Infracţiunea de evaziune fiscală. Evoluția fenomenului infracțional și radiografia textelor legislative
Mălina Tebieș - septembrie 28, 2022Despre fenomenul evaziunii fiscale
Fenomenul evaziunii fiscale se regăsește atât pe plan național, cât și pe plan internațional, întrucât evaziunea fiscală este una dintre cele mai prezente infracțiuni cu caracter economic. Nivelul evaziunii fiscale variază și este reprezentat de valoarea veniturilor nedeclarate, adică diferența dintre venitul care ar trebui să fie raportat autorităților fiscale și suma care este raportată în realitate.
Având în vedere creșterea permanentă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor (impozite, taxe, alte sume datorate sectorului bugetar), precum și a obligațiilor parafiscale, au luat naștere diverse metode de eludare a dispozițiilor fiscale care instituie asemenea obligații. Astfel, încercarea contribuabililor de a sustrage de sub incidența legii unele venituri sau unele bunuri impozabile reprezintă, în esență, fenomenul evazionist.
„Caracterul preventiv trebuie să însemne, în primul rând, cointeresarea contribuabilului suspect de fraudă fiscală de a acoperi prejudiciul, ca acțiune imediată, din proprie inițiativă, și reducerea rolului organelor judiciare în acest proces la minimum, cu beneficii de partea ambelor părți. Sunt țări care au consacrat însă legislativ acest caracter preventiv și, mai mult, l-au și aplicat cu consecvență, diminuând numărul cauzelor aduse pe masa judecătorilor, dar la aceasta au concurat mai mulți factori, cei mai importanți fiind modul de organizare și funcționare al aparatului administrativ fiscal al statului și felul în care sunt instrumentate sesizările de eventuale fraude fiscale”[1].
Economia subterană a ajuns să dețină o pondere însemnată în PIB-ul statelor, cu consecințe nefaste pentru exercițiul bugetar, mai ales în condițiile unor restricții bugetare sau pe fondul unei recesiuni economice. Uniunea Europeană pierde anual peste 1.000 de miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale. Evaluările Ministerului Finanțelor Publice încă din anul 2005 arată o cotă a evaziunii fiscale în Romania de aproximativ 50% din bugetul general consolidat.
Conform unui raport al Ministerului de Finanțe, în anul 2008, economia subterană a reprezentat 21% din PIB[2]. De asemenea, conform datelor statistice ale Serviciului Român de Informații, Evaziunea fiscală este un fenomen care a luat amploare în România, prejudiciul constând în 13,8% din PIB, în anul 2012.
Totodată, potrivit rezultatelor studiilor efectuate de Comitetul CE împotriva spălării capitalurilor, în anul 2013, economia subterană reprezenta 28,4% din PIB-ul României.
Este adevărat că măsurarea fraudei fiscale se face exclusiv prin metode aproximative. Indiferent de sursa luată în considerare, la nivelul României cota a fost de-a lungul anilor superioară valorilor anterior menționate, iar fenomenul criminal de acest gen este și în prezent o realitate incontestabilă. Totodată, conform rezultatelor studiilor efectuate de Comitetul CE împotriva spălării capitalurilor, în anul 2013, economia subterană reprezenta 28,4% din PIB-ul României, ceea ce înseamnă peste un sfert din aceasta, deci o proporție extrem de mare. În concluzie, bugetul de stat a pierdut exclusiv pe parcursul anului 2013 aproximativ 40 de miliarde de euro. De asemenea, peste 23% dintre români muncesc la negru. Un studiu realizat de Institute of Economic Affairs (Institutul de Afaceri Economice)[3] arată că mai bine de jumătate din economia ilicită a țării noastre se alimentează din evaziunea fiscală. Specialiștii estimau că bugetul pierdea anual 22 de miliarde de euro prin neplata taxelor, a contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit. Restul de până la 40 de miliarde ar proveni, de exemplu, din fenomene precum munca la negru.
