Opinie contributivă soluționării cererilor de punere sub interdicție a persoanelor fizice, după intrarea în vigoare a Deciziei nr. 601/16 iulie 2020 a Curții Constituționale a României

1. Cu jurisprudența, doctrina și politica lui, sistemul de drept își întocmește constantele, care dezvăluie ce fel de dreptate distribuie și ar trebui să împartă statul în societatea sa. Constatarea neconstituționalității art. 164 alin. (1) C. civ. a deschis „Cutia Pandorei” pe tărâmul ocrotirii persoanelor suferinde psihic. Practicienii dreptului, deosebit de teoreticienii lui, cunosc îndeaproape mulțimea și varietatea persoanelor afectate de o astfel de decizie, cu referire nu doar la persoanele lipsite de discernământ sau cu discernământul diminuat, ci și la persoanele apropiate acestora, deopotrivă patrimonial și personal nepatrimonial interesate de ocrotirea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor persoanei aflate în dificultate socială. Inexistența unei reglementări adecvate reprezentării în toate situațiile medicale decurgând din lipsa discernământului, ca element factual, și a lipsei capacității juridice, ca element de drept, plasează subiecții, afectați pe o perioadă nedeterminată de timp, în postura acelora care așteaptă găsirea celei mai potrivite soluții, ca o speranță pandorică.

2. Nevoia ocrotirii persoanei fizice[1], din perspectiva existenței unor afecțiuni fizice și psihice (alte două categorii de curatelă privesc situația absentului de la domiciliu și a dispărutului, declarat ca atare, în caz contrar, fiind asimilat absentului), structurează tipologic reprezentarea ei juridică prin art. 178 lit. a), b) față cu art. 164 alin. (1) C. civ., reglementând curatela și punerea sub interdicție. Pentru a se institui curatela, ar trebui verificată și aplicată condiția care o diferențiază substanțial de punerea sub interdicție, condiție conținută de sintagma: „persoană capabilă”, ulterior urmând a se verifica categoria actelor juridice a căror autorizare se cere (curatela se circumscrie actelor de administrare, curatela specială putând aborda reprezentarea în acte de dispoziție, incluzând în anumite cazuri și situația minorilor).

Pentru o persoană capabilă, având discernământ, dar, care, din cauza bătrâneții, a bolii sau a infirmității fizice, ori din alte motive, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare, se instituie curatela, în timp ce, persoanele incapabile psihic, lipsite de discernământ sunt ocrotite pe calea tutelei în urma punerii lor sub interdicție.

În acest perimetru al reprezentării bilaterale (două modalități de tratament al aceleiași nevoi de reprezentare a persoanelor bolnave), dinspre curatelă spre tutela dispusă în urma interdicției, fără a se ignora corectivul legal conținut de art. 177 C. civ. (cazuri de ridicare a interdicției dispuse), s-ar fi plasat rezolvarea problemei de neconstituționalitate, abordată, însă, de Curtea Constituțională a României, dintr-o perspectivă unilaterală – în limbajul Curții, prin paragraful 36 al Deciziei nr. 601/16 iulie 2020, se afirmă o „distonanță paradigmatică” între Codul civil și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități[2], fără imersiunea antemenționată. Chiar dacă nu ar fi schimbat soluția adoptată, analiza va fi scanat actualitatea sistemică a reprezentării persoanelor bolnave, întemeind cu mai multă putere argumentul lipsirii de reprezentare a persoanelor fără discernământ sau cu discernământ diminuat în perioada tranzitorie a inexistenței unei reglementări organice a punerii sub interdicție, lăsând a se întrezări un tratament jurisprudențial.

3. Practica judiciară[3] nu pare a ține seama de limita juridică dintre curatelă și tutela interzisului, autorizând, din varii motive, uneori vădit străine ipotezei normative, desemnarea curatorului pentru reprezentarea unei persoane lipsite de discernământ și chiar pentru efectuarea unor acte de dispoziție juridică, în condițiile în care curatela se referă strict la persoane capabile [art. 178 lit. a), lit. b) C. civ.], la absentul de la domiciliu [art. 178 lit. c) C. civ.] și la persoana dispărută [art. 178 lit. d) C. civ.], toate situațiile privind exclusiv gestiunea actelor juridice de administrare a patrimoniului, circumstanțiere normativă expresă, conținută de sintagmele juridice: „nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator (…) nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare (…) nu a lăsat un mandatar sau un administrator general”.

