Particularităţile dovedirii existenţei semnelor legitimei apărări împotriva atacului săvârşit de o persoană iresponsabilă, în legislația Republicii Moldova

Introducere

Practica judiciară ne demonstrează că unele infracțiuni sunt săvârșite de persoane iresponsabile, precum și de persoane care simulează o boală psihică pentru a nu fi trase la răspundere penală. Despre existența unui făptuitor iresponsabil pot sta mărturie infracțiunile săvârșite în serie (de exemplu, omor, viol etc.) sau fără motiv.

Conform legislației penale, nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvârșirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-și dea seama de acțiunile ori inacțiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice.

Starea de responsabilitate este construită pe baza a două criterii: juridic și medical. Primul criteriu se referă la factorul volitiv și intelectiv și constă în incapacitatea persoanei, în momentul săvârșirii infracțiunii, de a conștientiza (a-și da seama, a realiza) caracterul de fapt și pericolul social al comportamentului său și de a-l dirija.

Criteriul medical reprezintă enumerarea celor trei tipuri de dereglări psihice: 1) boală psihică; 2) tulburare psihică temporară; 3) altă stare patologică[1].

Numai stabilirea prezenței ambelor criterii în timpul săvârșirii infracțiunii oferă posibilitatea de a recunoaște persoana iresponsabilă.

E necesar de a diferenția persoana iresponsabilă de persoana ce se află în stare de afect sau care din cauza stării psihice nu își dădea seama pe deplin de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale și nu le putea dirija. Din această categorie fac parte: epilepsia, nevroza, psihoza, debilitatea, alcoolismul cronic, psihopatia, infantilismul etc.

Scopul articolului constă în evidențierea aspectului metodic de cercetare a existenței semnelor legitimei apărări împotriva atacului săvârșit de o persoană iresponsabilă.

 

Metode și materiale aplicate

Pentru realizarea scopului trasat, ținând cont de specificul și caracterul complex al temei investigate, în calitate de metode de cercetare au fost folosite metoda logică, sistematică și de comparare. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei, legislației naționale și a practicii judiciare.

 

Rezultate obținute și discuții

Referitor la existența cauzei de legitimă apărare împotriva unui atac săvârșit de o persoană iresponsabilă, în literatura de specialitate există diverse opinii.

Prima categorie de autori, precum Grișaeva P.I. și Zdravomâslova B.V.[2], Solopanova I.V, Sokolov N. și Ciupalenkov I., numai menționează o posibilă existență a cauzei de legitimă apărare împotriva unui atac săvârșit de o persoană iresponsabilă[3].

A doua categorie de autori, precum Vetrov N.I., Gabdrahmanov R.L., Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M., subliniază că apărarea împotriva atacului survenit din partea unei persoane iresponsabile reprezintă o situație excepțională[4]. Dacă celui ce s-a apărat îi sunt cunoscute aceste „calități” ale atacantului, apărătorul este obligat să întreprindă toate măsurile pentru a opri declanșarea atacului, iar dacă acest lucru este imposibil, ca excepție se admite cauzarea de daune atacantului. Deci ei consideră că poate exista cauza de legitimă apărare împotriva unui atac săvârșit de o persoana iresponsabilă numai atunci când cel atacat știe despre iresponsabilitatea acesteia.

A treia categorie de autori, precum Borodac Al., Boroi Al., Hotca M.A., Jescchek H.H., Merle R., Vitu A., Betiol G., subliniază că, luând în considerație că faptele prejudiciabile săvârșite de persoane iresponsabile nu se consideră infracțiuni, de regulă, legitima apărare împotriva acestor fapte nu se admite, cu excepția cazurilor în care cel atacat nu știa despre iresponsabilitatea atacantului[5]. El va riposta în legitimă apărare înlăturând pericolul prin mijloacele pe care le consideră eficiente, nefiind obligat să caute o soluție mai puțin periculoasă. În acest context, autorul C. Bulai menționează că împotriva unui atac dezlănțuit de un iresponsabil se va riposta în stare de extremă necesitate, dacă cel ce ripostează cunoștea starea de iresponsabilitate a agresorului și deci va trebui să comită fapta prevăzută de legea penală numai dacă nu putea înlătura altfel pericolul[6].