Evaziunea fiscală se concretizează într-un fenomen care a luat amploare în România, prejudiciul constând în 13,8% din PIB, în anul 2012, respectiv aproximativ 20% din PIB în anul 2020 și privează bugetul de sume consistente, astfel cum este evidențiat într-o serie de rapoarte ale Consiliului Fiscal[4]. Numărul cauzelor având ca obiect infracțiuni economice este în continuă creștere, așa cum rezultă și din bilanțurile Ministerului Public din statisticile oferite publicității de către alte instituții cu rol în prevenirea și combaterea acestui fenomen din ultimii ani. În prezent, evaziunea fiscală reprezintă aproximativ 10 % din produsul intern brut.
Recuperarea prejudiciului provenit din evaziunea fiscală constituie o sursă importantă pentru resursele economice ale statului concretizate în veniturile publice, având în vedere faptul că procesul de formare a resurselor depinde în mare măsură de sistemul de impunere, care este realizat pe baza unor principii reglementate de lege. Particularizând, unul dintre aceste principii are la bază echitatea fiscală, și anume stabilirea sarcinii fiscale raportat la contribuțiile cetățenilor, exponenți ai contribuabililor. Cum nu există sisteme fiscale ideale, lipsite de inechități, perfecționarea lor în această direcție reprezintă unul dintre obiectivele principale ale statelor moderne.
În rândul contribuabililor apare sentimentul de inechitate, ei considerându-se păgubiți întrucât, aparent, aparatul economic al statului are ca scop să încaseze venituri cât mai mari, iar ca efect advers, cetățenii, în calitate de contribuabili, intenționează să plătească tot mai puțin. Se acutizează ideea de respingere și evitare generalizată a obligației de a plăti fără a beneficia de o contraprestație.
„Pe plan macroeconomic se observă o creștere a prelevărilor obligatorii, descurajarea dorinței de a munci și de a economisi. Aceasta deoarece mărirea ratei de impunere de la un anumit punct limitează stimularea agenților economici, descurajează realizarea de investiții, îngustează bazele de impozitare”[5].
În cadrul raporturilor fiscale, neînțelegerile sau disputele dintre contribuabili și aparatul fiscal ajung tot mai adesea să fie continuate și soluționate în justiție. De necontestat este faptul că magistrații sunt de cele mai multe ori insuficienți numeric, lipsa de personal fiind o problemă de actualitate la nivel național.
Alteori, magistraților le lipsește pregătirea de specialitate adecvată, iar în cele mai multe situații sunt sufocați de numărul mare de cauze aflate pe rol, de natură civilă sau penală, context în care se pot justifica deciziile date cauzelor de natură fiscală.
Având în vedere dorința statului de a obține venituri la un nivel maxim, tentat fiind să crească presiunea fiscală, contribuabilii vor recurge la metode dintre cele mai inovatoare și originale pentru a-și proteja venitul din calea impozitării, inclusiv sustragerea de la plată prin încălcarea legii, iritați de obligația care le incumbă de a plăti.
„În sens larg, noțiunea de evaziune fiscală reprezintă un act de sustragere a contribuabililor de la plata obligațiilor fiscale, prin neplata impozitelor, taxelor sau a altor contribuții, care conduce întotdeauna spre o diminuare a veniturilor statului. Evaziunea fiscală constituie principala formă de eludare fiscală având ca și conținut sustragerea de la plata obligațiilor bănești către stat. Uneori, atunci când sustragerea vizează fapte extrem de grave, se mai utilizează și noțiunea de «fraudă fiscală», care reprezintă totalitatea actelor și faptelor de sustragere de la impunere, prin eludarea (violarea) normelor legale”[6].
Potrivit unei opinii[7], evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite prin care cei interesați sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă de la obligațiile stabilite prin legile fiscale.
Astfel, cauzele evaziunii fiscale sunt multiple, de la existența unui sistem legislativ incomplet, cu numeroase lipsuri și ambiguități, până la insuficiența educației fiscale și civice a contribuabilului. Totodată, desfășurarea de activități nelegale sau conducerea incorectă a evidențelor privind determinarea cheltuielilor, veniturilor și obligațiilor fiscale reprezintă cauze care duc la apariția fenomenului de evaziune fiscală.