4. În privința orizontului de soluții tranzitorii, într-o opinie[4], publicareaDeciziei nr. 601/16 iulie 2020 a Curții Constituționale a României ar ordona soluționarea cauzei după trei tipologii. Conform unei soluții, cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată vor fi respinse, întrucât nu mai au temei legal. Potrivit altei rezolvări, instanța va reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală, solicitându-i a răspunde unor obiective suplimentare, apreciind durata punerii sub interdicție și periodicitatea revizuirii acestei măsuri. Cea din urmă tipologie ar provoca amânarea cauzelor pentru o perioadă mai mare de timp în vederea adoptării unei reglementări conforme cu cele statuate prin decizia supusă analizei.

Într-o altă opinie[5], publicarea Deciziei nr. 601/16 iulie 2020 a Curții Constituționale a României ar ordona soluționarea cauzei în funcție de două tipologii. O primă soluție constă în amânarea succesivă a cauzelor având ca obiect punerea sub interdicție, până la modificarea dispozițiilor legale, pentru ca soluția secundă să privească suspendarea cauzei pe o durată nedeterminată, până când Codul civil va fi actualizat.

5. Avansăm o părere substanțial diferită tipologiilor majoritare, întemeiată de chiar imuabilele[6] norme înscrise în art. 5 alin. (2) cu tratamentul juridic prescris de art. 5 alin. (3) C. pr. civ., respectiv în art. 1 alin. (1) și alin. (2) C. civ., potrivit cărora, niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară, incompletă, astfel că, în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, a uzanțelor, iar, în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității, legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului fiind izvoare ale dreptului civil.

Având o situație socială dedusă judecății, nereglementată normativ în forma punerii sub interdicție pe perioada tranzitorie declarării neconstituționalității art. 164 C. civ., i se impune judecătorului să nu refuze judecata, abordând fondul cererii de punere sub interdicție, făcând respectate, astfel, dispozițiile art. 5 alin. (2), alin. (3) C. pr. civ., coroborate cu art. 1 alin. (1) și alin. (2) C. civ. Din perspectiva existenței unei astfel de reglementări, cu vădit caracter imperativ, nu găsesc susținere în tipicul legii și al echității, soluțiile de respingere a cererilor (motivând că legea nu prevede), de suspendare sau de amânare a judecății cauzelor (motivând cu așteptarea legiferării punerii sub interdicție).

6. Desigur, abordarea fondului conturează cea mai dificilă problemă de rezolvat de către judecător, circumscrisă, fie de aplicarea uzanțelor, fie a dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, fie de aplicarea principiilor generale ale dreptului, precum orânduiește art. 5 alin. (3) C. pr. civ., înșiruirea fiind dimpreună enumerare și ordonare ierarhică – întâi uzanțele, urmate de dispozițiile legale ce reglementează situații asemănătoare, în urmă principiile.

Întrucât uzanțele presupun practici acceptate convențional într-un domeniu nereglementat sau generic reglementat, lipsit de metodologia aplicării, nu le putem identifica pe tărâmul dreptului național pentru a le plia capacității juridice a persoanei sub aspectul reprezentării juridice civile în condiții de iresponsabilitate psihică.

Premergând aplicării principiilor generale ale dreptului (legiuitorul nu a explicat dacă a distins noțional între principiile generale ale dreptului și principiile dreptului, fiindu-i sau nefiindu-i diferite în întindere și profunzime, privind întregimea dreptului, ca o filosofie a lui, sau doar teritoriul civil al dreptului, ca o teorie generală a dreptului civil), dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare pot fi identificate pe raza de interes a abordării noastre, referință fondată chiar de regulile de aplicare a dreptului decurgând din adagiile latinești[7] „ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio” (unde este aceeași rațiune a legii, se aplică aceeași dispoziție a ei) și „ubi ius, ibi remedium” (unde există norme, există remediu).

