Legislația UE și relația contractuală dintre organizatorul pachetului de călătorii și transportatorul aerian în cazul zborurilor charter. Răspunderea pentru zborurile charter anulate și întârziate

I. Contextul economico-juridic internațional

De mai bine de jumătate de secol, turismul internațional se află într-o continuă și semnificativă dezvoltare, ajungând înaintea pandemiei COVID-19 să fie unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei mondiale. În 2019, industria turistică avea o contribuție de peste 10% din PIB-ul global și era responsabilă pentru 333 de milioane de locuri de muncă.

Dacă pentru toate sectoarele economiilor naționale și ale economiei globale, pandemia COVID-19 a însemnat o perioadă de regres, pentru industria turismului acest regres a fost unul dramatic. În 2020, contribuția turismului la PIB-ul global a înregistrat o scădere de aproape 50%, coborând astfel la o contribuție de numai 5,5% din economia globală a anului precedent.

Această scădere dramatică, mult mai accentuată față de alte sectoare ale economiei, se explică prin specificul industriei turistice, care este direct dependentă de deplasare, de călătorii. Dacă alte sectoare economice s-au putut adapta într-o măsură mai mică sau mai mare noilor condiții ( a se vedea munca de acasă), pentru turism, blocajele, condiționările și interdicțiile de deplasare din perioada 2020-2021 au avut efectul unei reale „ghilotine”.

Soluțiile găsite la nivel mondial pentru rezolvarea problemelor cauzate de virusul SARS-CoV-2 au făcut ca debutul sezonului turistic 2022 să marcheze o creștere exponențială a cererilor de călătorii în scop turistic. Ori, cei doi ani anteriori, de restricții, reduceri de activitate, concedieri de personal, au avut ca efect o relativă imposibilitate a industriei turistice de a reveni imediat/instantaneu la nivelurile de activitate anterioare perioadei pandemice. Avem in vedere concedierile de personal care deservea sectorul turistic și pe cel al transporturilor de persoane: companii aeriene, aeroporturi, furnizori de servicii pentru transporturile de persoane etc.

Chiar dacă declanșarea războiului din Ucraina riscă să amâne redresarea industriei turismului cu 12-24 luni din cauza unor factori precum inflația persistentă, prețurile ridicate la energie și lipsa forței de muncă în aeroporturi/companii aeriene, potrivit datelor preliminare, anul 2022 a însemnat o „renaștere” a sectorului turistic: călătoriile internaționale au crescut cu 182% în primele trei luni ale anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit acelorași date ale UNWTO[1], primul trimestru al anului 2022 a înregistrat de peste patru ori mai multe sosiri străine (+280%) în Europa decât în ​​primul trimestru din 2021.

Consecințele, oarecum previzibile, ale acestei triplări aproape instantanee,  au constat în apariția multor disfuncționalități în industria turismului internațional: multe curse aeriene anulate, întârzieri semnificative cauzate nu numai de transportatorii aerieni, ci și de aeroporturi, prin personalul insuficient.

Ori, știm cu toții că, în general, orice disfuncționalitate în relația dintre diverși actori ai societății  își găsește rezolvarea în DREPT, în APLICAREA „LEGII”. În mod similar, și acest disfuncționalități apărute în sectorul turistic în perioada „post COVID-19” au generat litigii, a căror soluționare a făcut necesară intervenția legii și aplicarea dreptului de către instanțele de judecată.

Dacă însă atunci când avem în vedere ipoteza unui raport juridic direct între o companie aeriană înregistrată în Uniunea Europeană și pasager, este relativ facil de determinat legislația aplicabilă și de cunoscut soluțiile juridice pe care aceasta le oferă, în cazul curselor aeriene charter ne aflăm în ipoteza unei divizări a raportului juridic menționat mai sus. Acest raport juridic se multiplică, prin interpunerea între transportatorul aerian și pasager/turist a turoperatorului. Rezultă astfel două raporturi juridice distincte: transportator aerian – turoperator și turoperator – turist.

Ne propunem așadar să analizăm dacă și în ce măsură legislația Uniunii Europene, dublată și de jurisprudența CJUE, reglementează suficient de clar și de precis ambele raporturi juridice sus menționate, în special sub aspectul răspunderii transportatorului aerian și/sau a turoperatorului, în situația întârzierii sau anulării unei curse aeriene charter. Este important pentru întregul sector turistic de determinat cui și în ce limite îi este aplicabil un sistem sancționator sau de răspundere juridică în situația întârzierii sau anulării unei curse charter contractate de un turoperator. Cine este dator să repare prejudiciile suferite de turiști în astfel de situații? Turoperatorul sau compania aeriană? Există limitări ale acestei răspunderi?

