Neconstituționalitate – D.C.C. nr. 479/2025 (M. Of. nr. 1036/10.11.2025): Legea privind pensiile magistraților

În M. Of. nr. 1036 din data de 10 noiembrie 2025, s-a publicat Decizia Curții Constituționale nr. 479/2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Obiectul sesizării de neconstituționalitate

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 242/2025) a fost adoptat la 4 septembrie 2025. Forma trimisă spre promulgare se poate consulta aici.

Redăm, în continuare, dispozițiile principale ale deciziei.

Dispoziții relevante

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.

(1) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă

(1.1) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie privind principiul statului de drept

(…)

(1.2) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul solicitării formale a avizului Consiliului Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM)

11. În conformitate cu art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, plenul acestuia avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti, aşadar, inclusiv aspectele referitoare la pensionarea magistraţilor (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, paragraful 48). Astfel, raportat la obiectul de reglementare al legii adoptate, ce vizează modificarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor – element ce ţine de statutul acestei categorii profesionale -, se apreciază că adoptarea acesteia era condiţionată de existenţa avizului CSM.

(…)

17. Se arată că, în conformitate cu art. 33 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, termenul legal de emitere a avizului de către CSM este de 30 de zile de la sesizare, iar acest termen nu a fost respectat de către iniţiator în procedura de adoptare a actului normativ, neputându-se susţine cu suficient temei că un interval de timp de 7 zile calendaristice este un termen rezonabil de analizare a proiectului de lege, de dezbatere şi adoptare a avizului de către un organ colegial, cum este CSM.

20. Sesizarea CSM cu o altă formă a proiectului de lege decât cel adoptat în mod real şi adoptarea legii cu nesocotirea termenului legal instituit pentru emiterea avizului CSM, în contextul în care un termen de 5-6 zile lucrătoare nu poate fi considerat rezonabil pentru analizarea, consultarea, convocarea şi adoptarea avizului de către organul colegial, conduc la concluzia că solicitarea avizului CSM a fost doar formală, contrar art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituţie.

(1.3) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 124 alin. (3) din Constituţie cu referire la principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime, precum şi la interzicerea discriminării, corelate cu principiul independenţei justiţiei, în componenta sa instituţională

21. Legea adoptată generează coexistenţa a trei regimuri distincte de pensionare a magistraţilor, rezultat al unor intervenţii legislative succesive într-un interval extrem de scurt, ceea ce conduce la nesocotirea principiilor stabilităţii şi securităţii juridice şi creează o nouă falie între generaţiile de magistraţi. Astfel, o categorie de magistraţi va beneficia de pensia de serviciu conform reglementărilor valabile până la 1 ianuarie 2024, alta în temeiul Legii nr. 282/2023, aplicabilă între 1 ianuarie 2024 şi momentul intrării în vigoare a noii propuneri legislative, iar ultima categorie va ieşi la pensie în condiţiile stabilite de aceasta din urmă. Având în vedere diferenţele majore dintre cele trei regimuri şi lipsa unor motive obiective care să justifice condiţii atât de divergente pentru magistraţi aflaţi în situaţii comparabile, cadrul normativ actual conduce la discriminări evidente cu privire la elemente esenţiale ale statutului magistratului, încălcând astfel principiul constituţional al egalităţii în drepturi.

22. Singurul criteriu de diferenţiere între aceşti magistraţi este vechimea în funcţie la data intrării în vigoare a noilor norme, o simplă diferenţă de o zi putând determina modificări substanţiale în statut. O asemenea deosebire nu poate justifica, în nicio situaţie, o schimbare atât de radicală a unei componente esenţiale a statutului, mai ales că, la data intrării în profesie, cadrul legal referitor la pensionare era identic pentru toţi judecătorii şi procurorii.

23. Prin urmare, modificarea de asemenea amploare a statutului magistraţilor, într-un aspect fundamental pentru garantarea independenţei justiţiei, este incompatibilă cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea securităţii juridice şi a calităţii legii, coroborat cu art. 124 alin. (3) din Constituţie.