Pe de altă parte, formele sub care se manifestă evaziunea fiscală sunt următoarele: evaziunea tradițională (prin disimulare), juridică (ascunderea naturii operațiunii), contabilă (se urmărește formarea convingerii organului fiscal că documentele contabile fac parte dintr-o contabilitate ținută corect), prin evaluare (diminuarea valorii stocurilor) .
„Pe de o parte, evaziunea tradițională constă în sustragerea, fie parțială, fie totală, de la plata obligațiilor fiscale, prin întocmirea și depunerea de documente care conțin informații incorecte sau prin neîntocmirea documentelor solicitate de legislația în vigoare. În același timp, evaziunea juridică reprezintă fapta de a ascunde adevărata natură a unui organism sau a unui contract (de exemplu, când un contract de asociere este transformat, în mod ascuns, într-un contract de muncă, pentru ca beneficiarul acestuia să obțină anumite avantaje din calitatea de salariat sau invers), în vederea evitării anumitor consecințe fiscale. O altă formă des întâlnită în realitatea de zi cu zi este cea a evaziunii contabile, care constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documente false, în vederea creșterii cheltuielilor, dar și a reducerii veniturilor, diminuării profitului impozabil și, pe cale de consecință, a obligațiilor fiscale datorate statului. În ultimul rând, o manifestare distinctă, evaziunea prin evaluare reprezintă o diminuare a valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor, în scopul deplasării profitului în viitor”[8].
Este evident că orice formă de sustragere de la plata impozitelor se concretizează într-o diminuare de venituri bugetare, însă, per a contrario, nu orice diminuare a veniturilor bugetare se bazează pe o sustragere de la plata obligațiilor bănești. Această sustragere are întotdeauna un caracter de intenționalitate, întrucât dorința fiecărui contribuabil este de a-și păstra și proteja o parte cât mai mare din venit din calea impozitării.
De menționat este faptul că nu orice tip de sustragere de la plata unor obligații care incumbă potrivit legii în sarcina cetățeanului reprezintă evaziune fiscală, ci doar sustragerea de la plata obligațiilor legale pecuniare datorate statului. Astfel, fapta persoanei de a se sustrage de la plata unor obligații contractuale sau fapta de a se sustrage de la plata unor sume datorate în mod legal către sectorul privat nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală.
Mai mult, mijloacele folosite de contribuabili în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale pot fi divizate în două categorii. În literatura de specialitate românească, evaziunea fiscală este tratată ca având două mari forme, al căror criteriu de departajare îl reprezintă natura juridică, respectiv evaziunea fiscală legală („tolerată” de lege sau la adăpostul legii) și evaziunea fiscală ilegală (ilicită sau frauduloasă). Astfel, există atât mijloace licite de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cât și mijloace ilicite, toate având aceeași finalitate.
Se concretizează astfel, pe de o parte, frauda fiscală, care reprezintă un fapt ilicit, conduita utilizată fiind mereu în afara prevederilor legale, cu mențiunea că aceasta îmbracă uneori natura penală, și, pe de altă parte, evaziunea fiscală legală, care nu se constituie dintr-un ansamblu de elemente faptice care să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni, aceasta nefiind sancționată de legislația în domeniu.
Potrivit unei alte opinii, prin evaziune fiscală legală se înțelege acțiunea contribuabilului de a ocoli dispozițiile imperative întocmite de către legiuitor în materie fiscală datorită unor erori sau inadvertențe de reglementare. Este vorba despre folosirea unor procedee juridice pentru evitarea obligațiilor fiscale, fără încălcarea legii, de unde și denumirea de evaziune tolerată. Prin urmare, acest gen de fraude se situează la granița legalității, fiind utilizate mijloacele pentru „a trece cu ușurință pe deasupra legii”[9]. Considerăm că o consecință importantă este aceea a prejudicierii în mod iremediabil a bugetului statului, prejudiciu care nu ar putea fi recuperat, fapta nefiind ab initio una sancționabilă, astfel că nu există un temei legal ce ar putea fi utilizat ca motiv sau fundament al desfășurării unor acțiuni represive ori investigative.