Neputând institui interdicția, ca măsură legală, și obligat fiind să tranșeze fondul procesului, judecătorul va constata pe bază de expertiză medico-legală, coroborată cu alte probe, incluzând ascultarea persoanei bolnave, existența sau lipsa discernământului acesteia, uzând în continuare de dispozițiile care reglementează instituirea tutelei pentru minorii cu vârsta sub 14 ani, dacă persoana bolnavă nu are discernământ, respectiv de dispozițiile care reglementează curatela, dacă discernământul este diminuat. Prima soluție pornește de la baza comună a ficțiunii legii potrivit căreia minorii sub 14 ani și interzișii sunt prezumați absolut că nu au capacitate juridică de exercițiu, conform art. 43 alin. (1), lit. a), lit. b) C. civ., iar soluția secundă se bazează pe starea de dificultate socială în care se află persoana bolnavă, potrivit situațiilor normative conținute de art. 178 lit. a), lit. b) C. civ.

În cazul instituirii tutelei asupra persoanei lipsite de capacitate de exercițiu, ca urmare a constatării lipsei discernământului acesteia, lipsa capacității de exercițiu a persoanei bolnave va fi asimilată situației minorilor aflați în cazurile reglementate expres de art. 110 C. civ., precum discernământul diminuat va fi filtrat de rațiunile normative prescrise de art. 178 lit. a), lit. b) C. civ.[8].

7. În loc de concluzie, până ce legiuitorul va interveni legislativ[9], reglementând unitar reprezentarea juridică a persoanelor fizice în situații caracterizate de lipsa și diminuarea discernământului, soluția pe care o propunem oferă o bază legală soluționării proceselor ce au ca obiect punerea sub interdicție, răspunzând temeinic nevoii de ocrotire personală și socială.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

* Considerentul rezumativ esențial al Deciziei nr. 601/16 iulie 2020 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 88/27 ianuarie 2021, este conținut de paragrafele 46, 47: „În concluzie, Curtea reține că măsura punerii sub interdicție judecătorească reglementată de art. 164 alin. (1) C. civ. nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului. Aceasta nu are în vedere faptul că pot exista diferite grade de incapacitate și nici diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri periodice. Orice măsură de ocrotire trebuie să fie proporțională cu gradul de capacitate, să fie adaptată la viața persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp, să fie revizuită periodic și să țină cont de voința și preferințele persoanelor cu dizabilități. De asemenea, la reglementarea unei măsuri de ocrotire, legiuitorul trebuie să țină cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate, iar deficiența mintală poate varia în timp. Lipsa capacității psihice sau a discernământului poate lua diferite forme, spre exemplu, totală/parțială sau reversibilă/ireversibilă, situație care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realității și care, însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicției judecătorești. Prin urmare, diferitelor grade de dizabilitate trebuie să le fie atașate grade de ocrotire corespunzătoare, legiuitorul în reglementarea măsurilor juridice trebuind să identifice soluții proporționale. O incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte. Prin urmare, Curtea reține că în lipsa instituirii garanțiilor care să însoțească măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească se aduc atingeri prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 50, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1), și prin prisma art. 12 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități”.

[1] Potrivit art. 106 coroborat cu art. 164 alin. (2) C. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege, ocrotirea majorului realizându-se prin punerea sub interdicție judecătorească sau prin instituirea curatelei, putând fi puși sub interdicție judecătorească și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă. Așadar, minorii sub 14 ani nu pot fi puși sub interdicție judecătorească, capacitatea juridică restrânsă având ca moment „a quo” (de la care pornește) împlinirea vârstei de 14 ani și ca moment „ad quem” (până la care se petrece) împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepțiile expres prevăzute de lege. Afirmând întinderea de vârstă în sus, de la pragul legal de 14 ani, legea neagă implicit că minorii sub 14 ani ar putea fi puși sub interdicție, întocmind această interpretare principiul logic „qui dicit de uno, de altero negat”.

[2] Legea nr. 221/11 noiembrie 2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, publicată M.O. nr. 792/26 noiembrie 2010, modificată prin Legea nr. 8/2016.

