Natura termenelor prevăzute de art. 205^2 Cod procedură penală

1. Introducere

Potrivit art. 250^2 din Codul de procedură penală, titlul marginal Verificarea măsurii asiguratorii, „în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250^1 aplicându-se în mod corespunzător”.

Menționăm că acest articol a fost introdus prin Legea nr. 6 din 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO)^[1].

În expunerea de motive a acestui act normativ se precizează următoarele: „În practică, au fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezintă valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asiguratorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiunilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportarea la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asiguratorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”.

Așadar, considerăm că voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportată la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Potrivit art. 44^[2] din Constituția României, dreptul la proprietate privată este un drept fundamental.

Acest drept fundamental nu poate fi restrâns decât în temeiul art. 53^[3] din Constituția României, titlul marginal Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Așadar, restrângerea dreptului la proprietate privată poate avea loc pe timpul desfășurării instrucției penale, adică în cazul procesului penal.

Mijlocul prin care se restrânge acest drept pe timpul procesului penal este măsura asiguratorie, care constă în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora pentru o perioadă limitată în timp^[4].

În demersul nostru științific prezintă interes stabilirea naturii acestor termene.

II. Termenul de 6 luni și de 1 an este unul substanțial sau procedural?

Termenul substanțial ocrotește drepturi, prerogative și interese extraprocesuale, preexistente procesului penal și independente de acesta, limitând durata unor măsuri sau condiționând îndeplinirea unor acte sau promovarea unor acțiuni care ar anihila un drept sau un interes extraprocesual. Totodată, acest termen este de natură a asigura certitudinea întinderii răspunderii penale, a sancțiunilor și a altor măsuri care restrâng drepturile și libertățile extraprocesuale ale persoanei vătămate.

Termenul procedural ocrotește drepturile și interesele procesuale ale participanților la procesul penal și contribuie la disciplinarea activității procesuale în vederea asigurării realizării la timp și în mod just a scopului procesului penal.

Ne propunem să răspundem la următoarea întrebare, pornind de la calificarea acestor termene în substanțiale sau procedurale: Dacă după îndeplinirea acestor termene organele judiciare nu verifică măsura asiguratorie acestea încetează de drept?

Încetarea de drept depinde, în opinia noastră, de calificarea acestor termene.

III. Ipoteza I: în care apreciem că suntem în prezența unor termene substanțiale.

Măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea bunurilor, prin instituirea unui sechestru asupra lor. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei.^[5]

Totodată, prin decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015^[6] referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (1) teza I din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a reținut că: „ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, aceasta este reglementată prin lege, respectiv art. 249 și următoarele din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asiguratorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporționalității, în jurisprudența sa constantă, a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar și caracterul lor temporar (par. 30)”.

De asemenea, prin decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016^[7], Curtea Constituțională a reținut că în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată a persoanei fizice sau juridice.

Astfel, măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, temporar și provizoriu, care au ca scop garantarea reparării pagubei cauzate prin infracțiune, a executării pedepsei amenzii, a executării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, precum și garantarea plății cheltuielilor judiciare generate de derularea unei proceduri judiciare penale.

În materia măsurilor asiguratorii suntem în prezența ocrotirii unui drept extraprocesual existent. În acest sens se poate aprecia că termenele de 6 luni și 1 an în care trebuie verificată măsura asiguratorie sunt termene substanțiale.

Clasificarea termenelor în substanțiale și procedurale are în vedere natura drepturilor și intereselor pe care acestea le ocrotesc și nu sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestora, fie că aceasta este prevăzută expres și în mod particular, fie că este reglementată cu titlu general.

În raport de natura drepturilor și intereselor pe care le ocrotesc deosebim^[8] între termene substanțiale și termene procedurale.

1. Termenele substanțiale sunt intervale de timp determinate de lege pentru ocrotirea unor drepturi sau interese extraprocesuale, acestea stabilind sau disciplinând în timp măsurile pe care organele judiciare le pot lua în ceea ce privește privarea sau restrângerea drepturilor persoanei, drepturi conferite în afara procesului penal. Sunt termene substanțiale cele care privesc durata măsurilor de prevenție, cele aplicabile în domeniul liberării condiționate, termenele de prescripție a răspunderii penale etc.

2. Termenele procedurale privesc intervale de timp fixate pentru a ocroti drepturi și interese ale persoanei, conferite în cadrul procesului penal. Sunt termene procedurale termenul de apel și de recurs (la nivelul anului 2010 exista cale de atac ordinară a recursului s.n.), termenul în care procurorul trebuie să sesizeze instanța, după dispunerea trimiterii în judecată, termenul de rezolvare de către procuror a plângerilor îndreptate împotriva actelor de urmărire penală etc.

Termenele prevăzute de legea procesual penală sunt de două feluri^[9]: termene procedurale și termene substanțiale (materiale).

Termenele procedurale sunt impuse de interese pur procedurale fiind necesare pentru sistematizarea și disciplinarea activităților procesuale în vederea asigurării realizării la timp și în mod just a scopului procesului penal.

Aceste termene au o evidentă importanță în cronologia și durata efectuării actelor procesuale și procedurale, finalitatea lor comună fiind realizarea unui proces penal de calitate corespunzătoare. Majoritatea termenelor prevăzute în Codul de procedură penală au un asemenea caracter.

Termenele substanțiale, deși reglementate în legea de procedură penală, privesc drepturi și interese legitime care sunt în general extraprocesuale, dar pe care norma procesual penală le limitează în anumite situații. De exemplu, libertatea persoanei, dreptul de proprietate și altele nu sunt drepturi procesuale, dar ele pot fi îngrădite de legea procedurală. Sunt în această accepțiune termene substanțiale, termenele prevăzute în legătură cu starea de libertate a unei persoane (termenele care fixează durata măsurilor preventive, cele care se referă la libertatea condiționată, amânarea executării pedepsei închisorii etc.).

În mod identic, constituie termene substanțiale termenele care se referă la măsurile asiguratorii, la restituirea lucrurilor și valorificarea celor neridicate etc.

Deosebirea între aceste două categorii de termene este determinată de rațiunea, funcția și interesul diferit care dictează stabilirea lor.