Lex causae în materia capacităţii persoanei fizice (art. 2572 din Codul civil)
Călina Jugastru - septembrie 30, 2016LEX CAUSAE ON THE FIELD OF INDIVIDUAL’S CAPACITY (ARTICLE 2572 CIVIL CODE)
Very briefly stated, the conflict rule which states on individual capacity highlights two related points: citizenship and habitual residence. The exceptions to the application of national law are related to special incapacity legal relationship which are subject to the law referred incapacity.
Romanian lawmaker upheld the old national law regulated by Law no. 105/1992, but (partially) changed the connection points that define national law. He kept the citizenship, but gave up the home and residence, which has replaced the habitual residence.
Currently, there is under the determined law in accordance with the Romanian Civil Code, all aspects of the beginning, content and termination of individual’s capacity. For the event that death is declared by Court, there is regulated the mobile conflict of laws (with the solution of applying the new law, if the new law can not be identified, Romanian law applies as lex fori).
Keywords: private international law, individual, capacity, conflicts of laws
1. Calificarea noţiunilor. Ipostazele capacităţii juridice în dreptul internaţional privat
Pentru determinarea situaţiei persoanelor, a poziţiei pe care acestea o ocupă în ordinea juridică, este întrebuinţată noţiunea de statutul persoanelor[1]. În dreptul civil şi, de asemenea, în dreptul internaţional privat, statutul persoanei fizice este una dintre materiile reglementate în detaliu în Codul civil român şi în legislaţia secundară[2]. Persoana fizică este principalul actor pe scena dreptului, este premisa şi finalitatea existenţei şi aplicării normelor juridice. Aflat în centrul de interes al dreptului conflictual, individul este principalul participant la circuitul privat transfrontalier.
Normele conflictuale în materia statutului persoanei fizice deschid partea specială a dispoziţiilor de drept internaţional privat din Codul civil român (art. 2572- 2579). Alături de starea civilă, capacitatea este a doua componentă a conţinutului normei conflictuale de la art. 2572 alin. 1 C. civ. Reamintim, „starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel”. Raporturile juridice generate de starea civilă şi de capacitatea persoanei fizice[3] sunt guvernate, ca regulă, de legea naţională a acesteia.
„Starea civilă şi capacitatea persoanei” este o sintagmă ce necesită lămurirea conţinutului normei conflictuale. „Starea civilă” semnifică suma calităţilor personale sau atributelor persoanei sau, într-un al doilea înţeles, dreptul subiectiv de individualizare a persoanei, drept al cărui conţinut este dat de prerogativele pe care le conferă titularului său[4]. „Capacitate” înseamnă capacitatea juridică a persoanei fizice în raporturile de drept internaţional privat. Sfera dreptului internaţional privat incluzând doar raporturile de drept privat cu caracter extraneu (nu şi cele de drept public), este în discuţie doar capacitatea persoanei fizice în cadrul acestor raporturi.
Raporturile de drept internaţional privat se stabilesc între particulari, în materii variate: relaţii de familie, contracte, succesiuni, statutul organic al persoanei juridice, dar şi în ceea ce priveşte transportul de mărfuri şi de persoane, drepturile de proprietate intelectuală, relaţiile de muncă sau comerţul internaţional. Capacitatea la care face referire art. 2572 alin. 1 C. civ. este, de fapt, capacitatea ce traversează toate ramurile dreptului privat: capacitatea persoanei fizice de a avea drepturi civile/ de a-şi asuma şi executa obligaţii civile, capacitatea de a încheia căsătoria, capacitatea de a încheia contractul individual de muncă, capacitatea de a încheia contractul de editare a operei de creaţie intelectuală ş.a.
