Legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate
Andreea Popescu - decembrie 5, 2016Legea – modalitate de dobândire a dreptului de proprietate
Lecturând chiar şi numai definiția propusă de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române în dreptul termenului „lege” constatăm că aceasta este descrisă ca o „regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui”[12]. Același Dicționar Explicativ al Limbii Române definește legea ca o „normă cu caracter obligatoriu, stabilită şi apărată de puterea de stat. De altfel şi Dicționarul Juridic ne propune o definiție similară în sensul în care legea este „normă cu caracter obligatoriu, stabilită şi apărată de puterea de stat”[13]. Cu referire mai aplicată, acest termen poate fi acceptat atât în sens larg (lato sensu), cât şi într-un sens concret şi restrâns (strico sensu). În prima situație termenul de lege cuprinde referi la orice act normativ indiferent de tipul şi rangul acestuia pe când ce a de-a doua situație mai aplicată are în vedere actul juridic emis de Parlament ca şi autoritate legiuitoare. Principiul constituțional prin care se consacră supremația legii este generat de factori precum cei economici, sociali, juridici, politici, culturali şi care generează ca un tot unitar nevoia de reglementare printr-un act normativ un anumit aspect. Depășind sfera juridică dar generat de către aceleași considerente, Henry Ward Beecher spunea într-un citat celebru că „legea reprezintă efortul omului de a organiza societatea”. Iar Aristotel spunea că legea „este garanția faptului că cetățenii vor fi onești unii cu alții”. Tot din această perspectivă putem aminti definiția propusă de Nicolae Titulescu care consacră legea „ca o regulă dictată de puterea legiuitoare, care ordonă, oprește sau permite ceva, şi care toată lumea este datoare să i se supună”. Constatăm că atât dintr-o perspectivă strict juridică, cât şi din perspectiva mult mai largă, filozofică sau culturală legea reprezintă un act de autoritate ce trebuie respectat fără a putea prin interpretări să adăugam sau să scoatem din textul ei ceea ce ar putea afecta efectul urmărit de legiuitor prin emiterea actului normativ în cauză.
În privința modalității de dobândire a dreptului de proprietate așa cum remarcăm prin citarea art. 557 alin. (1)-(3) Cod civil, dreptul de proprietate se poate dobândi în condițiile care au fost de altfel prevăzute şi în vechea legislație chiar dacă termenii folosiți au fost actualizați. Față de modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate deja consacrate de vechea legislație, art. 557 alin. (1) şi alin. (2) introduce hotărârea judecătorească şi actul administrativ, ambele modificări fiind o consacrare firească, legislativă a unui mod de dobândire a dreptului de proprietate consacrat de doctrină.
Analizând prin comparație textele ce reglementează modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate atât în legislația veche, cât şi în legislația actuală, constatăm că legea reprezintă una din modalitățile de dobândire a acestui drept. De altfel, atât doctrina, cât şi legislația subsecventă a codului consacră şi reglementează mai multe situații prin care legea reprezintă o modalitate de transmitere a dreptului de proprietate. În mod expres, plecând de la experiența legislaţiei franceze, Codul civil de la 1864 simte nevoia unei precizări clare introducând în art. 645 textul prin care se stabileşte că „proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau încorporațiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupațiune”. De altfel, atât doctrina franceză, şi putem enumera aici opiniile formulate de G. Ripert, H. Capitant, A. Colin şi M. Planiol, cât şi o bogată practică judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, a Curții Constituţionale, dar şi a comentariilor formulate de reputați juriști români, stabilesc fără echivoc că legea poate fii un mod de dobândire a dreptului de proprietate fără alte condiționări decât cele prevăzute în legea prin care se transferă acest drept. Cu titlu de exemplu, amintim Legea nr. 15/1990, legea prin care se realiza reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome și societăţi comerciale, lege în baza căreia dreptul de proprietate a fostului proprietar se transfera asupra noului proprietar fără a exista obligații privind îndeplinirea unor proceduri ulterioare. De altfel, Legea nr. 15/1990 schimbă natura juridică a unităţilor economice de stat care în baza textului de lege devin ori societăţi comerciale ori regii autonome. Practic, în același moment, în dreptul statului încetează dreptul de proprietate, drept ce în același moment se constituie în dreptul societăţii comerciale ce se creează şi care preia întregul patrimoniu constituit din bunuri mobile sau imobile pe care le-a avut în administrarea unităţii economice de stat, unitate a cărei existenţă încetează cu acest prilej. În doctrina şi practica juridică întâlnim consideraţii cu privire la următoarele aspecte: Legea nr. 15/1990 reprezintă în sine un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care l-a avut în administrare unitatea de stat transformată în societate comercială sau regie autonomă după caz; transferul proprietăţii întregului patrimoniu se realizează odată cu legea prin care se înființează societatea comerciale sau regia autonomă (unitatea de stat încetând şi existenţa) fără a exista condițiuni sau obligații de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative, toate documentele emise în proceduri amintite mai sus având doar caracter contabil, administrate sau publicitate faţă de terți, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea nu afectează cu nimic transferul dreptului de proprietate la care facem referire. De altfel practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabilește într-un mod fără echivoc, plecând de la textul articolului 20 din Legea nr. 15/1990 că „bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia”. De altfel, toate celelalte proceduri prevăzute de lege (chiar de Legea nr. 15/1990), precum emiterea de acte administrative, de certificare, de inventariere sau evaluare, au un caracter tehnic şi „nu aduc atingere garanţiilor constituţionale a dreptului de proprietate”[14].
De altfel, Constituţia României chiar la art. 1 alin. (5) stabileşte că „în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, şi a legilor este obligatorie”[15]. Plecând de la acest text şi lecturând precizările menţionate în prezentul material, putem constata încă o dată că doar în baza legii se poate transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile din patrimoniul unităţii economice de stat către societatea sau regia autonomă în cauză înfiinţată conform legii speciale şi apoi în baza programului de privatizare şi cu respectarea condiţiilor privind vânzarea de acţiuni, acest patrimoniu se transferă către persoane fizice sau juridice care, în conformitate cu contractul, achită integral preţul acestor acţiuni. Scoatem în evidenţă acest transfer succesiv al dreptului de proprietate asupra unui patrimoniu pentru a sublinia încă o dată că neîndeplinirea unor proceduri contabile, administrative sau de publicitate nu afectează cu nimic constituirea sau transferul dreptului de proprietate asupra unui patrimoniu care se realizează ope legis.
În acest context putem indica ca edificator expresia latină ope legis (prin puterea legii) „expresie latină folosită pentru a reda ideea ca anumite obligaţii, drepturi, consecinţe juridice iau naştere direct, în termenul prevederilor legale fără a mai fi nevoie de întocmirea unui act ori de pronunţarea unei hotărâri”[16].
Plecând de la definiţia patrimoniului unei societăţi şi luând în calcul deosebirea fundamentală de capital social, înţelegem că patrimoniul unei societăţi comerciale (sau regii autonome) îl constituia totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce aparţin acestei societăţi (regii autonome) deci patrimoniul cuprinde bunurile transferate la constituire (în cazul nostru transferate prin Legea nr. 15/1990) precum şi cele dobândite ulterior ca urmare a activităţii a respectivei societăţi precum şi pasivul social al acesteia. De altfel, practica judiciară precum şi doctrina califica activele de transfer respectiv bunurile din patrimoniul societăţii care se pot înstrăina la un moment dat prin vânzare de către o societate către o altă societate sau către o persoană către o altă persoană, sunt „toate bunurile mobile sau imobile care sunt utilizate de societate în vederea desfăşurării activităţii”[17].
Având în vedere că în categoria drepturilor patrimoniale există alături de drepturile de creanţă categoria drepturilor reale, apreciem şi noi că „drepturile reale, jus in rem reprezintă acele drepturi subiective patrimoniale pe temeiul cărora titularul lor poate să exercite anumite puteri, prerogative asupra unui bun determinat, în mod direct şi nemijlocit fără intervenţia altei persoane”[18]. De altfel, aşa cum C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu şi Al. Băicoianu susțineau în literatura de specialitate că dreptul real „creează un raport nemijlocit între om şi lucru”[19]. Având în vedere că patrimoniul, deci atât drepturile reale, cât şi drepturile de creanță, pot aparține atât unei persoane juridice, cât şi unei persoane fizice, am putea parafraza juriștii deja citați mai sus spunând că dreptul real creează un raport nemijlocit între proprietarul patrimoniului şi patrimoniul. De altfel, această relație între proprietar şi bun există încă din timpul societății feudale, perioadă în care persoanele care dețineau bunuri purtau denumirea de domini iar apartenenţa patrimonială se realiza prin „puterea generală a persoanelor asupra bunurilor şi drepturilor prin dominium”[20]. Tot în acest context putem preciza că doctrina consacră faptul că jus in rem sau dreptul real consfințea o putere juridică concretă pe care proprietarul o avea asupra lucrului generând astfel un raport concret între titularul dreptului şi bunuri.