II. Legislația aplicabilă la nivelul Uniunii Europene

Mai întâi, este necesară o precizare terminologică în legătură cu contractul de charter aerian și „cursă aeriană charter”.

„Zbor charter” înseamnă un zbor operat în conformitate cu termenii unui contract de charter încheiat între un transportator aerian direct și navlositorul sau beneficiarul acestuia. Se exclud din înțelesul acestei noțiuni transportul aerian regulat și transportul aerian neprogramat, vândut pe bază de bilet individual sau facturare individuală[2].

Așadar, ipoteza noastră de lucru este cea în care un turoperator, pentru a-și transporta turiștii la destinația de vacanță, încheie cu o companie aeriană din Uniunea Europeană un contract de charter aerian prin care transportatorul aerian se obligă să efectueze una sau mai multe curse aeriene, după un anumit orar de zbor, între un aeroport de plecare și un aeroport de destinație și retur.

Legislația UE care vizează această problematică are în prim plan Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor[3].

Acest regulament se aplică:

− pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unei țări a UE în care se aplică tratatele UE; și

− pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat într-o țară din afara UE către un aeroport situat pe teritoriul unei țări a UE în care se aplică tratatele CE, în cazul în care transportatorul aerian de operare al zborului este transportator din UE,

− cu condiția ca pasagerii să aibă o rezervare confirmată pentru zborul respectiv și, cu excepția cazurilor de anulare, să se prezinte la înregistrare la ora indicată în prealabil, cel mai târziu cu 45 de minute înaintea orei de plecare publicate.

În caz de anulare a zborului, pasagerii afectați au:

− dreptul la rambursarea costului biletului în termen de șapte zile, la un zbor de retur la punctul de plecare inițial sau la redirecționarea spre destinația lor finală;

− dreptul la deservire (mese și băuturi răcoritoare, cazare hotelieră, transportul dintre aeroport și locul cazării, posibilitatea de a efectua apeluri telefonice gratuite sau de a trimite gratuit două mesaje prin telex, fax sau e-mail);

− dreptul la o compensație în valoare de:

− 250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 km sau mai puțin;

− 400 EUR pentru toate zborurile în interiorul UE de peste 1 500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 km;

− 600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența punctelor precedente.

În cazul întârzierii unui zbor, regulamentul prevede un sistem cu trei trepte de penalizare:

− în eventualitatea întârzierilor prelungite (două ore sau mai mult, în funcție de distanța de zbor), pasagerilor li se oferă în toate cazurile mese și băuturi răcoritoare și dreptul la două apeluri telefonice gratuite sau la două mesaje;

− dacă ora de plecare este prevăzută pentru ziua următoare, pasagerilor li se oferă de asemenea cazare hotelieră și transportul până la locul de cazare și de la acesta la aeroport;

− dacă întârzierea este de cel puțin cinci ore, pasagerii au posibilitatea să aleagă între rambursarea costului integral al biletului și, dacă este cazul, un zbor de retur la punctul de plecare inițial.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a precizat[4] că, atunci când pasagerii ajung la destinația finală cu trei ore sau mai mult după ora programată de sosire (cum ar fi pasagerii ale căror zboruri sunt anulate), aceștia pot solicita compensații forfetare de la compania aeriană, cu excepția cazului în care întârzierea este cauzată de circumstanțe extraordinare.

Sunt însă aceste prevederi ale Regulamentului 261/2004 aplicabile și în cazul curselor charter? Pot turiștii unui turoperator să formuleze astfel de solicitări de compensații și despăgubiri? Dacă da, de la compania aeriană sau de la turoperator?

Este de reținut că turiștii nu se află într-o relație contractuală cu transportatorul aerian, ci cu turoperatorul. Iar această relație contractuală este guvernată de legislațiile naționale din statele membre UE, care transpun Directiva nr. 2302/2015[5].

Răspunsul îl putem da prin interpretarea prevederilor alin. (5) și (6) ale art. 3 din Regulamentul 261/2004:

„(5)  Prezentul regulament se aplică tuturor operatorilor efectivi de transport aerian care asigură transportul pasagerilor menționați la alineatele (1) și (2). În cazul în care un operator efectiv de transport aerian care nu are un contract cu pasagerul își execută obligațiile în conformitate cu prezentul regulament, atunci se consideră că acesta acționează astfel în numele persoanei care are un contract cu pasagerul respectiv.

(6)  Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor pasagerilor prevăzute în Directiva 90/314/CEE (În prezent inlocuită de Directiva 2302/205 – n.n.). Prezentul regulament nu se aplică în cazurile în care un pachet de servicii turistice este anulat din alte motive decât anularea zborului”.

