Particularități constituționale în dezvoltarea moralității publice și libertatea muncii

1. UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND MORALITATEA. ASPECTE TEORETICE ȘI JURIDICE

Moralitatea constituie un subiect al dezbaterilor din toate timpurile atât pentru filozofi și alți gânditori cât și pentru oamenii obișnuiți. Ce este bine și ce este rău, două întrebări care conturează perspectiva oamenilor asupra tuturor atitudinilor umane. Astfel, morala – unul din fundamentele dreptului, alături de religie și politică, generează adoptarea și materializarea unor norme juridice. Fiecare instituție are un Cod etic[1] pentru protejarea unor valori. Morala se regăsește, de asemenea, în avansarea inteligenței artificiale cu sarcini care ridică probleme etice în progresul tehnologic[2].

1.1. Dreptul și morala

Termenul morală își are originea în latinescul mȏris[3] care se traduce prin obicei, lege sau regulă de conduită. În ceea ce privește obiectul acesteia, etica sau filozofia morală studiază valori corecte și greșite, binele și răul[4]. Analiza acesteia a lăsat loc pentru crearea unor teorii. Numită și teoria valorilor, cuprinde mai multe ramuri printre care și jurisprudența sau filozofia dreptului. Aceasta din urmă cuprinde în obiectul de activitate interpretarea legilor și explică natura lor.

Legătura dintre conceptele de drept și moral este conturată de faptul că ambele au funcții normative stabilind astfel atitudini comportamentale, acțiuni și conduite. În doctrina de specialitate cele două noțiuni au fost comparate având în comun originea și destinația. Diferența dintre cele două o pot constitui normele de valoare și încadrarea în sistemul de valori.

Sfera moralei care este mai largă cuprinde: binele comun, onoarea, justiția, dreptatea, adevărul, echitatea care sunt suportul, numite în continuare și valori-scop; acestea reprezintă o încărcătură afectivă ridicată. În timp ce dreptul reprezintă doar modalitatea prin care se urmărește exprimarea acestora, aceasta purtând denumirea de valori-mijloc[5]. Un exemplu ilustrativ, astfel putem privi ca moral egalitatea dintre bărbați și femei ca valoare scop și consacrarea egalității dintre acestea prin textul Legii fundamentale. Acest fapt este unul relativ recent, dar care ne amintește de flexibilitatea umană: dacă cu 2000 de ani în urmă era normal să ai în jurul casei unul sau mai mulți sclavi, în prezent este incontestabil greșit și interzis; dacă nu cu mult timp înainte femeile nu aveau drept de vot și erau considerate inferioare partenerilor de viață în sistemul patriarhal, astăzi sunt pe poziție de egalitate[6]. Subliniem pe această cale faptul că lucrurile se schimbă, că în dinamica vieții sociale ceea ce astăzi pare a fi anormal, în ziua de mâine poate fi privit ca fiind complet normal.

Printre sistemele morale existente le întâlnim și pe cele de tipul idealist sau formalist în funcție de ocrotirea unei valori universale sau impunerea unei norme ce impune sau interzice o conduită[7]. Diferența dintre norma juridică și norma morală este caracterul pozitiv sau negativ: ca regulă, norma morală este pozitivă, în timp ce norma juridică este negativă. În consecință, privim morala nu ca un ideal abstract, ci o realitate ce reflectă principiile fundamentale ale dreptății și comportamentului corect, care sunt înrădăcinate în natura umană. Idealul moral apare atunci când aceste principii sunt distorsionate de devieri.

Conceptul grecesc de justiție este esențial pentru înțelegerea legăturii dintre morală și drept, fiind o datorie față de ceilalți, integrată atât în norme morale, cât și juridice. Acesta transcende intenția rațională individuală și derivă din interacțiunile umane și din nevoia de coexistență armonioasă. Astfel, morala și dreptul sunt interconectate printr-un principiu spontan de justiție, reflectând o înțelegere intuitivă a ceea ce este just, nu o creație rațională deliberată[8].

1.2. Libertatea profesională

Așa cum am arătat și mai sus, dreptul are la bază morala. În doctrina de specialitate s-a afirmat că „norma morală vine din interiorul individului, în timp ce norma juridică vine din exteriorul lui”[9]. Achiesăm la această opinie – dreptul nu poate exista fără morală, dar morala poate exista fără drept. În evoluția sa, efervescența dreptului trebuie adaptată la societate. Dacă nu, acesta poate fi în urma societății și poate genera divizarea sa. Fără a intra în analiza politică a liberalismului sau a ideilor conservatoare, constatăm raportat la evoluția civilă nivelul de pregătire al cetățenilor cu privire la o lege. Aici desigur poate fi un exemplu reprezentativ încercarea de legalizare a caselor de toleranță[10].