În domeniul dreptului fiscal, regula care domină este că normele legale nu pot fi interpretate prin extinderea lor, respectiv nu se poate aplica prin analogie un impozit la o anumită situație nereglementată, de această lacună profitând evazioniștii. Astfel, normele legale se impun a fi clare și precise, singurul vinovat de o eventuală evaziune făcându-se doar legiuitorul.
„Legislația fiscală impune așadar sarcini particularilor în folosul statului. În cazurile de echivocitate, aceștia trebuie exonerați de răspundere, așa cum este admis și în materia dreptului civil, care afirmă următoarele: convențiile trebuie interpretate în sensul favorabil debitorului”[10].
Având în vedere lipsurile și insuficiențele legislației fiscale, contribuabilii găsesc întotdeauna diverse mijloace prin care să se sustragă în totalitate sau în parte de la plata obligațiilor fiscale și, speculând aceste lipsuri, se folosesc în mod legal de prevederile fiscale, astfel că aceștia rămân în limita strică a drepturilor lor.
Întrucât legea fiscală asigură ea însăși evaziunea datorită existenței unui regim fiscal favorabil contribuabilului, acesta din urmă profită de lacunele existente în sistemul fiscal și se abține de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, evitând astfel plata impozitului sau a altor contribuții către bugetul de stat.
Pe de altă parte, „evaziunea fiscală legală poate avea loc și în urma unor erori determinate de necunoașterea sau interpretarea greșită a legilor; este dificil de făcut diferența între eroarea involuntară și eroarea realizată în vederea diminuării impozitului, taxei, contribuției, fiind necesar ca fiecare situație în parte să fie analizată separat. Chiar și în situația în care se stabilește existența unei erori voluntare, nu poate apărea sancționarea pentru contravenție sau infracțiune, având în vedere faptul că acel contribuabil nu a încălcat nicio lege, ci, practic, a profitat de legislația existentă (sau de lipsa ei). Singurul «vinovat» de producerea evaziunii fiscale legale ar fi deci legiuitorul. (…)”[11].
Se arată așadar că evaziunea fiscală legală se concretizează în acțiunea contribuabilului de a ocoli prevederile legale, recurgând la o portiță neprevăzută a acestora, „tolerată” prin lipsa unei reglementări în sensul interzicerii unui anumit comportament sau pattern. Astfel, evaziunea fiscală licită se manifestă prin valorificarea de către contribuabili a lacunelor legii. Pe de altă parte, evaziunea fiscală ilegală reprezintă „acțiunea contribuabilului ce încalcă prescripția legală, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor”[12]. Astfel, evaziunea fiscală frauduloasă (ilicită) se săvârșește cu încălcarea flagrantă la legislației fiscale, contribuabilul profitând de modul specific în care se face impunerea, acționând conștient prin violarea prescripției legale având ca unică finalitate sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.
Evaziunea fiscală este frauduloasă atunci când contribuabilul obligat să furnizeze date în sprijinul declarației în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat .
„Evaziunea fiscală frauduloasă constituie o formă de eludare agravantă, fiind studiată, analizată, legiferată și sancționată, prin măsuri pecuniare și punitive, ori de câte ori este depistată. Aceasta constă, așadar, în ascunderea ilegală, totală sau parțială a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale care le revin”[13].
Prin efectuarea unei simple analize având ca prim obiect termenii legali, se conturează destul de clar distincția dintre evaziunea fiscală licită și evaziunea fiscală ilicită. Pe de altă parte însă, în practică diferențele pot fi greu de sesizat, tocmai datorită faptului că evitarea legală a contribuabilului de a-și îndeplini obligațiile fiscale se poate preschimba oricând și foarte facil într-o reală evaziune fiscală.
Astfel, între comportamentul legal și comportamentul ilegal nu există o prăpastie, ci doar un pas, efectuat frecvent, deoarece nu de puține ori contribuabilii alunecă progresiv pe tărâmul evaziunii frauduloase.