Capacitatea juridică[5] este un concept unic, iar capacitatea civilă constituie componenta sa principală. Dar nu numai capacitatea civilă interesează în contextul raporturilor cu element străin, ci toate ipostazele în care persoana fizică participă la circuitul privat transfrontalier. De exemplu, potrivit dreptului român (ca lex causae), capacitatea de muncă[6] se dobândeşte la 16 ani (începând cu vârsta de 16 ani, minorul are capacitatea de a încheia singur contractul individual de muncă, iar dacă este în perioada şcolarizării obligatorii, poate presta doar munci uşoare; prin excepţie, în condiţiile legii, poate încheia contract individual de muncă şi minorul care a împlinit 15 ani)[7]. Potrivit normelor internaţionale şi europene, vârsta minimă de încadrare în muncă, prin contract individual de muncă, nu poate fi inferioară pragului de 15 ani.
Vom dezvolta în cele ce urmează, regimul legii aplicabile capacităţii civile, având în vedere atât capacitatea de folosinţă, cât şi cea de exerciţiu.
2. Capacitatea civilă a persoanei fizice
2.1. Preliminarii
Capacitatea civilă este adeseori examinată în literatura de specialitate sub trei aspecte: capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu şi capacitatea delictuală[8]. Această accepţiune largă include, alături de capacitatea de folosinţă şi de capacitatea de exerciţiu, capacitatea de a răspunde civil. Capacitatea delictuală presupune angajarea răspunderii pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapte ilicite[9].
Dreptul internaţional privat, în textul analizat (art. 2572 C. civ.) nu are în vedere capacitatea delictuală a persoanei fizice (ci doar capacitatea de a încheia acte juridice). Angajarea răspunderii civile este condiţionată de existenţa discernământului (care este o chestiune de fapt)[10]. Avem în vedere, în contextul statutului personal, numai capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice – două stări de drept, supuse legii naţionale. Întreaga problematică a răspunderii civile (condiţiile responsabilităţii, capacitatea de a răspunde pentru prejudiciu etc.) este guvernată de legile enumerate în secţiunea specifică răspunderii.
2.2. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
2.2. 1. Calificarea noţiunii de „capacitate de folosinţă”
Parte integrantă a capacităţii civile, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice reprezintă aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, adică de a fi subiect de drept civil. În dreptul internaţional privat, capacitatea de folosinţă exprimă aptitudinea individului de a fi subiect în raporturile juridice cu element de extraneitate. Capacitatea de exerciţiu intră în compoziţia capacităţii civile, permiţând persoanei fizice să îşi asume drepturi şi să execute obligaţii, prin încheierea actelor juridice, în condiţiile legii.
2.2.2. Lex causae pentru capacitatea de folosinţă
Nu toate aspectele capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt supuse legii naţionale. Unele chestiuni sunt guvernate de legea aplicabilă raportului juridic în discuţie. Având în vedere aceste diferenţe, menţionăm legea aplicabilă pentru fiecare dintre aspectele care alcătuiesc capacitatea de folosinţă.
A. Începutul personalităţii. Personalitatea juridică presupune capacitatea civilă, adică presupune capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Regula, în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă, este dobândirea acesteia la naşterea persoanei. Momentul naşterii echivalează cu dobândirea capacităţii de folosinţă, cu condiţia naşterii unui copil viu.
Prin excepţie de la regulă, legea civilă reglementează capacitatea de folosinţă anticipată. Individului îi sunt recunoscute drepturile, chiar din momentul concepţiei, dacă el se naşte viu (copilul conceput este considerat născut totdeauna când aceasta va fi în interesul său).
În aceste condiţii, dreptul internaţional privat aplică legea naţională a persoanei fizice: personalitatea juridică a copilului conceput nu este o ficţiune juridică; el este o persoană juridică actuală, titulară de drepturi şi, limitat, de obligaţii corespunzătoare acestora[11].