(…)

26. Se subliniază că legea adoptată generează discriminări şi între judecătorii şi procurorii civili şi cei militari, care, deşi desfăşoară activitatea în condiţii identice şi pot avea aceeaşi vechime şi vârstă la data intrării în vigoare a noii legi, ar urma să se pensioneze în condiţii substanţial diferite. În timp ce magistraţii civili vor fi supuşi noilor condiţii restrictive (pensionare la 65 de ani, vechime de 35 de ani, pensie de 55% din media veniturilor brute, plafonată la 70% din ultimul venit net, eliminarea vechimilor asimilate şi o tranziţie inaplicabilă celor mai mulţi), judecătorii şi procurorii militari vor continua să beneficieze de regimul mult mai avantajos prevăzut de Legea nr. 223/2015 (pensionare între 45 şi 52 de ani, reducere a vârstei cu până la 13 ani, vechime totală de 25 de ani, dintre care 15 în funcţie, şi pensie de 65% din media veniturilor brute, fără plafon sub ultimul venit net). Discriminarea devine şi mai evidentă în comparaţie cu regimul ofiţerilor de poliţie judiciară. Astfel, un ofiţer care îşi desfăşoară întreaga activitate în echipă şi sub coordonarea procurorului va putea ieşi la pensie la o vârstă cuprinsă între 45 şi 52 de ani (în 2035, la finalul perioadei de tranziţie), cu vechime totală de 25 de ani, dintre care 15 în funcţie, beneficiind de o pensie de 65% din media veniturilor brute şi plafonată la ultimul venit net. În schimb, procurorul care l-a coordonat se va putea pensiona abia la 65 de ani, cu o vechime de 35 de ani, dintre care 25 în funcţie, şi va primi o pensie de doar 55% din media veniturilor brute, plafonată la 70% din ultimul venit net – cuantum similar celui al ofiţerului, dar obţinut după două decenii în plus de activitate.

(1.4) Încălcarea art. 114 din Constituţie cu referire la condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege

27. Se arată că, în interpretarea art. 114 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat asupra condiţiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca Guvernul să îşi poată angaja răspunderea: existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanţa domeniului reglementat şi aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 sau Decizia nr. 29 din 29 ianuarie 2020). Guvernul nu are, aşadar, o competenţă discreţionară de a-şi angaja răspunderea, ci trebuie să ia în considerare o serie de criterii obiective anterior menţionate referitoare la necesitatea reglementării cu celeritate a domeniului vizat.

28. Se apreciază că Guvernul nu avea deschisă posibilitatea constituţională de a modifica regimul juridic al pensiilor de serviciu ale magistraţilor pe calea angajării răspunderii, câtă vreme nu era îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea.

29. Din analiza expunerii de motive reiese faptul că necesitatea adoptării acestei legi se fundamentează, în esenţă, pe două considerente: (a) obligaţia aducerii la îndeplinire a angajamentelor asumate de România în faţa Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, adoptat prin Regulamentul (UE) 2021/241, respectiv a jalonului nr. 215 din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), care priveşte „intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”, şi (b) situaţia economică dificilă în care România se află la momentul actual, deficitul bugetului general consolidat atingând, în anul 2024, un nivel de 9,3% din PIB, datoria publică exprimată ca procent din PIB crescând cu 5,9 puncte procentuale în raport cu anul precedent în condiţiile în care accentuarea dezechilibrului bugetar este generată inclusiv de cheltuielile privind pensii şi salarii.

30. Niciunul dintre cele două considerente nu poate, în realitate, justifica caracterul urgent al măsurilor ce se doresc adoptate pe calea angajării răspunderii guvernamentale.

(…)

(2) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

(2.1) Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii

47. Se arată că noţiunea de „vechime totală în muncă” nu este definită în cuprinsul legii şi nici nu sunt prezentate elemente în baza cărora să poată fi determinată, aspect ce conduce la neclaritatea normei, câtă vreme Legea nr. 303/2022, în forma actuală, foloseşte noţiunile de „vechime în muncă”, „vechime în funcţie”, „vechime în specialitate” şi „vechime în magistratură”.

(…)

53. Se mai apreciază că normele tranzitorii sunt neclare şi în ceea ce priveşte categoria magistraţilor ale căror decizii de pensionare sunt valorificate, respectiv a judecătorilor ale căror decizii sunt emise, dar nepuse în plată, în condiţiile în care nici pentru aceste categorii nu rezultă dacă pensia mai poate depăşi salariul în plată şi nu sunt indicate elemente suficiente pentru determinarea exactă a cuantumului pensiei de serviciu.

