Interferenţe conceptuale ale eco-bioeticii asupra biodiversităţii şi biosecurității. Instrumente juridice internaţionale
Julieta-Cristina Popa - august 1, 2017 Abstract
In a globalized world, with a society torn by social disorder, food supply has become a source of insecurity,
alongside of natural resources decline, leading to an intensification of problems at local, zonal, regional and/or
global.
The actual global crisis implies a certain way of manifestation and behavior, specific to emergency situations,
often characterized by unbalanced strategic decisions, has a poly and multi-dimensional character and includes
aspects as the economic crisis: energy, financial, comercial, etc., the ecologic field and the biosphere, the
environment, the functioning of the institutions involved etc.
The fundamental evolution that constantly stimulated the development of the human race was based on
solving the „economic problem” for satisfying a growing set of needs, with the limited and insufficient resources.
The new eco-bioethic concept are directly involved in the evolution of the relations between human and the
space in which he existed, as a part of nature.
FAO defines food security as „access of all people directly to the food they need” to meet their vital functions
and lead a healthy and active life”. Food security is a very dynamic concept that has evolved over time. Individual
food security is „the right to eat”. Mankind has been and continues fight for food. Hunger was a general problem
throughout the history of mankind. Hunger is a major food security and general security in the contemporary era
because it involves more or less all countries and affects broad areas of social and economic life. Solving this global
problem could be achieved only through international cooperation, to which all countries should participate as both
poor and rich.
Ensuring food security is strictly dependent on achieving a sustainable balance between global food production
(dependent, in turn, the global food resources), a growing world population and income, the application to food.
The importance of international cooperation is reflected in the need to adopt and promote tools and legislative
measures, as well as implementing of new rules and legal norms comprehensible and easy to apply in safety and
food security.
Keywords: biodiversity, eco-bioethic, legislative framework, environmental law, security and safety,
international cooperation, food crisis.
Criza globală care impune actualmente societăţii un anume mod de manifestare şi comportament, specific situaţiilor de urgenţă, caracterizat deseori prin decizii strategice dezechilibrate, posedă un caracter poli şi multi-dimensional şi include astfel de aspecte precum criza domeniului economic: energetic, financiar, comercial etc.; a domeniului ecologic şi a biosferei, a mediului înconjurător, a funcţionării instituţiilor implicate în acest sens etc.
Evoluția fundamentală care a stimulat constant dezvoltarea rasei umane s-a bazat pe rezolvarea „problemei economice”, satisfacerea unui set de nevoi în creștere, în condițiile existenței unor resurse limitate şi insuficiente. În evoluţia relaţiilor dintre om şi mediul în care el a existat, ca parte a naturii s-au structurat concepţii diametral opuse, în analiza şi viziune.
Cunoaşterea naturii fără înţelepciune a adus ignoranta fata de riscurile alterării ei şi asupra căreia se atrage astăzi atenţia. Echilibrul om-mediu a fost rupt de progresul tehnologic, de dezvoltarea economică şi de explozia demografică. Din nou, legea acţiunii şi reacţiunii îşi spunea cuvântul. Al Gore vorbea, în acest sens, de un holocaust ambiental, prin ceea ce Popper considera drept efect al desconsiderării naturii şi anume pierderea sentimentului de pietate pentru natură. Cât timp calitatea vieţii umane depinde de mediul său natural de existenţă, de mediul artificial pe care omul şi l-a creat şi de interrelaţiile dintre oameni, criza ecologică – o bombă invizibilă, se manifesta prin violenţă asupra naturii, inclusiv asupra omului, ca şi în hedonismul omului pe seama naturii inclusiv pe seama semenului sau.