Aplicând situaţiei de excepţie legea naţională, trebuie observată aplicaţia particulară în materie de succesiune: „O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii” (art. 957 C. civ.). Cu condiţia naşterii copilului viu, drepturile persoanei sunt recunoscute încă de la concepţiune. Pentru determinarea momentului concepţiei, apelăm la reglementarea timpului legal al concepţiunii (timpul cuprins între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiei). Prin urmare, legea naţională cârmuieşte şi aspectul referitor la prezumţia instituită de dreptul civil substanţial.
Rezultă că, începutul personalităţii juridice a persoanei fizice se află sub incidenţa legii naţionale, cu aplicarea textelor art. 2573 (norma conflictuală), art. 34 (capacitatea de folosinţă), art. 36 (capacitatea de folosinţă anticipată), art. 957 C. civ. (capacitatea de folosinţă anticipată în materie de moştenire).
B. Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă. Legea naţională cârmuieşte caracteristicile aptitudinii de a avea drepturi şi obligaţii.
Dreptul român, în calitate de lege naţională (fie ca lege a cetăţeniei, fie ca lege a reşedinţei obişnuite a persoanei fizice), recunoaşte următoarele caractere juridice ale capacităţii de folosinţă:
a. legalitatea semnifică faptul că toate aspectele referitoare la începutul, conţinutul şi încetarea capacităţii de folosinţă sunt de domeniul legii şi nu depind de voinţa persoanelor particulare;
b. egalitatea (toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminare – art. 16 alin. 1 din legea fundamentală). Niciun factor care ţine de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie etc., nu are influenţă asupra capacităţii civile (art. 30 C. civ.);
c. universalitatea presupune recunoaşterea capacităţii de folosinţă tuturor persoanelor. Pe teritoriul României, „universalitate” înseamnă că se bucură de capacitate de folosinţă, atât cetăţenii români, cât şi cetăţenii străini (inclusiv apatrizii) care locuiesc în ţara noastră şi care se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de legea fundamentală şi de alte legi (art. 8 alin. 1 din Constituţie). Codul civil statuează (art. 28): „Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor”, fiecare persoană având capacitate de folosinţă. În termenii Declaraţiei universale a drepturilor omului, fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea sa juridică[12];
d. intangibilitatea. Subiectul de drept nu poate fi îngrădit în capacitatea sa de folosinţă, decât în cazurile prevăzute de lege, întrucât posibilitatea de a dobândi drepturi şi obligaţii se confundă cu însăşi existenţa persoanei. Din momentul în care persoana există, nu poate pierde integral această capacitate decât prin dispariţia sa ca fiinţă. „Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă […]” – art. 29 alin. 1 C. civ.;
e. generalitatea semnifică faptul că persoana fizică poate avea orice drepturi subiective recunoscute de lege. Dreptul român aplică tratament diferit persoanelor fizice şi persoanelor juridice, acestea din urmă având capacitate de folosinţă limitată, adică specializată, în sensul că persoanele juridice fără scop lucrativ îşi pot asuma doar acele drepturi care corespund realizării scopului statutar;
f. inalienabilitatea exprimă ideea imposibilităţii de renunţare la drepturile subiective care intră în conţinutul capacităţii de folosinţă. Legea română stabileşte ferm că „Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă […]” (art. 29 alin. 2 C. civ.). Persoana fizică poate renunţa la un drept subiectiv anume, poate să îl înstrăineze, să îl greveze şi poate dispune în orice mod de drepturile subiective civile patrimoniale, pe care le are la un moment dat. Ceea ce nu permite legea este renunţarea la însăşi aptitudinea generală de a dobândi drepturi.
Nu toate reglementările naţionale consacră inalienabilitatea capacităţii de folosinţă. De pildă, în unele state, una dintre piedicile valorificării instituţiei adopţiei pentru a crea legătura de filiaţie faţă de părinţii de intenţie, este posibilitatea mamei purtătoare ca, imediat după naştere, să renunţe la orice drept cu privire la copilul pe care l-a născut. Odată ce a intervenit renunţarea, nu mai este posibil transferul puterii părinteşti către părinţii adoptatori (părinţi comanditari)[13].