Susținem opinia autorilor ce fac parte din a treia categorie, din simplul motiv că nu poate fi impusă în sarcina victimei obligația cercetării sănătății celui ce atacă.

În cazul în care o persoană iresponsabilă este atacată de către o persoană responsabilă, reacția iresponsabilului concretizată într-o faptă prevăzută de legea penală nu va constitui infracțiune pe temeiul incapacității sale (a iresponsabilității) și nu pe temeiul legitimei apărări (iresponsabilul neavând semnificația atacului injust al agresorului).

În cadrul investigării unei fapte săvârșite în legitimă apărare, poate să se constate că atât atacatorul, cât și cel ce s-a apărat legal sau s-a aflat în stare de iresponsabilitate sau care s-a îmbolnăvit după săvârșirea infracțiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-și pot da seama de acțiunile lor sau nu le pot dirija. Considerăm că aceste două situații se deosebesc esențial în ceea ce privește metodica investigării.

Legislația procesual-penală în cazul investigării unei fapte săvârșite de o persoană iresponsabilă la alin. (2) al art. 489 CP al RM prevede chestiunile ce urmează a fi verificate în cadrul efectuării urmăririi penale:

1. timpul, locul, modul și alte circumstanțe ale săvârșirii faptei prejudiciabile;

2. dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de către acea persoană;

3. dacă persoana care a săvârșit fapta prejudiciabilă a suferit în trecut de boli psihice, gradul și caracterul bolii psihice în momentul săvârșirii faptei prejudiciabile sau în timpul cercetării cauzei;

4. comportamentul persoanei care a săvârșit fapta prejudiciabilă atât înainte, cât și după săvârșirea ei;

5. caracterul și mărimea pagubei cauzate de fapta prejudiciabilă.

În baza probelor acumulate și materialului activității speciale de investigație pot fi înaintate următoarele versiuni în legătură cu starea psihică a făptuitorului:

– fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de o persoană iresponsabilă;

– persoana s-a îmbolnăvit de o boală psihică după săvârșirea infracțiunii;

– fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de o persoană care s-a aflat într-o tulburare psihică temporară;

– persoana este responsabilă, dar simulează starea de iresponsabilitate;

– persoană fiind alienat mintal ascunde aceasta.

În timpul investigării acestor cazuri trebuie să se atragă atenție asupra faptului că persoanele iresponsabile pot fi influențate ușor, de aceea în unele cazuri trebuie căutați și investigatorii.

Dacă una din versiunile înaintate prevede că fapta a fost săvârșită de o persoană iresponsabilă, atunci pe lângă circumstanțele obișnuite ce urmează a fi stabilite, trebuie acumulat informații cu privire la starea psihică a făptuitorului. Acest tip de informații este posibil de acumulat, începând cu etapa inițială de investigație, în cadrul acțiunii de cercetare la fața locului.

Sunt martori ai infracțiunii săvârșite de o persoană iresponsabilă: lipsa motivului, haosul în acțiunile făptuitorului, cruzimea cu care s-a săvârșit infracțiunea, deteriorările și distrugerile lipsite de logică ale împrejurărilor locului faptei.

La investigarea faptei săvârșite în legitimă apărare, unde atacatorul este iresponsabil, o atenție deosebită trebuie acordată procesului de audiere a victimei, martorilor oculari, rudelor, altor cunoscuți etc.