(2.2) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie prin raportare la art. 124 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) sub aspectul nesocotirii principiului securităţii raporturilor juridice şi principiului independenţei justiţiei

56. Se arată că dreptul la securitate juridică este unul fundamental, în sensul că determină obligaţia corelativă absolută a statului de a elabora, adopta şi implementa norme juridice cu asigurarea unui climat de stabilitate. Obligaţia respectării legilor, consacrată de art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu presupune, prin conţinutul său, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil. Intervenţia legislativă este necesară atât pentru a adapta actele normative la realităţile economice, sociale şi politice existente, cât şi pentru a asigura un cadru legislativ unitar, care să contribuie la o mai bună aplicare a legii şi la îndepărtarea oricăror situaţii echivoce sau inechităţi în aplicarea legii.

57. Totuşi, este necesar să se constate că stabilitatea legislativă este în mod serios afectată atunci când, aşa cum este cazul de faţă, o lege este modificată la un interval de timp extrem de scurt (mai înainte chiar de împlinirea perioadei de aplicare a normelor sale tranzitorii), aceasta neapucând practic să producă decât prea puţin timp efectele juridice urmărite la adoptarea ei, pentru a putea permite identificarea unui indiciu real şi serios privind riscul apariţiei unor dificultăţi sau inechităţi în aplicarea ei viitoare. Modificarea legislativă atât de rapid intervenită este cu atât mai gravă prin consecinţele produse cu cât obiectul reglementării sale se află sub protecţia cerinţei de stabilitate dintr-o dublă perspectivă: domeniul asigurărilor sociale şi statutul magistraţilor, statut de a cărui stabilitate se leagă în mod structural independenţa justiţiei ca atribut constituţional al statului de drept.

(…)

(2.3) Încălcarea art. 147 alin. (4) prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 124 din Constituţie cu referire la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale în privinţa actualizării pensiei de serviciu în funcţie de indicele de inflaţie

(2.4) Încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie privind principiul egalităţii în drepturi

(2.5) Încălcarea art. 124 din Constituţie privind independenţa justiţiei coroborat cu art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi a dreptului Uniunii Europene

81. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevă protecţia constituţională de care se bucură independenţa justiţiei, precum şi garanţiile aferente acesteia, inclusiv pensia de serviciu al cărei cuantum trebuie să fie la un nivel cât mai apropiat posibil de cel avut de ultima remuneraţie primită, însă legea criticată a ales să ignore importanţa deţinută de pensia de serviciu a magistraţilor în economia principiului independenţei justiţiei.

82. Astfel, diminuarea drastică a cuantumului pensiei de serviciu rezultată, pe de o parte, din micşorarea procentului luat în calcul pentru stabilirea acestui cuantum, iar, pe de altă parte, ca urmare a creşterii numărului lunilor care sunt avute în vedere pentru stabilirea mediei veniturilor salariale care intră în baza de calcul asupra căruia se aplică procentul astfel diminuat (procentul este scăzut de la 80% la 55%, iar numărul lunilor luate în calcul pentru stabilirea mediei salariale este crescut de la 48 la 60 de luni de activitate înainte de data pensionării coroborat cu limitarea cuantumului pensiei de serviciu la maxim 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate), la care se adaugă celelalte condiţionări impuse de lege, cum ar fi majorarea vârstei de pensionare, majorarea procentului aplicat ca penalizare pentru accesarea anticipată a pensiei de serviciu, înlăturarea pentru viitor a beneficiului bonificaţiei de 1% pentru fiecare an adăugat peste vechimea de 25 de ani, înlăturarea începând cu data de 1 octombrie 2025 a beneficiului actualizării procentuale a pensiei de serviciu în raport cu indemnizaţia brută lunară a magistraţilor din activitate etc., este de natură să afecteze dreptul magistraţilor la pensia de serviciu, în substanţa sa, şi astfel să aducă o atingere gravă principiului independenţei justiţiei.

(2.6) Încălcarea art. 15 alin. (2) prin raportare la art. 124 alin. (3) şi la art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la neretroactivitatea legii

CURTEA

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

183. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 242/2025), în ansamblul său.

