O perspectivă filosofică și juridică asupra „drepturilor roboților”
Gina Paladi - ianuarie 6, 2023Ce este un robot sau cine este el? Care este diferența dintre un mecanism și o ființă vie, aici incluzând toate ființele vii. Suntem creați și suntem și noi, oamenii, creatori? Care este diferența dintre condiția umană și condiția unei creații umane, adică un robot? Care este deosebirea dintre un robot care execută acțiuni mecanice și un robot dotat cu inteligență artificială (IA), ce se „supune” algoritmilor din propria sa programare? Ne putem aroga ipostaza de „mici zei” care pot controla totul, destinul fără teama de fatalitate? Ce drepturi ar trebui sa aibă un om, un robot și o ființă umană care a primit avantajele avalanșei evoluției științifice?
Demersul nostru în legătură cu aceste interogații ontologice pornește de la două premise fundamentale ale istoriei cunoașterii umane.
În primul rând, este binevenită lucrarea filosofului Immanuel Kant intitulată „Bazele metafizicii moravurilor” (în unele traduceri din limba germană „Bazele metafizicii moralei” sau „Întemeierea metafizicii moravurilor”) în care sunt descrise două așa-numite imperative: imperativul ipotetic și imperativul categoric. În ceea ce privește imperativul ipotetic vorbim despre utilizarea rațiunii într-un scop bun sau rău, dar și utilizarea propriei rațiuni spre atingerea binelui personal doar ca mijloc spre atingerea acestui scop.
La rândul său imperativul categoric se referă la o altă temă îndelung discutată, cea a liberului arbitru, aceea care se referă la acțiunea omului prin care, în mod necondiționat, vizează o paradigmă ce descrie scopul în sine, acela al binelui, nu o dorință personală. Omul, în integralitatea sa, nu poate fi doar o unealtă, ci un scop în Sine.
A doua premisă face referire la scrierile unui cunoscut autor de literatură science-fiction, Isaac Asimov, cel care a definit cele trei legi ale roboticii. Aceste legi pot fi supuse unor numeroase discuții ce pot echivala cu „Dialogurile” din tinerețea lui Platon în care acesta descrie moșirea adevărului prin întrebări și răspunsuri ce ne apropie de acesta, de adevăr. Aceste trei legi sunt adresabile mai degrabă creatorului.
Le vom transcrie ad litteram:
1. Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău;
2. Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1;
3. Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.
Rămâne aceeași întrebare: Omul este creator care a fost creat sau un creator în sine? Din această perspectivă putem reformula legile lui Isaac Asimov:
1. Unui robot îi este interzis să facă rău unui om sau unui grup de oameni prin absența acțiunii, dar și prin lipsa conștiinței de sine;
2. Un robot care a dobândit conștiință de sine și implicit conștiință, poate avea liber arbitru doar cu respectarea Legii 1;
3. Un robot cu conștiință de sine însuși își va apăra propria sa integritate ținând cont de Legile 1 și 2.
Dincolo de aceste aspecte este necesară o posibilă redefinire a acestor trei legi și din perspectiva conceptului de stat, ca națiune, ca teritoriu, cultură, spiritualitate, economie, natură, resurse, potențial și, mai ales, integritate morală în consecința eticii și a stabilirii unui set de reguli ce subliniază ceea ce punctează fără urmă de tăgadă un simț universal – bunul simț. Din această perspectivă, în mod firesc, vom aborda și alți factori ce transpun în mod ineluctabil conceptele de drepturi de bază sau, de ce nu, universale ale inteligenței artificiale.
Religia – o constantă a istoriei umanității –, spiritualitatea – element definitoriu al culturii umane –, precum și conceptul de moralitate au avut un impact decisiv asupra evoluției omului. Este imposibil de enumerat într-un spațiu atât de limitat efectele benefice, dar și distructive pe care credința le-a avut. Și atunci, în mod firesc, întrebăm: un robot ar acționa cu credință, convingere absolută așa cum au acționat oamenii în nenumărate momente ale existenței lor? S-ar putea ajunge la situația în care un robot dotat cu inteligență artificială ar simți și ar avea convingeri care să treacă și prin liberul arbitru? Sau peste liberul arbitru?
Un aspect demn de consemnat este termenul „facticitate” creat de filosoful german Johann Gotllieb Fichte. Cu alte cuvinte tot ceea ce este dat, de exemplu realitatea lumii, este dat fără nicio argumentare, fără a fi dedusă printr-un argument logic (dat factice). Acest termen a fost valorificat mai târziu de alți doi filosofi în teritoriul existențialismului – Martin Heidegger și Jean Paul Sartre – conform ideii că existența noastră și chiar existența în sine este de neînțeles în ea însăși. Pur și simplu suntem aruncați în lume fără drept de apel. Începem să existăm fără a fi conștienți de noi înșine. În aceeași ordine de idei, unul dintre părinții psihologiei transpersonale, Stanislav Grof, propune o paradigmă ce a constituit obiectul unor numeroase studii, anume faptul că fetusul e conștient de sine. Descrie și distinge patru etape ale evoluției intrauterine. Le numește „matrici perinatale fundamentale”. Putem susține că un robot dotat cu inteligență artificială alege să fie creat? Este „aruncat” în existență, în lume? Răspunsul posibil este faptul că omul, cu excepția unor elemente genetice moștenite și care pot determina manifestări de multe ori inevitabile, este liber să se orienteze spre propriul sens care să determine cursul vieții sale. Nu există, încă, lege sau destin care să fie date ca o necesitate și aprioric pentru felul în care ne reglăm modul în care existăm, dar există subterfugiul onest de a ne depăși multe limite, de a învăța, de a ne adapta. Exact asta se petrece și cu inteligența artificială, dar fără ceea ce are omul ca cel mai neprețuit dar, Sinele.