Per a contrario, Regulamentul 261/2004 se aplică și turiștilor îmbarcați sau care ar fi trebuit să se îmbarce pe o cursă charter, iar aceștia au dreptul la compensații și/sau despăgubiri din partea transportatorului aerian în caz de întârziere sau anulare a zborului, cu excepția situației în care călătoria lor turistică este anulată din alte motive decât anularea zborului[6].

În senul acestei concluzii găsim și Comunicarea Comisiei (2016/C 214/04) – „Orientări interpretative referitoare la Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (…) și la Regulamentul (CE) nr. 2027/97 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente”. Se menționează în această Comunicare că pasagerii/turiștii au drepturi în ceea ce privește atât organizatorul pachetului în conformitate cu Directiva privind pachetele de servicii pentru călătorii, cât și transportatorul aerian efectiv (operatorul de transport aerian) în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.

Așadar, văzând însă și prima frază a alineatului 6 din art. 3 al Regulamentului 261/2003, înțelegem că turiștii care au contractat un pachet de servicii de călătorie (în înțelesul Directivei 2302/2015), în care este inclus și transport aerian cu o cursă charter contractată de turoperator, pot alege să acționeze pe două căi:

− fie pe baza prevederilor Regulamentului 261/2004, solicitând compensații și/sau despăgubiri de la transportatorul aerian;

− fie pe baza prevederilor Directivei 2302/2015, solicitând despăgubiri de la turoperator.

Această dublă cale de acțiune a turiștilor ne este confirmată de articolul 14 alineatul (5) din Directiva (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie și formulele de călătorie asociate, care prevede, de asemenea, că drepturile la compensații sau la reducerea prețului în temeiul respectivei directive nu aduc atingere drepturilor pasagerilor în temeiul Regulamentului 261/2003.

Legiuitorul european a anticipat că astfel va fi posibil ca unii turiști să solicite despăgubiri/compensații atât de la transportatorul aerian, cât și de la turoperator și a precizat în Directiva 2302/2015 [art. 14 alin. (5)] că reducerile de preț sau compensațiile acordate în temeiul regulamentelor privind drepturile pasagerilor și în temeiul directivei respective se deduc unele din altele pentru a evita supracompensarea[7].

Cu toate acestea, nici Regulamentul 261/2003, nici Directiva 2302/2015 nu stabilesc entitatea care trebuie să suporte costul obligațiilor ce se suprapun: turoperatorul (organizatorul pachetului de servicii de călătorie) sau transportatorul aerian efectiv?.

Rezolvarea unei astfel de chestiuni urmează a se face prin raportare la clauzele contractului de charter aerian, încheiat între organizator și transportator și, eventual, de legislația națională aplicabilă. Cert este că orice astfel de clauză contractuală nu trebuie să afecteze în mod negativ capacitatea turistului/pasagerului de a adresa o solicitare fie organizatorului pachetului, fie transportatorului aerian și de a beneficia de drepturile corespunzătoare.

III. Diferențe între răspunderea transportatorului aerian și a organizatorului pachetului de călătorie, în cazul întârzierii sau anulării unei curse aeriene

Suplimentar celor de mai sus, mai este de notat și că legiuitorul european nu a fost preocupat, în mod special la momentul adoptării Directivei 2302/2015, de asigurarea unui echilibru între statutul și obligațiile legale ale turoperatorului (organizatorului unui pachet de servicii de călătorie) și cele ale transportatorului aerian, din perspectiva drepturilor recunoscute ale turiștilor/pasagerilor. Diferențele sunt majore mai ales în situația anulării unui zbor charter:

1. În cazul în care turistul alege să acționeze în temeiul Regulamentului 261/2004, transportatorul aerian poate fi exonerat de răspundere ori de câte ori dovedește că întârzierea sau anularea zborului s-a produs din cauza unor „circumstanțe excepționale”.

Pct. 12-13 din preambulul Regulamentului 261/2004 menționează că operatorii de transport ar trebui să despăgubească pasagerii, cu excepția cazurilor în care anularea survine în circumstanțe excepționale, care nu pot fi evitate în pofida tuturor măsurilor rezonabile adoptate.

În astfel de situații pasagerii ale căror zboruri sunt anulate pot solicita și obține numai rambursarea costului biletelor sau redirecționarea în condiții satisfăcătoare și să beneficieze de servicii corespunzătoare pe durata așteptării unui zbor următor.

Chiar și Convenția de la Montreal arată că obligațiile care revin operatorilor efectivi de transport aerian ar trebui limitate sau responsabilitatea lor exonerată în cazurile în care evenimentul este cauzat de circumstanțe excepționale, care nu pot fi evitate în pofida tuturor măsurilor rezonabile adoptate. Astfel de circumstanțe pot surveni în special în caz de instabilitate politică, condiții meteorologice incompatibile cu desfășurarea zborului în cauză, riscuri legate de siguranță, deficiențe neprevăzute care pot afecta siguranța zborului și greve care afectează operațiunile operatorului efectiv de transport aerian.