(…)

Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă

(2.1.1) Încălcarea art. 114 din Constituţie cu referire la condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege

191. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că angajarea răspunderii Guvernului pe un proiect de lege trebuie să fie realizată ţinându-se seama, printre altele, de existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor preconizate, de necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate şi de aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011). (…)

192. În expunerea de motive a legii (pct. 2.2 – Descrierea situaţiei actuale) se arată că adoptarea legii criticate a avut în vedere, pe de o parte, faptul că Decizia Comisiei Europene nr. 3.847 din 28 mai 2025 a stabilit suspendarea plăţii unei sume de 869 de milioane de euro din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă, iar, pe de altă parte, în mod independent de necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă, faptul că România se află la momentul actual într-o situaţie economică dificilă, confirmată şi de Comisia Europeană. În acest din urmă sens se arată că deficitul bugetului general consolidat a înregistrat în 2024 cea mai amplă creştere produsă în ultimii 30 de ani, atingând un nivel de 9,3% din PIB, datoria publică exprimată ca procent din PIB a atins 54,8% în 2024. Cauza exclusivă a accentuării dezechilibrului bugetar menţionat este reprezentată de majorarea abruptă a cheltuielilor bugetare exprimate ca procent în PIB (creştere de la 40,6 la 43,5%), fapt generat inclusiv de cheltuielile privind pensii şi salarii. Necesitatea finanţării acestui dezechilibru bugetar a dus la o creştere semnificativă a cheltuielilor statului român cu dobânzile aferente datoriei publice, acestea ajungând doar pentru anul 2024 la o valoare absolută de peste 8 miliarde euro.

193. Astfel, în lipsa unor măsuri urgente, nivelul crescut al cheltuielilor publice genera o continuă creştere a datoriei guvernamentale şi a costurilor aferente acesteia, precum dobânzile. O evoluţie în acest sens va face inevitabilă depăşirea pragului impus de actele de drept primar cu privire la datoria publică, respectiv limitarea acesteia la 60% din produsul intern brut, în condiţiile în care normele privind limitarea deficitului bugetar la 3% au fost deja încălcate.

194. Având în vedere acest context ce implică deopotrivă obligaţiile asumate prin cadrul normativ pentru implementarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă, riscul pierderii sumei de 869 milioane de euro, precum şi situaţia economică dificilă manifestată prin existenţa unui deficit bugetar crescut şi a unei datorii publice semnificative, Guvernul şi Parlamentul României, în baza cooperării loiale dintre acestea, au obligaţia de a lua cu maximă celeritate măsuri de limitare a cheltuielilor publice, ce vor fi transpuse într-o serie de acte normative succesive. Din această serie face parte şi legea criticată, destinată reducerii în viitor a unor cheltuieli privind pensiile, parte a unei serii limitate de reduceri a cheltuielilor. Importanţa crescută a domeniului justiţiei şi, în mod particular, a pensiilor de serviciu acordate persoanelor active în acest domeniu, caracterul urgent al intervenţiei propuse, dat fiind termenul-limită stabilit prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi necesitatea reducerii cheltuielilor publice justifică apelarea la mecanismul constituţional prevăzut de dispoziţiile art. 114 din Constituţie, respectiv angajarea răspunderii Guvernului.

195. Aspectele învederate în expunerea de motive întrunesc elementele necesare calificării lor ca fiind o situaţie urgentă care să impună adoptarea măsurilor conţinute în legea criticată. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea reprezintă o măsură luată in extremis, având în vedere deficitul bugetului general consolidat. Reglementările adoptate reprezintă un răspuns energic şi necesar la situaţia financiar-bugetară a statului. Rezultă, de asemenea, că se impunea adoptarea unor asemenea măsuri cu maximă celeritate, în condiţiile în care apelarea la procedura generală de legiferare ar fi însemnat o prelungire în timp a crizei financiar-bugetare a statului şi adâncirea deficitului public (ad similis, a se vedea Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 25 iulie 2025, paragraful 130).

196. (…) În aceste condiţii, Curtea constată că o reaşezare a modului de calcul al pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, care conduce şi la o diminuare a cuantumului acestora, nu se poate realiza printr-un act de delegare legislativă, ci numai prin lege, sens în care, ţinând seama şi de urgenţa măsurilor care se impun, Guvernul are deschisă calea utilizării angajării răspunderii sale, ca procedură rapidă de legiferare. Prin urmare, apelarea la această procedură, în condiţiile date, apare ca fiind necesară (ad similis, a se vedea Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, precitată, paragrafele 131 şi 132).

197. În ceea ce priveşte domeniul vizat şi aplicarea imediată a legii adoptate se constată, pe de o parte, că pensiile de serviciu din domeniul justiţiei sunt indisolubil legate de autoritatea judecătorească, expres reglementată prin Constituţie, şi că domeniul de reglementare al legii analizate este unul omogen sub aspectul relaţiilor sociale normate, iar, pe de altă parte, că legea intră în vigoare într-un interval temporal scurt, la 1 octombrie 2025.