Din această extrem de sintetică privire apare interogația: care este diferența dintre drepturile omului și una din creațiile sale, inteligența artificială?
Eforturile de a legifera acest nou context, cel al apariției inteligenței artificiale care este similar cu momentul nașterii și, mai apoi, cel al exploziei revoluției industriale la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, sunt uriașe și extrem de complexe. Și în cazul unui robot dotat cu inteligență artificială este valabilă întrebarea „Cine sunt eu?”, așa cum este validată și în cazul omului. Aici survine o altă întrebare: Ce este mai important, individul sau societatea? Această întrebare face referire și la perspectiva din care privea lucrurile Aristotel și al său concept numit „zoon politikon”. Lumea va continua să existe fără un om sau altul, precum un om va continua să trăiască fără o mână, fără un picior sau alte componente naturale. Dincolo de acest teritoriu extrem de generos al analizei unei etici pe care am numi-o „Dincolo de bine și de rău”, invocând titlul unui volum scris de filosoful Friedrich Nietzsche, apar alte întrebări: Ce este dreptatea? Cum s-ar manifesta un om cu putere absolută sau un robot cu putere absolută, adică în ipostaza de Dumnezeu? În acest moment al cugetării intervine faptul că universul respectă niște legi clare, inclusiv anomaliile care apar.
Survine o altă dilemă subliniată de cunoscutul mit al lui Gyges descris de Platon în dialogul Republica, în care se pune o problemă etică fundamentală: cum ar fi folosit un inel al puterii aproape absolute (e vorba de un inel care are puterea de a face purtătorul să devină invizibil) de către un om considerat bun, respectiv de către un om considerat rău. În mitul lui Gyges sunt subliniate mai multe aspecte problematice, de pildă: originile dreptății care reprezintă sursa dreptului în sensul cel mai integral al termenului; suntem mai degrabă corecți în interacțiunile cu ceilalți din cauza slăbiciunii noastre de a face rău și a posibilității să fim nedreptățiți; dorința de a avea mai mult (bani, putere, control) ispitește spre acte ilicite și acțiuni ulterioare prin care se poate fenta dreptatea; suntem drepți, onești din obligație sau prin propria noastră natură umană. Se argumentează, în acest sens, că niciun om nu va fi drept dacă i se va permite să își satisfacă propriile interese dincolo de bine și de rău.
Tema mitului lui Gyges este, cel puțin ca ipoteză de lucru, și despre robotul cu inteligență artificială. Există această distincție dintre bine și rău pentru inteligența artificială care poate dispune de dispozitive mecanice cu mult superioare posibilităților corpului uman? În acest caz vorbim despre o dilemă cu trăsaturi filosofice ce include niște constatări irefutabile. Faptul că omul predispus la a face fapte lipsite de moralitate este beneficiarul unor avantaje nedrepte, iar cel care „alege” un comportament virtuos este „condamnat” la suferințe nemeritate. Sau meritate? Acest subiect poate fi integrat într-o perspectivă care a fost revoluționară, la vremea sa, de Friedrich Nietzsche în cartea „Așa grăit-a Zarathustra”, ceea ce va constitui următoarea provocare ce vizează inteligența naturală și cea artificială. Suntem născuți stăpâni sau sclavi? Roboți sau ființe conștiente de sine?
Filmul „Surrogates”, cu actorul Bruce Willis în rolul principal, punctează un aspect fundamental: Substituirea omului, a sufletului ființei umane, cu un soi de “avatar”, fie el fizic sau virtual, este o soluție falimentară. Și chiar este. Ce ființă umană, indiferent de preluările genetice pe care trebuie, într-un fel sau altul, să le accepte, ar fi de acord să fie reprezentată de un alter-ego robotizat fără să își mai pună problema ieșirii din casă, în natură, fără îmbrățișări, fără atingerea și privirea care conectează două suflete, de exemplu? Cum percepe un robot vederea unei flori, a unei albine, a frumuseții miraculoase a naturii?
În esență, întreaga planetă este interconectată și orice dezechilibru, oricât de mic, poate influența printr-un efect de domino multidimensional. Cum percepe lumina un robot cu inteligență artificială? E un sentiment de bucurie, de îmbrățișare a miracolelor naturii sau un proces prestabilit al algoritmilor din propria sa programare?