Dezbaterile actuale cu privire la legalizarea caselor de toleranță oferă o ilustrare pertinentă a acestui fenomen. Chiar dacă aceste instituții au fost tolerate în multe culturi și epoci istorice, legalizarea lor întâmpină rezistență în multe societăți contemporane din partea unor segmente ale populației care consideră că aceasta este împotriva principiilor morale de bază ale comunității. Procesul legislativ de reglementare a unor astfel de activități trebuie să ia în considerare nu doar aspectele morale, ci și realitățile economice și sociale pentru a asigura un echilibru între protecția valorilor fundamentale ale societății și libertățile individuale. Acest tip de discuție reflectă tensiunea dintre evoluția normelor sociale și cadrul legal actual.

În acest sens, este esențial ca legea să fie un sistem dinamic care se adaptează la schimbările sociale și să reprezinte mai degrabă progresul etic al unei comunități decât o instituție fixă. În mod similar, procesul de validare și implementare a legilor este influențat de dezvoltarea cetățenilor și de gradul de pregătire a acestora față de legile care au fost adoptate. Prin urmare, un sistem juridic sănătos este unul care se adaptează la schimbările societății, se aliniază cu principiile morale pe care majoritatea le susține și poate încorpora cu succes cerințele și realitățile populației.

Dreptul de a-ți alege propria cale este un drept fundamental pentru exercitarea libertății personale și crearea unei societăți prospere și echitabile[11]. Protejarea acestui drept presupune încetarea discriminării și stabilirea unui cadru normativ care să susțină libertatea profesională, relații sociale de muncă și condițiile de muncă sigure și stabilesc drepturile și îndatoririle minimale ale părților în raporturile juridice de muncă[12].

Potrivit DEX, „munca” semnifică „Desfășurarea unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale”[13]. Potrivit literaturii de specialitate, munca reprezintă o activitate prezentă în orice societate, având un scop lucrativ pentru care individul este remunerat[14].

Printre principiile directoare ale legislației muncii, identificate în doctrina de specialitate[15], putem aminti: neîngrădirea dreptului la muncă, egalitatea și nediscriminarea, protecția salariaților sau respectarea bunei-credințe. Izvorul acestora are natura unor serii de documente internaționale precum Declarația Universală a Dreptului Omului, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[16] sau convenții cum ar fi Organizația Internațională a Muncii. Astfel, aceste norme îi protejează pe cei ce lucrează, însă oare îi ocrotește pe toți? Dacă casele de toleranță nu sunt situate în latura legală, activitatea nu poate fi considerată muncă și dacă nu este considerată activitate lucrativă nu poate fi ocrotită. Într-o societate democratică, protecția dreptului de a alege o carieră este un semn al respectării autonomiei individuale și a demnității umane, care sunt componente esențiale în crearea unui stat de drept.

Desigur că în proporții foarte mari, toate principiile dreptului au un izvor comun, și anume textul fundamental fără de care n-am putea vorbi acum despre egalitate, libertate muncă sau protecție. Dreptul constituțional „influențează toate celelalte ramuri ale dreptului, determinându-le caracteristicile și cadrul de dezvoltare”[17]. Legea organică reprezintă cadrul[18] de dezvoltare al normelor stabilite de Constituție[19]. Principiul libertății alegerii profesiei trebuie interpretat ca atare. Astfel, el include în paleta de alegeri posibilitatea de a profesa în una din profesiile reglementate în măsura în care individul îndeplinește condițiile cerute de aceasta. Curtea Constituțională a României a ținut să sublinieze că statul nu garantează accesul efectiv al tuturor cetățenilor la toate profesiile, ci doar la posibilitatea de a alege[20]. Într-o altă Decizie[21] a Curții Constituționale (CCR) s-a statuat că dispozițiile legii fundamentale nu prevăd un drept absolut al fiecăruia de a opta pentru orice profesie. Aceasta a arătat că pentru exercitarea unei profesii sau a unei meserii sau a oricărui loc de muncă, este necesară calificarea corespunzătoare, atestatul necesar sau după caz un aviz. Cu titlu de exemplu exercitarea profesiei de avocat implică proceduri speciale de ocupare a profesiei pentru asigurarea unei asistențe juridice calificate[22] sau exercitarea unei meserii cum ar fi cea de biolog sau chimist[23].

