Interdicția instituită de art. 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, raportat la pedepsele principale aplicabile persoanei fizice și la faza de investigație pentru pregătirea procesului penal

Emblematică în acest domeniu, este cauza Gafgen împotriva Germaniei[51] prin care s-a constatat încălcarea art. 3 și art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv, reclamantului i-au fost încălcate dreptul de a se apăra în mod efectiv și cel de a nu contribui la propria sa incriminare, iar anumite elemente de probă au fost adunate, fără respectarea art. 3 și admise în procesul penal.

În cauză, s-a admis că probele materiale împotriva reclamantului strânse și admise la proces „au fost rezultatul direct al interogatoriului reclamatului pe care poliția l-a efectuat cu încălcarea art. 3” (pct. 171 din hotărâre). Această conduită interzisă a dus la mărturii date sub constrângere, urmate de deplasarea la locurile în care se aflau probe cruciale și unde reclamantul, la ordinul poliției (fiind filmat) a indicat locul în care se afla trupul și a asistat apoi la colectarea altor probe prin care el se incrimina. Reiese, fără îndoială, din procedura în fața instanțelor interne că aceste probe au fost admise, produse, examinate și invocate la proces și au fost menționate în hotărârea tribunalului regional (pct. 32 și 34 din hotărâre)[52].

De la arestare la pronunțarea pedepsei, procedura penală formează un tot organic și strâns legat. Un eveniment care se produce într-o fază poate influența, chiar determina, ceea se întâmplă în alt stadiu. Atunci când acest eveniment implică, în stadiul de investigație, o nerespectare a dreptului absolut al suspectului de a nu fi supus unor tratamente inumane sau degradante, cerințele justiției dispun, în opinia noastră, eliminarea din procedură a tuturor consecințelor defavorabile acuzatului generate de această nerespectare. Curtea europeană a confirmat și subliniat anterior această abordare în planul principiilor atunci când a luat în considerare importanța fazei de investigație pentru pregătirea procesului penal; ea a considerat într-adevăr că elementele obținute în cursul acestei faze determină cadrul în care infracțiunea reproșată acuzatului va fi luată în considerare la proces. Astfel, în cauza Salduz împotriva Turciei (care privea restricțiile privind accesul reclamantului la un avocat în timpul reținerii sale), Curtea a considerat că nici asistența ulterioară a unui avocat, nici natura contradictorie a urmărilor procedurii nu au putut aduce un remediu erorii survenite în timpul reținerii și, prin urmare, a constatat o încălcare a art. 6. Dacă astfel stau lucrurile când există încălcarea dreptului de a consulta un avocat, atunci același raționament trebuie să se aplice cu siguranță, cu și mai mare forță, dacă există o atingere a dreptului unui suspect de a nu fi supus unui tratament inuman și admiterea ulterioară în procedura penală a elementelor de probă obținute în urma acestei atingeri[53].

Alături de obligația asigurării dreptului de acces la un avocat, a dreptului de informare a unui membru de familie despre starea sa de detenție a acuzatului, a respectării dreptului la tăcere, a dreptului la traducere, interpretare, precum și administrarea legală și loială a probelor, reținem și obligația de a se asigura condiții de detenție, compatibile cu demnitatea umană.

Unul dintre aspectele incompatibile cu demnitatea umană a fost considerată și suprapopularea locurilor din penitenciare.

Curtea europeană a reținut, în cauzele Torreggiani și alții împotriva Italiei (cauzele 43517/09, 46882/09, 55400/09, 57875/09, 61535/09, 35315/10 și 37818/10, pct. 68, 8 ianuarie 2013) că spațiul de 3 m² de suprafață la sol pentru fiecare persoană privată de libertate (inclusiv spațiul ocupat de mobilier, dar nu cel ocupat de instalațiile sanitare) într-o cameră comună trebuie să rămână norma minimă relevantă pentru evaluarea condițiilor de detenție din perspectiva art. 3 din Convenție. Curtea a mai precizat că un spațiu personal mai mic de 3 m² într-o cameră comună generează o prezumție, solidă dar nu incontestabilă, de încălcare a acestei dispoziții.

Nu demult, în România, un deținut avea la dispoziție un spațiu de 2 m², iar potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor[54] de la data de 28.03.2018, spațiul ar fi de 4 m². La data de 25 mai 2018, potrivit http://anp.gov.ro/, 22497 persoane au fost private de libertate.

Astfel, în vederea respectării art. 3 din Convenție, Curtea europeană a sancționat statele cu cele mai grave situații de suprapopulare, respectiv: Macedonia (138,2 deținuți la 100 de locuri), Spania (133,1), Ungaria (129,4), Belgia (127), Albania (119,6), Franța (113,4), Portugalia (113), Italia (105,6), Austria (103,3), România (101,3)[55].