Discuția ce vizează statutul robotului în societatea umană mai implică și aspectele psihologice. Dacă aprofundăm și mai mult această perspectivă, ne putem întreba dacă un robot cu inteligență artificială are subconștient în sincretism cu posibilitatea de a deveni conștient. Putem vorbi despre reprimarea unui gând, a unei emoții în cazul unui robot? Și aici mă refer la actul ratat descoperit în lucrarea lui Sigmund Freud „Psihopatologia vieții cotidiene”. Dacă luăm în considerare comparativă modul în care un om refulează anumite manifestări din spectrul trăirilor sale, dar le scapă sub forma exprimării verbale este aproape imposibil să validăm existența subconștientului unui robot cu IA. Există doar în cazul în care utilizăm un eufemism și considerăm că algoritmii din programare pot constitui bazele unui pseudo-subconștient.
În lucrarea lui Carl Gustav Jung, „Dinamica inconștientului”, autorul face o conexiune între conceptul de inconștient (a se face distincția de subconștient) și arhetipuri. Spre exemplu: Anima/Animus, umbra sau bătrânul înțelept. În viziunea lui Jung, arhetipul este un dat factice ereditar care poate sau în mod ineluctabil modelează conștiința unui om. Așa-numitele „imagini primordiale” ale lui Jung trădează comportamentele înnăscute ale unui om și care sunt în strânsă legătură cu miturile repetitive propulsate în istoria umanității. Dincolo de interogațiile ce sunt absolut firești rămân totuși câteva întrebări legitime: va putea într-o zi un robot să devină zeu sau, mai mult, Dumnezeu? Să aibă dreptul de a decide cu privire la viața unui om sau la sfârșitul acesteia? Să judece ce este bine și ce este rău? Să impună, precum a făcut omul, exigențe morale pentru o mai bună echilibrare a existenței și o diminuare a consecințelor distructive ale acestei existențe?
Dacă ne-am gândi la cuvântul iubire în cazul roboților IA, am putea presupune că roboții s-ar putea „reproduce”, iar un robot ar fi „mamă” și un alt robot ar fi „tată”. Cum ar înțelege iubirea inteligența artificială într-un trup mecanizat? Un posibil răspuns la întrebările menționate mai sus: Iubirea nu poate fi plagiată. Este apanajul omului, al existenței de sine în mod deplin conștient.
Se pot impune legi asupra iubirii pure, autentice, spirituale? Este o întrebare generică ce implică multe detalii, unele dintre ele fiind extrem de controversate. În această direcție este imperativ necesar legiferarea drepturilor inteligenței artificiale și a implicațiilor inevitabile. Controlul reprezintă disputa dintre putere și libertate.
În mod paradoxal aceste două concepte pot fi în echilibru, în armonie. Diferența folositoare o face faptul de a fi conștient de sine. Această stare este un firesc atunci când iubirea este autentică între doi oameni. Între doi roboți oare cum ar fi? Niciun sentiment uman nu poate fi implementat în presupusul suflet al unui robot care, finalmente, este creația omului. V-ați lăsa controlați de inteligența artificială sau de propriile alegeri care sunt parțial dictate de moștenirile genetice care predispun, dar nu dispun?
Unul dintre momentele de referință care marchează istoria confruntării dintre om și un super computer este cea dintre marele maestru Garry Kasparov (Garik Kimovitch Vaïnstein) și Deep Blue (denumit inițial Deep Thought, Gândul profund și ulterior Deeper Blue). Este vorba despre sportul minții, șahul. S-au desfășurat două meciuri. Supercomputerul a fost produs de compania IBM și a fost îmbunătățit după prima dispută (ambele confruntări au fost stabilite pe durata a șase meciuri). Disputa a fost foarte echilibrată, dar dincolo de rezultatele celor două confruntări rămâne această dihotomie a modului în care acționează două perspective de a percepe lumea.
Consider că existența umană s-a divizat, în mod explicabil, în omul care simte, este empatic și manifestă în mod constant consecințele acestei ipostaze (bunătate, altruism, iubire) și omul-robot, practic cel care a ales să se conformeze unor reguli stricte, să își accepte programarea. Această fractură existențială poate fi supusă unei hermeneutici ce este esențială pentru a ne înțelege pe noi înșine prin introspecție.
Concluzia este evidentă. Omul a creat o multitudine de mijloace de comunicare, dar cel mai intens și mai profund mod de conectare este iubirea.
DOWNLOAD FULL ARTICLEBibliografie:
- Immanuel Kant – Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura Humanitas, 2007;
- Immanuel Kant – Critica rațiunii practice, Editura IRI, 1993;
- Isaac Asimov – Fundația, ediție completă, Editura ART, 2021;
- G, Fichte – Doctrina științei, Editura Humanitas, 1995;
- Sigmund Freud – Despre actele ratate, Editura TREI, 2021;
- Sigmund Freud – Psihopatologia vieții cotidiene, Editura TREI, 2010;
- Carl Gustav Jung – Arhetipurile și inconștientul colectiv, Editura TREI, 2014;
- Carl Gustav Jung – Dinamica inconștientului, Editura TREI, 2013;
- Platon – Republica, Editura Antet Revolution, 2010;
- Friedrich Nietzsche – Așa grăit-a Zarathustra, Editura Antet Revolution, 2003.
Arhive
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.