Dar dacă această lege a acţionat în sensul deteriorări mediului şi a vieţii, tot ea a venit să mobilizeze societatea umană spre o nouă ideologie şi ulterior spre ştiinţa interdisciplinară, ecologia. Aceasta a ameliorat multe aspecte ale activităţilor umane, fără a exclude însă realizările anterioare ale societăţii umane, ci doar armonizându-le cu mediul înconjurător
Ecologia a pornit ca ideologie şi ulterior a integrat toate activităţile socio-economice şi culturale ale umanităţii.[1]. Conştiinţa colectivă a fost astfel remodelata, oamenii începând să vadă în orice colţ al naturii atât frumuseţea reală cât şi fragilitatea, simţind dependenta dintre acţiunile lor şi impactul asupra mediului. Ecologia a venit să ne amintească de faptul că suntem una şi aceeaşi entitate cu natura, copii ai aceluiaşi praf stelar şi că omul este menit să cunoască înainte de a distruge şi dacă procesul de cunoaştere nu se opreşte niciodată atunci distrugerea trebuie sistata pentru totdeauna.
Aspectele concrete ale crizei ecologice fac obiectul nenumăratelor cercetări şi publicaţii.
Poluarea este considerată esenţa crizei ecologice, deoarece, ceea ce este fără suflet, natura – este mai uşor de distrus şi deoarece maximizarea profitului nu are obstacole dar devine obstacol real în reconcilierea omului cu natura cât timp, pulsiunea distructivă, după Freud, este inerenta omului[2]. Faptul că nu exista energii nepoluante, plasează lumea şi dezvoltarea la o serioasă răspântie.
Deşertificarea solului şi distrugerea stratului sau fertil manifestată prin scăderea productivităţii agricole, apoi moartea pădurilor şi scăderea resurselor subsolului într-o civilizaţie bazată pe hidrocarburi sunt un alt aspect al crizei ecologice actuale. Acumularea deşeurilor ca preţ plătit pentru dezvoltarea tehnologică, depăşeşte capacitatea de degradare a naturii ori acestea sunt nebiodegradabile, ceea ce este considerat drept faţă întunecată a consumului, omul fiind singura fiinţă ce poluează peste funcţia să biologică.
Penuria şi poluarea apei şi mentalitatea ca apa e încă un bun nelimitat şi fără valoare, ca şi poluarea atmosferei care este cea mai fragilă la poluare, întregesc imaginea ştiinţifică a crizei ecologice actuale.
În sfârşit, suprapopulaţia care depăşeşte pragul zero de înlocuire a generaţiilor este cunoscută ca deriva demografica actuală de la care nu exceptează nici România.
Dar, cel mai negativ impact îl are totuşi degradarea mediului uman. Este o realitate faptul că degradarea naturii merge împreună cu degradarea omului şi că mai repede se va schimba natura decât omul. Manifestările actualei crize ecologice constau în epuizarea resurselor naturii şi creşterea vitezei de dispariţie a speciilor de plante şi animale (dispariţia spaţiilor de biocenoza), în poluarea care încălzeşte planeta şi distruge stratul de ozon şi în suprapopulaţie, densitatea să făcând omul incapabil de a percepe chipul semenului sau datorită anonimatului, depersonalizării relaţiilor afective şi agresivităţii inevitabile. Magnitudinea violenţei actuale, consumul de droguri şi alcool, bolile psiho-sociale etc., exprima, prin excelenţă, acest tip de degradare a relaţiilor dintre oameni.
În tot acest context de degradare, bioetica ecologică – eco-bio-etica – vine ca o soluţie a refacerii conştiinţei umane faţă de semeni şi fata de mediu.
Din acest motiv, Carta mondială a naturii consacra ca adevăr faptul că umanitatea şi civilizaţia fac parte din natura iar legile consacră, la cel mai înalt nivel, dreptul omului la mediu sănătos, drept pentru care statul trebuie să ia toate măsurile de protecţie a naturii şi trebuie să-l recunoască şi generaţiilor viitoare.
Lăsând la o parte cauzele acestei crize ecologice ceea ce interesează naşterea bioeticii este formarea acestei conştiinţe ecologice care a reuşit să creeze un curent contrar tendinţei necrofile a civilizaţiei moderne dar a fost cauza principală a naşterii bioeticii. Van Rensselaer Potter a afirmat că „… a ajuns la această idee după ce a conştientizat criza ecologică şi după ce a înţeles că ordinea naturală a biosferei este condiţionată de modelele de existenţă în lume şi de raportare la aceasta a fiinţei umane. De aceea ştiinţă trebuie să primească aportul ştiinţelor umane şi în special al eticii pentru a asigura supravieţuirea omului pe planetă”. Bioetica este de aceea pentru el o „ştiinţă a supravieţuirii, o nouă înţelepciune urgentă şi necesară pentru a cerceta modul în care trebuie folosită gândirea umană pentru o prezenta responsabilă a omului în lume”.