În Franța, la data de 1 ianuarie 2017, un număr de 78.800 de persoane au fost închise, dintre care, 75% au fost condamnate (59.300), iar 25 % deținute provizoriu(19.500). Tot la aceeași dată, se constantă un număr de 140 de persoane încarcerate la 100 de locuri[56].

Măsura adoptată de Franța, prin încercarea de a soluționa situația suprapopulării penitenciarelor a fost: introducerea unor facilități cu privire la pedeapsă, „les aménagements de peine”[57], o alternativă implementată cu succes, prin care, judecătorul poate dispune: o semi-libertate, respectiv, o încarcerare parțială pentru sfârșitul de săptămână sau pe timpul nopților; plasament exterior, într-o structură specializată, unde va putea urma un curs de formare; plasament sub supraveghere electronică (brățară electronică), posibilitate ce necesită o bună conduită personală; fracționarea sau suspendarea executării pedepsei având în vedere criterii particulare: probleme grave de familie, medicale sau profesionale. În aceste situații i se permite condamnatului să execute pedeapsa în fracțiuni sau să solicite suspendarea executării pedepsei pentru o anumită perioadă; liberare condiționată, situație în care judecătorul stabilește și anumite obligații. Cea mai uzitată variantă s-a dovedit a fi sistemul brățărilor electronice.

Aménagements de peine se poate dispune ab initio, înainte de executare, direct, de către instanța de judecată, în ședință, fie în fața judecătorului de aplicare a sancțiunilor sau în contextul încarcerării. Judecătorul poate refuza această alternativă.

Din interpretarea art. 707 C. pr. pen. francez[58], rezultă că nu este necesar ca pedeapsa să fie executată în spatele gratiilor. Probabil, din aplicarea acestor dispoziții rezultând și procentul mare de infractori recidiviști.

Potrivit art. 723-1 C. pr. pen. francez[59], judecătorul poate stabili ca executarea pedepsei să aibă loc în regim de semi-libertate sau plasament în exterior, în situația condamnării la una sau mai multe pedepse privative de libertate, a căror durată să nu depășească durata totală de 2 ani. În situația în care condamnatul este recidivist, pedeapsa nu trebuie să depășească un an[60].

În Italia, măsurile pentru evitarea suprapopulării au fost: favorizarea accesului la măsuri în afara penitenciarului (L’affidamento in prova al servizio sociale), suspendarea executării pedepselor mai mici de 3 ani, sau de 3 ani, desfășurarea activității de muncă în afara închisorii, măsuri de probațiune pentru toxicomani cu program de reabilitare, acces prioritar în executarea pedepsei la domiciliu cu brățara electronică, activități de voluntariat în folosul comunității, pentru recidiviști, fracționarea pedepsei, posibilitatea executării la domiciliu pentru fracții de pedeapsă, reducerea pedepsei cu 45 de zile pentru fiecare semestru din pedeapsă, dacă deținutul a participat la activități educative etc.

Și în sistemul de drept italian este reglementată semilibertatea[61], ca măsură alternativă a executării pedepsei, alături de exercitarea pedepsei la domiciliu, liberarea condiționată și executarea pedepsei, în stare de libertate, dar cu asistența și controlul serviciilor sociale (L’affidamento in prova al servizio sociale).

La sfârșitul lunii martie, în Italia erau încarcerate 58.223 persoane[62].

Italia, spre deosebire de țara noastră deține un Tribunal specializat (Tribunale di sorveglianza) în liberări condiționate, reabilitări, aplicarea de măsuri alternative la pedeapsă, grațieri etc. și judecători specializați în faza de executare a pedepselor, „Il magistrato di sorveglianza”, cu competență în: măsuri de siguranță, pedepse alternative, suspendarea executării pedepsei, recuperarea condamnaților în spitalele psihiatrice judiciare. Acești judecători monitorizează organizarea penitenciarelor, decid măsuri de execuție, verifică dacă s-au încălcat drepturile deținuților și hotărăsc eliminarea încălcărilor[63].

Supraaglomerarea este, într-adevăr, o problemă care trebuie rezolvată, însă cauza acestei supraaglomerări este datorată de eșecul funcției de reeducare a pedepsei, care la momentul de față, nu se dovedește a fi foarte eficientă.

Astfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prizonierilor care au executat pedeapsa în condiții de supraaglomerare. În această situație, judecătorii Curții au constatat încălcarea art. 3 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pentru tratament inuman sau pedeapsă inumană și degradantă.