Unii autori adaugă şi caracterul generic şi abstract al capacităţii de folosinţă. Capacitatea de folosinţă nu priveşte drepturi şi obligaţii determinate, ci generice, prin raportare la categoria din care fac parte[14].
C. Conţinutul capacităţii de folosinţă. Legea naţională guvernează şi conţinutul capacităţii de folosinţă, înţeles ca totalitate a drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice. Precizăm că incapacităţile speciale sunt tratate distinct, deoarece legea care le este aplicabilă este legea raportului juridic la care se referă.
Conţinutul capacităţii de folosinţă variază, după cum s-a afirmat, în spaţiu (de la un sistem legislativ la altul) şi în timp (faţă de normele în vigoare la un moment dat)[15]. Aspecte de diferenţă apar în ceea ce priveşte cetăţenii români versus cetăţenii străini. Regula consacrată constituţional este că cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. În mod necesar, odată identificată legea naţională a străinului, vor fi observate şi dispoziţiile naţionale (legea română) care reglementează condiţia juridică a străinului. Cele două – legea naţională a străinului, legislaţia română în materie de străini – se vor aplica în mod cumulativ[16].
Problema incapacităţilor speciale
Teoria incapacităţilor este larg dezvoltată în literatura de specialitate. La modul general, incapacitatea este calificată ca stare a unei persoane care a fost lipsită prin lege de folosinţa ori de exerciţiul anumitor drepturi, este „inaptitudinea juridică prevăzută de lege într-un caz determinat”[17]. Avem în vedere incapacităţile care sunt incidente actelor juridice, nu şi faptelor juridice.
În dreptul internaţional privat, incapacităţile speciale sunt supuse unei alte legi decât legea aplicabilă capacităţii de folosinţă sau capacităţii de exerciţiu. Incapacităţile speciale sunt excepţia de la capacitate; tot aşa, legea aplicabilă incapacităţii speciale va fi o excepţie de la legea naţională, aplicabilă conţinutului capacităţii juridice a persoanei fizice. Aşadar, regula, în ce priveşte legea aplicabilă capacităţii persoanei fizice, este reglementată de art. 2572 alin. 1 C. civ.; excepţia, referitoare la incapacităţile speciale, este enunţată de art. 2572 alin. 2 C. civ.
În dreptul român, art. 2572 alin. 2 C. civ. prevede că „Incapacităţile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport”. Din formularea textului rezultă că, fără excepţie, toate incapacităţile speciale respectă regula că se supun legii raportului juridic la care se referă. Aplicarea legii raportului juridic la care se referă incapacitatea specială, nu este o facultate, ci este o obligaţie pentru instanţa de judecată.
În urma operaţiunii de determinare a legii aplicabile, norma substanţială a raportului juridic concret (legea raportului juridic) poate fi aceeaşi sau poate să difere de norma materială rezultată din legea naţională, ca lege a capacităţii persoanei fizice, conform art. 2572 alin. 1 C. civ.
Odată determinată legea incapacităţilor speciale, rămâne să delimităm domeniul acesteia, adică raporturile juridice subsumate fiecărui tip de incapacitate. Teoria dreptului substanţial operează multiple clasificări ale incapacităţilor. În funcţie de criterii diverse, distingem incapacităţile de folosinţă şi incapacităţile de exerciţiu; incapacităţile speciale şi incapacităţile generale; incapacităţile contractuale şi incapacităţile delictuale; incapacităţile totale şi incapacităţile parţiale; incapacităţile legale şi incapacităţile naturale etc.[18]
Textul de drept internaţional privat (art. 2572 alin. 2 C. civ.) se referă expres la incapacităţile speciale, astfel că vom departaja, într-un prim demers, incapacităţile speciale de incapacităţile generale.
[1] I. Micescu, Curs de drept civil, Restitutio, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 155.