Stabilirea profesiilor și meseriilor constituie obiect de activitate al Organizației internaționale a muncii, dar și la nivel intern obiect al Ministerului Muncii[24] prin Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). O precizare ce se poate impune aici este și distincția între profesie și meserie. Profesia este activitatea exercitată în baza unei calificări obținute prin studii, în timp ce meseria este caracterizată de persoana angajată pe un alt post decât cel pentru care are anumite studii[25].

Aderarea României la UE a generat efecte în mai multe domenii odată cu prioritizarea dreptului Uniunii Europene. Efectele se observă ca urmare a transpunerii Directivelor[26]. Chiar dacă nu impun legalizarea prostituției în statele membre, prin recomandările sale și alte acte au o influență asupra reglementărilor naționale. În consecință, ne putem întreba dacă moralul se adoptă sau se impune prin majoritate în viitorul următoarelor decizii.

Valori mijloc sau valori scop, drept sau morală, împreună contribuie la dezvoltarea normativă a oricărui stat de drept. Am văzut mai sus că este important un cadru normativ pentru conturarea principiilor morale care ghidează societatea. Legalizarea prostituției relevă o tensiune profundă între principii etice, drepturi fundamentale și evoluția normativă a societății. Evoluția morală publică, pe măsură ce se confruntă cu schimbări sociale și economice, pune în discuție paradigme tradiționale și aduce în prim-plan necesitatea reglementării activităților care, deși nu sunt perfect acceptate din punct de vedere moral, pot beneficia de pe urma unui cadru legal care să le reducă riscurile și să protejeze persoanele implicate.

2. GENEZĂ, DE LA INFRACȚIUNE LA PROFESIE LIBERALĂ

Așa cum am zis, acest studiu este despre muncă, obținerea de venituri și asigurarea existenței. Fenomenul prostituției nu cunoaște granițe. Lumea antică, din Europa până în Asia, înainte și după Hristos au fost martore ale acestui fenomen care a parcurs de la o cultură la alta în diferite forme. Ceva mai târziu și în spațiul românesc apar în documentele medievale dovezi ale prostituției și atitudinea socială asupra acesteia. În consecință, în următoarele secțiuni sunt conturate perspective și reglementări din lumea antică și prezent, pe de o parte într-un nivel universal și pe de altă parte aici în România analizând perioada interbelică, domnia lui Carol al II-lea și statutul prostituției în perioada regimului comunist din România.

2.1. Perspective globale

Herodot vorbește despre casele paradisului încă din secolul al IV-lea înainte de Hristos și relatează că această prostituție sacră s-a dedicat zeităților multă vreme, dintre cele mai cunoscute fiind Ishtar sau Afrodita, zeița iubirii, sexualității și fertilității. Astfel aici slujeau femei care ofereau bărbaților plăceri carnale, obiceiuri preluate și de la alte popoare ale Antichității. Acestea au fost însă închise ulterior. Câteva secole mai târziu prin ordinul unui împărat creștin[27], se încetează activitatea pentru a intra treptat în sfera ilicitului.

În Grecia antică, prostituatele erau organizate în diferite trepte, cele de jos fiind sclave sau fete abandonate de familie, în timp ce în treapta superioară se aflau cele independente însă obligate la plata unei taxe autorităților locale. În unele documente istorice apar în listele de clienți și mari gânditori ai vremii. De asemenea aceste acte se practicau și de înalta societate a Romei antice, cunoscută ca cea mai desfrânată împărăteasă romană, Valeria Messalina, care „trăia în desfrâu și silea și alte femei sa-i urmeze exemplul spre destrăbălări. (…) Faptele nebunești ale Messalinei ne pun în fața unui caz patologic, descompusă sub raport moral”[28].

Cultura asiatică aduce publicului celebrele gheișe[29], elegante care deservesc diferite categorii de clienți în timp ce în lumea islamică prostituția este interzisă fiind considerată un mare păcat. Creștinismul de altfel a interzis oficial prostituția, dar o trata într-un mod tolerant[30].

Raportat la epoca contemporană, la nivelul UE, au loc dezbateri și proiecte privind fenomenul prostituției. Această mișcare nu este una imperativă de eliminare, ci una care îmbrățișează libertatea de alegere și un consimțământ valabil exprimat.