Potrivit unei opinii exprimate în doctrină, „dacă ne referim la fraudă, vorbim în aceeași măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziunea internațională, de evaziunea legală, de evaziunea ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozitate sau de subestimarea fiscală, frauda la lege sau economică subterană”[14].
În sens restrâns, frauda fiscală constituie o faptă ce este prevăzută și sancționată de legea penală și se deosebește de evaziunea fiscală legală, cea din urmă reprezentând o utilizare cu pricepere a posibilităților ce sunt oferite de lege, și nu încălcarea prevederilor legale.
Apreciem totuși că nu există mari diferențe între frauda fiscală legală și evaziunea fiscală legală, întrucât ambele constau într-o acțiune a contribuabilului de a ocoli legea, de a recurge la combinații neprevăzute ale legilor și deci tolerate prin scăpare din vedere. Suntem în prezența unui fenomen care aduce atingere veniturile fiscale ale bugetului de stat, denumit fenomenul evaziunii fiscale, putându-se concretiza așadar în evaziune fiscală licită și evaziune fiscală ilicită.
În ceea ce privește metodele eficiente de combatere a evaziunii fiscale, este absolut necesar ca, în plan economic, să se contureze o situație de echilibru a bugetului de stat care să conducă la concretizarea unor condiții propice dezvoltării economice. Pe de altă parte, nu sunt necesare sancțiunile drastice, ci controlul fiscal trebuie să fie eficient. O importanță deosebită o au și educația fiscală a cetățenilor și existența unui sistem legislativ viabil, legile fiscale trebuind să fie clare, precise și stabile.
Cetățenii trebuie să fie educați și informați în ceea ce privește respectarea obligațiilor stabilite în sarcina acestora. Totodată, este necesară informarea și prin raportare la pedepsele și sancțiunile prevăzute de legislația fiscală sau chiar penală, în sarcina celor ce încalcă legea.
De asemenea, este important să se facă deosebire între situațiile când premisele legale sunt încălcate având la bază intenția de a frauda și acelea când legile sunt încălcate în mod culpabil, de pildă dintr-o simplă neglijență, în absența voinței determinate de a frauda. Pentru a fi evitate cât mai multe dintre ipotezele culpabile, este necesară informarea contribuabililor cu privire la condițiile care se cer a fi îndeplinite și documentele ce trebuie prezentate, aspect ce poate fi asigurat doar prin existența unor norme clare, accesibile și previzibile.
Arătăm că deși această diferențiere între evaziunea fiscală legală și frauda fiscală este acceptată în unanimitate, există păreri doctrinare, la care achiesăm, prin intermediul cărora s-a arătat că delimitarea unei frontiere concrete și precise între cele două forme de evaziune fiscală se constituie într-un demers cu caracter relativ și adesea subiectiv, deoarece între cele două există o continuitate, iar granița dintre ele este de multe ori trasată în mod artificial și în funcție de conjuncturile specifice.
Mai mult, considerăm că orice tip de sustragere de la plata obligațiilor fiscale are un caracter ilicit, astfel că evaziunea fiscală nu s-ar putea concretiza într-o acțiune licită. Sustragerea de la îndatoririle de a plăti sumele de bani datorate se manifestă în mod evident prin încălcarea legii, prin fraudarea acesteia, astfel că suntem în prezența unei fapte ce prezintă un vădit caracter fraudulos, care nu poate fi decât ilicită. În opinia noastră, chiar și în ipotezele în care sunt valorificate lacunele legii de către contribuabili, conduita lor materializată în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale nu ar putea reprezenta o încălcare licită a legii.
În acord cu opinia noastră este și modificarea recentă a Legii nr. 241/2015, prin intermediul Legii nr. 55/2021. Astfel, în prezent, o ultimă formă a infracțiunii asimilate infracțiunii de evaziune fiscală este reglementată de art. 8 din Legea nr. 241/2015, alin. (1) și (2) ale acestui articol suferind schimbări. Așadar, potrivit noii modificări, „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”.