Nevoia de a trăi în armonie cu natura a generat, consecutiv, respectul ei, evidenţiat în texte vechi după care pământul învaţă pe om răbdarea ori iubirea, aerul îl învaţă libertatea şi mişcarea minţii iar apa îl învaţă puritatea şi curăţenia.
Conceptul de ecofilie trebuie să determine o nouă conştiinţă etică fata de mediu, conştiinţa care să umple golurile sitei legislative, a normelor legale care, deşi impuse şi imperative, nu au totdeauna finalitatea dorită. Deşi legea proclama dreptul la mediu sănătos şi oferă şi căile sale de susţinere (prin accesul la informaţii privind calitatea mediului, dreptul de asociere în societăţi civile de protecţie a mediului, dreptul de consultanţă în luarea deciziilor de mediu, dreptul de a se adresa justiţiei etc.), o etică ecologică (în realitate o bioetică a viului) se impune ca necesitate[3].
Bioetica devine necesară ca instrument în evoluţia normală a speciei umane. Evoluţia relaţiilor omului cu natura, ca şi relaţia cu semenii săi trebuie să fie o problemă de conştiinţă şi responsabilitate. Numai acest demers va genera schimbarea de comportament general şi individual al omului şi va reactualiza valorile morale în relaţiile omului cu natura, determinând chiar o etică nouă a ştiinţelor vieţii (bioetică) cu valoare de etică aplicată.
Aceasta bioetică ecologică se bazează pe faptul că, „bunurile naturii nu sunt doar ceea ce sunt ci şi ceea ce ele semnifică iar golirea de sens a naturii şi a lumii umane nu are altă soluţie decât educaţia etică şi estetică de respect a naturii şi de transformare a acestui respect într-un adevărat act de ecolatrie”. Numai bioetica poate conferi vieţii ecologice premizele unui umanism al viitorului fata de natură, până la reacţia etică fata de agresiunile naturii, ca un real act de „legitimă apărare morală”[4].
În mod concret, o etică şi educaţie ecologică se va baza pe respectul omului faţă de natură, principiu de încorporat în conştiinţa omului ca şi principiu etic cu valoare universală, care trebuie să îl conducă de la conceptul de antropocentrism la cel de biocentrism, de la egoismul de specie umană la altruismul ecologic. Altfel spus, nu numai omul devine un scop în sine în natura ci tot ce există în natura este un scop în sine, adică natura nu este un mijloc pentru om ci un scop în sine. Aceasta pentru că omul, deşi este natura, fata de alte specii este dotat cu conştiinţa de sine care nu pot legitima atitudinile despotice asupra naturii.
De asemenea, educaţia morală are sarcina de a determina trecerea de la egoismul de specie la altruismul şi responsabilitatea fata de comunitatea bioetica a naturii în devenirea să durabilă.
O nouă etica a predicţiei şi prevenirii riscurilor fata de acţiunile omului în natura va fi astfel mai eficace decât etica progresului şi perfecţiunii de atins pe seama naturii, mai ales prin biotehnologiile actuale lipsite deseori de semnificaţiile etice umane.
Bioetica ecologică are sarcina de a da răspuns la tot ceea ce ştiinţa şi tehnologia fata de natura risca a duce la bio putere nestăvilită, de a da sens descoperirilor ştiinţifice din natura prin preocupările sale de biotehnologie şi biosecuritate şi de a devansa legea, prin biodrept, realizându-şi astfel funcţia să de punte între ştiinţă, valorile omului şi drept. Astfel, înainte de a face un nou pas în actele sale asupra naturii, omul este obligat a face, în prealabil, doua reflecţii bioetice[5].