2.2. Perspective locale

Deși probabil existând cu mult timp înainte și în spațiul carpato-danubiano-pontic, prostituția apare în surse istorice ceva mai târziu. Un act însemnat îl constituie Îndreptarea Legii-Pravila cea Mare, din anul 1652. Aceasta incriminează faptele de proxenetism: „votrul sau supuitoriu se chiama cela ce are mueri la Casa lui, da le tine pentru dobinda lui, carele-si dau trupurile da le spurca barbatii”[31]. Textul normativ al vremii prevede formele de comitere precum și sancțiuni: „Cela ce-ș va da fata la vreo dascăliță muiare pentru sa o înveațe carte sau și alt meșterșug ceva, și încă-i va da și plată să înveațe și-i va da și hrană ce-i va trebui, iară ea cu învățăturile ei ceale reale o va îndemna și va tocmi pe vreun bărbat de o va răpi fără știrea părinților, atunce judecătoriul să-i facă leage cum se cade și să pedepsească pre dăscăliță, să-i vearse plumb topit în gură, să-i între pe grumazi la inemă, pentru ca pre acealea mădulare au iesit de la inema ei toate indemnăturile featei de au scîrbit inema părinșilor”[32].

Cu alte cuvinte erau considerați proxeneți aceia ce profitau de pe urmele femeilor și erau pedepsiți ca atare. Același text sancționează inclusiv primirea în casă a unui proxenet ca musafir sau chiriaș. În ciuda acestor prevederi dure, textul prevede și cauze de nepedepsire „nu se va pedepsi ca un supuitoriu cela ce va supune numai o dată muiare streină”[33].

În secolele XIX-XX, în mediul interdicțiilor și al tabuurilor asistăm la o reevaluare a valorilor sociale. Casele de toleranță și bordelurile par a fi departe doar locuri ale pierzaniei. Acestea intră în dezbatere publică datorită igienei și a disputei medicamentoase, a modificărilor corporale și a educației. În consecință, se pun în lumină universul moravurilor sociale, raportul între normă şi devianţă, între ceea ce este acceptat şi ceea ce rămâne ocult; „atunci se aprindeau felinarele roşii, semn al începerii activităţii şi avertisment pentru trecători. Nimeni însă, nu era refuzat, indiferent de ceasul la care sosea. Pentru cei care nu pot să lipsească noaptea de acasă: elevi, bărbaţi însuraţi, militari ş.a. – bordelul este deschis permanent”[34]. Fenomen însă scăpat de sub control produce tulburări sociale în rândul tinerilor încă școlari încât cei din provincie solicită ministerului înființarea unui serviciu special pentru urmărirea lor. Problema însă nu a constat în absențe, ci în bolile venerice ce se transmiteau între practicanți, de la elevi până la funcționari și militari.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, prostituția capătă o formă mult mai liberală, încât acest fenomen înflorește în timpul domniei Regelui Carol al II-lea luând naștere cartierul Crucea de Piatră[35], unul din patronii caselor de toleranță fiind chiar prefectul Poliției Capitalei, Gabriel Marinescu. La vremea aceea Revista Poliției relata prezența prostituatelor într-un număr însemnat de 3000 cu acte. Fenomenul nu putea fi combătut din moment ce regele playboy[36], generalul Gabriel Marinescu beneficia de serviciile sale.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, introducerea comunismului a venit cu o mișcare violentă asupra femeilor de moravuri ușoare. Astfel sute de femei sunt adunate de pe străzi și închise în lagăre sau închisori. Se poate observa în mod clar atitudinea față de situația acestui fenomen. Casele de toleranță sunt desființate și scoase în afara legii. Din 200 de femei condamnate la 5 ani de închisoare pentru parazitism social, cca. 180 erau prostituate[37]. Activitatea este ținută sub control până la picarea regimului când va putea lua din nou amploare. Actual, în lumea contemporană are loc o reevaluare a valorilor sociale prin evoluție, acceptare și toleranță, dezincriminare și alte măsuri legislative.

Prin urmare este necesară o abordare legală la nivelul întregilor state, îndepărtate sau care privesc statele membre ale UE pentru garantarea unor decizii libere, a unor drepturi împotriva exploatării. Istoria ne-a arătat că incriminarea prostituției nu este o soluție întrucât va exista ilegitim direct sau prin alte forme. Așadar, lumea modernă trebuie să se separe de universul mistic și să aducă fenomenul prostituției la nivelul de acceptare și toleranță așa cum este adoptat, însă menținând un grad ridicat de securitate.