În plus, operatorul efectiv de transport aerian nu va datora pasagerilor nicio compensație în cazul anulării unui zbor dacă pasagerii au fost informați despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută.

2. Prin raportare la această situație a transportatorului aerian, cea a organizatorului unui pachet de servicii de călătorie este mai împovărătoare:

Art. 13 alin. (1) din Directiva 2302/2015 stabilește că organizatorul este răspunzător de executarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, indiferent dacă aceste servicii urmează să fie furnizate de organizator sau de un alt furnizor de servicii de călătorie.

Pentru ca organizatorul să poată rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unor despăgubiri este necesar [art. 12 alin. (3)] ca, pe lângă rambursarea completă către călător a tuturor plăților efectuate pentru pachet, neexecutarea contractului să fie cauzată de  circumstanțe inevitabile și extraordinare ȘI organizatorul să îl fi înștiințat pe călător cu privire la rezilierea contractului, fără întârziere și înainte de începerea executării pachetului.

Această ultimă condiție face ca turoperatorul să nu poată fi exonerat de plata unor despăgubiri către turist atunci când anularea unei curse aeriene incluse într-un pachet turistic intervine sau este cunoscută după începerea executării pachetului.

Ori, în contextul post pandemic COVID-19, de la care am pornit la începutul expunerii noastre, cele mai multe dintre problemele care au dus la anularea unor zboruri au fost unele apărute în ultimul moment, necunoscute apriori și neanticipate (greve ale personalului aviatic, greve ale personalului aeroportuar, defecțiuni ale aeronavei etc.).

Spre exemplu, un organizator al unui pachet de călătorie care conține transport cu autocarul de la Porto la Lisabona și transport cu o cursa charter de la Lisabona la Paris vă fi dator să plăteasca despăgubiri turiștilor în cazul în care cursa aeriană Lisabona-Paris este anulată după plecarea turiștilor din Porto, chiar dacă anularea este cauzată de circumstante extraordinare, cunoscute de organizator după începerea călătoriei turistice.

De lege ferenda este de așteptat ca o viitoare revizuire a Directivei nr. 2302/2015 să aibă în vedere toate problemele manifestate atât pe parcursul pandemiei COVID-19, cât și ulterior.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] A se vedea Raportul UNWTO intitulat „Regândirea turismului: de la criză la transformare”, care reflectă relevanța în timp util a temei 2022, precum și criza fără precedent care a lovit sectorul în 2020. Adresă web: https://webunwto.s3.eu-west-1.amazonaws.com/s3fs-public/2022-09/from-crisis-to-transformation-WTD2022.pdf?VersionId=E2562wREejLJYZbb5IkplKFufBA9URdC . Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) este agenția Națiunilor Unite responsabilă de promovarea turismului responsabil, durabil și accesibil universal.

[2] A se vedea Codul Reglementărilor Federale din SUA (US Code of Federal Regulations) – § 212.2 Definiții.

[3] Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L 46 / 17.2.2004.

[4] A se vedea Hotărârea pronunțată într-o procedură a întrebărilor preliminare în cauze conexate C-402/07 și C-432/07.

[5] Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial nr.L 326/11.12.2015.

[6] În completare, a se vedea și considerentul 16 din Regulamentul 261/2004: „În cazul anulării unui pachet de servicii turistice din alte motive decât anularea zborului, prezentul regulament nu se aplică”.

[7] Pct. 36 din preambulul Directivei 2302/2015: Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor călătorilor de a formula cereri atât în temeiul prezentei directive, cât și în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii sau în temeiul unor convenții internaționale relevante, astfel încât călătorii să poată avea în continuare posibilitatea de a adresa cereri organizatorului, transportatorului sau oricărei alte părți responsabile ori, după caz, mai multor părți. Ar trebui să se clarifice faptul că, în scopul de a se evita supracompensarea, despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul prezentei directive și despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii sau în temeiul unor convenții internaționale relevante ar trebui să fie deduse unele din altele. Răspunderea organizatorului nu ar trebui să afecteze dreptul de a pretinde reparații de la terțe părți, inclusiv de la furnizorii de servicii.

Legislația UE și relația contractuală dintre organizatorul pachetului de călătorii și transportatorul aerian în cazul zborurilor charter. Răspunderea pentru zborurile charter anulate și întârziate was last modified: December 5th, 2022 by Ilie Dumitru

Only registered users can comment.

Arhiva Revista