Audierea victimei sau a martorului ocular are drept scop stabilirea următoarelor circumstanțe: dacă există motiv, care este el; cu ce se ocupa și ce comportament avea făptuitorul până la săvârșirea, în momentul săvârșirii și după săvârșirea atacului; comportamentul făptuitorului avea anumite particularități, în ce anume constau acestea; cum a reacționat făptuitorul la rezistența opusă de către victimă; semnalmentele funcționale precum vorbirea, vocea, mimica, mersul etc. aveau unele particularități. Dacă identitatea făptuitorului este cunoscută de către victimă sau martor este necesar de stabilit ce cunosc ei despre starea psihică a acestuia. Dacă identitatea făptuitorului nu se cunoaște, dar atât victima cât și martorul au dubii în privința stării de responsabilitate, atunci prin intermediul măsurilor de investigație specială urmează să se verifice dacă o astfel de persoană, cu astfel de semnalmente, nu se află la evidență psihiatrică într-o instituție medicală.

Starea psihică a făptuitorului reprezintă obiectul audierii rudelor, cunoscuților, prietenilor etc. Ofițerul de urmărire penală are posibilitatea de a afla nu numai modul de viață al acestei persoane, dar și traumele, bolile de care a suferit, dacă se află la evidența medicului psihiatru, dacă da, în care instituție medicală, cu ce diagnoză, când a fost externat, dacă a mai săvârșit anterior astfel de fapte prejudiciabile, dacă da, ce anume și care au fost consecințele etc.

Referitor la acțiunea de percheziție considerăm că e rațional de efectuat percheziția la domiciliul, locul de muncă al bănuitului iresponsabil, iar în caz de necesitate se recomandă efectuarea percheziției la persoanele cu care el întreține legături de prietenie. Această acțiune de urmărire penală va avea drept scop descoperirea obiectului cu care s-a săvârșit infracțiunea, a cartelei medicale sau a altor documente ce dovedesc starea psihică a acesteia, literaturii în domeniul psihiatriei, rețetelor vechi ce conțin preparate psihotrope. Despre faptul că persoana suferă de anumite boli psihice ne pot vorbi colecțiile de obiecte pe care le deține (de exemplu, fetișism), de picturi executate într-o manieră neobișnuită, versuri stranii etc.

În timpul efectuării percheziției trebuie să urmărim reacțiile bănuitului, deoarece reacțiile isterice, caracterul agitat sau agresivitatea etc. pot să ne indice starea lui psihică.

Considerăm, că dacă în timpul investigării faptei se constată că persoana dată necesită o supraveghere îndelungată, din cauza faptului că prezintă un pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur, atunci conform lit. a) alin. (4) ale art. 22 al legii privind sănătatea mentală, trebuie întreprinse toate măsurile pentru a o izola. O astfel de izolare e posibilă la dispunerea expertizei psihiatrice.

Unele date despre natura celor întâmplate pot fi obținute chiar de la bănuit. Însă nu trebuie uitat de faptul că el este o persoană iresponsabilă și va putea participa la acțiuni de urmărire penală unde va avea un rol pasiv – prezentarea spre recunoaștere, examinarea corporală etc.

Dacă nu există impedimente în privința chestionării persoanei iresponsabile, atunci trebuie să întreprindem activități pregătitoare de genul: analiza materialului de urmărire penală și activității speciale de investigație, stabilirea esenței și consecutivității întrebărilor – temă și detaliu, efectuarea unei consultări cu medicul psihiatru în privința mijloacelor emoționale și logice de influență asupra chestionatului.

Bănuitul anterior judecat, de regulă, nu ascunde faptul că suferă de boli psihice, aceasta o fac numai debilii mintal. Foarte des persoanele iresponsabile nu spun despre boala psihică de care suferă, dar se plâng de memoria slabă, de sistemul nervos etc.[7].

În timpul chestionării persoanei iresponsabile este necesar de stabilit:

– dacă recunoaște că suferă de o boală psihică, tulburări psihice temporare sau alte stări patologice, dacă da, de când este bolnav, dacă s-a tratat și dacă se află la evidența medicului psihiatru, în ce instituție medicală;

– care este motivul și când a apărut intenția de săvârșire a faptei prejudiciabile, dacă s-a pregătit, a relatat cuiva despre planurile sale, l-a instigat cineva, cine anume și în ce circumstanțe, i-au fost promise recompense;

– ce a simțit după săvârșirea infracțiunii, cui i-a comunicat despre infracțiunea săvârșită;

– dacă anterior a mai comis astfel de fapte, dacă da, ce anume, când și în ce circumstanțe.