Considerații finale
Dacă art. 557 alin. (1)-(3) Cod civil menționează că prin lege se pot reglementa şi alte modalităţi de dobândire a proprietăţii, în mod evident, plecând de la celelalte acte normative, jurisprudența şi doctrina în materie putem concluziona că legea poate să reglementeze modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate şi poate fi chiar însăşi izvorul dobândirii acestor drepturi cu privire la proprietate. De altfel, putem spune că în privința Legii nr. 15/1990, ce face obiectul analizei noastre, ne aflăm de fapt în faţa unor norme imperative onerative, deoarece legea prevede expres obligații pentru ambele părţi vizate şi care stabilind obligații pentru Guvern, în situația emiterii hotărârilor de guvern, precum şi obligația de a transfera dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul unităţii economice transferate ce se realizează către societatea sau regia autonomă în cauză, înființată cu îndeplinirea obligațiilor legale. De altfel, în practică au existat situații în care, ulterior dobândirii statutului de societate sau regie autonomă, entitatea nou creată decide vânzarea în condițiile legii a întregului pachet de acțiuni sau după caz parțial vânzarea acestora. În mod evident, analizând întregul proces al privatizărilor ce a avut loc după anul 1990, vânzarea acțiunilor a reprezentat de altfel şi un transfer fără echivoc al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care l-a dobândit şi înființat în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi împreună cu acest patrimoniu de bunuri concrete transferându-se şi după caz şi creanțele ce compuneau patrimoniul societăţii la data respectivă.
Precizăm încă o dată că practica Curţii Constituţionale şi a instanţelor de judecată a fost şi este constantă şi consecventă precizând că în conformitate cu Legea nr. 15/1990, odată cu privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea acţiunilor se transferă şi fără obligaţii procedurale ulterioare (decât achitarea integrală a acţiunilor) toate bunurile aflate în patrimoniul societăţilor a căror acţiuni au fost vândute. „De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că SC. „M” SA a devenit proprietar al bunurilor aflate în patrimoniu, inclusiv al imobilului aflat în litigiu în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, anterior privatizării, astfel că acţiunea reclamaţilor este inadmisibilă…”[21]. În considerentele deciziei instanţei de fond, din care s-a citat paragraful anterior, precizăm că instanţa a reţinut că privatizarea SC „M” SA „s-a realizat prin transferul dreptului de proprietate a acţiunilor aparţinând statului… inclusiv asupra imobilelor aflate în patrimoniul societăţii. Pârâta SC. „M” SA a devenit proprietara a bunurilor aflate în patrimoniu, inclusiv asupra imobilelor, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, anterior privatizării”.
Ca o concluzie, putem preciza că legea a reprezentat şi reprezintă o modalitate concretă de dobândire a dreptului de proprietate în situația Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat şi transformarea acestora în societăţi comerciale sau regii autonome s-a realizat transferându-se odată cu acest moment şi întregul patrimoniu de care dispunea unitatea economică de stat, societatea comercială sau regia autonomă după caz, nou înființată, devenind proprietarul întregului patrimoniu. În această situație s-au aflat conform datelor furnizare de Ministerul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri peste 80% din fostele unităţi economice de stat, ulterior acestui moment, un procent de 93% dintre acestea privatizându-se prin metoda vânzării de acțiuni, moment în care odată cu transferul de proprietate asupra acțiunilor s-a transferat către noul sau noii dobânditori atât dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul vânzătorului de acțiuni, cât şi eventualele creanțe. Apreciem că doctrina şi practica din România în materie influențată de practica şi doctrina juridică franceză consacră legea ca o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate şi mai ales ca un instrument extrem de util şi de uzitat mai ales în perioada de reorganizare şi privatizare cu care România s-a confruntat după 1990.
[12] https://dexonline.ro/defitie/lege.
[13] Dicționar juridic, www.advocate.ro.
[14] Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 746 din 22 noiembrie 2001.
[15] Constituţia României, publicată în M. Of. nr. 767 din 31/10/2003.
[16] https://www.dictio.ro/juridic/ope-legis-prin-puterea-legii.
[17] www.cjgiurgiu.ro/transferuldeproprietateasupraactiunilor.
[18] Bogdan Ciucă, Drept civil. Drepturi reale: curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 31.
[19] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 1996, p. 526.
[20] Bogdan Ciucă, Drept civil. Drepturi reale, Ed. Juridică Universitară, Bucureşti, 2010, p. 7.
[21] Decizia civilă nr. 243/COM/19.07.2004.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.