Legătura indisolubilă dintre reputaţia profesională a unui magistrat şi gradul său profesional
Ion Popa - ianuarie 3, 2017Abstract
Article tackles two aspects which are apparently different, but in reality they are very closely
related, namely the professional reputation of a magistrate in relation to his/her professional degree,
on the one hand, and legal side slipping of the Romanian judicial system, which allows a prosecutor
magistrate to function in units above his professional degree.
This article looks and analyses both the position of the Superior Council of Magistracy and the
jurisprudence of the Supreme Court in this matter, and also the vulnerabilities that this side slipping
generates not only for the human resources policy of the prosecutor units, but also to the lawfulness
of acts issued by those in the mentioned situations.
This article is in favour of removing legal standards and customs which allows such side
slipping.
Keywords: professional reputation of a magistrate; professional degree; human resources
policy; Romanian judicial system.
În cursul lunii septembrie 2015, un demnitar de rang înalt al României reclama public lipsa de profesionalism a unui procuror din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Afirmaţia fusese lansată în contextul în care demnitarul era cercetat de către respectivul procuror pentru săvârşirea unor fapte penale. Finalizând cercetările, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a demnitarului, fapt ce a prilejuit din partea celui trimis în judecată formularea acuzei de neprofesionalism la adresa procurorului. Trebuie să mai precizăm că, reacţionând la afirmaţia demnitarului cercetat penal şi trimis în judecată, toţi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat în solidar Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul unei adunări generale, să fie apărată reputaţia nu doar a procurorului vizat, ci şi a independenţei instituţiei şi a sistemului judiciar în general, motivat de faptul că afirmaţiile celui cercetat „pun la îndoială obiectivitatea cu care sunt instrumentate dosarele penale,… probitatea morală și profesională a procurorilor…, precum și independența sistemului judiciar”. Cererea de apărare a reputaţiei a fost transmisă Inspecţiei Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, instituţii competente potrivit legii să soluţioneze astfel de solicitări.
Nu ne vom referi aici nici la principiile generale pe baza cărora Inspecţia Judiciară soluţionează cererile de apărare a reputaţiei de natura celei de mai sus şi nici la practica în domeniu a Plenului C.S.M. Ceea ce vrem să subliniem prin prezenta expunere, aşa cum de altfel am semnalat şi prin lucrări anterioare, este riscul de vulnerabilitate al activităţii unor segmente din sistemul parchetelor româneşti, risc legalizat prin adoptarea Legii nr. 247/2005, dar asumat cutumiar şi anterior adoptării acestei legi şi care vizează activitatea unor procurori la unităţi superioare gradului lor profesional.
1. Prin Legea nr. 247/2005 a fost modificată Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, fiind reglementată expres o modalitate nenumită[1] de deplasare administrativă a unor procurori de la nivelul cel mai de jos al ierarhiei profesionale, parchetele de pe lângă judecătorii, la cel mai înalt nivel al ierarhiei, în cadrul Parchetului General şi al structurilor specializate din cadrul acestuia, D.N.A. şi respectiv D.I.I.C.O.T., doar pe baza unui singular şi, evident, subiectiv interviu. Faptul că nu există niciun fel de criterii obiective sau măcar nişte pretexte formale care să justifice de ce dintre cei de la parchetele inferioare sunt selectaţi pentru „teleportare” unii şi nu alţii, nu ar fi cel mai grav aspect. Cea mai gravă anomalie o constituie faptul că această procedură contravine Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, lege care reglementează imperativ şi neechivoc singura modalitate de promovare a procurorilor de la parchetele inferioare către cele de la vârful ierarhiei şi anume prin examene concurenţiale pentru fiecare treaptă de evoluţie – tribunal, curte de apel, parchet general.
