala naţională şi universală, valoare excepţională şi utilitate publică –, ar trebui să stea şi la baza stabilirii de priorităţi şi obiective în achiziţiile publice de bunuri culturale, inclusiv în exercitarea dreptului de preempţiune al statului.
Principiul este aplicabil şi în activităţile de protejare a patrimoniului imobil – nu orice clădire de interes arhitectural mediu trebuie păstrată nealterată în detrimentul dezvoltării urbane, atâta timp cât ea nu va fi pusă în circuitul public sau valorificată cultural, educativ sau turistic ori integrată în programe de urbanism coerente din punct de vedere al stilului arhitectural.
În privinţa zonelor protejate, corelarea trebuie făcută cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – Zone protejate şi cu Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Abordarea regimului sancţionator cu favorizarea sancţiunii contravenţionale, inclusiv a avertismentului şi prestării de activităţi în folosul comunităţii şi a sancţiunilor contravenţionale complementare, neprevăzute de legislaţia specială în vigoare.
Eficientizarea sistemului de constatare şi sancţionarea cu promptitudine, inclusiv prin creşterea numărului de agenţi constatatori şi instituirea unor obligaţii suplimentare de informare a autorităţilor publice de specialitate de către deţinătorii de bunuri de patrimoniu, în diferite situaţii – transferul de proprietate asupra bunurilor mobile, deteriorarea bunurilor.
3. Instituirea unui regim de protecţie eficient pentru bunurile de patrimoniu, care să fie aplicabil şi funcţional şi în absenţa derulării procedurii de clasare (majoritatea covârşitoare a bunurilor de patrimoniu mobil nu vor ajunge să parcurgă această procedură într-un viitor apropiat, pentru mai puţin de 1% din bunurile deţinute de muzee s-a finalizat clasarea). O soluţie ar fi clasarea prin efectul legii pentru anumite categorii de bunuri, eventual în concordanţă cu categoriile prevăzute de Directiva Consiliului European nr. 7/1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru.
4. Introducerea unor noi măsuri de monitorizare a circulaţiei bunurilor culturale mobile, care să includă clasarea şi înregistrarea bunurilor culturale ce fac obiectul vânzării, donaţiilor, schimburilor, succesiunilor, în scopul stabilirii provenienţei bunurilor aflate în circuitul civil şi a identificării celor susceptibile de a face parte din categoriile clasate ale patrimoniului cultural.
5. Finanţarea activităţilor de conservare, restaurare şi protecţie, în special pentru patrimoniul imobil, este dificil de soluţionat, atât din perspectiva alocărilor bugetare, cât şi a modalităţilor practice de intervenţie asupra bunurilor proprietate privată. O măsură pe care Codul Patrimoniului ar putea să o prevadă este obligativitatea alocării unui procent din bugetul anual al autorităţilor publice pentru acest tip de activităţi care vizează bunurile din proprietatea publică a statului şi a unităţilor teritorial-administrative.
Acordarea unor facilităţi fiscale (scutiri sau reduceri de impozite şi taxe), proprietarilor privaţi de bunuri de patrimoniu trebuie completată de crearea unor mecanisme care să compenseze, prin realizarea unor activităţi de interes public, cheltuirea de fonduri publice pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale proprietate privată.
6. Evaluarea bunurilor culturale este, de asemenea, un domeniu care se cere clarificat şi reglementat sub mai multe aspecte – modalitatea de atestare a experţilor evaluatori în domeniul patrimoniului cultural, elaborarea standardelor şi procedurilor de evaluare a bunurilor, inclusiv în stabilirea prejudiciului în situaţii de furt, deteriorare sau distrugere a bunurilor.
Nu mai puţin important, evaluarea bunurilor culturale mobile este relevantă şi în aplicarea legislaţiei europene ce reglementează circulaţia bunurilor în afara spaţiului Uniunii Europene, exportul fiind supus unor proceduri speciale pentru bunuri ce depăşesc anumite valori financiare[12].
Valoarea financiară a unui bun cultural nu este absolută, un principiu de bază în protejarea patrimoniului fiind imposibilitatea înlocuirii acestor bunuri, dat fiind caracterul lor excepţional şi memoria culturală pe care o poartă. Valoarea de piaţă a bunurilor culturale este dependentă de numeroşi factori existenţi la un anumit moment şi nu ilustrează neapărat valoarea culturală a bunurilor respective; o bună parte a bunurilor de patrimoniu mobil nu au valoare de piaţă, neaflându-se, de altfel, în circuitul civil. Din aceste considerente, scopul şi condiţiile evaluării trebuie definite strict de către lege, evitându-se generalizarea.
7. Stabilirea unui statut al experţilor în domeniul patrimoniului cultural, care să prevadă remunerarea unitară, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora, alături de măsuri de profesionalizare a activităţilor de expertizare, respectiv de atestarea experţilor în urma promovării unui concurs naţional periodic care să certifice cunoştinţe procedurale şi legislative, în completarea celor de specialitate, membrii Comisiilor Naţionale urmând a fi numiţi în urma promovării unui concurs similar sau recrutaţi din corpul experţilor deja atestaţi.