Cea mai mare importanță în cadrul investigării faptei săvârșite în legitimă apărare împotriva unui atac săvârșit de o persoană iresponsabilă o are expertiza psihiatrică. După cum a subliniat autorul B.I. Dergai, expertiza psihiatrică este una specifică cazurilor de investigare a faptelor de legitimă apărare[8].

Conform alin. (3) al art. 143 CPP al RM, dispunerea unei astfel de expertize este obligatorie pentru constatarea stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-și apăra de sine stătător drepturile și interesele legitime în procesul penal.

Internarea persoanei în instituția medicală pentru efectuarea expertizei este permisă numai în temeiul deciziei ordonatorului expertizei judiciare, în modul stabilit de legislația de procedură. În ordonanța sau încheierea de efectuare a expertizei se indică numele și prenumele persoanei care urmează a fi internată, denumirea instituției medicale, iar în caz de necesitate, se indică și decizia privind măsura preventivă sau de aducere forțată în instituția medicală.

Ordonatorul expertizei, în urma deciziei căruia persoana a fost internată în instituția medicală pentru efectuarea expertizei, este obligat, în termen de 24 de ore, să anunțe despre aceasta membrii familiei persoanei internate, rudele ei sau alte persoane indicate de ea, iar în cazul lipsei acestora, organul de poliție de la locul de trai.

Decizia privind efectuarea examenului psihiatric fără liberul consimțământ al persoanei sau al reprezentantului ei legal, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 22 alin. (5) din legea cu privire sănătatea mentală, o ia medicul psihiatru.

Cererea privind efectuarea examenului psihiatric poate fi depusă de rudele persoanei, de orice medic, de factori de decizie (organul abilitat al administrației publice locale, procuratură, poliție, serviciul de pompieri). Motivarea solicitării examenului psihiatric fără liberul consimțământ se autentifică prin semnăturile persoanelor menționate la alin. (2) al art. 24 din legea cu privire la sănătatea mentală, cu specificarea propriilor date de identitate, cu descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea unui astfel de examen, cu specificarea datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.

Conform alin. (4) al art. 24 al legii privind sănătatea mintală, medicul psihiatru are dreptul să ceară date suplimentare pentru luarea deciziei. Constatând că în cerere lipsesc date care ar confirma existența circumstanțelor prevăzute la art. 22 alin. (4) lit. c) din legea cu privire sănătatea mentală, medicul psihiatru motivează în scris refuzul de a efectua examenul psihiatric.

În funcție de circumstanțele cauzei, expertiza psihiatrică poate fi efectuată staționar, ambulatoriu și în lipsa persoanei. Este posibilă și efectuarea expertizei medico-legală post-mortem în baza materialului cauzei.

La dispoziția expertului trebuie să fie puse toate materialele ce caracterizează persoana supusă expertizei, circumstanțele și consecințele faptei prejudiciabile. Fără aceste date, expertul nu va formula o concluzie certă, deoarece numai examinarea persoanei nu este suficient.

De o importanță deosebită sunt datele despre starea psihică a persoanei în perioadele: până la săvârșirea, în momentul săvârșirii și după săvârșirea infracțiunii. Întrebarea despre tulburările psihice temporare este practic imposibil de soluționat fără astfel de date.

Dacă ofițerul de urmărire penală a înaintat, cu titlu de versiune, simulația de către atacator a unei boli psihice, față de expert va fi pusă întrebarea: ce date ale examinării demonstrează o simulare și care sunt semnalmentele acesteia. Dacă boala psihică este simulată de o persoană iresponsabilă, atunci aceasta poate ajuta la stabilirea motivului simulării[9].