Dacă se stabilește încălcarea condițiilor absolute, impuse de art. 3 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, victima poate solicita despăgubiri morale și materiale. Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de judecată urmează să aplice art. 41 din Convenție[64].

Curtea, sancționează frecvent nerespectarea dreptul la identitate și integritate psihofizică, dreptul la sănătate, dreptul la studiu și dreptul la muncă și în măsura compatibilă cu starea de detenție, dreptul la viață privată și la relațiile personale.

Asigurarea condițiilor de umanitate pentru executarea pedepsei, respectarea drepturilor inviolabile ale persoanei, chiar și în situația în care aceasta este închisă, precum și aplicarea principiului umanizării pedepsei, constituie cerințe obligatorii pentru reabilitarea și reintegrarea socială a infractorului, având în vedere faptul că reabilitarea nu poate exista fără o pedeapsă inspirată de sentimentul umanității.

Concluzionând, reținem că umanizarea sancțiunii este singurul pas corect către reintegrarea socială, iar scopul reabilitării trebuie să fie în strânsă legătură cu comportamentul negativ sau pozitiv al condamnatului. Asumarea reprezintă baza recuperării condamnatului și constatăm că, încă este de actualitate afirmația lui Dostoievski, respectiv: „gradul de civilizație al unei națiuni se măsoară după închisorile sale”[65].


[51] Cererea nr. 22978/05 din 01 iunie 2010.

[52] Sursa: old.csm1909.ro/csm/linkuri/08_01_2013__53512_ro.doc.

[53] Sursa: old.csm1909.ro/csm/linkuri/08_01_2013__53512_ro.doc.

[54] http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2017/04/28.03.2018-Capacitatea-de-cazare-a-unitatilor-si-efectivele-acestora-ef-22831-CC-18519.pdf.

[55] Sursa: http://www.ziare.com/stiri/inchisoare/raport-al-ce-15-state-au-probleme-cu-suprapopularea-in-penitenciare-cum-sta-romania-1457472.

[56] Sursa: http://www.justice.gouv.fr/art_pix/Stat_Annuaire_ministere-justice_2016_chapitre8.pdf.

[57] Facilități privind executarea pedepsei.

[58] Art. 707 C. pr. pen. francez: „Le régime d’exécution des peines privatives et restrictives de liberté vise à préparer l’insertion ou la réinsertion de la personne condamnée afin de lui permettre d’agir en personne responsable, respectueuse des règles et des intérêts de la société et d’éviter la commission de nouvelles infractions. Ce régime est adapté au fur et à mesure de l’exécution de la peine, en fonction de l’évolution de la personnalité et de la situation matérielle, familiale et sociale de la personne condamnée, qui font l’objet d’évaluations régulières”.

[59] Art. 723-1 Cod procedură penală francez: „Le juge de l’application des peines peut prévoir que la peine s’exécutera sous le régime de la semi-liberté ou du placement à l’extérieur soit en cas de condamnation à une ou plusieurs peines privatives de liberté dont la durée totale n’excède pas deux ans, soit lorsqu’il reste à subir par le condamné une ou plusieurs peines privatives de liberté dont la durée totale n’excède pas deux ans. Les durées de deux ans prévues par le présent alinéa sont réduites à un an si le condamné est en état de récidive légale”.

[60] Sursa:https://www.legifrance.gouv.fr/affichCodeArticle.do?cidTexte=LEGITEXT000006071154&idArticle=LEGIARTI000006577989&dateTexte=&categorieLien=cid.

[61] Semilibertatea poate fi solicitată de orice deținut dacă a executat cel puțin jumătate din pedeapsă sau doua treimi, dacă sunt vinovați de infracțiuni grave, iar persoana condamnată la închisoare pe viață, poate formula cererea, numai după executarea a cel puțin 20 de ani din pedeapsă. Toate acestea, cu condiția ca persoana condamnată să fi făcut progrese și să existe posibilitatea reabilitării.

[62] http://www.ilsole24ore.com/art/notizie/2018-04-18/ordinamento-penitenziario-riforma-stand-by-carceri-ancora-oltre-capienza–121951.shtml?uuid=AEyE6ZaE.

[63] https://www.studiolegaledelalla.it/cose_da_sapere/magistrato_sorevglianza_affidamento_misure_alternative/.

[64] Art. 41 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.

[65] Extras din romanul lui Feodor Mihailovici Dostoievski, Amintiri din casa morților, scris în anul 1862, traducere Nicolae Gane.

Interdicția instituită de art. 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, raportat la pedepsele principale aplicabile persoanei fizice și la faza de investigație pentru pregătirea procesului penal was last modified: iulie 10th, 2018 by Alina Teacă

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista