Inteligența artificială și respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor în cadrul procesului penal. Folosirea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor – simple considerații

1. AUTORIZAREA MĂSURII. CONDIȚII LEGALE ȘI PROCEDURI

Vom analiza câteva aspecte referitoare la utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor din perspectiva persoanelor care participă la executarea măsurii, a recrutării și a motivării acestora și a informațiilor rezultate în urma folosirii sale[1]. Utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor este descrisă ca reprezentând „imixtiunea în libera exercitare a drepturilor și libertăților persoanei vizate, motiv pentru care se impune restrângerea folosirii acestuia numai în situații prevăzute expres de lege și garantarea respectării proporționalității între interesul public și interesul persoanei”^[2]. Potrivit art. 148, alin. (1) din Codul de Procedură Penală, autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, în trei cazuri specifice.

În primul rând, dacă „a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psiho-active, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai sus”[3]. În al doilea rând, dacă „b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii”. În al treilea rând, dacă „c) probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare”.

În temeiul celor prezentate mai sus, putem observa că organul competent să dispună autorizarea utilizării investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor este procurorul. În ceea ce privește condițiile exprimate, prima este cea a existenței unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. a) din Codul de Procedură Penală, ceea ce presupune că fie (1) trebuie că urmărirea penală să fi fost începută, fie (2) trebuie să fie în desfășurare o anchetă care are drept scop prevenirea săvârșirii unor infracțiuni grave^[4]. De subliniat un aspect important: această utilizare a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor se aplică ca metodă specială doar în cazul în care infracțiunea cercetată este una dintre cele prevăzute la articolul 148 alin. (1) lit. a) din Codul de Procedură Penală. Cea de-a doua condiție vizează proporționalitatea măsurii cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, ceea ce înseamnă că procurorul va avea în vedere o serie de criterii prevăzute la articolul 148 alin. (1) lit. b) din Codul de Procedură Penală pentru a decide dacă aceasta este îndeplinită sau nu.

Cea de-a treia condiție limitează folosirea investigatorilor sub acoperire și al colaboratorilor la cazurilor în care „probele sau localizarea și identificarea făptuitorului, suspectului sau inculpatului nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare”. În continuarea alin. (1), alin. (2) stipulează că „măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă”, ordonanță care pe lângă prevederile art. 286 alin. (2)^[5], trebuie să aibă în vedere și „a) indicarea activităţilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfăşoare; b) perioada pentru care s-a autorizat măsura; c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire”. De asemenea, în alin. (3) se face referire la dispozitivele tehnice și supravegherea tehnică folosită, menționându-se că „în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică”^[6].

 2. INVESTIGATORII SUB ACOPERIRE. COLABORATORII

 a) Aspecte generale

Investigatorul sub acoperire, colaboratorul și informatorul joacă un rol esențial în lupta împotriva criminalității. Cu ajutorul lor, fiind considerați instrumente specifice investigațiilor penale, infracțiunile urmărite sunt descoperite și pedepsite conform legilor în vigoare. Codul de Procedură Penală reglementează prezența lor în cadrul investigațiilor penale, cu scopul de a asigura legalitatea și eficiența actului de justiție, protejând în același timp drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor implicate[7]. În contextul criminalității organizate, în special al traficului de droguri, dar și al corupției și al altor infracțiuni grave, investigatorii sub acoperire sunt considerați pioni extrem de importanți, deoarece operarea sub identitate falsă îi ajută să se infiltreze în rețele infracționale și să colecteze date și probe care nu ar putea fi obținute prin intermediul metodelor convenționale. Prin infiltrarea în rețelele infracționale, investigatorii sub acoperire pot avea un rol crucial în destructurarea completă a acestor organizații prin furnizarea de informații despre planurile infracționale, locurile de desfășurare a diverselor operațiuni sau modalitățile de săvârșire a acestora. Activitatea investigatorilor sub acoperire poate conduce la planificarea și executarea operațiunilor de aplicare a legii care duc ulterior la arestarea și condamnarea membrilor rețelelor infracționale.

Articolul 148 din Codul de Procedură Penală îl menționează pe investigatorul sub acoperire printre tehnicile speciale de supraveghere și de cercetare a infracțiunilor vizate, în alin. (4) specificându-se clar că este vorba despre „lucrători operativi în cadrul poliţiei judiciare, în cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de terorism”. De asemenea, în același alin. (4) se menționează în categoria investigatorilor sub acoperire și „lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale”.[8] Tot articolul 148 alin. (5), se stipulează și rolul investigatorului sub acoperire și anume „culege date şi informaţii în baza ordonanţei emise potrivit alin. (1)-(3), pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal”. În alin. (6) se menționează că toate aceste activități atribuite investigatorului sub acoperire nu sunt considerate ca fiind contravenții sau infracțiuni.