(…)

199. Angajarea succesivă a răspunderii Guvernului în aceeaşi zi, în şedinţe diferite ale Parlamentului, asupra a 5 proiecte de legi nu este interzisă nici expres şi nici implicit de Constituţie, astfel că o asemenea situaţie nu prezintă relevanţă constituţională prin prisma art. 114 din Constituţie, ci reflectă un aspect tehnic al modului de organizare a activităţii Parlamentului, care ţine de autonomia regulamentară a acestuia.

(2.1.2) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 16 şi art. 124 alin. (3) din Constituţie cu referire la statul de drept, principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime, precum şi la interzicerea discriminării, corelate cu principiul independenţei justiţiei, în componenta sa instituţională

(…)

209. Având în vedere cele expuse, se constată că legea criticată a fost adoptată pentru corectarea inechităţilor existente în domeniul pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, nu promovează soluţii legislative aleatorii, ci racordate la realitatea socială şi financiară a ţării, iar soluţiile legislative reglementate au o structură, o concepţie şi un scop concordante. Prin urmare, legea criticată nu încalcă principiul securităţii juridice [art. 1 alin. (5) din Constituţie].

210. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că a nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative (Decizia nr. 381 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 3 octombrie 2023, paragraful 32). Totodată, autoritatea legiuitoare are dreptul de a elabora politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. Dacă autoritatea legiuitoare a elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiţii de vârstă şi de cotizare, nu înseamnă că acesta nu ar mai putea fi niciodată schimbat. Într-o astfel de concepţie se poate ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate admite (Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).

(…)

221. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 16 şi art. 124 alin. (3) din Constituţie cu referire la statul de drept, principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime, precum şi la interzicerea discriminării, corelate cu principiul independenţei justiţiei, în componenta sa instituţională.

(2.1.3) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul solicitării formale a avizului Consiliului Superior al Magistraturii

223. Prin Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 32, Curtea a reţinut că, în ansamblul normelor constituţionale, dispoziţiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente în materia legiferării se corelează şi sunt subsumate principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, la rândul său acest principiu stând la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, şi Comisia de la Veneţia, în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), reţine că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct. IIA5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii de legiferare, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact în adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii.

224. Curtea a considerat, în mod constant, că solicitarea avizării actelor normative este o chestiune care ţine de constituţionalitatea extrinsecă a actului normativ vizat (Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, paragraful 59). Curtea a avut în vedere avizele solicitate următoarelor autorităţi publice: (i) Consiliul Legislativ – instanţa constituţională a considerat că lipsa solicitării avizului acestuia duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei – de urgenţă sau în baza legii de abilitare – din perspectiva art. 79 din Constituţie (Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, Decizia nr. 354 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 80); (ii) Consiliul Economic şi Social – instanţa constituţională a considerat că lipsa solicitării avizului acestuia în privinţa actelor normative ce intră în domeniul său de incidenţă este o problemă de constituţionalitate din perspectiva art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 141 din Constituţie; (iii) Consiliul Superior al Magistraturii – instanţa constituţională a considerat că lipsa solicitării avizului acestuia în privinţa actelor normative ce intră în domeniul său de incidenţă ar viza o eventuală neconstituţionalitate a unor acte normative (…).

225. Curtea Constituţională a statuat că lipsa avizului autorităţilor publice implicate nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea legii asupra căreia acesta nu a fost dat, întrucât ceea ce prevalează este obligaţia Guvernului de a-l solicita. Împrejurarea că autoritatea care trebuie să emită un astfel de aviz, deşi i s-a solicitat, nu şi-a îndeplinit această atribuţie „constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi însă afectată constituţionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul” (…).

227/ Art. 134 din Constituţie prevede atribuţiile CSM, fără a reglementa, în mod expres, atribuţia acestuia de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti, însă alineatul 4 al aceluiaşi text constituţional dispune că acesta îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei. Din conţinutul normativ al acestei dispoziţii constituţionale rezultă că, pe lângă atribuţiile cu consacrare constituţională ale CSM, acesta poate avea şi atribuţii de natură legală circumscrise rolului său prevăzut de art. 133 alin. (1) din Constituţie.

228. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat cu valoare de principiu că o normă de trimitere atributivă de competenţe cuprinsă în textul Constituţiei, de tipul „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea [sa] organică”, permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor respectivei autorităţi publice în considerarea şi în temeiul rolului său constituţional (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2010). Legiuitorul constituant a folosit o astfel de normă de trimitere numai în privinţa a două autorităţi fundamentale ale statului – Curtea Constituţională şi Consiliul Superior al Magistraturii. În decizia precitată Curtea a statuat că atribuţiile acordate de legiuitor instanţei constituţionale în temeiul acestei norme de trimitere au dobândit valenţe constituţionale, ceea ce înseamnă că şi în privinţa atribuţiilor astfel acordate CSM se impune aceeaşi concluzie. Ca atare, în măsura în care aceste atribuţii ţin în mod intrinsec şi inseparabil de însuşi rolul constituţional al celor două autorităţi publice, legiuitorul nu poate limita, elimina sau reduce aceste atribuţii, în caz contrar ajungându-se la golirea lor de conţinut şi la îndepărtarea de exigenţele democraţiei constituţionale, ceea ce ar reprezenta un regres incompatibil cu principiile care stau la baza sistemului justiţiei.

229. Din cele de mai sus rezultă că atribuţia legală a CSM de a aviza iniţiativele legislative din domeniul justiţiei are ca temei art. 134 alin. (4) din Constituţie şi este expresia art. 133 alin. (1) din Constituţie referitor la rolul CSM de garant al independenţei justiţiei şi a dobândit valenţe constituţionale. O asemenea calificare presupune, pe de o parte, că existenţa normativă a acestei atribuţii nu este o chestiune de opţiune legislativă, ci o normativizare la nivel legal a unei obligaţii de natură constituţională ce decurge, în mod implicit, din rolul şi poziţia constituţională a CSM, iar, pe de altă parte, că exigenţele care circumscriu conţinutul său normativ sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice, neputând fi desconsiderate sau apreciate de la caz la caz.

(…)

232. În acest context constituţional, procedura de avizare desfăşurată de CSM, integrată procesului de concepere a proiectelor de lege realizate de Guvern: (a) este iniţiată în etapa procedurală stabilită de actele normative în vigoare şi (b) în acelaşi timp se desfăşoară într-un anumit interval temporal stabilit de lege. Verificarea acestor aspecte se realizează prin mijlocirea controlului a priori de constituţionalitate, neregularităţile procedurale de natură constituţională circumscrise unor etape/faze din cadrul procesului de legiferare putând fi constatate şi sancţionate ca atare prin invocarea de sine stătătoare a normei constituţionale de referinţă privind avizarea numai în cadrul unui control abstract de constituţionalitate, fie el a priori [art. 146 lit. a) teza întâi], fie a posteriori [art. 146 lit. d) teza finală], şi nu în cadrul unui control concret de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024, paragraful 125 şi următoarele). De aceea, Curtea reţine că intensitatea controlului (level of scrutiny) pe care îl realizează în cadrul acestei atribuţii a sa, raportat la normele de referinţă invocate şi rolul constituţional al CSM, trebuie să fie una corespunzătoare pentru a asigura supremaţia Constituţiei.

(…)

241. Prin urmare, Curtea constată că solicitarea avizului CSM nu a fost realizată în condiţii de legalitate, cererea înaintată de ministerul iniţiator fiind prematură şi, eventual, rezultatul unei erori de apreciere, astfel că nu poate fi considerată ca fiind o solicitare validă a avizului CSM (a se vedea, mutatis mutandis, în privinţa necesităţii caracterului valid al solicitării avizului, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, paragraful 66). Prin urmare, lipsa avizului CSM s-a datorat transmiterii unei cereri de avizare neconforme într-o etapă procedurală care nu permitea solicitarea avizului şi asupra unei variante redacţionale a proiectului de lege care nu corespundea etapei procedurale antereferite, ceea ce a împiedicat CSM să îşi exercite atribuţia prevăzută de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.

242. Ca atare, având în vedere neregularitatea formulării cererii avizului CSM, Curtea constată că Guvernul nu a solicitat avizul CSM, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie, fiind astfel afectat rolul CSM de garant al independenţei justiţiei.

(…)

246. În consecinţă, faţă de considerentele deciziilor menţionate la paragraful 244, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa recentă a identificat o garanţie suplimentară pentru exercitarea competenţelor autorităţilor publice, ce nu poate fi disociată de realizarea acestora, şi anume obligaţia respectării în procesul de legiferare a termenelor prevăzute de lege de către autorităţile publice care solicită acte ce fundamentează/sprijină/evaluează impactul actului legislativ preconizat.

D.C.C. nr. 479/2025