Confruntat în timp cu situaţia de mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că procurorii aflaţi într-o atare ipostază, au dreptul să îşi desfăşoare activitatea la acel nivel, în sensul validităţii actelor întocmite de aceştia[2], dar nu dobândesc gradul profesional al nivelului la care au fost teleportaţi. Instanţa supremă a decis chiar mai mult, prin decizii de speţă, că teleportaţii au dobândit cu ocazia teleportării chiar şi gradul profesional al unităţii de parchet la care au ajuns, apreciind probabil ca inutile examenele concurenţiale impuse de legiuitor prin Legea nr. 303/2004. Chestiunea a fost clarificată normativ prin O.U.G. nr. 56/2009, normă ce a stabilit că la finalul teleportării, cel în cauză revine la nivelul de la care a plecat şi că stagiul la o unitate superioară nu îi conferă şi gradul profesional corespunzător acelei unităţi superioare[3].
Revenind la speţa iniţială vom constata că ne aflăm în faţa unei situaţii în care o persoană cercetată a acuzat de neprofesionalism un procuror teleportat în condiţiile de mai sus. Problema care se pune este de a şti dacă acelui procuror i-a fost astfel afectată reputaţia profesională sau nu. Consiliul Superior al Magistraturii a zis că da[4], părerea noastră, din perspectiva temei de faţă, este că nu.
Cu siguranţă că acuze de neprofesionalism nemotivate sau cu scop mediatic ori de presiune publică adresate unui magistrat se impune a fi sancţionate, chiar şi formal, prin procedurile şi de către instituţiile abilitate legal în acest sens, iar eventuale manifestări de solidaritate cu cel defăimat sunt nu doar binevenite, ci chiar recomandabile.
În speţa de mai sus însă, acuza de neprofesionalism chiar avea acoperire pentru că procurorul în cauză nu putea justifica prin prisma evoluţiei sale profesionale certificată prin examenele concurenţiale prevăzute de Legea nr. 303/2004 decât nivelul profesional de bază, nu şi pe cel de la vârful ierarhiei parchetelor şi unde, conjunctural, îşi desfăşura activitatea pentru care a fost „defăimat”. În acest context, „defăimarea” capătă o cu totul altă conotaţie şi apare ca fiind justificată. Nu te poţi supăra pe cineva care îţi spune că nu eşti licean în condiţiile în care tu eşti doar elev de gimnaziu şi nu te poţi simţi jignit că nu eşti considerat a fi academician, dacă nici nu eşti, chiar dacă întâmplător, te afli în vizită pe la liceu sau academie, ori desfăşori conjunctural activităţi pe la acele instituţii[5].
2. Este important de precizat că deplasarea administrativă a procurorilor la unităţi superioare gradului lor profesional, nu constituie o noutate în sistemul parchetelor, fiind acceptată cutumiar şi anterior anului 2005, în principal sub forma delegării procurorilor, inclusiv în funcţii de conducere. Nu vom insista asupra acestui mecanism de delegare, subliniind doar că şi în această ipoteză cel delegat ar trebui să îndeplinească toate exigenţele impuse unui procuror prin legea statutului pentru a promova la o unitate superioară, inclusiv, sau mai ales, deţinerea gradului profesional corespunzător unităţii la care este delegat procurorul. Din păcate, nu doar Ministerul Public, ci şi C.S.M.-ul au acceptat/provocat sub denumirea de delegare, derapaje de la exigenţele legii statutului, considerând, în esenţă, că cel delegat(inclusiv în funcţii de conducere), nu trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii pentru ocuparea temporară a unui post în ierarhie cu cel numit/promovat definitiv sau pe mandat, în acel post.
Reiterăm[6] o situaţie nu doar stânjenitoare, ci şi nelegală în sensul practicii de mai sus a celor două instituţii, în care un procuror a fost delegat în funcţia de conducere vacantă a parchetului la care îşi desfăşura activitatea, prin hotărâre a C.S.M. Ulterior, funcţia a fost scoasă la concurs, iar procurorul delegat şi-a depus candidatura pentru ocuparea pe un mandat a acelei funcţii, pe care o exercita deja prin delegare. Candidatura i-a fost respinsă pentru că nu îndeplinea condiţia de vechime cerută de legea statutului pentru ocuparea acelei funcţii, nemulţumirea procurorului fiind justificată, în sensul că dacă a putut exercita funcţia ca delegat, de ce nu o mai poate exercita ca definitiv? Speţa evidenţiază în mod cert o nelegalitate: fie a primei decizii, prin care procurorul a fost delegat să exercite acte de competenţa şefului de parchet fără să îndeplinească însă una dintre condiţiile cerute pentru exercitarea acelei competenţe şi anume vechimea în profesie, fie a celei de a doua decizii, de respingere a candidaturii, în condiţiile în care iniţial procurorului i s-a recunoscut dreptul de a exercita temporar acea funcţie.