De asemenea, în alin. (7) se aduc în atenție instrumentele de lucru care pot fi puse la dispoziția investigatorilor sub acoperire, precum „(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziţia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfăşurarea activităţii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispoziţie sau foloseşte înscrisurile ori obiectele nu constituie infracţiune”. Mai mult, se aduce în atenție și cazul unui proces penal, menționându-se că „(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiaţi ca martori în cadrul procesului penal în aceleaşi condiţii ca şi martorii ameninţaţi”.[9] Nu în ultimul rând, același articol 148 prevede și durata măsurii și posibilitatea prelungirii acesteia: „(9) Durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile. Durata totală a măsurii, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an, cu excepţia infracţiunilor contra vieţii, securităţii naţionale, infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, precum şi infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene”[10].

Toate aceste proceduri legale prevăzute în Codul de Procedură Penală nu fac altceva decât să susțină legalitatea și admisibilitatea probelor în cadrul unui proces penal. În vederea dovedirii standardelor legale îndeplinite, toate datele, informațiile sau probele colectate de investigatorii sub acoperire trebuie să fie autentice, iar, în acest context, acestea sunt atent verificate de către organele competente. După cum aminteam și mai sus, scopul este unul extrem de important: destructurarea rețelelor infracționale și obținerea de pedepse și condamnări. Ca o concluzie, investigatorul sub acoperire trebuie să aibă calitatea de lucrător operativ; datoria să este de a culege date și informații relevante pentru urmărirea penală, la dispoziția să pot fi puse o serie de instrumente de lucru; poate avea loc audierea să în calitate de martor în cadrul procesului penal intentat. Așadar, investigatorul sub acoperire reprezintă, una dintre tehnicile speciale de supraveghere și de cercetare, esențiale în aplicarea legii, în contextul combaterii infracțiunilor grave și extrem de grave și în vederea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului.

A doua categorie pe care o identificăm este cea a colaboratorilor. Utilizarea colaboratorilor sub acoperire în urmărirea penală, la fel ca în cazul investigatorilor sub acoperire, este o metodă neconvențională utilizată de organele de cercetare cu scopul de a obține informații probe necesare în investigarea și inculparea infractorilor. Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, această practică ajută la destructurarea rețelelor infracționale și la condamnarea infractorilor în cauză. În cele ce urmează, o să analizăm utilizarea acestor colaboratori prin intermediul literaturii de specialitate și actelor normative în vigoare. În literatura de specialitate, colaboratorul sub acoperire a fost definit ca fiind persoana care „în bază şi în limitele autorizării date de procuror în condiţiile legii, efectuează anumite acte şi activităţi pentru descoperirea faptelor antisociale, identificarea participanţilor şi obţinerea datelor în vederea stabilirii existenţei infracţiunii şi tragerii la răspundere penală a infractorilor”^[11]. Ca o completare la cele menționate mai sus, Ioana-Celina Pașca amintește de un act normativ, mai exact de articolul 22 din Legea nr. 143/2003 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și oferă o nouă definiție a colaboratorului sub acoperire: „un informator al poliţiei sau un învinuit ori inculpat în altă cauză, care s-a decis să colaboreze cu organele judiciare în vederea descoperirii unor noi infracţiuni sau a identificării altor infractori”^[12]. Așadar, colaboratorul este un cunoscător al rețelelor infracționale și colaborarea lui cu organele competente este una regulată.

Și în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate se aduc în discuție colaboratorii. Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 prevede reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru „persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) şi care, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membrii ai unui grup infracţional organizat”[13]. Dacă ne raportăm la Codul Penal, în articolul 411 se face referire la colaboratorii din cadrul urmărilor penale, menționându-se că: „Dacă persoana care a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul titlu înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate”. Codul de Procedură Penală reglementează statutul colaboratorului sub acoperire în articolul 148 alin. (10): „(10) În situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală”[14].

Ceea ce putem reține în urma acestei analize este că un colaborator (sub acoperire) are un rol esențial, la fel ca investigatorul sub acoperire, în combaterea fenomenului infracțional prin contribuția sa în cadrul urmăririi penale. La cele menționate mai sus, mai putem adăuga, conform lui Mihai Suian, condițiile recrutării unui astfel de colaborator, printre care se numără: dacă persoana în cauză poate afla informații noi despre pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni care să ducă la aflarea adevărului; dacă persoana în cauză își declină motivația reală pentru a colabora cu organele de urmărire penală și poate fi verificată; dacă persoana în cauză s-a asociat într-un mod superficial, întâmplător ori a fost forțată să adere la grupul infracțional; dacă persoana în cauză a avut sau nu antecedente de natură penală și care au fost acestea; dacă persoana în cauză pare dispusă să respecte indicațiile primite de la organele de urmărire penală; dacă persoana în cauză a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă; dacă persoana în cauză urmărește aflarea unor informații de la organele de urmărire penală pentru folosul membrilor unui grup infracțional organizat, dacă utilizarea persoanei în cauză o poate pune în pericol grav, ori poate pune în pericol grav o altă persoană, ori poate periclita aflarea adevărului în cauză^[15]. Așadar, dintr-o perspectivă comparativă, atât investigatorul sub acoperire, cât și colaboratorul contribuie la combaterea fenomenului infracțional, ambii având rolul de a ajuta în colectarea de date, informații sau probe în cadrul unei urmăriri penale.