Apreciem că un factor determinant în ceea ce privește apariția și dezvoltarea evaziunii fiscale este reprezentat de presiunea fiscală, care poate fi definită ca fiind un domeniu aparținând oricărei economii și care se ocupă cu impozitele și taxele, respectiv cu modul lor de reglementare și de aplicare. Statul este chemat să echilibreze balanța dintre interesele proprii pe care le are în ceea ce privește bugetul (care se concretizează într-o presiune fiscală capabilă să acopere interesele statului) și interesele cetățenilor care, în mod evident, își doresc obligații fiscale cât mai reduse sau chiar inexistente.
„Începând din septembrie 2020, Parlamentul a creat o subcomisie permanentă pentru chestiuni fiscale. Înființată în sprijinul comisiei pentru afaceri economice și monetare, subcomisia se ocupă cu probleme fiscale și de transparență financiară, dar și cu lupta împotriva fraudelor, evaziunii fiscale și evitării obligațiilor fiscale. În timpul legislaturii 2014-2019, Parlamentul a înființat comisii speciale temporare, incluzând o comisie specială pentru nereguli financiare, evaziune fiscală și evitarea sarcinilor fiscale și comisia PANA – o comisie de anchetă pentru investigarea presupuselor încălcări și administrării defectuoase în aplicarea legislației UE în legătură cu spălarea de bani, evaziunea fiscală și evitarea impunerilor. Aceste comisii au identificat o serie de erori în prevederile fiscale. (…)
Printre propunerile legislative importante din ultimii ani privind impozitele se numără cele referitoare la schimbul de informații. În acest sens, Directiva pentru Cooperare Administrativă a fost modificată de mai multe ori pentru a include: schimbul automat de informații în domeniul fiscal în cazul contribuabililor care activează în alte țări decât țara de rezidență; schimbul de decizii fiscale între statele membre pentru a dezvălui celorlalte țări UE și Comisiei Europene «scheme de planificare fiscală» oferite anumitor companii; informații de la țară la țară furnizate de marile companii multinaționale și partajate între țările UE pentru a împiedica în cazul multinaționalelor prezente în diferite țări practicile de planificare fiscală agresivă care nu sunt disponibile companiilor locale; informații legate de spălarea de bani”[15].
Cadrul legal în domeniul infracțiunilor de evaziune fiscală este dat de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare în România cu începere de la data de 27 august 2005. La aceeași dată a fost abrogată vechea lege a evaziunii fiscale, Legea nr. 87/1994 republicată. Recent, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost modificată și completată prin Legea nr. 55/2021 .
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] E. Crișan, R.V. Nemeș, N. Nolden, Ghid de bune practici în domeniul combaterii infracțiunilor de evaziune fiscală, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, București, 2015, p. 4.
[2] Produsul intern brut.
[3] Disponibil online pe site-ul iea.org.uk.
[4] Raportul anual al Consiliului Local din anul 2012.
[5] S. Marinescu, Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală, Ed. EduSoft, Bacău, 2010, p. 79.
[6] M.Ș. Minea, C.F. Costaș, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 15.
[7] D.D. Șaguna, M. Tutungiu, Evaziunea fiscală (pe înțelesul tuturor), Ed. Oscar Print, București, 1995.
[8] E. Crișan, R.V. Nemeș, N. Nolden, op. cit., p. 5.
[9] C. Scailteur, Le contribuable et l’état, Bruxelles, 1961, p. 65.
[10] D.D. Șaguna, Tratat de drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2001, p. 1057.
[11] E. Crișan, R.V. Nemeș, N. Nolden, op. cit., p. 5.
[12] D.D. Șaguna, op. cit., pp. 1056-1058.
[13] E. Crișan, R.V. Nemeș, N. Nolden, op. cit., p. 7.
[14] J.C. Martinez, La fraude fiscale, PUF, Paris, 1990, p. 5.
[15] https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20210415STO02118/solutiile-ue- pentru-a-preveni-fraudele-si-evaziunea-fiscala, accesat la data de 22.03.2018.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.