Am amintit în contextul temei de faţă despre această modalitate de delegare pentru că deşi cele două modalităţi de lucru – delegare, teleportare – sunt diferite, în sensul că delegarea, chiar greşit înţeleasă şi prost aplicată, constituie totuşi o instituţie de dreptul muncii bine definită, spre deosebire de teleportare care nu se ştie ce este, au în comun efectul produs şi anume exercitarea unor competenţe superioare în ierarhia profesiei de către o persoană care nu este îndreptăţită, prin prisma gradului profesional deţinut, să le exercite.
Menţinerea şi în prezent a confuziei conceptuale privind instituţia delegării, dar şi a acestei modalităţi nedefinite (dar reglementată legal, totuşi) de deplasare ierarhică a unui procuror constituie în opinia noastră anomalii sistemice, creează riscuri şi vulnerabilităţi atât în planul resursei umane, cât şi al activităţii instituţiilor vizate, sub mai multe aspecte cum vom arăta în continuare[7] şi tocmai de aceea se impune a fi reconsiderate, în sensul înlăturării[8].
Sub un prim aspect, semnalăm riscul (materializat deja), al coliziunii decizionale instituţionale. Amintim aici o hotărâre a C.S.M. de numire a unui procuror în funcţia de conducător al unui parchet teritorial pe un mandat de trei ani, hotărâre golită de conţinut printr-un ordin al procurorului general care îl delega pe acelaşi procuror, în timpul mandatului dat de Consiliu, într-o altă funcţie, din cadrul Parchetului General, fără a ţine cont de faptul că respectivul procuror se afla sub puterea unei hotărâri a C.S.M. care îl obliga să îşi desfăşoare activitatea într-o anume unitate de parchet şi nu în alta[9].
Sub un al doilea aspect, cel al legalităţii-nelegalităţii actelor întocmite de un procuror aflat în una dintre situaţiile de mai sus, vom apela la un exerciţiu analogic bazat pe identitatea practic de statut a judecătorilor şi procurorilor. Legea nr. 303/2004 nu interzice expres decât detaşarea judecătorilor şi procurorilor la unităţi superioare gradului lor profesional[10]. Cu privire la delegare şi transfer, legea nu cuprinde o astfel de interdicţie expresă, astfel încât, teoretic, un judecător cu grad profesional de judecătorie ar putea fi transferat sau delegat la o instanţă de grad superior, inclusiv instanţa supremă. În aceste condiţii se pune întrebarea dacă hotărârile pronunţate de un astfel de judecător la instanţa superioară unde a fost delegat/transferat sunt sau nu legale. Dacă acceptăm că actele întocmite de un procuror aflat într-o situaţie identică sunt legale, aşa cum a apreciat Consiliul Superior al Magistraturii, atunci rezultă logic că şi hotărârile pronunţate de judecător în condiţiile de mai sus sunt la fel de legale. Dacă însă răspunsul este nu, atunci va trebui să acceptăm că răspunsul este nu pentru ambele ipoteze de lucru şi nu doar pentru una dintre ele, neavând niciun argument dimpotrivă[11].
Sub un al treilea aspect semnalăm vulnerabilitatea personală a celui delegat/teleportat. Ascensiunea bruscă în ierarhie, marcată de un salariu de trei-patru ori mai mare în noul post la nivel central, de un standard superior de relaţionare profesională, facilităţi de cazare, transport, bonusuri, etc., este decisă unipersonal şi subiectiv de procurorul general(ori procurorul şef al D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.) şi poate fi urmată, pentru că nu există garanţii legale de stabilitate, de perspectiva revenirii oricând la nivelul de bază, printr-o decizie la fel de bruscă şi subiectivă precum cea de urcare[12]. Acest traseu brusc ascendent, însoţit de beneficiile arătate nesperate şi nevisate de un începător, obţinute „peste rând” prin eludarea examenelor de promovare impuse de legea statutului, creează inevitabil un sentiment de îndatorare[13] a celui privilegiat faţă de cel/cei ce l-au privilegiat. Acest sentiment aproape firesc şi de neevitat în condiţiile date, coroborat cu perspectiva permanentă a unui traseu brusc descendent, însoţit la rându-i de revenirea la condiţiile specifice începutului de drum, adică dificile, pot genera cu o mare probabilitate la cel în cauză felurite compromisuri/derapaje profesionale, fie din proprie iniţiativă, fie la sugestie ori recomandare, cu impact negativ nu doar la nivel concret de speţă, ci şi la nivelul percepţiei publice.