[3] Încheierea civilă nr. 5.199/28 iunie 2018 a Judecătoriei Arad, pronunțată în Dosar declinat nr. 400/246/2018, nepublicată, potrivnic art. 106 alin. 2 Cod civil, instituie curatela în temeiul art. 178 lit. a), art. 182 Cod civil asupra a doi minori cu vârsta sub 14 ani, desemnând în calitate de curator pe mama acestora, împuternicind-o să accepte o donație fără sarcini în numele minorilor din partea bunicilor paterni, cu neobservarea prerogativei conținute de art. 1.013 alin. (3) C. civ., nefiind aplicabile dispozițiile privind instituirea curatelei (speciale). Prin Încheierea civilă nr. 8.404/9 septembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 5.855/55/2019/a1, nepublicată, reținând că persoana bolnavă prin declarația olografă depusă la dosar este de acord cu numirea intimatei în calitate de curator (n.n. dacă acordul avea la bază discernământul, reprezentarea putea fi făcută prin mandat sau actul putea fi încheiat personal), a fost instituită curatela cu împuternicirea dată curatorului de a încheia un act de dispoziție juridică, contract de întreținere (fiind depășită sfera de reglementare a curatelei, ca administrare de patrimoniu, dispunând de el). Prin Încheierea civilă nr. 1.339/6 august 2019 a Judecătoriei Chișineu-Criș, pronunțată în Dosar nr. 2.739/210/2017/a2, nepublicată, reținând starea de sănătate precară a persoanei bolnave, încadrată în grad de handicap grav, cod de boală H17, H26, H40, H59, F03 (n.a., boli ale ochilor și demență, conform listei tabelare a bolilor), cod handicap 7, instanța instituie curatela autorizând curatorul să vândă cota dreptului de proprietate aparținând persoanei bolnave.

[4] Ioana-Anamaria Filote-Iovu, Scurte considerații cu privire la Decizia nr. 601/16 iulie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil,
material publicat în portalul Juridice.ro în data de 1 februarie 2021.

[5] Ruxandra Popescu, Punerea sub interdicție – o problemă de punere în aplicare a dispozițiilor legale, material publicat în portalul Juridice.ro în data de 25 martie 2021.

[6] Imuabile, în sensul raționalității dreptului, când se conferă judecătorului, în varii proporții, puterea de a rosti dreptul, creându-l din referințe acceptate că orientează just înfăptuirea justiției. Raționalitatea nu este una cu logicitatea, orice rațiune fiind purtătoare de logicitate, dar nu orice logicitate, caracterizată de rațiune.

[7] Săuleanu Lucian, Rădulețu Sebastian, Lexicon juridic, Dicționar de termeni și expresii juridice latine, Ed. C.H. Beck, București, 2011.

[8] Art. 178 lit. a), lit. b) C. civ. are propria lui problemă de judecată unitară sau de constituționalitate în sintagma: „persoană, deși capabilă”, din perspectiva egalității în fața legii: o capacitate factuală relevată de existența discernământului sau o capacitate prezumată de lipsa punerii sub interdicție? Persoana cu discernământ aflată în dificultate poate beneficia de curatelă, dacă nu are acces la reprezentarea convențională, în timp ce persoana fără discernământ nu poate consimți asumat desemnării curatorului, fiind vulnerabilă personal și patrimonial, soluția adecvată fiind punerea sub interdicție cu consecința instituirii tutelei. Jurisprudența este profund contradictorie.

[9] Ministerul Justiției a supus atenției publice unele propuneri de reglementare formulate în considerarea obligației de a pune de acord art. 164 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, constatate ca fiind neconstituționale, cu Decizia Curții Constituționale nr. 601/2020 și cu prevederile din Constituția României, republicată. Propunerile vizează, în primă etapă, exclusiv modificarea și completarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, precum și a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, și au caracter preliminar, fiind parte componentă a unui demers legislativ mai amplu ‒ care vizează și amendarea corespunzătoare a legislației speciale ‒ în care au fost deja cooptate de Ministerul Justiției, într-un proces de largă consultare, o serie de instituții cu competențe în materiile care vor suferi intervenții legislative cu ocazia preconizatului demers.

 

Opinie contributivă soluționării cererilor de punere sub interdicție a persoanelor fizice, după intrarea în vigoare a Deciziei nr. 601/16 iulie 2020 a Curții Constituționale a României was last modified: septembrie 29th, 2021 by Ion Domilescu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista