Legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate
Andreea Popescu - decembrie 5, 2016The law as a way to acquire property
The right to property and its importance can also be observed from the importance the legislator has given to it over time in the text of law. The Constitution of Romania, in Title 2 named “Fundamental Rights, Freedoms and Responsibilities”, in Article 44, paragraph 1, states that “private property is guaranteed and equally protected by law no matter its keeper…”[1]. The Article shows some historical landmarks of the evolution of the right to property and focuses on the post-revolution legislation on the matter, highlighting the impact the change of political regime with the 1990 Revolution had on the socio-political and legal approach of the right to property. The Article presents the ways provided by law in order to acquire the right to property, the approach of this theme by the 1864 Romanian Civil Code, the 2009 Romanian Civil Code, and it presents the influences of the French legislation on the regulations related to ways to acquire the right to property. An important aspect, in point of the selected theme, is identified in the legislation dedicated to privatization. Law no. 58/1991 on the privatization of companies and the sale of assets from their patrimony, Government Emergency Ordinance no. 98/1997 and Law no. 15/1990 are just a few examples in which this Article, as agreed by the entire doctrine in this matter, presents the law as a way to acquire property (ope legis) without subsequent administrative or accounting obligations. It presents the way by which the patrimony under the administration of state entities becomes by law the property of the company or of the autonomous public company established under the Law no. 15/1990, and it subsequently shows how with the integral sale of shares, the natural or legal persons become full owners of the patrimony containing assets, immovable or movable goods. In the content of the material, it is shown that the entire practice of the High Court of Cassation and Justice, as well as that of the Constitutional Court or of other lower courts, establishes that upon the privatization of the company, the integral property of assets, immovable or movable goods that made the patrimony of that company is also unquestionably transferred. The entire Article reveals such concrete situations where the law becomes a means to acquire the property starting from the general regulation of this aspect by the Romanian legislation and continuing with concrete examples that were settled in compliance with the law to that effect by the courts of law.
Keywords: right to property, acquire property, patrimony, companies, regulation
Noţiuni introductive
„Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi. În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin act administrativ. Prin lege se pot reglementa şi alte modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate”[2].
Prin a dobândi înțelegem operațiunea juridică prin care o persoană fizică sau juridică devine proprietar asupra unui bun. Chiar dacă în termeni generali acest lucru rezistă reformei legislative din domeniul dreptului privat, putem trage această concluzie atât ca urmare a lecturării vechiului Cod civil, cât şi ca urmare a lecturării actualului Cod civil. Trebuie să remarcăm că textul celor două coduri este diferit în privința modalității de dobândire a dreptului de proprietate. De altfel, definirea dreptului de proprietate a fost modificată faţă de art. 480 al vechiului Cod civil în actuala reglementare, definind dreptul de proprietate prin însuși conținutul său: posesie, dispoziție, folosință. Păstrând conținutul juridic al dreptului de proprietate al art. 480 vechiul Cod civil, se adaugă totuși alături de caracterele juridice ale dreptului de proprietate respectiv, caracterul exclusiv, absolut şi perpetuu ca un caracter juridic inițial consacrat de doctrină şi ulterior consacrat de textul Codului civil respectiv art. 555 alin. (1).
Constituţia României, în Titlul II, sub denumirea – „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, la art. 44 alin.(1), denumit „Dreptul de proprietate privată”, stabileşte că dreptul de proprietate este garantat. Alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că „proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular…”[3].
Importanţa dată „dreptului de proprietate” de către Constituţia României, o regăsim atât în legislaţia subsecventă, cât şi în doctrina juridică. „De-a lungul dezvoltării societăţii, s-a demonstrat în mod indubitabil că există o relaţie concretă între proprietar şi bunul asupra căruia acesta reclamă proprietatea, dar şi între proprietar şi toate celelalte persoane în legătură cu bunul în cauză”[4].
Repere istorice privind evoluţia dreptului de proprietate
Începând cu etapa comunei primitive, unde omul îşi exercită dreptul de proprietate prin deţinerea bunurilor care îi asigurau supravieţuirea, continuând cu schimbul de bunuri pe care membrii comunităţii le deţineau în exces, cu scopul eficientizării activităţii ce ţinea de supravieţuire şi ulterior de dezvoltare, dreptul de proprietate şi-a demonstrat până în zilele noastre rolul de motor în demonstrarea relaţiilor economice şi sociale. De-a lungul timpului, „membrii comunităţilor umane în curs de formare, s-au recunoscut reciproc drept proprietari de bunuri. Cu alte cuvinte, puterea exercitată de cineva asupra bunului său, asupra bogăţiilor sale, a trebuit recunoscută de către ceilalţi, proprietatea fiind prin excelenţă, un mod de realizare a unei puteri umane asupra bogăţiilor”[5].
Analizând din perspectiva aceasta, putem descoperi celelalte valenţe ale dreptului de proprietate, constatând că „proprietatea s-a transformat în relaţie socială de însuşire, iar în momentul în care această relaţie socială a fost cuprinsă în norme juridice – de la cutumă până la norma edictată de entitatea care a ajuns să o ordoneze, să o reglementeze, şi anume statul, ea a devenit un raport juridic, adică un drept de proprietate”[6].
Epoca romană reprezintă poate cea mai efervescentă perioadă din perspectiva consolidării statului. În acest context, proprietatea comună a ginţii latine devine proprietate publică a statului. În aceasta etapă, doctrina constată existenţa a două forme de proprietate publică. Prima dintre aceste forme se referea la proprietatea statului asupra sclavilor (servi publicus), iar cea de-a doua formă de proprietate publică, se apreciază că este în acel moment istoric, proprietatea statului asupra pământului (ager publicus). Merită să remarcăm din perspectiva temei principale a prezentului articol şi anume: legea ca mod de dobândire a proprietăţii, că încă din anul 111 î.H., în baza legii Theoria Agraria, suprafeţe de pământ aflate în proprietatea statului, dar care erau folosite de latifundiari, deveneau proprietatea privată a celor ce deţineau în administrare, în acel moment dat, terenuri. „Astfel, Ager Italicus, a fost asimilat cu Ager Romanus, devenind Resmancipi şi susceptibile de proprietate QUIRITARA”[7].
Continuând analiza evoluţiei istorice a dreptului de proprietate, constatăm apariţia şi dezvoltarea diverselor variante ale acestuia printre care amintim „proprietatea pretoriană, proprietatea provincială şi proprietatea pelegrină”[8].
Perioada Evului mediu impune o distincţie între Dominium Directum şi Dominium Utile, remarcabil fiind faptul că şi în acest context istoric dreptul de folosinţă al vasalului se transformă şi se consolidează treptat, devenind un drept care se putea perpetua succesoral şi chiar putea să se transforme într-un drept de proprietate deplină.
În dreptul românesc, proprietatea a suferit, de-a lungul timpului, transformări specifice fiecărei etape, proprietatea privată fiind localizată din perspectiva apariţiei ei la momentul destrămării comunei primitive. În feudalism „daniile domneşti, denumite delniţe în Muntenia şi jurăbii în Moldova, constituiau modalitatea prin care domnul răsplătea persoanele aflate în raport de vasalitate cu el, pentru diverse servicii, sau pentru a stimula popularizarea unei aşezări săteşti”[9].
„Tot în perioada aceasta identificăm atât proprietatea feudal-domnească, cât şi proprietatea boierească sau proprietatea mânăstireasca”[10]. Se pot identifica ca şi proprietari, moşnenii sau răzeşii, boierii, mânăstirile, ca şi proprietari mai mici în raport cu domnitorul, care, prin daniile domneşti amintite mai sus, transfera dreptul de proprietate folosind Cartea Domnească sau Hrisovul Domnesc. Constantin Mavrocordat a dat dreptul ţăranilor să folosească în baza unui contract parcelele de pământ şi a dat posibilitatea boierilor să obţină proprietate asupra pădurilor. „Remarcăm din perspectiva dreptului de proprietate şi a evoluţiei acestuia, anul 1780, în care se impune Pravilniceasca condică a lui Alexandru Ipsilanti, anul 1817 în care se aplică Codul lui Calimach şi nu în ultimul rând, un an mai târziu, apariţia Codului Caragea. Pentru prima dată în dreptul românesc se stabileşte expres, că dreptul de proprietate fiind deplin, nu poate fi împărţit la două persoane”[11].
Regulamentele Organice 1832, care impun „drepturile sfinte ale proprietăţii”, precum şi revizuirea regulamentelor agrare, provocate de Gheorghe Ghica şi Barbu Ştirbei şi nu în ultimul rând, Legea pentru înfăptuirea reformei agrare de la 1864, adoptată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, reprezintă o adevărată transformare a dreptului de proprietate în general şi în mod special a dreptului de proprietate asupra terenului. Urmărind reperele istorice privind evoluţia dreptului de proprietate, repere prezentate mai sus, constatăm că încă din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, dreptul de proprietate, a putut fi dobândit în baza legii (sau a actelor cu putere de lege ce funcţionau în perioada respectivă). În acelaşi timp, remarcăm tendinţa constantă de consolidare a dreptului de proprietate, a celui ce iniţial a dobândit dreptul de folosinţă şi faptul că, sub influenţa legislaţiei franceze, începând cu Codul civil de la 1864, legea este consacrată ca o modalitate de dobândire a proprietăţii. Revoluţia din 1990, aducând o modificare profundă, juridică şi conceptuală, cu privire la proprietate, a generat pe lângă Codul civil care a supravieţuit miraculos perioadei comuniste, o serie de legi şi acte normative subsecvente prin care societăţile „de stat” au fost transformate în societăţi comerciale, ce au funcţionat având un patrimoniu preluat de la societăţile „de stat”, ce s-au aflat la izvorul transformării patrimoniului, asupra căruia şi-au exercitat deplinul drept de proprietate. Ulterior acestui moment, privatizarea acestor societăţi nou înfiinţate prin vânzarea acţiunilor către persoanele fizice sau juridice de drept privat, au generat şi transferul proprietăţii asupra întregului patrimoniu. Astfel, o serie de bunuri mobile şi imobile, în baza legii au ieşit din patrimoniul statului şi au intrat în patrimoniul privat al celor care prin cumpărare de acţiuni, au preluat întreaga societate ce iniţial a deţinut un patrimoniu compus din bunuri, asupra căruia statul era proprietar. Trebuie să precizăm că, în mod evident, obligaţia celui care a preluat acţiunile de achitare a acestora, a fost o condiţie necesară.