Concluzia este una şi anume… Bioetica este îndeosebi legată de ecologie, fiindcă etica viului ţine de protejarea animalelor şi plantelor, a biosferei în general, deci etica biologică (bioetică) – este o ştiinţă, înainte de toate, a supravieţuirii, după cum am amintit anterior în cuprinsul lucrării. Principiul antropocentrist al ştiinţei actuale şi a activităţii umane contemporane se substituie cu cel biosferocentrist, şi acest fapt ni-l ajustează şi ni-l sugerează cunoştinţele bioetice.
Specialiştii în domeniu au evidenţiat şi o altă soluţie la criza ecologică determinată de intensă exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului prin analizarea conceptului de „dezvoltare durabilă”. Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi şi caută în primul rând prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea să, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural. Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi[6]”.
Dezvoltarea durabilă urmăreşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic și legislativ stabil, pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.
Conceptul a fost legat iniţial de problemele de mediu şi de criza resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul însuşi este foarte tânăr şi s-a impus în vara lui 1992, după Conferinţa privind mediul şi dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la RIO DE JANEIRO. Durabilitatea pleacă de la ideea că activităţile umane sunt dependente de mediul înconjurător şi de resurse. Sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societăţii sunt esenţiale în definirea calităţii vieţii.
Discuţiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la începutul anilor 70. În 1972, Conferinţa privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităţilor umane, ceea ce pune în pericol însuşi viitorul omenirii. În 1983, îşi începe activitatea Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Bruntland, după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Doi ani mai târziu, este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii şi, prin Convenţia de la Viena se încearcă găsirea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În 1986, la un an după catastrofa de la Cernobîl, apare aşa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun” care dă şi cea mai citata definiţie a dezvoltării durabile („sustainable development”): „Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”. Totodată, Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurător şi de resursele planetei. În finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizării unei conferinţe internaţionale asupra dezvoltării durabile. Astfel, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pământului”, la care au participat reprezentanţi din aproximativ 170 de state.
În urmă întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenţii, referitoare la schimbările de clima (reducerea emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) şi stoparea defrişărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un Plan de susţinere a dezvoltării durabile, Agenda 21.
Actualitatea bioeticii nu poate fi mai bine exprimată decât prin faptul că în ultimele două decenii a devenit o preocupare constantă, manifestata în edificarea de instrumente, lansarea de programe, elaborarea de documente – declaraţii, rezoluţii, seturi de recomandări – a organismelor cu vocaţie universală, ONU şi a organizaţiilor sale specializate OMS, UNESCO, a celor europene, Consiliul Europei şi Comisia Europeană că şi a altor organisme regionale ale celorlalte continente.
Aceasta actualitate s-a materializat de asemenea la nivelul guvernelor statelor membre, bioetica fiind inclusă în programele politice, făcând, periodic, obiect de dezbatere pe agenda parlamentelor.
Progresele rapide ale ştiinţelor, în special ale ştiinţelor vieţii – biologie, medicină, genetică, biotehnologiile şi aplicaţiile acestora, dar şi necesitatea de protecţie a mediului, a biodiversităţii şi biosferei, pe de o parte şi obligativitatea protecţiei drepturilor, demnităţii, că şi integrităţii fizice şi viitorului biologic al fiinţelor umane, pe de altă parte, au stat la baza pătrunderii impetuoase a bioeticii în realitatea dezbaterii nu numai în cercurile de experţi, ci şi la nivel politic, în plan internaţional.
[1] Sorin Bute, Cum a apărut bioetica?, Preot asistent, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, România; doctorand în „Teologie Morală – Bioetică”, Accademia Alfonsiana, Pontificia University Lateranense, Roma, Italia, articol publicat în Revista Română de Bioetică, www.bioetica.ro
[2] Furst Maria, Trinks J., Manual de filozofie, Ed. Humanitas, București, 1997.
[3] Derrida J., Rondinesco E., Întrebări despre ziua de mâine, Ed. Trei, București, 2003.
[4] Coman Gh., Ecologia spirituală, Ed. Venus, București, 2002.
[5] Scripcaru Gheorghe, Astărăstoaie Vasile, Isac Liliana, Bioetica şi ecologie, în Revista Română de Bioetică, editată de Colegiul Medicilor Iași, http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/navigation.
[6] http://ro.wikipedia.org/wiki/Etica_mediului.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.