Iată de ce credem, chiar şi numai în consideraţia celor trei aspecte expuse mai sus, că reputaţia profesională nu poate fi despărţită şi nici apreciată decât prin prisma gradului profesional dobândit de magistrat pe calea concurenţial-etapizată reglementată exclusiv de legea statutului judecătorilor şi procurorilor.
Iată de ce, din punctul nostru de vedere, se justifică nevoia şi urgenţa reconsiderării normelor şi a practicii amintite.
[1] Am folosit această noţiune pentru că niciuna dintre formele recunoscute şi reglementate legal în materia deplasării magistraţilor de la o unitate la alta(delegare, detaşare, transfer, promovare, sancţiune), nu este aplicabilă. În lucrări anterioare am numit această deplasare drept „teleportare”, având în vedere deplasarea instantanee a procurorului de la o unitate de bază direct la cea de vârf.
[2] Acesta este încă unul dintre multele exemple în care Consiliul Superior al Magistraturii a decis într-un domeniu în care nu avea nicio competenţă, nefiind necesar să mai argumentăm că singura în măsură să aprecieze asupra legalităţii/nelegalităţii actelor întocmite de procurori/judecători în exerciţiul funcţiei lor este instanţa de judecată.
[3] A se vedea, în acest sens, ample referiri documentate în I. Popa, Consiliul Superior al Magistraturii de la succes instituţional la eşec funcţional, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 135-141.
[4] A se vedea şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 6 octombrie 2015.
[5] Criteriul gradului profesional, condiţie prealabilă exercitării unei anumite funcţii, este întâlnit chiar şi în lumea sportului unde, de exemplu, nu poate fi numită în funcţia de antrenor al unei echipe de liga I, decât acea persoană care a obţinut licenţa PRO.
[6] Speţa a fost analizată în detaliu în I. Popa, op. cit., p. 179-182.
[7] Unele dintre aspectele ce constituie riscuri şi/sau vulnerabilităţi au mai fost analizate în lucrări anterioare, în contexte diferite însă, fiind amintite aici în sinteză.
[8] În baza unei alte anomalii legislative promovate tot prin Legea nr. 247/2005, judecătorii de tribunal puteau promova direct la instanţa supremă, fără a mai fi necesar să obţină gradul de curte de apel, prevedere care a generat situaţii cel puţin ciudate în care judecători de tribunal care nu reuşiseră să promoveze examenul concurenţial pentru curtea de apel, au fost promovaţi de Plenul C.S.M., pe bază de interviu, la instanţa supremă. Anomalia a fost înlăturată de data aceasta prin O.U.G. nr. 81/2012.
[9] Situaţia este similară cu cea în care un procuror este numit într-o funcţie prin decret al Preşedintelui României, iar ulterior, în timpul mandatului dat de Preşedinte, acelaşi procuror este delegat prin ordin al procurorului general într-o cu totul altă funcţie, consecinţa fiind aceeaşi: golirea de conţinut a decretului prezidenţial prin ordin al procurorului general.
[10] Conform art. 59 din Legea nr. 303/2004 „detaşarea nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze potrivit legii”.
[11] Aceeaşi este situaţia şi pentru numirile în funcţii de conducere la instanţe/parchete superioare în grad gradului profesional deţinut de către cel numit.
[12] A se vedea art. 791 alin. 9 din Legea nr. 304/2004, precum şi art. 87 alin. 8 din aceeaşi lege.
[13] A se vedea în detaliu asupra conceptului judecătorului/procurorului „dator”, I. Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 189-192.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.