[2] Prin starea (status) persoanelor se înţelege ceea ce constituie condiţia juridică a acestora în familie şi societate (de ex., dacă este minor sau major, căsătorit ori necăsătorit, copil firesc sau adoptat etc.; persoană de drept public ori de drept privat, cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ, de naţionalitate română sau străină etc.), iar capacitatea persoanelor desemnează aptitudinea lor, recunoscută de lege, de a avea drepturi şi obligaţii (capacitatea de folosinţă) şi de a le putea exercita (capacitatea de exerciţiu)” – a se vedea M. Nicolae, Contribuţii la studiul conflictului de legi în timp în materie civilă (în lumina Noului Cod civil), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 413.
[3] Este de principiu, aşa cum s-a afirmat, că numai oamenii au calitatea de subiect de drept civil. Ei intră în raporturi juridice pentru că urmăresc scopuri personale (constând în satisfacerea unor interese materiale sau de altă natură) ori a unor obligaţii impuse de normele juridice. Uneori, ei sunt determinaţi să intre în asemenea raporturi ca urmare a producerii unor fapte exterioare, independente de voinţa lor (a se vedea, E. Lupan, D.A. Popescu, A. Marga, Drept civil român. Subiectele raportului juridic civil, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996, p. 7 şi lucrarea citată la nota 3 de subsol).
[4] I. Reghini, Ş. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 201-202. Este vorba despre posibilitatea individului de a se individualiza prin starea sa civilă; posibilitatea de a pretinde celorlalţi să îl individualizeze prin starea sa civilă şi de posibilitatea de a apela, atunci când este nevoie, la forţa de constrângere a statului (ibidem, p. 202).
[5] Capacitatea juridică a persoanei fizice desemnează aptitudinea persoanei de a participa, în nume propriu sau pentru altul, ca titular de drepturi şi obligaţii, la raporturile juridice – aptitudine diferit reglementată în cadrul ramurilor de drept (M.N. Costin, M.C. Costin, Dicţionar de drept civil de la A la Z, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 115-116).
[6] Conform reglementării române, numai persoana fizică poate avea calitatea de salariat (a se vedea, Al. Ţiclea, Codul muncii adnotat – comentarii, acte normative, jurisprudenţă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 47).
[7] Cu privire la capacitatea juridică a persoanei care se încadrează în muncă, a se vedea, M. Gheorghe, Dreptul individual al muncii, Curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 63-69.
[8] I. Reghini, Ş. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, op. cit., p. 84-85.
[9] M. Mureşan, Drept civil. Persoanele, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997, p. 9.
[10] M. Mureşan, Dicţionar de drept civil (lucrare actualizată, îndreptată şi dezvoltată în colectiv), Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2009, p. 103.
[11] I. Deleanu, Ficţiunile juridice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 419.
[12] S. Băieş, N. Roşca, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, ed. a V-a, Î.S.F.E.P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2014, p. 258.
[13] Codul civil român prevede că, în acţiunile referitoare la stabilirea filiaţiei, nu se poate renunţa nici la drept şi nici la judecarea acţiunii. Indisponibilitatea stării civile şi a elementelor acesteia semnifică faptul că ele nu pot fi cedate nici prin acte între vii, nici pentru cauză de moarte, nu pot face obiect de tranzacţie, renunţare ori revocare (I. Reghini, Ş. Diaconescu, Persoana fizică – subiect al raporturilor de drept civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, op. cit., p. 204).
[14] G.Al. Ilie, Capacitatea civilă a persoanei fizice, în M. Nicolae (coordonator), V. Bîcu, G.Al. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 145.
[15] Ibidem, p. 151.
[16] Explicaţia este valabilă pentru străinii persoane fizice care se află pe teritoriul României (D.-Al. Sitaru, Drept internaţional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri şi instituţii ale dreptului privat, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 150).
[17] O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 184.
[18] Ibidem, p. 186-192.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.