Calitatea de calitatea de expert judiciar ar trebui dobândită exclusiv la cererea persoanei fizice interesate şi nu odată cu cea de expert atestat în domeniul patrimoniului cultural (cele două calităţi fiind în prezent asimilate) şi, mai ales, în absenţa unei pregătiri adecvate.
Lipsa de claritate actuală a regimului răspunderii Comisiilor Naţionale (şi a membrilor lor) pentru deciziile şi avizele conforme emise a condus la numeroase blocaje administrative şi dificultăţi juridice, acesta fiind un aspect important pe care Codul Patrimoniului se impune să îl reglementeze.
8. Sistemul de formare a specialiştilor în domeniul patrimoniului merită un loc important în viitoarea reglementare, prin statuarea obligaţiei Ministerului Educaţiei de a organiza programe de învăţământ universitar şi post-universitar de formare iniţială şi programe de învăţământ pre-universitar pentru educaţie în domeniul patrimoniului cultural. În domeniul formării profesionale continue şi al perfecţionării, Ministerului Culturii, ca autoritate de specialitate, îi revine sarcina organizării de programe, inclusiv prin instituţiile din subordine.
Nu ar trebui omisă nici susţinerea financiară a unor reviste de specialitate (cum sunt „Revista Muzeelor”, „Revista Monumentelor Istorice” ş.a.), de către Ministerul Culturii şi instituţiile subordonate acestuia.
9. Nu în ultimul rând, simplificarea procedurilor administrative şi reducerea termenelor de finalizare a acestora ar aduce o îmbunătăţire semnificativă cadrului actual.
Provocări
La nivel internaţional există un număr redus de abordări legislative similare, preponderent în ţări cu patrimoniu excepţional şi cu tradiţie în reglementarea protejării acestuia – Franţa, Italia, Spania.
O nouă reglementare în România va trebui să găsească terenul conceptual comun care să reunească tendinţa specialiştilor de a proteja cât mai strict, interesul autorităţii publice centrale de specialitate de a proteja patrimoniul în ansamblul său, interesul autorităţilor locale de a gestiona mai uşor dezvoltarea urbană şi bunurile deţinute, interesul privat de a dispune liber de proprietate şi de a nu avea sarcini fiscale şi financiare disproporţionate cu interesul public căruia îi servesc. Cum am amintit deja, protejarea patrimoniului va trebui circumscrisă şi noilor realităţi politice şi sociale – descentralizarea şi apartenenţa la Uniunea Europeană.
De asemenea, în elaborarea proiectului Codului Patrimoniului este necesar să se opteze pentru includerea doar a unor prevederi generale, pentru toate categoriile de patrimoniu, sau pentru includerea unor prevederi detaliate care în prezent sunt prevăzute de normele de aplicare a legilor principale.
În prima ipoteză, normele de aplicare vor trebui elaborate simultan cu proiectul de lege, în caz contrar, acesta nu îşi va atinge obiectivul.
Revenind la întrebarea formulată anterior, „De ce un Cod al Patrimoniului?”, observăm că obiectivului declarat de Ministerul Culturii, cel de îmbunătăţire a cunoaşterii şi aplicării reglementărilor, îi corespunde mai degrabă soluţia încorporării, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 24/2000, respectiv alăturarea într-o structură omogenă, sub formă de codex, a reglementărilor privind acelaşi domeniu sau domenii conexe, cuprinse în legi, ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, pe măsura consolidării sistemului legislativ, soluţie care, însă, nu presupune şi modificări ale normelor în vigoare.
Desigur, modificarea şi completarea punctuală a prevederilor existente rămân un mijloc practic de remediere a deficienţelor de reglementare.
Indiferent de modalităţile alese pentru a îmbunătăţi cadrul normativ actual, este evident că acestea trebuie puse în aplicare cât mai rapid, înainte de a se produce noi pierderi de bunuri de patrimoniu. Celeritatea trebuie să primeze în faţa căutărilor integratoare şi a demersurilor de durată care nu pot răspunde problemelor imediate, cu consecinţe grave pentru o componentă fundamentală a patrimoniului naţional – cea culturală.
[11] Informaţiile provin din consultări directe cu specialişti din domeniul administraţiei publice de specialitate, din domeniul muzeal şi al patrimoniului construit şi arheologic. Informaţii privind patrimoniul imobil şi muzeal sunt disponibile în studiile realizate, în 2014, de S.C. Agora Est Consulting S.R.L. şi Quattro Design S.R.L. pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – http://sdtr.ro/upload/STUDII/20.%20Sinteza_Protectia%20monumentelor%20istorice%20si%20a%20patrimoniului%20construit_.pdf; http://sdtr.ro/upload/STUDII/21.%20Raport_Infrastructuri%20culturale.pdf.
[12] Regulamentul (CEE) nr. 3911/92 al Consiliului din 9 decembrie 1992 privind exportul bunurilor culturale.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.