Autorii Drăghici P., Constantin R., Ioniță M. subliniază că simulația poate îmbrăca următoarele forme[10]:

1. simulația propriu-zisă, când individul sănătos încearcă să simuleze tulburările psihice pentru a fi considerat lipsit de discernământ, cu scopul obținerii unei concluzii de neresponsabilitate pentru fapta comisă;

2. suprasimulația, când un individ realmente bolnav exagerează simptomele afecțiunii psihice existente, urmărind să pară și mai bolnav decât este (este vorba de simulația patologică întâlnită în cazuri mai rare);

3. disimularea presupune preocuparea bolnavului psihic de a-și ascunde boala, pentru a obține avantajele dorite (de exemplu, paranoicul încearcă să pară cât mai normal cu putință pentru a fi crezut în tema delirantă).

Cu toate că unii indivizi se pregătesc intens și consultă persoane și cursuri de specialitate, nu ajung la o simulare fidelă a simptomatologiei unei afecțiuni psihice și sunt relativ ușor „demascați”. Simulația nu reușește pentru că:

– simulantul nu ajunge să cunoască detaliile bolii psihice simulate, pe care expertul psihiatru le „așteaptă”, iar ele nu apar;

– simulantul alege afecțiuni psihice „impresionante”: plâns, țipete, gesticulații, distrugeri de obiecte, crize psihomotorii etc. trădându-se prin felul în care își dirijează astfel de crize, deci prin felul în care apelează la exagerări conștiente;

– simulantul își modifică tabloul clinic de la o zi la alta, căutând manifestări de succes. După câteva zile de internare, cei mai mulți „obosesc” și renunță la tensiunea rolului, recunoscând adevărata lor stare. Cei cu infracțiuni grave încearcă să-și joace „cartea” până la capăt, motiv pentru care expertul psihiatru va dovedi răbdarea necesară până va obține renunțarea la simulare.

Dacă concluzia expertului psihiatru este cert pozitivă, în privința simulării, atunci ofițerul de urmărire penală trebuie să întreprindă toate acțiunile pentru a demasca simulația și a obține declarații veridice.

Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează post-mortem atunci când persoana iresponsabilă care a săvârșit fapta prejudiciabilă a decedat în timpul efectuării urmăririi penale. La fel, se va dispune această expertiză atunci când persoana s-a sinucis și nu s-a stabilit motivul sinuciderii, dar există date că persoana era psihic nesănătoasă.

Pe lângă expertiza psihiatrică, pot fi dispuse și alte expertize care vor ajuta la stabilirea stării psihice a persoanei. De exemplu, expertiza grafologică – poate constata caracteristicile individuale ale scrisului de mână ce arată schimbarea patologică a acestuia, despre stilul dezorganizat al scrisului. Orice afectare a stării fiziologice normale a persoanei care vizează în special procesele nervoase complexe, precum și mișcările membrelor superioare are influență directă asupra scrisului executat în condiții patologice.

 

Concluzii

Generalizând cele consemnate în conținutul propriu-zis al lucrării, înaintăm concluziile:

1. legitima apărare se admite nu numai în cazul în care cel atacat nu știa despre iresponsabilitatea atacantului.

2. boală psihică, tulburarea psihică temporară sau altă stare patologică se poate de constatat nu numai prin dispunerea expertizei psihiatrice, dar și prin dispunerea expertizei grafologice.

3. La probarea existenței semnelor legitimei apărări împotriva atacului săvârșit de o persoană iresponsabilă trebuie să se atragă atenție asupra următoarelor elemente: chestiunile prevăzute la alin.(2) art. 489 CPP al RM; existența instigatorilor; procesul de audiere al victimei, martorilor oculari, rudelor, altor cunoscuți; existența în domiciliu, la locul și în alte încăperi a picturilor executate într-o manieră neobișnuită sau versuri stranii; datele despre starea psihică a persoanei în perioadele: până la săvârșirea, în momentul săvârșirii și după săvârșirea faptei; simularea simptomatologiei unei afecțiuni psihice.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Referințe bibliografice:

1. Borodac Al., Manual de drept penal. Partea generală, Chișinău: Tipografia Centrală, 2005, p. 512.

2. Boroi A., Drept penal. Partea generală, București: C.H. Beck, 2006, p. 372.

3. Botnaru S. ș.a., Drept penal. Partea generală, vol. I, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, p. 610.

4. Botnaru S. ș.a., Drept penal. Partea generală, vol. I, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, p. 610.

5. Bulai C., Drept penal. Partea generală, Timișoara: All Beck, 1997, p. 494.

6. Draghici P. ș.a., Expertizele – mijloc de probă în procesul penal, București, 2000, p. 271.

7. Hotca M.A., Drept penal. Partea generală, București: C.H. Beck, 2007, p. 708.

8. Legea privind sănătatea mentală nr. 1402-XIII din 16.12.1997, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 44-46 121 din 21.05.1998.

9. Avereanova T., Belkin R., Manual pentru universități, ediția a III-a, Moskova: Norma, 2010, p. 927.

10. Vetrov N., Drept penal. Partea generală, Moskova, 1999, p. 414.

11. Vetrov N., Gabdrahmanov R., Drept penal. Partea generală, Moskova: Noul Jurist, 1997, p. 584.

12. Grișaeva P., Zdravosmîslova B., Drept penal sovietic. Partea specială, Moskova: Literatura Juridică, 1982, p. 439.

13. Dergai B., Particularitățile cercetării infracțiunilor săvârșite de persoane iresponsabile, Volgograd, 1976, p. 32.

14. Sokolov N., Ciupalenko I., Legitima apărare, Moskova, 1972, p. 94.

15. Solopanov Iu., Dreptul penal sovietic. Partea generală și specială, Moskova: Literatura Juridică, 1981, p. 465.


[1] Botnaru S. ș.a., Drept penal. Partea generală, vol. I, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, p. 181.

[2] Grișaeva P., Zdravosmîslova B., Drept penal sovietic. Partea specială, Moskova: Literatura Juridică, 1982, p. 175.

[3] СSolopanov Iu., Dreptul penal sovietic. Partea generală și specială, Moskova: Literatura Juridică, 1981, p. 82; Sokolov N., Ciupalenko I., Legitima apărare, Moskova, 1972, p. 27-29.

[4] Vetrov N., Drept penal. Partea generală, Moskova, 1999, p. 367; Vetrov N., Gabdrahmanov R., Drept penal. Partea generală, Moskova: Noul Jurist, 1997, p. 244; Botnaru S. ș.a., Drept penal. Partea generală, vol. I, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, p. 300.

[5] Borodac Al., Manual de drept penal. Partea generală, Chișinău: Tipografia Centrală, 2005, p. 273; Boroi A., Drept penal. Partea generală, București: C.H. Beck, 2006, p. 199.

[6] Bulai C., Drept penal. Partea generală, Timișoara: All Beck, 1997, p. 244.

[7] Avereanova T., Belkin R., Manual pentru universități, ediția a III-a, Moskova: Norma, 2010, p. 900.

[8] Dergai B., Particularitățile cercetării infracțiunilor săvârșite de persoane iresponsabile, Volgograd, 1976, p. 9.

[9] Avereanova T., Belkin R., Manual pentru universități, ediția a III-a, Moskova: Norma, 2010, p. 902.

[10] Draghici P. ș.a., Expertizele – mijloc de probă în procesul penal, București, 2000, p. 90.

Particularitățile dovedirii existenței semnelor legitimei apărări împotriva atacului săvârșit de o persoană iresponsabilă, în legislația Republicii Moldova was last modified: iulie 13th, 2021 by Dinu Ostavciuc

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Dinu Ostavciuc

Dinu Ostavciuc

Este doctor în drept, conferențiar universitar al Catedrei „Procedură penală, criminalistică și securitate informațională” a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, Republica Moldova.
A mai scris:
Constantin Rusnac

Constantin Rusnac

Este doctor în drept, conferențiar universitar al Catedrei „Procedură penală, criminalistică și securitate informațională” a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, Republica Moldova.