Prezentul articol doreşte să analizeze un moment istoric post-revoluţionar, interesant din perspectivă juridică, dar care arată că dreptul de proprietate şi abordarea acestuia atât de către autorităţi, cât şi de către cetăţenii unui stat, este conform contextului socio-politic al acelui moment dat.
Fiind un moment excepţional în istoria unui popor, Revoluţia din 1990, a pus capăt unui regim politic care privea aproape exclusiv proprietatea dintr-o perspectivă etatistă, perioada post-revoluţionară generând o multitudine de acte normative, care au transformat proprietateaacest termen poate fi acceptat de stat în proprietate privată. Din această perspectivă, merită analizată evoluţia dreptului de proprietate post-revoluţionar în România şi să constatăm că legea reprezintă indubitabil, un mod de dobândire a dreptului de proprietate fără a fi necesar şi obligatoriu îndeplinirea altor condiţii administrative sau din perspectiva evidenţelor contabile.
De altfel, preocuparea Guvernului şi legislativului post-decembrist cu privire la privatizarea societăţilor comerciale şi a valorificărilor activelor statului este demonstrată şi de numeroasele acte normative emise în această perioadă cu privire la acest subiect. Dacă amintim în acest sens doar Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active din patrimoniul acestora, ulterior O.U.G. nr. 98/1997 putem constata voinţa fermă a legiuitorului în sensul privatizării societăţilor comerciale şi a transferului proprietăţii de stat în proprietate privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice. Mai mult de atât, chiar actul normativ amintit stabilește la art. 1 lit. d) cadrul juridic de participare a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, române sau străine la vânzarea-cumpărarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale. Cadrul normativ respectiv fiind emis în scopul aplicării societăților comerciale pe acțiuni sau cu răspundere limitată, constituite conform Legii nr. 15/1990, precum şi a acelor societăţi comerciale înființate prin asocierea societăţilor comerciale cu acționar unic statul român, cu respectarea Legii nr. 31/1990. Astfel, vânzarea de acțiuni a societăţilor comerciale la care facem referire în conformitate cu actul normativ indiciat se stabilește că se poate realiza prin „oferte de vânzare de acțiuni către public; vânzări de acțiuni pe baza de licitație deschisă sau licitație restrânsă; vânzări de acțiuni prin negociere directă sau orice combinație de procedură de mai sus”.
Un capitol distinct al aceleași legi este dedicat vânzării de active ale societăţii comerciale, precizând că la cumpărarea de active ale societăţii comerciale pot participa persoane fizice sau juridice, române ori străine, art. 61 precizând că „procedura de vânzare a activelor societăţii comerciale va fi considerată definitivă la data încheierii, în condițiile legii, a contractului de vânzare-cumpărare”. De unde şi concluzia că momentul de transfer a proprietăţii acestor active fiind momentul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare şi nu un moment ulterior determinat de alte proceduri administrative.
[1] Constitution of Romania, published in Monitorul Oficial, Part 1 no. 767 of 31/10/2003
[2] Art. 557 alin. (1)-(3) C. civ.
[3] Constituţia României actualizată şi republicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003.
[4] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 213.
[5] http://www.juridice.ro/166361/aspecte-generale-privind-proprietatea-si-scurt-istoric-al-proprietatii.html – Adrian Dobre;
[6] http://www.juridice.ro/166361/aspecte-generale-privind-proprietatea-si-scurt-istoric-al-proprietatii.html – Adrian Dobre;
[7] Ion Cristinel Rujan, Alin-Gheorghe Gavrilescu, Aspecte privind Evoluţia Istorică a Proprietăţii, Analele Universităţii „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, nr. 3/2014.
[8] V.L., Drept privat roman, Ed. Argonaut, Cluj, 1996 şi E. Molcuț, D. Oancea, Drept roman, Casa de Editură și Presă Şansa, Bucureşti 1995.
[9] Ion Cristinel Rujan, Alin-Gheorghe Gavrilescu, Aspecte privind Evoluţia Istorică a Proprietăţii, Analele Universităţii „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, nr. 3/2014.
[10] Ion Cristinel Rujan, Alin-Gheorghe Gavrilescu, Aspecte privind Evoluţia Istorică a Proprietăţii, Analele Universităţii „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, nr. 3/2014.
[11] C. Tomulescu, Drept privat roman, București, 1973.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.